(11 votes, average: 4.36 out of 5) 
Loading ...
Mântuirea (= salvarea de la moarte veşnică) se poate pierde?
Dacă nu, atunci indiferent cum ne-am trăi vieţile, nu mai trebuie să ne temem de iad? Ne-am asigurat viitorul în rai printr-o singură acţiune prin care am acceptat că Dumnezeu există, iar Isus a murit în locul nostru? Numele ne-au fost scrise în cartea vieţii şi nimeni şi nimic nu le poate şterge de-acolo?
Dacă da, mântuirea se poate pierde, atunci se poate recâştiga? De câte ori o putem pierde şi recâştiga? Contabilizează Dumnezeu toate faptele noastre, le pune în balanţă pe cele bune împotriva celor rele, iar dacă am dat-o rău în bară, atunci ne anulează mântuirea? Dacă apoi Îi cerem iertare şi, sincer, regretăm păcatul, ne iartă şi ne consideră din nou mântuiţi? Dar ziua următoare o facem din nou lată... iar ne simţim vinovaţi… iar cerem iertare…
Este cineva care e 100% convins… şi 80% convins, dacă vreţi… că dacă moare în momentul acesta, îşi va petrece veşnicia împreună cu Dumnezeu? Dacă da, cum?
Cum e viaţa ta?
Ţii o evidenţă a tuturor păcatelor, îţi ceri iertare pentru fiecare, în parte, iar apoi te simţi liber şi mântuit?
Te simţi vinovat(ă) când calci pe bec? Cum treci peste asta?
idea ar fi ca “mantuirea” = ceva unic care iti schimba viata pentru totdeauna.si.. o data ce o ai, nu o poti pierde .. prin definitie
cred ca daca nu esti convins 100% ca mergi in rai, esti mai motivat inspre a schimba si mai multe chestii in viata ta, chiar daca esti mantuit.
Problema de a pierde mântuirea se pune din momentul în care este câştigată.
Câştigarea mântuirii înseamnă în primul rând înţelegerea a ceea ce este ea şi în al doilea rând acceptarea ei. Deci este un proces a cărui durată depinde de la om la om şi mai ales depinde de consimţământul favorabil al celui în care se produce. Consimţământul dat înseamnă un sentiment de libertate: “Veţi cunoaşte Adevărul şi Adevărul vă va face liberi!”.
Mântuirea nu este altceva decat faptul de a fi, din nou, împreună cu Dumnezeu. Da, nimic spectaculos, dacă nu ţinem cont de faptul că omul a ales despărţirea de Dumnezeu, iar El a ales contrariul faţă de omul pe care L-a creat.
Dar ce înseamnă a fi împreună cu Dumnezeu? Înseamnă a-L iubi pe El. Acest lucru se concretizează în a-l iubi pe aproapele tău. Adică în modul în care ne trăim vieţile. Sau altfel spus, viaţa noastră se reflectă în ochii celor din jurul nostru. Nimic mai mult.
Cine este aproapele nostru? La întrebarea asta deja s-a răspuns atât de bine încât numai un neştiutor s-ar aventura să o explice din nou. :)
Şi ca să închei: dacă cineva regretă o greşeală faţă de tine şi a doua zi o face din nou în acelaşi mod, atunci îl crezi că regretă? Eu nu l-aş crede aşa uşor, mai ales dacă nici nu-l cunosc. (vorbesc despre aceeaşi greşeală nu de alta)
eu cred ca mantuirea se poate pierde prin apostazie.insa sa ne fereasca Domnul de astfel de lucruri.ma rog ca ptr fiecare dintre noi sa veghem,iar daca pacatuim “stim ca la TATAL Dumnezeu este un mijlocitor”.Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va dea mantuirea sa.”Du-te si nu mai pacatui…”zice Mantuitorul.intelepciune multa fratilor
sau prin neveghere, sau lene, sau …, sau … si toate acumulate tind sa fie hula impotriva Duhului Sfant. De ce zic aceasta? Simplu … tradare.
If you have it, you can’t lose it. If you lose it, you never had it.
(nu sînt autorul acestei maxime, am crezut însă că răspunde problemei ridicate aici)
Teodor,
cu atat mai mult ca nu esti autorul “maximei”, nu ti se pare vorbire in cercuri? Sigur, sunt fancy, joc de cuvinte, dar cat de relevanta e? Ce iti spune tie?
Asta nu spune nimic in afara ca e calvinist. Un romin isi poate pierde cetatania chiar daca traieste in romania. Un mantuit nu e pe viata mntuit pintuit daca nu e pe viat neprihanit.
calvinist ? hahaha
Studiaza mai bine sloganul calvinistilor. O sa te imbogatesti cu inca o experienta.
“ÎN VEAC NU VOR PIERI!” Ioan 10:22-33
Textul e prea general si tot Isus a spus ca mladita care nu aduce roada este taiata si sruncata in foc. Doar vorbeste despre cei care erau deja in Isus adica mintuiti.
Oare veţi spune acelaşi lucru despre Cristos? Că ar fi un “calvinist” ? Cele de mai sus sînt cuvintele Sale. La urma urmei, ce-i aşa de negru în a fi un calvinist? Aveţi ceva anume împotriva lor ? Se poartă o discuţie serioasă aici despre “pierderea mîntuirii”, sau se emit judecăţi de valoare pripite la adresa unora sau a altora ?
În respectivul pasaj al ev. după Ioan este exprimată BINECUVÎNTAREA EXTRAORDINARĂ DE CARE BENEFICIAZĂ OILE LUI: SIGURANTA VESNICĂ!
27 Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, si ele vin după Mine. 28 Eu le dau viata vecinică, în veac nu vor pieri, si nimeni nu le va smulge din mîna Mea.
29 Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decît toti; si nimeni nu le poate smulge din mîna Tatălui Meu.
Vedeţi, iudeii tocmai au arătat că se îndoiau cu privire la El. Cănu erau siguri de nimic în ce-l priveşte. În contrast cu nesiguranţa lor, Isus enunţă expresia celei mai mari binecuvîntări de care poate beneficia în viaţă cel ce este al lui, după mîntuire: în veac nu va pieri ! “Nimeni nu scapă cu viată din lumea asta !” spunea cineva. Problema se pune cum vei ieşi din aceastã lume ! Isus se foloseşte de acest prilej atît pentru a le atrage atenţia asupra stării lor neconvertite cît şi pentru a evidenţia binecuvîntarea deosebită pe care o au cei ce-i aparţin. Le descrie STAREA FERICITĂ a oilor Sale cît şi JUDECATA ABĂTUTĂ asupra lor datorită necunoaşterii Lui. Cum se dobîndeşte siguranţa veşnică, sau siguranţa mîntuirii ?
Priviţi la,
1) maniera prin care se ajunge la ea : ÎN DAR; o primeşti în dar.
2) timpul cînd se poate dobîndi : ACUM !
3) forma acestei mîntuiri/asigurări : este VEŞNICĂ !
4) autoritatea care o acordă : FIUL ŞI DUMNEZEU TATĂL
Siguranţa mîntuirii este o binecuvîntare disponibilă oricărui creştin. Îi este rezervată şi asigurată acestuia. Cum o poate avea ? Cu siguranţă nu în schimbul a ceva ce el poate face ! Nu trebuie decît să se apropie mai mult de Dumnezeu, să se cuibărească mai mult în Mîna Lui, şi atunci siguranţa lui va creşte.
Dacă se găseşte în mîna Lui, se află în siguranţă. Dacă, nu, atunci nu este în siguranţă, indiferent de ce-şi închipuie. Este atît de simplu !
Poate creştinul să-şi piardă mîntuirea ? Poate poate “altcineva”, dar nu creştinul !!
Principala condiţie ca să nu “pieri” este să fii al Lui ! Doar atunci nu vei pieri.
PENTRU A AVEA SIGURANŢA VEŞNICĂ TREBUIE ÎNDEPLINITĂ O CONDIŢIE: Isus a zis: “Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mîna Mea“. (Ioan 10:28) Condiţia care se pune ca cineva să posede siguranţă veşnică (adică, “în veac să nu piară“) este ca să asculte glasul Lui, să-l urmeze pe Isus şi El să-l cunoască pe acel credincios (vezi, unor credincioşi aparenţi El le spune în Matei 7:23 “Niciodată nu v-am cunoscut…“ şi atunci respectivi îşi “pierd mîntuirea“ !! Pe care nu au avut-o niciodată !!)
Deci, El te va păstra “dacă” ai venit la El !!
DAR ŞI OPUSUL ESTE ADEVĂRAT !
Dar, dacă nu vii nu te poate primi şi nici păstra !
Poate veţi putea şi voi la rîndul vostru să spuneţi împreună cu apostolul Ioan (1 Ioan) “ştim“, care este expresia unei extraordinare asigurări pe care Ioan o dobîndise personal:
ŞTIM…
“că îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui“ (2:3) “dar cine păzeşte Cuvîntul Lui, în el dragostea lui D-zeu a ajuns desăvîrşită; prin aceasta ştim că sîntem în El“ (2:5) “...dar ştim că atunci cînd se va arăta El, vom fi ca El, pentru că îl vom vedea aşa cum este“ (3:2) “Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă pentru că iubim pe fraţi…“ (3:14) “ştim că ne ascultă...ştim că sîntem stăpîni pe lucrurile pe care I le-am cerut “(4:15) “ştim că oricine este născut din D-zeu nu păcătuieşte…ştim că sîntem din D-zeu şi că toată lumea zace în cel rău…ştim că Fiul lui D-zeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi sîntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui… “ (5:18-20) “V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi care credeţi în Numele Fiului lui D-zeu, aveţi viaţa veşnică“ (5:13)
MAI ŞTIM CĂ...
Isus a zis: “Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mîna Mea“. (Ioan 10:28) Condiţia care se pune ca cineva să posede siguranţă veşnică (adică, “în veac să nu piară“) este ca să asculte glasul Lui, să-l urmeze pe Isus şi El să-l cunoască pe acel credincios (vezi, unor credincioşi aparenţi El le spune în Matei 7:23 “Niciodată nu v-am cunoscut…“ şi atunci respectivi îşi “pierd mîntuirea“ !! Pe care nu au avut-o niciodată)
Celor ce-i cunoaşte Isus le oferă această siguranţă a mîntuirii: “nimeni nu-i va smulge din mîna Lui“. Din nou, pentru a descoperi la cineva siguranţa veşnică, trebuie să ne întrebăm dacă respectivul se află “în mîna Lui“. Dacă nu, acel om nu este în siguranţă indiferent de ce crede despre el însuşi sau despre D-zeu !!
