Loading ...
N-avea rost ca Becali să se roage pe Muntele Athos pentru a încerca să-l facă pe Dumnezeu fotbalist.
Ţineţi-vă bine, puneţi-vă centura, pentru că facem o călătorie în cea mai importantă săptămână din istoria omenirii… Nu e săptămâna vacanţei, e săptămâna patimilor. Hristos ne-a schimbat calendarul, dar şi inimile.
Duminică. Mânzul pentru evrei era ca un pet. Însă Domnul a cerut unul pe care să nu se mai fi urcat cineva.
Sărbătoarea Floriilor era ziua în care evreii alegeau mielul pe care-l vor jertfi de Paşti. Zi în care intra Mielul Lui Dumnezeu pe porţile superficialilor.
Luni. Blestemarea smochinului nu trebuie interpretată după valorile axiologiei elementare şi după principiile naturale, ci ca fiind pe o treaptă a alegoriei spirituale. Actul nu a fost cauzat de mânie, ci a reprezentat o metaforă pentru poporul Israel, care are frunze de spiritualitate, dar nu roade. Însemnă judecata lui Dumnezeu, materializată peste 40 de ani, când frunzele se aflau printre ruine. Aceasta torpoare e singura minune care L-a întristat din toate cate le-a facut .
Adam şi Eva şi-au acoperit neascultarea, păcatul, cu frunze.
Era ziua curăţirii templului. Peste 250.000 de miei erau jertfiţi. I-a înfruntat pe Domini canes, care erau înşelători specializaţi. Însă otrava din inimile multora n-a fost curăţită din cauza împietririi lor. Oare preoţii câştigau mai mult sau mai puţin decât best-sellerul Codul lui da Vinci.
Evreii îl resping ca Mântuitor, iar grecii îl caută, vor să-l vadă. E minunat să vezi fizic, dar e mai extraordinar să vezi spiritual.
Marţi. Iuda s-a înţeles cu liderii religioşi în privinţa trădării. Evanghelia după Iuda, apocrifă, nu va schimba cursul istoriei, staţi liniştiţi, dragii şi mai puţin dragii mei jurnalişti.
Irineu a scris despre această Evanghelie ca fiind o erezie. Este o Evanghelie de inspiraţie demonică. Cei iniţiaţi în istorie veţi regăsi în ea ideile gnosticilor împotriva cărora scrie şi apostolul Ioan. În această apocrifă, Iuda e privit ca un privilegiat, un erou, un apropiat al Domnului Isus, lucru contrar Evangheliilor adevărate (aş spune mai degrabă acceptate de canon, nu adevarate). Domnul zice despre el că mai bine nu s-ar fi născut şi că unul dintre ucenici e Diavolul. Când Iuda spune că parfumul Mariei e irosire de resurse, Ioan menţionează că Iuda fura din banii lor. Lăcomia l-a dus şi la furt şi la trădare, ca pe Ghiţă din Moara cu noroc.
Tot Ioan ne consemnează faptul că Satan a intrat în Iuda. Iuda a fost copilul Satanei pentru că a respins oportunitatea de a fi copilul lui Dumnezeu .
Toţi au întrebat la Cină: “Nu cumva sunt eu, Doamne?”, pe când Iuda a întrebat altfel: “Nu cumva sunt eu, Învăţătorule?”. Nu i-a zis ‘Doamne’, pentru că nu era Domnul lui. N-a mai putut trăi cu ruşinea şi s-a sinucis.
Iuda (FA 1: 25) e exemplul pentru noi, ca să realizăm cât de aproape poate fi cineva de cer şi totuşi să meargă în iad. A mai căzut o frunză.
Miercurea e ziua tăcerii. Şi cu Reperul am avut o perioadă de tăcere. E importantă uneori. Cele 7 zile în care au tăcut prietenii lui Iov au fost mai semnificative pentru îndurerat decât cuvintele lor. Citiţi Primăvara bacoviană.
Joi e momentul camerei de sus. Nu ştim cine a adus apa pentru spălat, cine a dat măgarul, cine a dat camera de sus. Nu avem numele lor. Poate şi tu stai în umbră, nimeni nu ştie de slujirea ta decât Domnul (vă dedic 1 Corinteni 15:58 şi Ioan 12:26). Trebuia să fie pentru evrei ultima sărbătoare de Paşti. La acea sărbătoare, se întâlnea toată familia, dar la sărbătoarea Paştelui – ca reamintire a patimilor – se întâlneşte familia spirituală. Mielul fizic şi Mielul spiritual. Eliberarea din robia fizică şi cea din robia spirituală a păcatelor. Sângele de la uşiori şi Cel care este uşa spre cer, prin sângele salvării.
Prin grădina edenică, intră păcatul în lume; în grădina Ghetsimani, e agonia poverii şi în grădina mormântului, e speranţa. Doar în grădina ascultării cresc roadele.
Numai medicul Luca raportează despre picăturile de sânge: hematydros, când vasele capilare, din cauza tensiunii sufleteşti, se sparg pur şi simplu, iar sângele se varsă prin pori.
Ucenicii dormeau, la fel şi noi. E bine să te rogi când nu poţi dormi, dar ma intreb cat de e bine să dormi când trebuie să te rogi .
Dacă nu aţi observat, aprozii şi cei ce veniseră să-l răstignească au căzut jos, la pământ. S-au mai scuturat frunzele.
Domnul a folosit pentru Iuda apelativul: “Prietene”, pentru că i-a mai dat o oportunitate de căinţă, pe lângă faptul că i-a spălat picioarele.
Sabia lui Petru este o încercare de a te lupta cu voia lui Dumnezeu. De aceea a venit Domnul, ca să moară. ,,Pune deoparte sabia. N-am nevoie să-mi fii bodyguard.”
Domnul a făcut o minune, punând urechea la loc. ,,Oau… cum ai făcut şmecheria ?” Dar mândria îi scrobeşte pe bătăuşi şi aprozi. Nebunia escaladează orice logică. Nu dau înapoi.
Paharul e semnul împlinirii voii lui Dumnezeu.
Domnul este târât prin 7 vămi de judecată: la Ana, la Caiafa, înaintea Sinedrului, a doua oară înaintea Sinedrului, la Pilat, la Irod, apoi iarăşi la Pilat. Pentru condamnarea lui Isus, Sinedriul a comis grave încălcări ale legi. Când s-a mai judecat noaptea o ofensă capitală? Nici o pedeapsă cu moartea nu avea voie să fie pronunţată mai devreme de 3 zile. Au fost săvârşite 10 metode grave de procedură. Înaltul şi Sfântul Sanhedrin se face vinovat de imense greşeli judiciare.