Dacă cineva se teme că păcătuind îşi periclitează mîntuirea atunci să audă cuvintele lui Pavel din Romani: “Cine va ridica pîră împotriva aleşilor lui D-zeu? D-zeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! Cine-i va osîndi? (“Acum dar nu este nici o osîndire pentru cei ce sînt în Hristos Isus…8:1) Hristos a murit! Ba mai mult, El a înviat, stă la dreapta lui D-zeu şi mijloceşte pentru noi ! (“Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit“ – 1Ioan 2:1; “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire“ – 1Ioan 1:9) Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strîmtorarea, sau prigonirea, sau foamea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? ...Căci sînt bine încredinţat (sînt foarte convins !) că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă faptură (deci, creatură), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui D-zeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru“
CARE ESTE VOIA TATĂLUI? Ca Isus să nu piardă pe niciunul dintre cei ce crezînd în El, au venit la El, şi-au încredinţat destinele eterne în Mîna Lui. La care mai putem adăuga şi că voia Lui este să cunoaştem şi să trăim în această binecuvîntare a siguranţei veşnice !
Este clar că pentru cei care se află în dragostea lui Isus, nimic nu-i poate despărţi de El şi nimic nu-i poate priva de ea? Nici chiar eu însumi, dacă aş vrea, nu mă pot despărţi de El ! Fie ca Domnul Isus să ofere tuturor celor ce sînt ai Lui asigurarea că mîntuirea lor este o chestiune definitivată şi că veşnicia le este asigurată ! Iar pe ceilalţi, să-i lipsească de o pace amăgitoare ce le poate pune în pericol siguranţa veşnică
Scuze pt mesajele aceastea lungi ! Dar poate ajută...
Deci, poţi să treci cu vederea intenţia autorului biblic în scrierea epistolei ? “V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi care credeţi în Numele Fiului lui D-zeu, aveţi viaţa veşnică“ (1Ioan 5:13) Deci, ... ca să ştiţi că aveţi viaţa veşnică acestea au fost scrise, iar a avea acum viaţa veşnică este totuna cu a fi mîntuit, nu ?
tomy, să ştii că nu este foarte sigur, chiar deloc, că mlădiţa pe care o va tăia şi o va arunca în foc era “în” El. Altoită la viţă. Despre Iuda Iscarioteanu se putea foarte uşor spune că era o “mlădiţă” a Lui, dar ştim unde a sfîrşit! Ilustraţia respectivă urmăreşte să evidenţieze nerodnicia celui care zice că este în El, dar nu “rămîne”. De aceea, conţine şi îndemnul, “rămîneţi în Mine” şi conştientizarea faptului că “despărţiţi de El” nu putem face nimic.
“Rămîneţi în Mine, şi Eu voi rămînea în voi. Dupăcum mlădiţa nu poate aduce roadă dela sine, dacă nu rămîne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi roadă, dacă nu rămîneţi în Mine. Eu sînt Viţa, voi sînteţi mlădiţele. Cine rămîne în Mine, şi în cine rămîn Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. Dacă nu rămîne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sînt strînse, aruncate în foc, şi ard.” (Ioan 15:4-6)
De aceea, Isus îşi concluzionează ilustraţia cu “dacă nu rămîne cineva în Mine, este aruncat afară”. De ce este aruncat afară, aruncat în foc şi ars ? Fiindcă nu era în El! Iată ceva care să te convingă că nu sînt “calvin”, dar nici “armin”: cred în a ne duce la capăt cu frică şi cutremur mîntuirea noastră (Filip.2:12) dar nu prin fapte, ci prin rămînerea în El !
Toata epistola de pana acum nu face altceva decat sa confirme afirmatia lui “tomy”. Esti calvinist.
Nimeni nu poate fi mladita in Christos daca nu este altoit in El. Si Iuda a fost altoit in Christos dar n-a rodit nici dragoste, nici mila pentru cei saraci, parere de rau pentru gandurile lumesti.
Toti au fost alesi de Mantuitorul, dar n-au sfarsit-o toti in El. Christos nu si-a ales o ceata de draci din care sa faca ucenici ai imparatiei Sale. Totusi unul din ei a devenit un drac.
IOAN 6:70 Isus le-a raspuns: ,,Nu v’am ales Eu pe voi cei doisprezece? Si totus unul din voi este un drac.``
Anania si Safira faceau parte dintre cei care primisera darul nemeritat a lui Dumnezeu. Ghinionul lor a fost c-au deschis usa diavolului.
Calvinisti vor spune “n-a fost mantuit de aceea a negociat cu diavolul”. Greu, daca nu imposibil de argumentat.
Dima un misionar devotat alaturi de Marcu si Luca, din dragoste pentru lume a pierdut mantuirea.
1IOAN 2:15 Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume. Daca iubeste cineva lumea, dragostea Tatalui nu este in El.
Nimic in univers nu poate garanta mantuirea cu exceptia dragostei lui Dumnezeu.
Păi şi io ce spusăi mai sus decît tot aia ? Şi anume Că NIMIC nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu în Hristos ? Dar se vede treaba că aici se fac mai degrabă categorisiri de persoane, că unu-i calvin sau altceva decît se discută serios problema pierderii sau a siguranţei mîntuirii ! La urmei urmei, argumentaţia celui de mai sus că Iuda Iscarioteanul ar fi fost “altoit” la Hristos, este greşită biblic. Nicăieri nu se sugerează aşa ceva ! Alegerea lui, inclusiv de către Hristos pentru a-i deveni ucenic, nu face decît să demonstreze că Isus i-a iubit pe toţi, fără deosebire, că i-a chemat pe toţi, fără deosebire, dar că Iuda era un “drac”, nu că ar fi “devenit” ulterior ! În tot timpul cît a umblat cu Hristos, Acesta n-a făcut decît să-l îmbie să se schimbe. Pentru un creştin autentic să spui că poate “deveni” cîndva un drac înseamnă a batjocori conceptul biblic al mîntuirii şi al înnoirii spirituale. Iar pe Anania şi Safira nu avem absolut nici un motiv să-i alăturăm lui Iuda, sau să credem că şi-ar fi “pierdut” mîntuirea, oricît de hain a fost păcatul lor. Calvinii nu spun ce-a invocat respectivul, se vede că nu are habar despre teologia calvinistă, decît din auzite. Deci nimic din univers nu poate garanta mîntuirea cu excepţia dragostei lui Dumnezeu ? Doar n-o să ne “garantăm” noi, prin vreo faptă nu-i aşa? Tot ce-a fost scris, “epistole” sau evanghelii biblice au acest scop: “Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentruca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezînd, să aveţi viaţa în Numele Lui.” (Ioan 20:31) Deci, crezînd SĂ AVEM VIAŢA VEŞNICĂ ! Nu să dezbatem, dacă putem sau nu să o avem !
Ce frumos suna unui moldovean de dincol de Prut sa spuna ca nu e roman si limba vorbita de el nu e romaneasca.
Il tradeaza steagul, limba si obiceiurile lui culturale.
Cunosc invatatura calvinista nu din auzite ci din citit. Iuda a devenit un drac. Uite si dovada.
Isus ia zis: Acela este, căruia Eu, întinzând bucăţica de pâine, io voi da. Şi întinzând bucăţica, a luato şi a dato lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. … a intrat atunci satana în el, …şi a plecat. Şi era noaptea.”(Ioan 13,26-30).
Referitor la Anania si safira, putem crede ce vrem. Pentru ei pedeapsa capitala a fost rasplata pentru minciuna si coruptie.
Fapte 5:3 Petru i-a zis: “Anania, pentru ce ti-a umplut Satana inima ca sa minti pe Duhul Sfant, si sa ascunzi o parte din pretul mosioarei?
deci pacatele erau lacomia, minciuna si dialogul cu satana.
Pavel spune calar ca mincinosii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu.
Deci Iuda a “devenit” un drac ad literam ? Şi de aceea nu putea fi mîntuit, să înţeleg ? Eşti mai calvinist decît Calvin ! Şi ai o problemă serioasă cu învăţătura calvinistă, cel puţin cu o percepţie a ei. Spui că ai citit teologia calvină. E simplu să susţii ceva cînd te ascunzi după pseudonime. Teologia calvină este imensă ca şi literatură, să zic atît cel puţin ! Cîte volume are Institutele Religiei Creştine de Jean Calvin ? Anterior despre Anania şi Safira îndemnai să credem că sînt alături de Iuda. Citez : “Anania si Safira faceau parte dintre cei care primisera darul nemeritat a lui Dumnezeu. Ghinionul lor a fost c-au deschis usa diavolului.” Deci, bummer ! Adică, “ghinion” ?! Au deschis uşa diavolului, adică şi-au “pierdut” mîntuirea. Acum ai zis că despre ei “putem crede ce vrem” ! Dar, stai ! Ai mai zis de Dima ceva. Cum că şi acesta şi-ar fi “pierdut” mîntuirea ! Serios ? Textul biblic nu permite asemenea deducţie imediată: “Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum m’a părăsit, şi a plecat la Tesalonic. Crescens s’a dus în Galatia, Tit în Dalmatia” (2Tim.4:10). Este sănătos să deducem că părăsirea de către acesta a lui Pavel, în lucrare, este echivalentă cu pierderea mîntuirii ? Sigur, Dima iubea lumea iar în cel care iubeşte lumea, dragostea Tatălui nu se găseşte (1Ioan 2:15). Deci, putem deduce ceva despre caracterul spiritual al lui Dima, dar nu ce sugerezi. Nu-i frumos să “jonglezi” cu texte biblice care nu privesc subiectul discutat ! Cineva poate fi impresionat de cunoştinţele care le ai, dar este uşor înşelat. La urma “dialogului” Ananiei şi Safirei (dialog??) cu satana, spui că pedepsirea lor înseamnă că n-au moştenit împărăţia. Oare de cîte ori minţim, noi creştinii ? Sau, oare nu poate pedepsi Dumnezeu un rebel copil al Său cu moartea fizică, dar mai puţin cu cea eternă ? În cazul luării necuviincioase a cinei Domnului cel puţin ni se sugerează că se poate: “Din pricina aceasta sînt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm” (care înseamnă, deces!) (1Cor.11:30)
Dacă e vorba de mîntuire în definiţia biblică, ca salvare de la moarte veşnică cum a propus iniţiatorul dialogului de aici, dacă ai primit-o, nu o poţi pierde. Altfel, ar fi trebuit ca Biblia să-i zică altfel: “probation”, condiţionare sau mîntuire de mîntuială, mai pe româneşte, iar asta nu stă în caracterului lui Dumnezeu !
Va ciorovaiti ca sa sa va faceti ai buni?
Si eu deduc din textul Sfintelor Scripturi ca Anania si Safira au pierdut mantuirea. Cel putin aceasta afirma Petru ca au mintit pe Duhul Sfant. Daca Duhul Sfant este intristat, cine sa mai conduca pe on la Dumnezeu.
Da cel putin o dovada Biblica stricta, in context la cazul lui Anania si Safira prin care sa demonstrezi ca au murit mantuiti. Eu pot sa citez zeci de dovezi prin care sa arat ca locul mincinosilor este in iazul cu foc. Moartea lor a fost fulgeratoare si n-au avut timp de pocainta, pe cand eu care am tras o minciuna involuntara si ma pocaiesc de lucrul acesta, pot dobandi indurare la tronul harului. Anania s-a pocait poate in purgatoriu, dar astai o doctrina care-i privceste pe catolici.
Este sănătos să deducem că părăsirea de către acesta a lui Pavel, în lucrare, este echivalentă cu pierderea mîntuirii ? Sigur, Dima iubea lumea iar în cel care iubeşte lumea, dragostea Tatălui nu se găseşte (1Ioan 2:15).
Nu putem afirma mai mult decat afirma Biblia. Dima a devenit lumesc deoarece a iubit lumea. Si Marcu l-a parasit pe Pavel dar pentru a merge cu Barnaba, iar mai tarziu reconcilierea lui Pavel cu Marcu este evidenta in 2 Timotei 4:1 pe cand de Dima nu se mai aminteste nimic. In cazul lui Dima, din lipsa de alte evidente Biblice, ramane doar o singura concluzie:
ROMMANI 8:6 Si umblarea dupa lucrurile firii pamintesti, este moarte, pe cind umblarea dupa lucrurile Duhului este viata si pace.
Moartea in Biblie reprezinta despartirea de Dumnezeu.
Din partea mea puteti sa-i asezati in cele mai onorabile locasuri, cum se pronunta Pavel, pe mine nu ma determina cu nimic sa cobor stacheta de sfintenie la care am fost chemat.
Daca dialogul deriva in polemici partizane, chiar foloseste la mantuirea cuiva?
Nu ciorovăim, poate chiar ne facem “ai” (aşa ai scris come_to_earth!) buni. Sau, poate cel mult sporovăim pe o chestiune importantă ! Nu crezi că ar trebui să-l laşi pe tomy să-mi zică dacă crede că mă ciorovăiesc cu el ? În ce priveşte “ROMMANI” şi modul în care interpretezi, nu vreau decît să te întreb: ca şi credincios ai minţit vreodată cu intenţie ? Voluntar ? Eu aş fi foarte îngrijorat în ce mă priveşte dacă aşa privesc minciuna mea: “pe cand eu care am tras o minciuna involuntara si ma pocaiesc de lucrul acesta, pot dobandi indurare la tronul harului.”
Pacatul e tot pacat, fie mare, fie mic, nu exista zone grii. Cata vreme taciunele mai fumega, eu am timp de a ma recunoaste la tronul harului pacatul este trecut in contul jertfei de pe Golgota. In cazurile enuntate mai anterior nu reese acest lucru si ce nu afirma Biblia eu n-am intentia sa sustin.
Nu pricep aluzia. Afirmatia e ambigua.
PS. Dupa parerea ta exista vre-un singur om in Biblie care si-a pierdut mantuirea?
În ghilimele se găseşte afirmaţia ta ! Iar ce doream să spun este că personal, ca şi credincios, ar trebui să mă îngrijoreze să consider, odată, minciuna ca fiind involuntară (ea fiind în primul rînd izvorîtă din raţiune, nu din vreun impuls al corpului), şiapoi să cred că pentru ea pot degrabă şi cu uşurinţă primi îndurare. Mi se părea că minimalizezi minciuna ca păcat. Iar fiindcă-mi ceri părerea dacă cred că “vre-un” singur om din Biblie şi-a pierdut mîntuirea, îţi spun că dacă definim mîntuirea biblic, nu are cum ! Este prea profund ce-am zis ? Păi, nici un personaj mîntuit din Biblie nu poate să piară veşnic, dacă a fost mîntuit (recte, scăpat) de la pieirea pe care şi versetul de aur o dă mai sigură ca mîntuirea: “Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, SĂ NU PIARĂ, ci să aibă viaţa vecinică”. Ce poţi spune că se anunţă aici mai sigur, dacă omul nu crede? Să piară, nu ? Iar dacă crezînd are viaţa veşnică, atunci mai piere veşnic ?
Ca prin urmare, îţi răspund că despre nici un singur personaj din Biblie, dar nici unul care să fi fost mîntuit cu mîntuirea biblică, nu se poate spune că a “pierdut-o”.
ORICE altceva şi se poate pierde, mîntuirea ca şi lucrare exclusiv a Lui, NU !
Deci, ORICE altceva se poate pierde, mîntuirea ca şi lucrare exclusiv a Lui, NU !
Se spune că dacă mori nemîntuit nu poţi da vina pe nimeni. Doar tu o porţi ! Dacă nu mergi în ceruri, nu poţi da vina pe nimeni altul decît pe tine însuţi căci calea într-acolo a fost deschisă. Acesta este un adevăr biblic. De ce ? Pentru că în Isus s-a făcut totul ca mîntuirea ta să fie posibilă…iar dacă mori în păcatele tale nu vei putea să dai vina pe nimeni decît pe tine însuţi. Fiecare se poate lipsi singur de această uriaşă oportunitate a vieţii prin a persevera în nişte ATITUDINI sau FELURI DE A FI pe care urmează să le descriu:
– FII NEPRIHĂNIT DE SINE ! – FII LUMESC ! – FII NECREDINCIOS !! – FĂ INTENŢIONAT PE NEŞTIUTORUL ! FII IGNORANT CU VOIA.
Cînd un om îşi împietreşte atît de tare inima se poate lipsi singur de mîntuire deoarece doar unei inimi frînte şi căite i se oferă iertare şi mîntuire. Cînd mintea ţi-a fost informată, dar voinţa îţi rămîne încăpăţînată, rişti într-adevăr epuizarea şanselor tale de mîntuire. De ce fac oamenii pe ignoranţii în mod deliberat ? Ioan ne răspunde: Ioan 3:19a “…oamenii au iubit mai mult întunerecul decît lumina, pentrucă faptele lor erau rele.” Sînt în întuneric fiindcă şi-au dorit să nu ştie ! Şi-au dorit întunericul ! Întotdeauna se face întuneric în mintea ta cînd îţi îndrăgeşti păcatul.
Pentru un asemenea păcat al unei voinţei umane rele nu există într-adevăr iertare deoarece el constă din negarea singurei căi de mîntuire şi refuzul deliberat al singurei şanse de iertare oferite omului. În acest caz, omul se condamnă singur cu voia lui, nu cu voia lui Dumnezeu. Înseamnă a face pe ignorantul cu voia, fără a fi cu mintea, aceasta fiind informată de Duhul asupra căii mîntuirii.
Într-adevăr, să respingi mîntuirea după ce aceasta ţi s-a adus la cunoştinţă, atît în ce priveşte necesitatea cît şi posibilitatea ei fiindcă aşa vrei, rişti să mori “în păcatele tale”, fiind ce ţi-ai dorit. Oamenii se pot asigura de moartea “în păcatele” lor dacă sînt “ignoranţi cu voia”, nu cu mintea !
Imi cunosc destul de bine postul meu si nu despre aceasta a fost vorba ci mai degraba de afirmatia precedata.
Explicatia nu era necesara. Am facuto eu in primele posturi.
Ma si intreb, mai exista pacatosi in lumea aceasta? Vorbesti romaneste si negi ca esti roman.
Toata teoria este scuza calvinistilor pentru a clarifica pozitia oamenilor care s-au lepadat de Christos sau au cazut din har.
Pentru mine ce-a mai argumentata doctrina a mantuirii in Sfintele Scripturi ramane Arminianismul
Cazul elor trei persoane din Noul testament, este evident in a demonstra ca se poate cadea de la harul lui Dumnezeu.
Nu ai demonstrat cum poate realiza Dumnezeu concilierea lor.
Fii binecuvantat. Cred ca discutia e inutila pentru mine.
In 1618, la Dordrecht s-a dat lovitura de gratie spiritului de conservare a doctrinelor biblice dispersate de catre biserica primara. Au fost enuntate 5 puncte care care stau la baza invataturii calviniste. Toate cele 5 puncte se bazeaza pe texte izolate (afirmatii ale Apostolului Pavel) scoase din context si corelate cu scrierile lui Augustin despre predestinare.
Romani 5:10,
Romani 3: 24-25,
2 Corinteni 5:18-19,
Coloseni 1:21-22,
Efeseni 2:15-16.
1. Neputinta disperata sau totala decadere
Omul nascut din femeie este neputincios la lucrarea de mantuire a lui Dumnezeu. Nu poate face deosebire intre bine si rau asfel ca el nu va putea sa decida vreodata in a sluji lui Dumnezeu. Harul este darul lui Dumnezeu dat celor pe care El i-a ales spre mantuire.
2. Alegerea neconditionata.
Inainte de intemeiera lumii, Dumnezeu a ales pe uni spre mantuire si aceasta nu se poate determina prin mijloace omenesti. Criteriul dupa care Dumnezeu a decis cine sa fie mantuit consta in credinta si El o da numai cui voieste.
3. Mantuirea speciala sau iertarea limitata.
Christos a venit in lume sa mantuiasca doar pe cei care au fost alesi inainte de intemeierea lumii. Toti oamenii sunt pacatosi si toti sunt sortiti pieririi, totusi datorita unei ratiuni divine, cunoscuta numai de El, unii au fost alesi pentru mantuire.