Marele Preot făcea în fiecare zi arderea tămâii, jertfa de mulţumire de dimineaţa şi seara. Când se ardea toată tămâia, ridica mâinile şi striga “S-a sfârşit”. Dar Marele Preot şi-a rupt hainele, lucru interzis (citim din VT ). Deci, dacă şi le-a rupt, cine va mai face jertfa de seară? Domnul Isus, care-şi întinde mâinile sus şi strigă “S-a sfârşit”.
În acest proces, Mielul divin este declarat de 9 ori ca fiind nevinovat, miel fără cusur.
Vineri este ziua condamnării şi a crucificării.
Şase ore a stat pe cruce; în a şasea zi, a fost creat omul. Primul Adam şi al doilea Adam, care plăteşte preţul păcatului umanităţii.
Romanii jucau în timp ce Domnul sângera pentru păcatele lor. Unii îl vor ca Salvator, dar nu şi ca Domn.
Unii vor iertare, dar nu şi mustrare. La o biserică, m-au întrebat dacă am un mesaj de încurajare pentru biserică. Domnul îmi pusese pe inimă un mesaj de cercetare, nu unul plăcut urechii şi firii.
Într-o altă biserică, mi s-a cerut să-mi iau sacoul pentru că, fără el, nu pot predica. Îmi era cald, aşa că nu l-am luat. Nu am mai predicat, dar mi-au dat cuvânt. Vroiam să le zic ca Marcu Nichifor: “Acuma, să predice sacoul.”
I-au pus şi diademă.
Domnul Isus întotdeauna a numit-o pe mama lui Femeie, nu din lipsa de respect, ci pentru că El era şi Mântuitorul ei.
Cel care a creat oceanele şi mările, era acum însetat.
Plânsul celor dragi dădea gustul amar apelor ce cădeau.
Întunericul din timpul zilei s-a armonizat cu durerea.
Cum ar fi să mergi pe stradă şi să te salute cineva care era mort?
Mai înalt ca Everestul este Golgota, locul de unde curge iubire, iertare şi izbăvire.
Mormântul e gol, Domnul a înviat. Noi să fim morţi faţă de eu-l nostru şi vii faţă de Dumnezeul nostru cel veşnic. Doar când e zdrobită, păpădia îşi răspândeşte seminţele-paraşută în atâtea locuri.
Loading ...
Eu cred ca e cea mai palpitanta expunere pe care am auzit-o vreodata despre saptamana patimilor. In timp ce o citeam ma gandeam ca ar fi fost interesant sa fie publicat articolul in ziarele locale ca sa stie tot poporul cum s-au intamplat lucrurile. Felicitari pentru aceasta perspectiva!
emanuel…..... no comment. scrie numa ca scrii bine :)) as vrea doar sa stii ca Dumnezeu mi-a vorbit prin cuvintele tale.
Vroiam sa-ti zic ca imi place mult imaginea cu papadia!
Larisa , Alya multumesc pt incurajari !M-as bucura sa ma sustine-ti in rugaciune! (navoduri de rugaciune )
PuTerea Divina sa va inalte pe piscurile harului !
:) si mie mi-a placut imaginea cand am gasit-o ,exprima bine cateva din observatiile mele
Sa ne bucuram de “Mai inalt ca Everestul este Golgota’.
Ortodoxia in mod special v-a sarbatori cat de curand pe 8 aprilie Pastele; cu multa mancare dupa un post fara mancare “de dulce”, cu distractie ; distractie de la care va lipsi sau din care este exclus Sarbatoritul.
Voi cum si cand sarbatoriti pastele.? Ce este pastele pentru voi?
Nu judecam pe nimeni , dorim sa discutam pe aceasta tema.
Isus e viu! mormantu-I gol
...deja i-ai judecat uşurel…
intradevar ca mormantul este gol,EL, D-L ,a calcat cu moartea pe moarte .El este D-zeu si daca cerul cerurilor toate nu pot sa-l cuprinda ,cum a putut sa-L tzina un mic mormant rece?EL nici atunci nu si-a incetat misiunea de-a salva suflete de la moarte ,1 petru 3;18-20.Ce influientza are Hristos in viatza ta?
“Noi” in fiecare duminica sarbatorim invierea lui,:”.... Sa faceti lucrul acesta spre pomenirea mea”Luca 22 v 19. v 20”...... Acest pahar este legamantul cel nou, facut in sangele Meu,care se varsa pentru voi”.
Sangele Lui varsat pentru mine ,pentru tine.
Plata pacatului a fost platita cu sange nevinovat.
Daca nu primim acest dar ajungem in iad voluntar pentru ca asa am vrut noi sa trecem din nepasare, din nestiinta ,din ignoranta pe langa El ; sau in rai pentru ca am primit acest dar facut pentru noi.
De aceea spune Cuvantul ca sfarsitul va fi atunci cand Biblia va fi cunoscuta de toti oamenii ,ca niciunul sa nu aiba aceasta scuza la judecata ca n-au stiut de aceasta jertfa.
dacă scopul vestirii evangheliei până la capătul pământului este acela ca la judecată să nu se poată scuza nimeni că n-a ştiut de jertfa lui Cristos, ce facem cu cei care au murit până acum? Ei n-au ştiut de jertfă.
Si mai vreau sa adaug ca Emanuel-Ihtys a postat o capodopera, la care poate nu mai este nimic de adaugat respectiv de comentat.
Intr-adevar este greu “a scrie versuri cand nimic nu ai a spune.”
Poate nu ai a spune nimic ,dar cand inima ti-e plina de bucuria mantuirii vrei sa strigi in gura mare Il iubesc Pe Domnul , Domul este viu Domnul va veni-n curand, vrei sa impartasesti cat de mult te bucuri de viata cu El.
Eu cred ca fiecare om in viata lui a avut ocazia sa afle de aceasta veste minunata.;SALVAREA PRIN recunoasterea jertfei Mantuitorului. pentru el si apoi pocainta.
Este un verset in Biblie i-mi pare rau ca nu stiu locul din Vechiul in care spune ” poporul piere din lipsa de cunostinta” ,
sau necunosterea Legii nu te scapa de consecinte.
Daca argumentul pe care l-am dat , ca nimeni nu are scuza la judecata ca nu a stiut ca i-a fost platita vina .cred ca poate fi unul dintre multe altele . este o particica din invatarea credintei.
Totul se invata, Imparatia lui Dumnezeu se cucereste ca orice Imparatie,Se cucereste prin batalia cu vrasmasul, la aceasat batalie cerem ajutor de la El ,poate vom avea si rani, dar vom iesi biruitori .
, Anevoiti-va adica ,cazniti-va sa intrati pe poarte cea stramta.
În primul rând orice om va fi judecat după faptele sale.
Legea a fost pusă în inima omului de către Dumnezeu. Dacă cei care nu avut parte de Legea dată de Dumnezeu lui Israel prin prooroci, au trăit după îndemnurile Legii din inimile lor, Scriptura spune că vor fi judecaţi după faptele lor.