4. Harul cuceritor.
Misiune Duhului Sfant este aceea de a bate la inima celor alesi spre a le oferii mantuirea. Chemarea Duhului Sfant nu poate fi refuzata si cei alesi intre in planul de mantuire a lui Dumnezeu, si nu se pot impotrivi. Daca n-au sfarsit in Christos, inseamna ca n-au fost alesi. Duhul Sfant obliga pe pacatos nu numai sa creada, ci si sa opereze impreuna cu vointa lui Dumnezeu.
5. Tenacitatea sfintilor.
Oamenii sunt alesi spre a fi mantuiti definitiv si nimic din ceea ce savarsesc nu pot sa le stearga numele din cartea vietii. Ei n-au ales sa fie mantuiti ci Dumnezeu a facut alegerea. Nici un gand, fapta sau dorinta nu poate sa–i smulga din lucrarea de perseverare pana la capat in planul lui Dumnezeu. Nimeni nu poate sa stie daca este alas sau nu, asa ca toti oamenii sunt datori sa persevereze in a cauta fata lui Dumnezeu. Nici chiar cei alesi pentru pieire, nu pot schimba cu nimic decizia lui Dumnezeu. Pocainta, caracterul nobil, faptele bune, credinta in jertfa mantuitoare, nu le ajuta la nimic in a se apropia de Dumnezeu. Destinul le-a fost petceluit inainte de intemeierea lumii.
Fii binecuvantat. Cred ca discutia e inutila din considerente polemice.
Păi, nu mai discuta! Eu n-o mai fac cu tine. Mă gîndesc că poate au alţii folos. În afară de cazul în care eşti implicat în acest site şi nu-ţi place ce spun. Nu am intrat aici să polemizez cu tomy, poate doar ca unii creştini nesiguri de mîntuirea lor, să devină siguri. Ce-ai spus mai sus tomy, nu este rodul chibzuinţelor tale asupra lui Pavel sau a altor părţi ale Scripturii, este preluat din altă parte fiindcă nu cred că ai fost atent la cum debutează textul: “In 1618, la Dordrecht s-a dat lovitura de gratie spiritului de conservare a doctrinelor biblice dispersate de catre biserica primara.” Poftim ? S-a dat lovitura de graţie (sic!) doctrinelor biblice dispersate de catre biserica primara ? Păi, da, asta a făcut arminianismul care-l îmbrăţişezi ! Nu cred că eşti conştient ce mare adevăr (involuntar) s-a spus !
După moartea lui Jacob Hermann (Arminius) în 1609, susţinătorii săi au formulat Obiecţia din 1610 care enumera cele “Cinci Puncte ale Arminianismului”. Acest document a fost un protest împotriva doctrinelor calviniştilor şi a fost remis Statului Olandei. În 1618, un Sinod Naţional al Bisericii s-a întîlnit la Dort pentru a analiza învăţăturile lui Arminius în lumina Scripturii. După 154 de şedinţe care au durat şapte luni, Cele Cinci Puncte ale Arminianismului au fost declarate ca fiind eretice. După sinod, mulţi din discipolii lui Arminius, ca Hugo Grotius, au fost întemniţaţi şi exilaţi. Atunci cînd John Wesley a preluat unele din învăţăturile Arminianismului, mişcarea a început să crească şi a afectat Biserica (şi tradiţia) Metodistă, cît şi crezurile celor mai multe biserici Penticostale şi Carismatice de azi.
Cele “Cinci Puncte ale Arminianismului” afirmă următoarele:
1. VOINŢA LIBERĂ
Arminius a crezut că, căderea omului în păcat nu a fost totală, susţinînd că în om a rămas îndeajuns bine încît acesta să voiască să-l primească pe Isus Hristos pentru mîntuire.
2. ALEGERE CONDIŢIONATĂ
Arminius a crezut că alegerea a fost bazată pe cunoaşterea mai dinainte de către Dumnezeu a celor ce vor crede. “Actul de credinţă” al omului a fost înţeles ca fiind “condiţia” ca el să fie ales pentru viaţa veşnică, devreme ce Dumnezeu a prevăzut că el îşi va exercita “voinţa sa liberă” ca răspuns la Isus Hristos.
3. ISPăŞIRE (sau, MÎNTUIRE) UNIVERSALĂ
Arminius a susţinut că răscumpărarea (mîntuirea) a fost bazată pe faptul că Dumnezeu iubeşte pe toată lumea (pe oricine), că Hristos a murit pentru toţi şi că Tatăl nu vrea ca nimeni să piară. Moartea lui Isus Hristos a oferit temeiul ca Dumnezeu să-i mîntuiască pe toţi oamenii, dar fiecare om trebuie să-şi exercite propria sa “voinţă liberă” pentru ca el să fie mîntuit.
4. HAR LIMITAT/OBSTRUCŢIONABIL (deci, căruia se poate rezista)
Arminius a crezut că din moment ce Dumnezeu a vrut ca toţi oamenii să fie mîntuiţi, că El a trimis Duhul Sfînt pentru a-i “cuceri (sau,atrage)” pe toţi oamenii la Hristos, dar devreme ce omul are o “voinţă absolut liberă”, el poate să se împotrivească voii lui Dumnezeu pentru viaţa lui. El a crezut că voia lui Dumnezeu de a-i salva pe toţi oamenii poate fi zădărnicită de voia (voinţa) limitată a omului. De asemenea, el a învăţat că, întîi omul îşi exercită voinţa sa, iar după aceea el este născut din nou.
5. CĂDEREA DIN HAR
Dacă omul nu poate fi mîntuit de Dumnezeu pînă ce el nu voieşte să fie mîntuit, atunci omul nu poate continua în mîntuire dacă el nu continuă să voiască să fie mîntuit.
Acum, un fapt interesant este că, John Calvin, reformatorul francez nu a formulat ceea ce noi cunoaştem astăzi sub numele de “Cele Cinci Puncte ale Calvinismului”. Lucrul acesta a apărut în urma Canoanelor Consiliului din Dort (1618), iar afirmări ulterioare apărute printre numeroasele Confesiuni Reformate au conturat mai lămurit aceste puncte. Calvinismul a ajuns cunoscut datorită unor remarcabili cărturari, teologi, predicatori şi reformatori, oameni de talia lui John Owen, George Whitefield, William Wilberforce, Abraham Kuyper, Charles Hodge, B.B. Warfield, J.Gresham Machen şi Charles Haddon Spurgeon.
Isus a spus, “După roadele lor, îi veşi cunoaăte”. Cînd o poziţie specifică cu privire la Scripturi îl face pe un om să devină certăreţ atunci pun la îndoială temeiul (sau valabilitatea) acelei poziţii. Caut să adopt mai degrabă acele lucruri care tind să mă facă mai iubitor şi mai bun, mai iertător şi mai înţelegător. Ştiu că doar atunci mă asemăn mai mult Domnului meu. Dacă d-voastră aţi ajuns să aveţi o puternică convingere personală în ce priveşte una dintre opiniile acestei dispute doctrinare, vă rog să ne îngăduiţi întîi să vedem cum aceasta v-a ajutat să deveniţi mai mult asemenea lui Hristos iar după aceea vom decide dacă şi noi trebuie să dobîndim aceaşi convingere.
Aşa imperfect cum este, calvinismul este totuşi mai aproape de Scripturi decît arminianismul. Să recunoaştem măcar atît lucru !
Fiindcă ce s-a postat mai sus de ultimul meu post nu este o reprezentare fidelă a celor 5 puncte ale calvinismului ci o caricaturizare a lor, permiteţi-mi să le redau aşa cum se regăsesc în lucrări de specialitate. Cu privire la aceste chestiuni nu este uşor să se păstreze unitatea Duhului. Suveranitatea lui Dumnezeu şi responsabilitatea omului par a fi asemenea unor două linii paralele care nu par să se intersecteze în minţile noastre mărginite. Căile lui Dumnezeu sînt “de neînţeles” şi “de nepătruns” (Romani 11:33), iar Biblia ne avertizează să nu ne “bizuim pe propria noastră înţelepciune (sau, înţelegere)” (Proverbe 3:5).
Aceia din tradiţia reformată care au răspuns învăţăturilor lui Arminius au ales cuvîntul englez “TULIP” (adică, “lalea”; să aibe vreo legătură cu ţara lui Arminius?!) ca acrostih pentru a-şi sintetiza replica lor dată “Celor Cinci Puncte ale Arminianismului”. Ele vor fi enunţate întîi în engleză pentru a păstra forma iniţială a acrostihului, iar imediat vor fi urmate de traducerea în româneşte a fiecărui punct:
1. “T”= TOTAL DEPRAVITY - PĂCĂTOŞENIE TOTALĂ
Calviniştii au crezut că omul se află în robia absolută a păcatului şi a Satanei, incapabil să-şi exercite propria sa voinţă pentru a se încrede în Isus Hristos fără ajutorul lui Dumnezeu.
2. “U”= UNCONDITIONAL ELECTION - ALEGERE NECONDIŢIONATĂ
Calviniştii au crezut că precunoaşterea (adică, cunoaşterea mai de dinainte de către Dumnezeu) este bazată pe planul şi scopul (voia) lui Dumnezeu, şi că alegerea nu este bazată pe decizia omului, ci numai pe “voinţa liberă” a Creatorului.
3. “L”= LIMITED ATONEMENT - ISPĂŞIRE (MÎNTUIRE) LIMITATĂ
Calviniştii au crezut că Isus Hristos a murit pentru a-i mîntui pe aceia care i-au fost daţi Lui de Tatăl, din veşnicii. În opinia lor, toţi cei pentru care Isus a murit (cei aleşi) vor fi mîntuiţi, iar toţi cei pentru care El nu a murit (cei ne-aleşi) vor fi pierduţi.
4. “I”= IRRESISTIBLE GRACE - HAR IREZISTIBIL
Calviniştii au crezut că Domnul posedă un har irezistibil care nu poate fi rezistat sau la care nu te poţi împotrivi. Ei au învăţat că voinţa liberă a omului este atît de departe de mîntuire încît cei aleşi sînt regeneraţi (aduşi la viaţă, din punct de vedere spiritual) de către Dumnezeu, mai înainte ca ei să-şi poată măcar pune credinţa în Isus Hristos, pentru mîntuire. Dacă un om extrem de păcătos nu ar fi fost adus la viaţă (înviat spiritual) de către Duhul Sfînt, acestuia i-ar fi cu neputinţă să-l cheme pe Dumnezeu.
5. “P”= PERSEVERANCE OF THE SAINTS - PERSEVERENŢA (sau, RăBDAREA) SFINŢILOR
Calviniştii au crezut că mîntuirea este în întregime lucrarea Domnului şi că omul nu are absolut nici un rol în proces. Sfinţii perseverează (îşi duc pînă la capăt mîntuirea – Filip.2:12) fiindcă Dumnezeu va avea grijă ca El să-şi încheie lucrarea pe care El a început-o.
Scopul meu nu este de a lua partea cuiva în ce priveşte această dispută sau de a diviza trupul lui Hristos, Biserica cu privire la interpretările omeneşti ale adevărurilor biblice ale mîntuirii noastre. Dar, caricaturizarea ideilor celorlalţi chiar nu foloseşte ! Şi mai puţin să arunci cu etichete, fără să ştii dacă se potrivesc ! Nu susţin calvinismul decît în aceea că este mai apropiat de Scripturi decît arminianismul ! Cei care citesc atent aici, îşi pot da seama !
Lor le spun că reformatorilor le datorăm această reafirmare a doctrinei siguranţei mîntuirii de care creştinii adevăraţi se pot bucura !
Cred ca ati uitat versetul de aur al bibliei:
“Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat l-a dat pe Fiul Sau unic-nascut, pentru ca ORICINE manifesta credinta in el sa nu fie distrus, ci sa aiba viata vesnica”(IOAN 3:16).
Cred ca e destul de clar care e intentia lui Dumnezeu, orice comentariu despre predestinare cred ca e inutil.
Teodor,
Incerc sa sumarizez ce spui tu, te rog sa ma corectezi daca e cazul:
Mantuirea adevarata nu se poate pierde, ceea ce inseamna ca pericolul cel mai mare pentru un om e sa creada ca e mantuit si, de fapt, sa nu fie.
In acest caz, o noua intrebare se ridica:
Cum poti sti 100% ca esti mantuit, nu doar sa crezi ca esti?
Ce anume iti da incredintarea asta? Cum faci diferenta?
Contrastul e evident daca mentionez ca m-am folosit de o sursa germana si prin traducere se pierd asimilaritatile cu traduvcerile romanesti.
Paca prezentarea punctelor postate de mine sunt caricaturizate, cel putil ale tale sunt ciuntite tocmai pentru a ascunde lagunele filozofiei calviniste.
Am cautat putin prin internet si am gasit mai multe versiuni romanesti ale celor 5 puncte care in esenta au cam acelasi continut. Un exemplu in comparatie cu definitaia data de tine:
5. Perseverenta sfintilor
Cei alesi sunt mantuiti de-a pururi. Nimic din ceea ce fac nu poate sa le stearga numele din Cartea Vietii. Ei nu au ales sa se apropie de Dumnezeu, la fel cum nici o fapta, gand, sau dorinta nu poate sa ii ondeparteze din planul lui Dumnezeu de a-i face sa persevereze pana la capat. Totusi, cei alesi nu pot sti niciodata in aceasta viata daca sunt cu adevgrat alesi, astfel ca omul nu poate fi sigur pe deplin de mantuirea sa. vezi aici
Invatatura calvinista omite o serie de avertizari ale Scripturii impotriva apostaziei cum ar fi:
1 Corinthians 10:12 Astfel dar, cine crede ca sta in picioare, sa ia seama sa nu cada.
1 Corinteni 15:1 Va fac cunoscut, fratilor Evanghelia, pe care v’am propovaduit-o, pe care ati primit-o, in care ati ramas, si prin care sinteti mintuiti, daca o tineti asa dupa cum v’am propovaduit-o; altfel, degeaba ati crezut*.
Sofismul consta in faptul ca daca credinciosii nu pot cadea din harul lui Dumnezeu, toate acele avertizari sunt absurde.
Daca aceasta filozofie bizara ar fi adevarata, sfintii alesi n-ar avea libera instant sau meritul bazat pe caracterul sau comportamentul nobil. Omul Isus n-ar putea revendica vreun merit in lucrarea Sa pe Golgota, deoarece vointa umana a fost determinate inainte ca el sa-si dea viata pentru pacat. Dumnezeu insusi n-ar merita ca sa primeasca lauda din gurile unor predestinati la sfintenie care oricum au fost condamnati la eternitate impotriva vointei lor. Daca sesizezi o nuanta de blasfemie in cele de mai sus, nu e de la mine ci se datoreaza filozofiei calviniste.
In final se ridica legitima intrebare: Nu zadarniceste invatatura calvinista lucrarea misionare de raspandire a evangheliei? E Dumnezeu un tiran care permite martirajul sfintilor Sai pentru niste suflete care nici nu se stie daca sunt alesi sau nu la sfintenie ?
Invatatura falsa a calvinistilor este redusa la cateva fraze dogmatice darwiniene, reducandu-L pe Dumnezeu la un robot computerizat care ia decizii numerice nefiind in stare sa mai schimbe nimic in dreptul celor care-I cauta fata si-au fost catalogati ca pierduti.
Prin prisma calvinismului si Versetul din Ioan 3:16 suna absurd. Conotatie din parantez reflecta filozofia calvinista.
IOAN 3:16 Fiindca atit de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca (numai cei alesi)*oricine crede* in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vecinica.
De aproape doua milenii evanghelia este propovaduita pentru ca cei pacatosi sa aleaga intre bine si rau iar daca se vor trezi fie in rai fie in iad, se datoreaza nu destinului ci propriei lor decizii de a sluji un Dumnezeu bun sau un dumnezeu rau.
1 Petru 4.17 Caci sintem in clipa cind judecata sta sa inceapa dela casa lui Dumnezeu. Si daca incepe cu noi, care va fi sfirsitul celorce nu asculta de Evanghelia lui Dumnezeu?
Deci eu trebuie sa inteleg ca nu stiu daca sunt mantuita sau nemantuita. Cine-mi poate da o raza de incredintare la indoielile mele? As trai mai ieftin daca as fi lumeasca si la urma urmei ce conteaza daca sunt aleasa.
Cred ca Filip mi-a gicit si intrebarile mele.
Un lucru e clar: Dumnezeu nu e un robotel si nici contabil nu e.
Teologia ne-a ajutat sa intelegem mai bine ce zice Dumnezeu in Cuvantul Sau. Reversul medaliei e ca pretinde ca are raspuns la orice intrebare si ca stie ce vrea si gandeste Dumnezeu. Din cel mai sec verset, un teolog poate sa predice ore in sir…
Teologia, ca si stiinta, a fost creata de oameni. Au fost create sisteme de gandire, principii, metodologii… si sunt prea multi cei care nu stiu sa iasa din ele, vorbesc aparent cu sens, dar total pe langa, se-nvart in limbajul de lemn...
Teodor, tu de ce esti sigur ca esti mantuit? Ti-ai pus vreodata problema ca poate doar crezi ca esti?
Mity, pentru cineva care întreabă ca tine “m-am băgat” în discuţia asta care altfel este sterilă, după cum bine se vede. Reformatorilor le datorăm măcar această reiterare a doctrinei siguranţei mîntuirii de care creştinii adevăraţi se pot bucura ! Aşa cum Biblia spune, mîntuirea se primeşte prin har şi prin credinţă. Nu prin fapte, nici măcar prin “fapta” punerii încrederii noastră în Isus. Mîntuirea este în întregime lucrarea Lui! Trebuie să ştim însă în Cine am crezut.
Efes.2:8,9 Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi sîntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
Mity dacă dorinţa ta este de a fi lumeasc(ă), nu te bizui pe o mîntuire iluzorie. Dar, dacă există o zbatere în tine numită credinţă, şi năzuinţă după neprihănire, atunci a cerceta Scripturile şi a te ruga lui Hristos în vederea dobîndirii certitudinii mîntuirii este cel mai bun lucru de făcut.
În discursul Lui despre Pîinea Vieţii din Ioan 6:37-39 Isus vorbeşte despre voia Tatălui pentru El şi pentru ei, ascultătorii Lui: “Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară: căci M-am pogorît din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Şi voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat ci să-l înviez în ziua de apoi”.
OBSERVĂ cum în ciuda împietririi şi necredinţei celor prezenţi Isus le oferă această extraordinară asigurare: “Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară: căci M-am pogorît din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis”.
Aceasta este o afirmaţie a Mîntuitorului pe care poţi să-ţi bazezi viaţa de acum, moartea şi viaţa viitoare. Să-ţi mizezi toată existenţa atît cea trecătoare cît şi cea veşnică. De ce ? Pentru că aici Isus declară că voia explicită a Tatălui este ca pe toţi aceia pe care i-a dat să ajungă la El, să nu fie izgoniţi, şi să nu-i piardă pe niciunul dintre cei daţi Lui ! Voia Tatălui este ca Isus să se asigure ca niciunul din copiii Lui să nu se piardă. Ca El să-i păstreze pe toţi cei ce cred în El !
“Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară”. Odată ce ai venit la Isus, nu poţi să mai fi pierdut. De ce ? Pentru că El nu te va respinge. Nu te va lepăda. Nu te va alunga, ci te va primi ! Ce este afară? Întunericul, plînsul şi scrîşnirea dinţilor ! Pentru cine este rezervat întunericul de afară? Răspuns: 2 Petru 2:4; Iuda 6. De aceea, “înăuntru” la Isus te afli în siguranţă !
Ce fel de primire este aceasta ? Pentru o vreme…temporară...de probă ? Depinde de ceva… dacă păcătuieşti ? Răspunsul ne este oferit de tot Isus în Ioan 10:27-29 … Celor pe care îi cunoaşte Isus le oferă această siguranţă a mîntuirii: “nimeni nu-i va smulge din mîna Lui“. Dar pentru a descoperi la cineva siguranţa veşnică, trebuie să ne întrebăm dacă respectivul se află “în mîna Lui“. Dacă nu, acel om nu este în siguranţă indiferent de ce crede despre el însuşi sau despre D-zeu!