Dacă cei care au auzit de Lege dar şi despre Evanghelie şi au respins-o vor da o socoteală şi mai aspră.
Nu toţi oamenii de pe pământ au cunoscut Legea sau Evanghelia, totuşi Legea le-a fost pusă în inimi de către Dumnezeu. Acestor oameni li s-a dat puţin, şi li se va cere puţin. Dacă nu au trăit după legea inimii li se va lua şi ce n-au.
Dacă cei care au auzit Evanghelia au trăit prin credinţă în Cristos, li se va cere mult, pentru că li s-a dat mult.
Nu ştiau şi nici nu aveau cum să ştie eschimoşii despre Isus acum 1000, sau acum 1500 de ani. Totuşi, nu există nici un popor care să nu aibă jertfe, şi care să nu se închine cel puţin la câţiva zei. Cum tot aşa nu este nici un trib care să nu aibe un anumit set de legi.
Aşadar, judecaţi vor fi toţi oamenii, doar că unii vor fi judecaţi pentru a merge în iad, iar alţii vor fi judecaţi pentru a fi răsplătiţi.
D-zeu a pus in om kiar shi gindul veshniciei,cel mai bun judecator este constiintza omului.sint oameni kiar atei care la un moment crucial din viatza lor au in gura lor numele de D-zeu;daca ei nu cred atunci cum de apeleaza la D-zeu in momente critice?deci asta ne spune ca planul de mintuire a lui D-zeu este complet shi nimeni nu v-a putea sa se scuze in ziua judecatzi ca n-a stiut. Deci hai sa incercam dar biruitori sa traim ptr. D-l.god blees you
Am spus eu că oamenii nu au în gură numele lui Dumnezeu? Îl au. Numai că există o imensă diferenţă între ateii care au contact cu mediul creştin, şi băştinaşii care dau nume de zei la aproape orice obiect.
Scriptura nu spune că cei care nu l-au cunoscut pe Dumnezeul revelat al Vechiului Testament şi pe Isus Cristos vor fi mântuiţi. Biblia spune însă că ei vor fi judecaţi după legea pe care Dumnezeu a pus-o în inimile lor.
Nu este alt Nume în cer şi pe pământ în care să avem mântuire decât Numele Isus Cristos, nu? Şi Cristos este Calea, Adevărul şi Viaţa, nimeni altcineva.
Credinciosii adevarati nu vor fi judecati , vor trece de la moarte la viata, vor fi preschimbati intr-o clipita in trupuri de slava.la rapire.
A fost judecat Dl Isus pentru toti pacatosii ,cei credinciosi Lui deci nu vor mai fi chemati la judecata.Dl Isus in va chema pe nume vino sluga buna…......nume care sunt scrise in cartea vietii.
Domnul sa ne ajute sa intelegem si sa-L urmam pe El.Calea Adevarul si Viata.amin!
judecata sta sa inceapa de la casa Lui D-zeu.Atunci in ziua judecatzi se v-a deskide o carte cu faptele fiecaruia shi vei da socoteala pina shi de orice cuvint nefolositor care tzi-a ieshit din gura.Deci sa nu ne culcam pe aceasta perna ca numai D-l Isus a trebuit sa plateasca totul.Daca avem astfel de idei inseamna ca pune la indoiala maturitatea noastra spirituala.
Maturitatea noastră spirituală depinde de Cristos. Cristos a plătit pentru tot. Totuşi faptul că Isus a plătit nu ne scuteşte de responsabilitate. Din contră, tocmai pentru că a plătit El pentru noi, nu ne putem permite să batjocorim harul de care avem parte. În ciuda faptului că a plătit pentru toate păcatele noastre, totuşi tot avem de dat socoteală.
Dacă Cristos nu a plătit pentru tot (bănuiesc că pentru toate păcatele nu?) noi ce mai avem de plătit?
Să înţeleg că la judecată vei spune că ai vreun merit pentru a intra în posesia moştenirii?
contează pentru unii dintre noi faptul că pentru cei mântuiţi nu mai este osândire?
asta înseamnă că cei mântuiţi nu merg la judecată pentru a fi trimişi în iad ci merg la judecată pentru a fi răsplătiţi.
în această judecată vom da socoteală de fiecare cuvânt rostit nelalocul lui şi pentru toate faptele noastre. dacă cineva crede că îmi caut o scuză ieftină pentru a păcătui pentru tot sunt mântuit, se înşală. înţelegând harul de care am parte şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu îmi este îndemn la smerenie. eu recunosc că nu pot să mă sfinţesc decât prin puterea lui Cristos, nu prin puterea mea. dacă El nu m-ar ţine au nu aş putea rezista.
nu vom fi toţi răsplătiţi la fel în cer, şi nu vom avea toţi aceeaşi răsplată, dar toţi am avut parte de un har pe care nu îl putem înţelege deplin şi nici explica deplin. totuşi înţelegerea acestui har ar trebui să ne smerească.
rămâne întrebarea: dacă Cristos nu a plătit pentru tot, pentru ce nu a plătit? Noi pentru ce avem de plătit? dacă nu a plătit pentru tot, unde este mântuirea prin har? Mântuirea prin Lege, adică prin fapte? Oare prin Lege am fost mântuiţi? Ce înseamnă să fii mântuit prin har şi nu prin lege?
(nu ne-a născut Dumnezeu de bună voie, nu prin meritele noastre? şi dacă am călcat o Lege ne-am făcut încălcarea tuturor legilor? dacă am călcat toate legile, nu ar trebui să merităm iadul?)
Jimmy (si nu numai )
poate nu ai retinut ,am spus credinciosii adevarati.nu cei cu numele.
Daca ai Biblia citeste , Domnul te va calauzi si daca vrei din toata inima sa-L cauti pe cel ce ti-a platit vina pacatelor tale, El se va lasa descoperit.,este langa tine ,spune doar cu voce tare, Doamne Isuse vreau sa te vad acolo pe cruce , vreau sa te vad viu in slava unde Te-ai dus sa-mi pregatesti un loc, ca acolo unde esti Tu sa fiu si eu. Vei vedea minunea.
Ioan 5 v 22 -24
“Tatal nici nu judeca pe nimeni,ci toata judecata a dat-o Fiului.
pentru ca toti sa cinsteasca pe Fiul cum cinstesc pe Tatal. Cine nu cinsteste pe Fiul nu cinsteste pe Tatal care L-a trimis.
Adevarat va spun ca ,cine asculta cuvintele mele. si crede in Cel ce M-a trimis are viata vesnica , si nu vine la judecata , ci a trecut din moarte la viata.”
Acesta este Cuvantul lui Dumnezeu .
eu spun ca cine asculta( a asculta egal cu a face )si crede .