Vers.39: Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El… Deci “primirea” este pe veci. Este definitivă, sigură, veşnică ! Isus mai continuă spunînd că voia Tatălui său este să nu piardă pe niciunul dintre cei care au crezut în El. Cu alte cuvinte să păstreze pe sfinţi. Ar contesta cineva că Isus nu este în stare să păstreze tot ce i-a dat Tatăl Lui? Odată ce ai venit la Isus nu te mai poţi pierde !
PENTRU A AVEA SIGURANŢA VEŞNICĂ TREBUIE ÎNDEPLINITĂ O CONDIŢIE: Isus a zis: “Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mîna Mea“. (Ioan 10:28) Condiţia care se pune ca cineva să posede siguranţă veşnică (adică, “în veac să nu piară“) este ca să asculte glasul Lui, să-l urmeze pe Isus şi El să-l cunoască pe acel credincios (vezi, unor credincioşi aparenţi El le spune în Matei 7:23 “Niciodată nu v-am cunoscut…“ şi atunci respectivi îşi “pierd mîntuirea“ !! Pe care nu au avut-o niciodată !!) Deci, El te va păstra “dacă” ai venit la El !!
“Doar credinţa în Hristos, justifică. Siguranţa este savurarea acestei justificări“ (Sinclair Ferguson)
“Credinţa ne mîntuieşte, iar siguranţa ne linişteşte“ (C.H.Spurgeon)
Apost.Petru ne îndeamnă să pornim la descoperirea acestei laturi a experienţei creştine: “De aceea, fraţilor, căutaţi cu atît mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci dacă veţi face lucrul acesta, nu veţi luneca niciodată. Într-adevăr în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos” (2 Petru 1:10).
Această preocupare are un efect bun asupra umblării noastre cu Isus: Petru spune, nu veţi luneca niciodată, şi vi se va da din belşug intrare în împărăţie..
“Cel ce vrea să aibe asigurarea mîntuirii sale şi mîngîierea pe care ea o aduce, nu poate sta nemişcat şi să spună: “Sînt atît de nesigur şi neliniştit încît nu-mi stă capul la datorie!“. Dimpotrivă, el trebuie să-şi facă datoria (de creştin), să-şi exercite mîntuirea pînă ce îndoielile şi neliniştile sale vor dispărea“ (Richard Baxter)
“Intenţia şi scopul întregii Scripturii este ca să aducă suflete la cunoaşterea lui Hristos, după aceea, la acceptarea lui Hristos şi apoi să le întărească cu siguranţa actualei lor poziţii în Hristos“ (Thomas Brooks)
Filip, prima întrebare care mi-ai adresat-o a fost mai graţioasă şi aveam un răspuns de oferit. Însă în al doilea post mi-ai adresat întrebări care “merită” un pic de atenţie. Întrebi de ce sînt sigur că sînt mîntuit ? Şi dacă mi-am pus vreodată problema că “doar cred” că sînt ? Asta probabil s-a dorit a fi o “zguduire” a “siguranţei” care nu ai nici un temei să crezi că o manifest uniform. Presupui. Nu sînt aşa de obtuz încît la unele păcate să nu mă întreb dacă mă înşel ! Deci, îmi pun “problema”. Dar, fiindcă ştiu în Cine am crezut îmi recapăt încrederea! Fiindcă îi cunosc caracterul statornic, dragostea necondiţionată, harul îmbelşugat, siguranţa mîntuirii reînvie atunci şi ca sentiment în sufletul meu, deşi în minte poate era neclintită. Satisface ?
“A face din sentimente şi simţuri reperele condiţiei noastre spirituale nu înseamnă decît să ne provocăm linişti sau nelinişti, să ne credem drepţi sau nedrepţi, salvaţi sau pierduţi, timp de un ceas, poate timp de o zi…Nu înseamnă asta a ne arunca sufletele încoace şi-n colo şi să le pierdem într-un labirint de temeri şi scrupule? Nu se aruncă ocară asupra lui Hristos şi i se face pe plac satanei? Nu înseamnă a ne tortura singuri? De aceea, suflete nesigur, sfatul pe care ţi-l dau este acesta: crede şi Scriptura să-ţi fie singurul judecător al condiţiei tale spirituale. Aplică verdictul Cuvîntului împotriva verdictului pe care ţi-l dau sentimentele şi simţurile… Dacă decizi să faci din sentimente şi simţuri judecătorul stării tale atunci trebuie să te mulţumeşti să trăieşti în frică şi să te scalzi în lacrimi“ (Thomas Brooks)
Atenţie, Filip ! Exact dispreţul faţă de teologie a condus societatea contemporană la relativismul moral şi doctrinar ce o caracterizează. Cînd mintea nu mai vrea să se supună exerciţiului înţelegerii şi sistematizării şi revelaţiei, se expune. Ajunge să nu mai ştie ce să creadă, în cel mai bun caz, sau să creadă orice, în cel mai rău!
Come_to _earth, parcă spuseseşi că nu-ţi foloseşte discuţia? Rămîi consecvent la ce ţi-ai propus anterior. Nu pentru dezbateri cu tine scriu aici !
In sfarsit, apar oameni care se intreaba serios daca sunt sau nu mantuiti. Deci polemica aceasta a ajuns si unde trebuie…Bravo Teodor … te sustin in rugaciune!
Filip, încerc totuşi să-ţi răspund primei întrebări care mi-o pun. E vrednică de un efort în plus. Cum poti sti 100% ca esti mantuit, nu doar sa crezi ca esti?
Ce anume iti da incredintarea asta?
Am un singur răspuns: Hristos !
Să-l cunosc mai bine şi să-i cunosc caracterul îmi va da încredinţarea aceasta.
Mity, mai am ceva pt tine:
“Înţeleasă din punct de vedere biblic, doctrina siguranţei îl ţine pe sfînt în vîrful degetelor“ (J.A.Motyer)
“Asigurarea credinţei nu se dobîndeşte prin faptele legii. Ea este o virtute evanghelică şi ne este oferită doar prin Evanghelie“ (C.H.Spurgeon)
“A fi într-o stare de har îi va aduce omului multă bucurie după această viaţă, dar a se descoperi pe sine în această stare îi va aduce bucurie atît în această viaţă cît şi în cea care va urma. Îl va face să fie binecuvîntat de două ori, binecuvîntat în ceruri şi binecuvîntat în propria lui conştiinţă“ (Thomas Brooks)
Iov, sînt total de acord cu tine, orice discuţie despre predestinare este pe lîngă subiectul propus şi care este despre mîntuire. Dacă se poate pierde sau poţi fi sigur de ea…
Dar, te rog nu ne muştrului aşa de tare că am fi uitat toţi versetul de aur a cărui intenţie a lui Dumnezeu, da aşa cum spui, o dezvăluie deşluşit: pentru ca ORICINE crede în El, să nu piară... să nu piară... să nu piară...să nu piară !
Astfel că tot în acel verset de aur pieirea este mai sigură ca mîntuirea, şi atunci întreb, de ce nu v-aţi bucura de această binefacere a mîntuirii pe care o dă Dumnezeu, şi anume siguranţa ei ? Dacă tot e să fie mîntuire de la pieire sigură, oare n-ar fi bine atunci să fie sigură ?
Cred că doar a înţelege bine condiţia noastră pierdută ne va ajuta să ne bucurăm profund de ce înseamnă mîntuirea.
Te incomodeaza contra argumentele anticalviniste? Parca spuneai ca nu esti calvinist. Ce faceai daca in momentul acela avea loc venirea Domnului. Ah am uitat. Mergi pe miza ca 50% esti predestinat mantuirii. Dar daca nu esti, tinea-i companie Ananiei si Safirei?
La momentul cand am facut afirmatia aceea, articolul era deja scris si urma sa-l postez dar fiind prea lung depasea display-ul monitorului si l-am postat in mai multe fragmente. Din experienta atestata, mesajele lungi nu se citesc ci doar se scaneaza.
PS. nu mai tinea predicile acelea diluate ca tot nu au eficienta din moment ce toti sunt predestinati mantuirii, sau pieirii, cine stie? Daca Mity este deja mantutita, oricum nu-i foloseste predica ta. Daca nu este predestinata mantuirii, nici asa, numai Dumnezeu, printr-o decizie misterioasa ia-a petceluit saorta. Nici tu nici Duhul Sfant nici Isus n-o mai poate ajuta ca sa ma exprim in limbaj calvinist
Si acum chiar ca am plecat. Cine iasa ultimul sa stanga lumina.
Sorry
!
S-a strecurat o greseala. Trebuia sa scriu “miry” si am scris “mity”. Poate administratorul sa faca corectia aceea?
Teodor Macavei ti-ai racit gura degeaba si nici acum nu m-ai convins daca sunt mantuita sau nu. Asa ca mai bine raman la ce spune Biblia. Ea-mi da siguranta mantuirii.
Mantuirea este darul lui Dumnezeu dat oamenilor si care au libera alegere sa-l primeasc sau sa-l refuze. Cununa se capata la sfarsit numai de cei care au iubit venirea lui, deci un act de vointa.
Mity nu mi-am răcit gura, eventual am făcut bătături la degete. Însă cineva s-a rugat pt tine, poate citeşti mai sus. Cred că ar fi de folos niştă bătături şi la genunchi !
Nu ştiu ce ţi s-a părut, dar n-am urmărit să te conving. Dar, e bine ce spui tu, adică să rămîi la ce spune Biblia. Aşa să faci ! Ea îţi dă siguranţa mîntuirii !
Şi mai jos ai dreptate. Şi anume că mîntuirea este darul lui Dumnezeu dat oamenilor care au alegerea liberă de-al primi sau refuza. Ce uiţi, este că n-au voinţa de a crede! De aceea, credinţa este un dar:
Efeseni 2:8b …Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.
Cam multă violenţă pe-aici ! :))
Teodor
“Ce uiţi, este că n-au voinţa de a crede!”
Din nou faci o afirmatie care nu corespunde cu invatatuta Sfintelor Scripturi.