Conditia este a asculta , a crede , a face Voia Lui.
Daca cineva este in Hristos este o faptura noua,
si este atent cum manipuleaza adevarul adica cu dragoste fata de cei nemantuiti.
Sa ne bucuram si astazi pentru o noua zi. Domnul sa ne binecuvinteze cu intelepciune de la El.
Despre iertarea păcatelor şi păstrarea credinciosului în har.
Jimmy spunea că mântuirea se poate pierde. Tot el spunea că păstrarea mântuirii se face prin sfinţirea noastră, deci prin faptele noastre. Aşadar sfinţirea este prin fapte, nu prin har. Nu mi s-a răspuns cum poate fi mântuirea recâştigată.
Oricum, am o întrebare. Când ne iartă Dumnezeu păcatele? Când suntem într-o stare de neprihănire? Sau când am păcătuit şi suntem vinovaţi de păcat? În Ioan ni se spune că dacă ne mărturisim păcatele El este credincios şi drept să ne ierte păcatele. Pe baza faptelor noastre ne iartă? Evident că nu. Dar atunci prin ce ne iartă păcatele? Când Cristos a murit luat asupra Sa toate păcatele omenirii de la căderea lui Adam până la ultimul om din istorie. Astfel Cristos a murit pentru toate păcatele. Prin funcţia Sa de jertfă divină desăvârşită a putut ispăşi pentru toate păcatele. Prin funcţia Sa de Mare Preot El mijloceşte pentru noi înaintea lui Dumnezeu pentru totdeauna, printr-un oficiu neîntrerupt, veşnic. Când ne dă credinţa mântuitoare prin har, nu pe baza faptelor, nu spune Scriptura că prin meritele Sale suntem noi acum SOCOTIŢI neprihăniţi? Aşadar, nu prin faptele noastre ne sunt iertate păcatele când le mărturisim ci pe baza meritelor şi activităţii lui Isus Cristos.
Din nou spun: aşa ceva nu ne exonerează de responsabilitate pentru faptele noastre, ci din contră ar trebui să ne smerească atât de mult încât să credem aşa cum credea fariseul care se ruga: Doamne ai milă de mine păcătosul…sau nu?
Cuvantul lasat noua ne raspunde la orice intrebare.
Galatni 5 de la v 16 Faptele firii pamantesti si Duhul
“Umblati carmuiti de Duhul si nu impliniti faptele firii pamantesti.
Caci firea pamanteasca pofteste impotriva Duhului , si Duhul impotriva firii pamantesti, sunt lucruri potrivnice unele altora , asa ca nu puteti face ce voiti.
Daca sunteti calauziti de Duhul ( cugetul) nu sunteti sub Lege.
si faptele firii pamantesti sunt cunoscute si sunt acestea: preacurvia, curvia, necuratia , desfranarea, inchinarea la idoli,vrajitoria ,vrajbile, certurile, maniile, , neintelegerile , dezbinarile, certurile de partide,
pizmele, uciderile BETIILE, imbuibarile si alte lucruri asemanatoare cu acestea. Va spun mai dinainte , cum am mai spus, ca cei ce fac astfel de lucruri nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu.
v. 24 Cei ce sunt ai lui Hristos Isus si-au rastignit firea pamanteasca impreuna cu patimile si poftele ei.”
Oricine se uită la o femei şi o pofteşte în inima lui a şi preacurvit.
deci, moşteneşte împărăţia sau nu?
Tot nu mi-ai răspuns la întrebare.
Porta stii raspunsul foarte bine,de dragul comunicarii , dau urmatorul raspuns:
Ap Pavel spune una este sa pacatuiesti in afara trupului tau si alta este sa pacatuiesti cu trupul tau Templul Duhului sfant.Daca stii locul unde scrie spunemi-l mie si altora .
Lucrez la un alt calculator care nu este conectat la internet ,si am mult de lucru, insa cand mai fac o pauza intru aici sa vad ce mai fac prietenii nostrii.
Unii dintre noi cei de pe reper se pare că nu înţelegem scopul reper-ului. Sus pe pagina este un titlu, un link, sau whatever, şi scrie aşa: ce este reper. Acolo, cred, că scrie că pe reper se discută.
Dacă se discută asta înseamnă că toţi care intră pe reper dau de un dialog, într-un fel sau altul. Din moment ce intră oricine, se pot afla prin aceştia şi unii care nu ştiu despre ce se vorbeşte aici. Şi dacă tot vă învăţaţi, unii, să scrieţi în epitafuri atunci ar trebui să rebotezăm reper-ul pentru maxime, nu pentru discuţii.
Da, aşa e, sunt niscaiva supărat. Chiar nu se poate gândi în mai mult de trei propoziţii şi în citate? E chiar atât de greu să scrii un răspuns sub forma unei explicaţii, fără a lăsa trei umbre şi 4 posibilităţi de interpretare?
Vă rog, scrieţi de dragul de a clarifica, nu de dragul comunicării! Vă rog scrieţi cu gândul că nu toţi cei care intră pe reper înţeleg ce se discută aici! Lămuriţi! Explicaţi! Exemplificaţi! Ilustraţi! Exegetaţi! Mai lămuriţi odată! Mai explicaţi odată! Mai exemplificaţi odată! Mai ilustraţi odată...pentru că voi ştiţ la ce vă referiţi dar noi cei care citim nu ştim! De dragul nostru, al celor care vă citim şi nu pricepem întotdeauna ce scrieţi, pentru noi explicaţi!
Pentru cei care cred că mântuirea se menţine prin fapte…(devin redundant…poate sâcâitor)...
Când Adam a fost creat nu era păcat în el. Dumnezeu a hotărât verdictul: Adam era bun, adică desăvârşit, fără cusur. Adam nu avea păcat.
Vă întreb: dacă Dumnezeu s-ar fi depărtat de Adam (dacă s-ar fi ascuns de el) l-ar fi putut găsi Adam pe Dumnezeu prin voia, inteligenţa, înţelepciunea, sau prin faptele sale?
Poate că veţi spune că răspunsul este imposibil de dat. Nu cred că e chiar atât de greu de dat un răspuns plauzibil. Dumnezeu Se descoperă lui Adam, comunică cu creaţia Sa, nu? Ceea ce Dumnezeu face este semnificativ pentru orice om: dacă în starea de lipsă a oricărui păcat şi a vinei păcatului, Adam depindea de Dumnezeu, de harul lui Dumnezeu, de tot ceea ce este Dumnezeu. Chiar şi fără păcat Adam depindea de bunăvoinţa lui Dumnezeu pe a-L cunoaşte. Dacă Adam era în situaţia asta, atunci cum am putea noi pretinde că omul care este păcătos prin natura sa ar putea să ţină o lucrare divină prin puterile sale proprii? Adam, în ciuda lipsei păcatului său nu a putut să-L descopere pe Dumnezeu prin puterile sale, ba chiar a păcătuit. Omul de azi, noi, cei care ne-am născut în natura păcătoasă, cum am putea să ţinem ceva spiritual prin puterile noastre?...mă întreb…
Porta, intrebare ta e una care darama logica. Daca Adam era o fiinta perfecta, asa cum sustine Biblia in mod direct si indirect, atunci se pune intrebarea urmatoare: cum a putut o fiinta perfecta sa greseasca ? tu o sa spui ca Adam a avut posibilitatea sa aleaga intre bine (Dumnezeu) si rau (care nu putea sa fie creat decat de o Fiinta Omniscienta, adica tot de Dumnezeu), unde ii libertatea ? cand nu sunt decat doua variante si esti constrans de D-zeu sa accepti varinata Sa, ca altfel esti supus unor suferinte eterne, nu cred ca se poate vorbi de libertate. Relatia dintre Adam si D-zeu este o relatie bazata pe exploatarea celui mai slab. Adam nu era nici liber si nici independent de vointa lui D-zeu, el a fost constrans de fiecare data sa accepte vointa suprema a zeului, fara a avea posibilitatea sa aleaga cu adevarat. Intr-adevar, D-zeu s-a descoperit lui Adam, dar Adam nu a vazut in D-zeu fiinta perfecta pe care Biblia incearca s-o arate. Daca totul depinde de D-zeu, asa cum sugerezi tu, atunci credinta mea in El nu este necesara, tot ce este necesar pentru ca eu sa fiu placut Lui tine de moftul sau Suprem de Superfiinta, daca faptele mele bune nu valoreaza nimic, atunci D-zeu este un ipocrit!
Raţionamentul tău, anomin, este valoros. Ai punctat un aspect pe care noi, ca şi creaţie, nu vrem să îl acceptăm: nu avem libertate totală. Eu nu pretind că un creştin are libertate absolută, din contră, libertatea lui este limitată la ceea ce Dumnezeu îi stabileşte.
Aşadar, odată mântuit, omul nu se poate mişca liber decât în ţarcul lui, dar acel ţarc este limita libertăţii, adică a unei libertăţi îngrădite.
Adam nu a fost pe deplin liber pentru că a avut o interdicţie: să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Dar, scenariul biblic nu prezintă nicăieri că omul este pe deplin liber nici în stare de nemântuit nici în stare de mântuit pentru că, aşa cum ziceai tu, este între bine şi rău. Libertate absolută nu există. Omul este limitat, şi rămâne limitat.
Tot scenariul biblic arată că Adam a fost creat ca şi slujitor al lui Dumnezeu, deci este pus sub stăpânire. Totuşi nu este creat un sclav fără minte ci ca un slujitor cu cinste, fiind creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. LA rândul său, Adam a născut copii după chipul şi asemînarea lui. Dar, înapoi la idee: Adam este un slujitor căruia i se dă autoritate responsabilă faţă de Dumnezeu, peste creaţia lui Dumnezeu. Aşadar Adam nu era un nimeni, ci o creatură valoroasă.
Adam nu l-a crezut pe Dumnezeu. Aşa e. Dar dacă Adam nu a avut libertate în termenii tăi, am să te rog să explici cum înţelegi tu libertatea.
Mântuirea depinde de “moftul” lui Dumnezeu. Credinţa mântuitoare vine de la El, nu de la om. Omul este mântuit prin puterea lui Dumnezeu nu prin faptele omului. Faptele bune nu valorează nimic înaintea lui Dumnezeu pentru vreun domeniu legat de mântuire.
Aici consider că intervine problema harului. Eu definesc harul ca fiind o acţiune născută din mila şi dragostea lui Dumnezeu pentru binele ultim al omului (veşnicia) prin care îi dă ceva (orice) bun fără ca omul să merite. Printre lucrurile pe care omul nu le merită este mântuirea, binecuvântarea, mustrarea din dragoste, răsplata. Printre lucrurile pe care omul le merită pe drept sunt moartea (fizică şi suferinţa în iad), boala, nemernicia, sărăcia şi altele. Eu văd în Dumnezeu atât dragoste cât şi mânie, dar aceasta din urmă, în cazul celor mântuiţi este mustrarea din dragoste. Citind Scriptura, cred şi mărturisesc că Dumnezeu mi-a dat mai mult decât meritam şi că alegându-mă pentru mântuire pierd libertatea de a-l batjocori. dacă pierd libertatea aceasta şi totuşi mă încumet să îmi bat joc de El, voi suferi consecinţele, dar în cazul meu nu mai poate fi vorba de lepădarea lui Dumnezeu ci de mustrare din dragoste pentru îndreptare. În plus, cred că odată mântuit nu mai pot apostazia, şi nu mă mai pot lepăda voit şi conştient de El pentru că sunt pecetluit cu Duhul Sfânt.
Ceea ce tu numeşti ipocrizie eu numesc har.
Pe lângă toate acestea, relaţia dintre om şi Dumnezeu este de subordonare, fie că omul este mântuit sau nu.
Porta, omul mantuit nu poate sa fie liber, tarcul ingradit mentionat de tine nu ii decat o “cusca” in care sclavul (omul mantuit) este “constrans” sa traiasca de catre Stapanul sau. Omul a fost si este constrans sa accepte vointa zeului, ori un zeu, un D-zeu care constrange omul prin diferite mijloace sa-i accepte vointa nu este un D-zeu drept ! Libertatea omului in raporturile cu D-zeu nu exista, el nu are libertate, el trebuie sa se inscrie in tiparul trasat de divinitate si sa raspunda pozitiv in fata tuturor capriciilor pe care zeul le are. Nu e nevoie de o libertate absoluta, e nevoie doar de o libertate care sa nu fie constransa sa adere la jocul dualist pe care D-zeu/Satan il propovaduiesc. Adam nu era o creatura valoroasa, sa nu uitam ca D-zeu il alunga si-l mai si blastama, deci daca era valoros si chiar daca gresise, D-zeu,despre care se spune ca e Zeul dragostei, gasea disponibilitatea sufleteasca sa-l ierte pe Adam, dar din reactia lui D-zeu reiese clar ca nu-l prea avea la inima, si inca ceva, reactia lui D-zeu este una “ciudata”, se poate ca El care e Omniscient si Atotputernic sa fie surprins de faptul ca Adam la tradat ?
Definita libertatii pentru mine a fost data de “B.Spinoza – “Eu numesc liber un lucru care exista si lucreaza numai din necesitatea naturii sale, iar constrans acela care e determinat de altul sa existe si sa lucreze intr-un fel anumit si determinat.”