Fapte 16:29-31 Atunci temnicerul a cerut o lumina, a sarit inlauntru, si, tremurind de frica, s’a aruncat la picioarele lui Pavel si ale lui Sila; i-a scos afara, si le-a zis: ,,Domnilor, ce trebuie sa fac ca sa fiu mintuit?``
Pavel si Sila i-au raspuns: Crede in Domnul Isus si vei fi mintuit tu si casa ta.``
Nu era mai bide sa ii zica: “nimic nu trebuie sa faci, tine-o asa inainte ca Dumnezeu te-a si mantuit pe cand tu inca nu erai”.
Credinta, dupa cate spune la Romani vine in urma auziri. La ce este Dumnezeu atat de neputincios incat are nevoie de predicatori pentru a face pe oameni sa creada? Cuvantul n-a ajutat unor oameni pentruca n-a gasit credinta la ei. Mai e Dumnezeu omniscient daca a trimis Cuvantul si nu le-a dat si credinta pentru a crede in cel trimis? Daca le-a trimis mesajul dece nu le-a trimis si vointa de a crede?
Le incurci prea de tot.
Acum intelegi dece ascult mai bine de biblie decat de invatatorii falsi
am citit cateva din comentariile afisate si ma bucur ca se dezbate acest subiect ( as sugera insa mai putina “ravna” in exprimarea propriilor conceptii ).
si eu sunt de mult in cautarea acestui raspuns, pe care poate pana la urma sfarsitul vietii in credinta ne va da un raspuns la toti..cred ca multe din exemple ( gen mladita, anania si safira, dima) sunt luate prea usor…. ar trebui sa tinem cont de context…......
Pentru cineva care crede Biblia miry, mity, eşti cam rău / rea… cum spuneam, cam muuuultă violenţă ! Deh, ăsta-i Internetul ce să-i faci ! Permite “exprimarea liberă” ?!
Mai ales sub pseudonim !
Cît de mare trebuie să-ţi fie credinţa aia care zici că se află la om să fii sigur(ă) că eşti mîntuit(ă) ?
Suveranitatea lui Dumnezeu şi responsabilitatea omului par a fi asemenea unor două linii paralele care nu par să se intersecteze în minţile noastre mărginite.
Doar un gand pe acest subiect… V-ati intrebat vre-odata de ce Domnul Isus foloseste imaginaea nasterii cand vorbeste cu Nicodim? Poate cineva nascut sa se ‘nenasca’? O data nascut esti nascut. Tot asa este si in lumea spirituala – o data nascut esti nascut.
Aveţi dreptate stimate Radu Paşca ! Odată născut din nou, nu te mai poţi ne-naşte ! Lui Dumnezeu nu-i pare rău de darurile şi chemarea făcută.
Chiar dacă, sau în ciuda faptului că noi sîntem absolut nevrednici de ele. De aceea, încă odată mîntuirea este prin har, nu prin fapte, că să nu se laude nimeni. (Efes.2:8,9). S-auzim numai de bine !
OK, Radu, privind mantuirea din perspectiva renasterii (care nastere este o experienta umana), nu exista undo-redo. Si probabil ca asa si e.
Asta inseamna ca intreg conceptul de “pierdere a mantuirii” e total fals.
Pot sa traiesc cu asta, pentru ca ramane in picioare cealalta intrebare:
Cum stii daca CHIAR AI FOST MANTUIT?
Raspunsul meu la intrebarea “cum poti sa stii 100%” este ca nu poti sti 100%, fara indoiala, ca esti mantuit.
Avem indicii si exemple pentru cum sa ne traim viata, avem parte de revelatii personale, de-un fel sau altul si mergem inainte.
Despre mersul inainte se pot spune multe, dar as vrea sa ridic urmatoarea problema:
Ne traim viata cu singurul scop acela de a ajunge in cer, dupa ce murim? Traim dezamagiti si nemultumiti de viata pe pamant, jinduind mereu catre ceea ce va urma?
Nasterea din nou nu e si asigurarea mantuirii. Exemplul e prea subtire. Famenul din Etiopia citea in cartea profetului Isaia si nu intelegea. A venit Filip si la ajutat la nasterea din nou. Atunci Famenul a intrebat, “uite apa ce ma impiedeca sa fiu botezat”.
“Doar daca crezi dintoata inima ca Isus este fiul lui Dumnezeu, se poate.
Aceasta a spus si Come_to_Earth, problema nu e la “pentru ca ORICINE crede în El, să nu piară... să nu piară... să nu piară...să nu piară” (afirmatia lui Macavei) ci la “ORICINE CREDE”
Acest “oricine” elimina orice legatura cu predestinarea ca include si pe cei alesi si pe cei ne alesi.
Pt. dan
Ce exemple sa dam daca nu cele din Biblie despre oameni ca Anania, Safira, Iuda, Dima, Imineu si alexandru,care si-au pierdut mantuirea si ne servesc ca un exemplu pentru noi?
1 Timotei 1:19-20 si sa pastrezi credinta si un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, si au cazut din credinta.
Din numarul lor sint Imeneu si Alexandru, pe cari i-am dat pe mina Satanei, ca sa se invete sa nu huleasca.
De unde puteau sa cada daca nu ar fi fost mai inainte? Credinta vine in urma auzirii si mintuirea depinde de credinta. A crede sau a nu crede depinde de vointa rationala a omului de aceea se aminteste imperativul “crede”.
Romani 10:9-10 Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, si daca crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti, vei fi mintuit.
Caci prin credinta din inima se capata neprihanirea, si prin marturisirea cu gura se ajunge la mintuire.
Deci nu printr-o alegere selectiva.
Macavei:
Spuneai ca cineva s-a rugat pentru mine. eu stiu din evanghelie ca pe pacatosi nu-i asculta Dumnezeu in mijlocire pentru altii. In rugaciune personala pentru iertare da dar pentru a te ruga pentru altii trebuie sa fi mantuit. De unde stie persoana aceea ca este mantuita si poate sa se roage si pentru altii?
Degrabă vărsătoriu de cuvinte nesăbuite mai eşti miry! Persoana care s-a rugat nu (mai) este este păcătoasă, prin definiţie. Încrezîndu-se în Hristos a fost sfinţită ! Apoi, cum să nu-i asculte pe păcătoşi Dumnezeu cînd aceştia se roagă pt mîntuire şi iertare, fie pt tine, fie pt alţii ??? Tot din evanghelie eu ştiu că El stă cu urechea ciulită să audă un păcătos că se umileşte îndeajuns să-i ceară respectivele lucruri ! Desigur, acele cuvinte le-ai aruncat ca să revii la ce te roade, şi bine face: “De unde stie persoana aceea ca este mantuita si poate sa se roage si pentru altii?” Eu m-am străduit să ajut, dar dacă nu vrei să fii sigur, nimeni nu te obligă!
Iar credinţa devine o necesitate stringentă pentru cel care piere. Ar fi bine să se roage să o aibă. Doar ORICINE CREDE ÎN ISUS, NU PIERE!
Şi eu cred că invocarea lui Dima, Anania şi ceilalţi pomeniţi ca exemple ale “pierderii” mîntuirii, este deplasată.
Filip, naşterea din nou făcută de către Duhul Sfînt nu este o lucrare omenească, nu se poate face “undo” la ea. Chiar dacă păcătosul este cel ce o trăieşte, ea este o “experienţă” (urăsc cuvîntul acesta în asociere cu Duhul Sfînt al lui Dzeu!) spirituală de regenerare sau înnoire a spiritului omului. Este definitivă şi durabilă ! Chiar o plată dinainte (avans!), şi o pecetluire a mîntuirii:
“Şi voi, după ce aţi auzit cuvîntul adevărului (Evanghelia mîntuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfînt, care fusese făgăduit, şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor cîştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui”. (Efeseni 1:13,14)
Pecetluirea pe care o face El, nu este de mîntuială, nu-i un sigiliu pe care-l rupe omul, ci înseamnă chiar punerea deoparte a omului pentru acea “răscumpărare” finală care-l aşteaptă.
Filipe, aceste întrebări sînt sincere ?
“Ne traim viata cu singurul scop acela de a ajunge in cer, dupa ce murim? Traim dezamagiti si nemultumiti de viata pe pamant, jinduind mereu catre ceea ce va urma?”
S-ar putea spune cîte ceva pe marginea lor. Chiar mai multe, dar deja am abuzat de spaţiul de aici:) Viaţa aceasta, aşa cum e ea, este o uriaşă oportunitate de a-l cunoaşte pe Dumnezeul nostru, care trebuie fructificată ! În acest scop, trăirea ei la maximum după preceptele religiei creştine o face să fie şi mai savuroasă, chiar o adevărată aventură prin viaţă a unui suflet de om. Viaţa este aventura prin viaţă a ceea ce tu şi eu sîntem ca suflete eterne. Cu un început, dar fără sfîrşit căci sîntem eterni prin creare.
Către webmasterul acestei pagini: pastarea link-ului către blogul meu a fost involuntară şi am făcut-o fiindcă mi se tot cerea să-mi introduc datele deşi alte ori ele apăreau automat. Dar, aţi avut grijă să-l ştergeţi. Nu am nevoie să-mi fac reclamă, staţi liniştit. Nu mai fac !
Teodor,
Ai link pe nume, catre site-ul tau.
E OK daca, in context, vrei sa recomanzi un site (mai ales tu, ca ai scris MULT), dar asa cum a fost, ca semnatura… :)
Intrebarile au fost sincere, dar retorice si, marturisesc, spuse cu un dram de ironie fata de cei care gandesc asa, fata de cei care urasc viata asta si de-abia asteapta sa ajunga “in bratele Tatalui”.
A nu trai viata asta cu bucurie, inseamna a refuza darul lui Dumnezeu.
Nu am vrut să semnez aşa, link-ul era probabil în “paste” fiindcă era ultima rubrică care o completam. Apoi, am făcut acelaşi gest, şi am dat enter. Graba mea… scuze! Însă e bine de ştiut că pot include link-uri. Nu mă promovez pe sine, dar dacă sînt materiale care pot ajuta la un răspuns de ce să nu-i dăm link-ul ?
Am perceput ceva sinceritate în întrebări, acum sînt sigur. Nici eu nu sînt de acord să urăşti viaţa asta, chiar dacă aştepţi să ajungi acolo. Da, ea este un DAR al lui Dumnezeu ! Mare dar, trebuie preţuit ca atare. No bine, mi-a făcut mare plăcere, sincer. Voi reveni!