Acceptand ce spui tu, ca “Mântuirea depinde de “moftul” lui Dumnezeu. Credinţa mântuitoare vine de la El, nu de la om.”, atunci lumea in care traim e foarte absurda, daca faptele mele nu valoreaza nimic in fata lui D-zeu, atunci de ce se straduiesc crestinii sa respecte cele doua porunci date de Iisus ? Poate sa obtina un suflet mantuirea daca faptele lui sunt negative (rele) ?
Un Dumnezeu care condamna sufletele la o suferinta eterna este un D-zeu mort pentru mine, oricat har ar avea, faptul ca doreste sa tortureze sufletele in vesnicie ma ingrozeste si ma determina pe zi ce trece sa devin un ateu convins. Nu pot accepta lucrul acesta, un D-zeu care pretinde ca este dragostea absoluta se tranforma intr-un tortionar de suflete, acest fapt e unul din marile adevaruri care stau ascunse in formulele dogmatice obscure in aparenta pana la un ridicol absolut …care bantui dogma crestinismului.
Anomim, te intreb ce ai vrea sa faci si nu poti sa faci din cauza ca nu te lasa “credinta in Dl. Isus”.
Cu ce te simti constrans.in ce privinta sau domeniu.
———————————————————————————————
Da, nu prin fapte suntem mantuiti sa nu se laude nimeni , caci prin credinta din inima vine mantuirea.Faceti fapte vrednice de pocainta voastra, faptele bune nu vin daca nu este pocainta ,
sau faptele noastre bune sunt ca o haina murdara inaintea lui Dumnezeu.
Daca nu-ti sunt suficiente argumentele din Cuvantul Sau, mai reflecteaza si vezi ce scrie in 2 Tmotei cap 2 v 23
Tocmai asta spun şi eu: omul mântuit nu e liber să facă orice. În ţarc se mişcă atât cât îi e ţarcul. Mai mult, nu poate să sară gardul pentru că Dumnezeu nu îl lasă.
Omul mântuit se supune regulilor lui Dumnezeu. Dacă regulile sunt gardul ţarcului atunci ele alcătuiesc limitele în care cel mântuit se poate mişca. E liber în interiorul ţarcului. Omul mântuit nu poate să sară gardul. Sărirea gardului presupune apostazia, o respingere voită, conştientă a lui Dumnezeu. O astfel de acţiune defineşte un om care nu a fost niciodată mântuit. Discuţia e mai lungă şi am scris destul…de mult în dialogul purtat cu Jimmy. Înapoi la … oile noastre. Omul mântuit nu poate sări gardul pentru că Dumnezeu nu îl lasă. Nu îi acordă această libertate, pentru că DUmnezeu spune că El îl protejează pe cel mântuit. La ce folos protecţia dacă nu te păzeşte de apostazie?
Aşa cum spui tu: nu este nevoie de o libertate absolută. Dar limitele existenţiale ale omului depind exclusiv de existenţa şi fiinţarea lui Dumnezeu. Satan nu e la egal cu Dumnezeu deşi este creaţia Lui. Şi Satan depinde tot de existenţa şi fiinţarea lui Dumnezeu. Omul, care a fost creat mai prejos decât îngerii doar pentru o vreme, depinde tot de Dumnezeu. Aşadar, omul nu are încotro şi trebuie să se mişte în limitele trasate de Dumnezeu, fie că Îl respinge, fie că Îl acceptă. Într-un astfel de scenariu nu putem presupune nici un fel de supraexistenţă în afara “jocului” dintre Dumnezeu şi Satan. Totuşi, ceea ce tu numeşti “joc” eu numesc “dialog”. Dumnezeu e în dialog cu Satan, şi prin dialog înţeleg că Dumnezeu stabileşte anumite limite pe care Satan trebuie să le urmeze, chiar dacă are anumite libertăţi de mişcare. Orice dialog cu Dumnezeu se face, în creaţie, într-un raport de subordonare faţă de Dumnezeu. Dacă omul vrea să fie mai mult decât Dumnezeu, poate alege să facă asta dar suportă consecinţele şi cade pe mâna Satanei. Delimitarea mişcării omului în creaţie este clară. Nu are rost să o lungim cu libertatea şi independenţa de regulile impuse de Dumnezeu, pentru omul nu poate să existe decât în acest cadru.
Aşa cum spuneam, omul este delimitat de regulile lui Dumnezeu. Dumnezeu are drept de legiuitor. Din moment ce El a creat, El are drept de veto, cuvântul ultim. Ceea ce El spune rămâne, deci omul nu poate decât să se supună Lui sau să nu i se supună. În ambele cazuri suportă consecinţele.
Adam era o creatură valoroasă tocmai pentru că Dumnezeu îi oferă o a doua şansă. Izgonirea din Eden nu este pedeapsa ultimă. Pedeapsa ultimă, absolută este trimiterea sufletului şi a trupului în Iad. Adam nu a avut parte de aşa ceva în mod imediat, direct. Alungarea a fost pedeapsa rânduită, hotărâtă pentru păcatul neascultării. Odată alungat Dumnezeu îl face conştient că datorită păcatului său are de suferit unele consecinţe. Totuşi, Dumnezeu îl cinsteşte pe Adam oferindu-i un legământ mesianic. Credinţa în acel Mesia care va să vină era fundamentul mântuirii pentru Israel în Vechiul Testament. Moise şi Avraam, de exemplu, au înţeles rolul de mântuitor al lui Mesia şi au crezut. Ce s-a întâmplat cu Cristos de la moartea pe cruce pâînă la înviere nu ştiu. Dar problema este alta: Satan când a păcătuit a fost pedepsit pe loc fără drept de apel. Lui nu i s-a dat nici o şansă de mântuire şi nici nu i se va acorda. Valoarea omului nu stă în el însuşi ci în onoarea pe care i-a făcut-o Dumnezeu de a-l fi creat după chipul şi asemănarea Lui.
Dumnezeu nu a fost luat prin surprindere. Întrebarea: unde eşti Adame? era menită să îl confrunte pe Adam cu noua realitate în care se afla. Dumnezeu dialoghează cu omul, cu creaţia Sa. Dumnezeu prin dialog îl pune pe om să gândească şi să judece, sau să se judece pe sine. În acelaşi timp Dumnezeu îi descoperă legile şi poruncile, şi în acelaşi timp se descoperă pe Sine omului. Astfel omul se judecă în cunoştinţă de cauză prin revelaţia lui Dumnezeu. Dialogul dintre om şi Dumnezeu nu este menit să arate vreo limită sau incapacitate a lui Dumnezeu ci o caracteristică a lui Dumnezeu: relaţionarea.
Creştinii se străduiesc să împlinească cele două porunci pentru că nu o fac prin puterea lor ci prin puterea lui Cristos care locuieşte în credincios. Porunca este împlinită prin schimbarea minţii, care duce la o schimbare în afecte, în simţăminte, astfel ea este împlinită în cunoştinţă de cauză din convingere.
Un suflet nu poate să obţină mântuire datorită faptelor sale bune, pentru că ele nu valoarează nimic în ochii lui Dumnezeu. Faptele rele sunt cu atât mai mult respinse de Dumnezeu. Totuşi, într-o astfel de situaţie se dovedeşte harul lui Dumnezeu: El mântuieşte omul nu pe baza meritelor omului ci din dragoste pe baza meritelor lui Cristos. Dumnezeu pedepseşte păcatul pentru că este drept, dar omul nu poate să plătească decât cu o singură moarte. Fiind limitat el nu poate plăti decât pentru un singur păcat odată. Cristos, fiind atât om cât şi Dumnezeu a plătit tot odată dar a luat o singură dată asupra Lui toate păcatele omenirii de la primul om la ultimul om. Astfel, a ispăşit, a plătit în trupul Lui pentru păcatele omului. Omul este considerat neprihănit prin meritele lui Cristos, neprihănirea Lui este dată omului. Dumnezeu, Cristos nu S-a jertfit din necesitate ci din dragoste. Această dragoste nu o înţelege omul. Omul nu are nimic prin care să Îl facă pe Dumnezeu dator. El nu are nici o putere sau vreun as înmânecă sau vreo formulă prin care să forţeze mâna lui Dumnezeu. Tot ce poate face omul este să se smerească şi să mulţumească că a fost mântuit.
Dumnezeu nu vrea să tortureze sufletele în Iad. Din contră Dumnezeu vrea ca toţi să fie mântuiţi. Nu mă bag în dogma predestinării pentru nu cred că este conclusivă. Totuşi cred că omul este responsabil de faptele sale, fapt pentru care, dacă alege în cunoştinţă de cauză să nu-L accepte pe Dumnezeu, va plăti pentru alegerea sa. Din moment ce jertfa lui Cristos este valabilă pentru orice om, atunci de ce să nu o accepţi? Omul ştie când Dumnezeu îl “cheamă”, iar dacă nu răspunde o face în cunoştinţă de cauză. Dacă Scriptura este adevărată, şi dacă ea descrie adevărul ultim, atunci orice om care crede în Dumnezeu sau care Îl respinge ajunge în Iad. Este trist, dar omul este responsabil.
Tocmai harul lui Dumnezeu mă face pe mine să fiu mai creştin şi mai credincios. Faptul că sunt mântuit deşi nu meritam mă face să mulţumesc nu de obligaţie ci din convingere că Dumnezeu iubeşte.
Libertatea omului este trasată de Dumnezeu, de limitele Sale…aşa că eşti “liber” să alegi una sau alta. Nu există altă cale hotărâtă de Dumnezeu.
Dar nu cred că libertatea este problema omului care nu-L acceptă pe Dumnezeu. Ar fi păcat ca scenariul biblic să se împlinească în cazul omului necredincios sau ateu. Nu eu am stabilit regulie, dar Dumnezeu este mult mai milostiv decât putem noi înţelege.
ANONIM DACA STUDIUL BIBLIEI TE FACE DIN ZI IN ZI SA DEVII UN ATEU CONVINS ATUNCI NU RAMINE DECIT SA CRED CA AMPRENTA LUI STEFAN GHEORGHIUL RAMINE PESTE TINE DAR O SA MA ROG CA DUMNEZEU SA TE LUMINEZE CA SA IESHI DIN INTUNERICUL ACESTA GROS IN CARE TE AFLI SA TE ADUCA LA LUMINA SA CEA VESHNICA .DUMNEZEU NU FORTZEAZA PE NIMENI NU TRECE PESTE VOINTZA OMULUI EL SPUNE ,,DACA VREA CINEVA SA MA URMEZE ‘’DACA VII LA DUMNEZEU EL TE FACE SA SCAPI DE SUB ROBIA PACATULUI ,DAR CA SHI ORICINE CARE VREA SA-SHI INTRETZINA FAMILIA SE ANGAJEAZA INTR-O CO.SHI ACOLO NU FACE CE VREA DECIT CE TREBUIE .DACA TE-AI INSCRIS INTRE RINDURILE URMASHILOR LUI ISUS AI BIBLIA CARE TE CONDUCE PINA IN IMPARATZIA LUI DUMNEZEU …DACA VREI SA RAMAI INTRE RINDIRI …...AICI NU ESTE DEMOCRATZIE ,ESTE TEOCRATZIE,DUMNEZEU SA TE LUMINEZE SA INTZELEGI BINE VOIA LUI CEA BUNA SFANTA SHI DESAVARSHITA ….CIT DESPRE FAPTE NUMAI NU SINT NIMIC FARA CREDINTZA ,ACESTE DOUA ELEMENTE CARE CONTRIBUIE LA MINTUIRE SINT INDISPENSABILE DACA MERGI CU O BARCA CU DOUA VISLE SHI FOLOSESHTI NUMAI UNA DIN ELE O SA TE INVIRTZI IN LOC PINA O SA AMETZESHTI DAR DACA LE FOLOSESHTI PE AMINDOUA O SA AJUNGI UNDE TE-AI IT …CREDINTZA FAPTELE SFINTZILOR….........!
Dacă mântuirea se obţine şi prin fapte…Cristos a murit degeaba…
Hristos nu a murit degeaba .ai inceput sa fi sarcastic ceea ce nu -mi place ar fi mai bine sa mai treci pe la cruce din cind in cind
Sarcastic? Da, mi s-a mai spus.
Ar trebui să mai trec pe la cruce…hm…bănuiesc că vorbeşti de pocăinţă.
Spune-mi te rog, jimmy, sentimentul e mai important în credinţă şi pocăinţă decât credinţa raţională sau bunul simţ?
Şi dacă sunt sarcastic atunci ar trebui să îi spui asta şi apostolului Pavel care le spune celor din Galatia acelaşi lucru.
Sincer, nu eram sarcastic. Dar nu pot să cred că ceea ce se începe în Duhul, poate fi dus mai departe prin Lege…
Dacă nu vă place cum vă scriu n-aveţi decât, n-o să-mi cer iertare pentru că sunteţi sensibili.
Oh, apropo, era să să uit, acesta nu este un război al egourilor. Este o bătălie pentru adevăr. Aşa că, faceţi bine şi treceţi peste sensibilităţile voastre şi scrieţi!
Unii scriu lucruri grele, gândite, drămuite, chiar dacă sunt creştini, şi chiar dacă nu cred în ce credem noi. Ei înţeleg ce înseamnă dialogul şi căutarea adevărului. Sensibilităţile emoţionale şi egoiste nu îşi au locul aici.