Macavei
“Apoi, cum să nu-i asculte pe păcătoşi Dumnezeu cînd aceştia se roagă pt mîntuire şi iertare, fie pt tine, fie pt alţii ??? ”
Am facut distinctie intre rugaciunea pacatosului (rugaciunea personala) si mijlocirea pentru altii.
Intentionat eviti un raspuns clar la intrebarea despre siguranta mantuirii? Daca un om nu este ales se intelege ca nu este nemantuit si prin urmare pacatos. Dar nici nu stie daca sete pacatos sau mantuit, deci nu stie daca are dreptul sa mijloceasca pentru altii sau nu. Pacatosii nu pot mijlocii pentru altii. Iata dovezile.
,,Oare poate un orb sa calauzeasca pe un alt orb? Nu vor cadea amindoi in groapa? LUCA 6:39.
Este vreunul printre voi bolnav? Sa cheme pe presbiterii …....... Rugaciunea facuta cu credinta va mintui pe cel bolnav, si Domnul il va insanatosa; si daca a facut pacate, ii vor fi iertate. IACOV 5:14
Si sa pastrezi credinta si un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, si au cazut din credinta. 1Timotei 1:19
Din nou ce poata sa piarda cineva ce nu are? A avut Anania si Safira un cudet curat ca sa-l insele pe Dumnezeu?
Miry, “evident” ?! Haha, pt cît mi-am bătut degetele aici este “evident” că evit un răspuns clar despre siguranţa mîntuirii ! Ştii care-i prob ? Nu cred că am definit întîi despre ce vorbim. Adică, cred că eu înţeleg mîntuirea a fi una, iar d-ta, alta. Înainte de a discuta despre mîntuire era bine să definim ce înţelegem că este.
Din nou, textul din Luca nu pomeneşte nimic de rugăciune. În schimb vorbeşte despre călăuzire spirituală spre Dumnezeu. Cel de-al doilea, din Iacov, nu are legătură cu afirmaţia ta iniţială că Dumnezeu nu i-ar asculta pe păcătoşi. Aici se vorbeşte despre cu totul altceva.
Apoi, întrebi ca şi cum n-ai citit versetul pe care-l menţionezi, (Şi sa pastrezi credinta si un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, si au cazut din credinta. 1Timotei 1:19), ce poate să piardă cineva ce nu are ? Este vreo problemă în text cu limba română ? Cugetul curat l-au pierdut unii, nu mîntuirea ! Ştiu ! Ştiu ! Acum vei face legătura şi vei zice “păi şi mîntuirea nu oferă un cuget curat ?” Îţi voi spune, “ba da!”, dar tu deduci că pierderea cugetului curat e totuna cu pierderea mîntuirii, iar asta textul nu-ţi permite. Nu e bine să treci cu uşurinţa asta peste ce este scris !
Teodor ,poti sa_mi ras`punzi te rog la aceasta intrebare:¿de ce a pus sau de ce a lasat Dumnezeu in eden pomul cunostintei ,a binelui si a raului?
Apropo, păcătoşii nu pot mijloci pt alţii ? Am întrebare: cum îl asculta Dumnezeu în vremea Vechiului Testament pe Marele Preot iudeu, în Ziua Ispăşirii cînd el, preotul acela mai mult sau mai puţin păcătos, stropea capacul chivotului cu sîngele animalelor de jertfă şi se ruga pt TOT poporul iudeu să-i treacă Dzeu cu vederea păcatele ?
Apoi, de Corneliu din Faptele Apostolilor ai auzit ? Teoretic acesta era păgîn ! Totuşi se ruga:
“Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului, şi SE RUGA totdeauna (!) lui Dumnezeu.” (Fapte 10:2)
Şi nu doar că a fost ascultat dar,
Pela ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într’o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, şi i-a zis: ,,Cornelie!“ Corneliu s’a uitat ţintă la el, s’a înfricoşat, şi a răspuns: ,,Ce este, Doamne?“ Şi îngerul i-a zis: ,,Rugăciunile şi milosteniile tale s’au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele. (Fapte 10:3,4)
Observă cum i s-a adresat îngerului. Corneliu încă nu auzise Evanghelia ! Ca prin urmare Dumnezeu aranjează să i-o predice cineva, care întîmplător nu era foarte disponibil pe moment. :)
Hai să-i punem “cruce” aberaţiei că Dzeu n-ar asculta rugăciunile păcătoşilor ! Să o trecem la RIP ? (Rest In Peace) :)
Corneliu s-a rugat pentru el nu pentru altii. Ai confirmat exact ce am sustinut eu. Punctul pe care l-am mentionat ca orbul vintecat care a fost silit sa spuna ca cel ce la vindecat este un pacatos. N-ai priceput legatura? Nici un evanghelist nu poat sa se roage pentru o alta persoana daca nu este mantuit.
Eu n-am afirmat ca a pierdut mantuirea , aceasta o sustii tu, eu afirmat ca a cazut din credinta.
Si fara credinta este cu neputinta sa fim placuti Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie sa creada ca El este, si ca rasplateste pe cei ce-L cauta. Erei 11:6
Daca au cazut din credinta si nu mai plac lui Dumnezeu, atunci sint exclusi din versetul de aur al dragostei lui Dumnezeu referitor la lume. Si din nou. Cum poate sa piarda cineva ce n-a avut?
Credinta este darul prin care omul poate sa ajunga la mantuire asa cum am aratat din Romani:10.
In toate cazurile filozofia predestinarii se contrazice cu Biblia si este o nascocire sa intruneasca timpul secular in care traim. Mai bine spus este forma de religie a bisericii care se complace in lacul caldicel.
Cu totii suntem si vom fi pacatosi, e absurda afirmatia ca Dumnezeu nu asculta rugaciunile pacatosilor. Doar adu-ti aminte de vamesul care se roaga sincer in sinagoga (vs fariseul)...
Haideti sa nu transformam discutia asta intr-o disputa predestinare vs liber arbitru, pentru ca stim, din istorie si din experienta, ca aceste dispute nu au sfarsit.
Dumnezeu le face pe ale Lui (predestinare), noi le facem pe ale noastre (liber arbitru).
Filip
Pacatosul s-a rugat pentru el personal. Cum spunea Isus in pilda “ai mila de MINE pacatosul”
Cei trimisi de Dumnezeu sint oameni sfintiti, mantuiti si imbracati cu puterea duhului sfant pentru a sluji altora. Daca n-ar sti ca sint mantuiti ar face ceva pentru un Dumnezeu nedrept care nu le recunoaste straduinta?
Eu cred ca nu. Pentruca sint mintuiti faca ceea ce fac. Tu ai lucra la o firma care iti promite salariu si sa nu te plateasca niciodata si sa nai mergi si in deplasare si sa mai fi si jefuit pe acolo?
Voi, cari voiti sa fiti socotiti neprihaniti prin Lege, v’ati despartit de Hristos; ati cazut din har. Glateni 5:4
Daca am fost mantuiti am fost mintuiti prin har. Cazuti din har inseamna pierderea mintuirii. Despartirea de Christos inseamna moarte sigura.
Filip, absolut inspirată menţiunea păcătosului care se roagă în sinagogă pt cazul presupusului refuz din partea lui Dzeu de a asculta rugăciunile păcătosului ! Cine se roagă acolo şi este ASCULTAT? Unul numit chiar păcătos de către Isus !
Într-adevăr, eu n-am pomenit deloc de predestinare, nu ştiu de ce miry simte nevoia să o pomenească. Probabil presupunerea de care am mai vorbit aici. Faptul că m-am implicat într-o discuţie despre mîntuire, să însemne automat că sînt un calvinist, un susţinător al dublei predestinări ? Păi atunci cine a deschis discuţia care în acest caz înţeleg că este Filip, a întins deliberat o “capcană” pentru prinderea unor fluturei teologici pe care unii înţeleg că i-ar devora! Dar, nu cred că asta a urmărit Filip. Mi se pare onest şi întreabă sincer ce întreabă.
Miry, faci dribling de termeni şi deocamdată sînt depăşit. Sînt ca un fundaş căzut în prosternarea unei magii întortocheate a lui Ronaldihno. Nu o lua personal ! Mă gîndesc să-ţi răspund.
Filip, superbă şi afirmaţia de la urmă: “Dzeu le face pe ale lui (predestinare), noi le facem pe ale noastre (liber arbitru)”. N-ar nimic de-a face cu fotbalul :)
Mă întreb, oare se va mira miry ce este “dubla predestinare” ?
Doctrina predestinari mai scheopateaza si la armonizarea dintre versetele biblice. Calvinisti spun ca Dumnezeu poate sa-si permita sa aleaga pe cine vrea ca altfel n-ar mai fi Dumnezeu daca noi am avea vreo influenta in deciziile lui.
Daca dau unor personae dintr.un anumit drup, mici atentii, nu ma poate oblige nimeni sa daruiesc intregului grup. Ba da. Daca ai facut promisiune ca oricine va veni la intrunire va primi un cadou, esti obligat, datorita promisiuni facute, ca sa nu fi facut mincinos (si Dumnezeu nu poate sa minta) sa dai tuturor celor prezenti cate un cadou.
Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta, “si porunceste acum tuturor oamenilor” de pretutindeni sa se pocaiasca; Fapte 17:30.
Ce Affentheater va fi si acesta ca sa porunceasc tuturor, dar el in secret si-a facut alte planuri. Dumnezeu este drept si nu poate sa favorizeze pe unii si sa defavorizeze pe altii. Pocainta este inceputul de drum spre mantuire dar pentru ORICINE. Acest oricine exclude dumnezeul darvinist.
Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celorce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din singe, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Ioan 1:12
Deci nu tuturor ce au fost alesi ci tuturor care au ascultat, crezut si L-au primit ca mantuitor le-a dat dreptul sa se faca copii a lui Dumnezeu. Noi care nu stim de alegera misterioasa ascultam, credem si il primim ca mantuitor, devenim copii Lui si apoi plecam in iad caci computerul de alegere a vizelor pentru ceruri n-a ales scrisoarea mea.
Sper sa nu faci nesabuita afirmare ca a fi copil a lui Dumnezeu nu inseamna sa fi si mantuit.
Toata discutia se poarta pe fundalul afirmatiei lui Macavei.
“If you have it, you can’t lose it. If you lose it, you never had it”.
Nu sunt flluture teo