Dar, fiecare e liber să scrie şi să simtă ce vrea şi cum vrea…aşa că...spor la scris.
Si eu nici nu stiam ca sunt profet cand am afirmat ca esti ateist :) :) Ca sa nu mai pretinzi ca ti-am pescuit afirmatia din context, am redat intregul context.
Si totusi e adevarat, Dumnezeu in suveranitatea Sa va pedepsi sufletele poacatoase. Nu face si justitia acelasi lucru. Noi ne iubim copii si totusi ii pedepsim pentruca le dorim binele. Cati detinuti, condamnati pe viata nu mor in inchisoare? Dumnezeu n-are nevoie de fiinta umana ca sa exista si nimeni nu-i cere socoteala de procedeele Sale. Ai de ales intre doua alternative. Sa traiesti pentru El si dupa principiile lui, ori sa traiesti dupa principiile Omului si sa fi recompensat ca atare.
Eu n-am dreptul sa traiesc in Austria si sa respect constitutia romaneasca, oricat de umana ar fi ea. De asemenea orice forma de protest impotrive constitutiei tarii, n-ar anula aplicarea legii daca daca o incalc, indiferent cat de umane ar fi actiunile mele.
Come_to_Earth, exista un ateism sentimental, care respinge si un ateism rational, care demostreaza, primul fiind instabil (ateismul sentimental) si niciodata definitiv. Intre a fi ateu si a devenii ateu e o diferenta de substanta. Unii oameni citind Biblia si descoperind marile adevaruri ale crestinatatii care stau ascunse in formulele dogmatice obscure in aparenta pana la un ridicol absolut, incep sa analizeze daca premisa unui Dumnezeu etern si iubitor este falsa sau adevarata. Care e crestinul care nu a pus sub semnul intrebarii macar o data in viata existenta lui Dumnezeu ?
Porta, ti-am citit argumentatia si o respect, dar nu sunt sub nicio forma de acord cu ea. O sa ma rezum strict la partea care ma intereseaza in mod explicit. Care este scopul pedepsei ? Ce doreste Dumnezeu sa demostreze torturand sufletele pacatoase? Ce nu ai inteles tu si cu Come_to_Earth este urmatorul fapt: In viziunea apocaliptica a Noului Testament intre pacat si pe pedeapsa exista un dezechilibru imens, aici intervine simetria dintre pacat si pedeapsa, ori in Noul Testament nu se vorbeste sub nicio forma de o simetrie intre pacat si pedeapsa, pentru D-zeu cel care a furat pentru a supravietui este la fel de pacatos ca si cel care a ucis, nu exista aici nicio simetrie, D-zeu pedepseste la gramada, nu conteaza daca unul a ucis milioane de oameni si altul a furat, pentru El aceste lucruri nu conteaza. Ori un D-zeu care se preteaza la asemenea jocuri de cuvinte si promisiuni enigmatice este un D-zeu care lasa de dorit. Daca nu exista o simetrie intre pacat si pedeapsa, atunci cum poate sa fie D-zeu un zeu drept cand El este un D-zeu nedrept ? Aici intervine si o alta problema: un suflet care a trait in pacat un numar limitat de ani, 50-70 de ani, este condamnat de D-zeu la suferinta si tortura eterna. E corect, e etic ca un asemnea suflet, care a trait un numar limitat de ani sa fie torturat o vesnicie ? Cum se impaca morala religioasa cu acest fapt ingrozitor ?
Până la un răspuns mai detaliat, anonim, îţi răspund printr-un gând recent.
Biblia scrie despre răsplata celor pe care o vor primi oamenii mântuiţi odată ajunşi în cer. În corinteni scrie despre proba de foc, care va da la iveală faptele fiecăruia. Faptele sunt zidite pe temelia care este Cristos. Unii zidesc aur, argint şi pietre scumpe şi alţii zidesc paie. Proba de foc scoate la iveală fiecare faptă, şi în funcţie de fapte, omul primeşte o anumită răsplată. Nu cred că toţi vom fi la fel de “bogaţi” în cer. Nu cred că toţi vom avea aceeaşi răsplată. Nu e drept ca unul care a murit ca martir să primească în veşnicie tot atât cât a primit un creştin care nu a făcut mai nimic toată viaţa. Aşa cum există o ierarhie în cer, tot aşa există şi grade de răsplată. În plus, după moarte sufletul, fără trup, stă înaintea lui Dumnezeu până la a doua venire a lui Cristos, când sufletul se va uni cu trupul şi omul va intra întru-totul în moştenire.
Dacă aşa stau lucrurile în cer, de ce nu ar sta la fel şi în iad? De ce nu ar suferi unii mai mult decât alţii o veşnicie întreagă? Nu cred că iadul iese de sub autoritatea lui Dumnezeu când vine vorba de existenţa lui. Chiar şi iadul stă sub autoritatea lui Dumnezeu pentru că nu poate birui biserica. Oricum, ar fi nedrept ca toţi să sufere aceeaşi pedeapsă pentru fapte mârşave diferite. Aşadar, cred că se păstrează simetria şi în iad: cine a păcătuit mult va suferi mult. Ierarhizarea nu este clară în Scriptură.
Pe de altă parte, dacă la a doua venire sufletele celor mântuiţi se vor uni cu trupurile glorificate, de ce nu ar fi la fel şi pentru cei care sunt în iad? Cu alte cuvinte, de ce nu s-ar putea uni sufletele celor din iad cu trupurile lor, înviate în trupuri de ocară? Judecata din Apocalipsa, prevede o astfel de înviere a morţilor, deci o unire a sufletului cu trupul, dar de ce nu ar fi simetrie? Eu unul cred că aşa cum sufletele neunite cu trupul care sunt în cer, nu au intrat încă în moştenire decât la a doua venire, tot aşa şi sufletele celor din iad, nu vor începe adevărata suferinţă decât la a doua venire, când trupurile lor se vor uni cu sufletele damnate.
Cred că există simetrie…totuşi, nu vreau să încep vreo mişcare cu caracter scolatic care să se bazeze mai mult pe speculaţie decât pe dovezi biblice clare.
Totuşi, cred că dreptatea lui Dumnezeu este desăvârşită. Şi să nu uităm, la început omul nu murea. Adam nu era sortit morţii. După păcat durata de viaţă a omului scade treptat de la ordinul mileniului la ordinul secolului şi apoi la trei sferturi de secol. Pentru mine aceasta este o dovadă atât a efectului de “erodare” a păcatului asupra omului cât şi a harului lui Dumnezeu care permite, în ciuda scurtimii vieţii moştenirea împărăţiei. Tot har consider şi acel tip de mântuire ca în cazul tâlharului de pe cruce: a intrat în cer exclusiv pe baza credinţei, fără absolut nici un fel de faptă...dar cred că este o altă discuţie.