Te-am intalnit apoi pe tine.
O, cati ghimpi, cati ghimpi aveai!
dar n-am voit sa te despoi – credeam c-o sa-nfloreasca.

Azi toate astea-mi trec
pe dinainte si zambesc.
Zambesc si hoinaresc prin vai
Zburdalnic in bataia vantului.
Eram copil.

Imi place mult faptul ca evidentiezi ca, in final, sunt oamenii cei care sunt factorul in relatiile interumane, lucru cu care sunt de-acord, pentru ca iti da responsabilitate actiunilor si decizilor tale si iti da recunoasterea pe care o meriti atunci cand relatia cu partenerul reuseste.

Bine punctat!
In fiecare om exista o bucatica de Dumnezeu, suflarea de viata pe care-am primit-o de la El, care intelege dorinta Lui pentru noi si incearca sa ne-o comunice fiecaruia…

Filip a scris:
“Dumnezeu, ca entitate religioasă, nu e un ingredient absolut necesar pentru o relaţie de succes. E nevoie să repet?
Dovadă sunt cuplurile fericite care-au existat de-a lungul mileniilor şi care există şi azi, în afara creştinismului, chiar în afara oricărei forme religioase. Dovadă stă însuşi cursul neîntrerupt al omenirii.”

Dovada nu e buna. Daca au existat cupluri fericite, in afara crestinismului, asta nu inseamna ca nu au facut tocmai ceea ce spunea Dumnezeu sa faca pentru o relatie de succes. De fapt, m-as aventura sa recunosc ca multe din punctele pe care le-ai amintit mai sus se regasesc in poruncile Sale pentru om, adica pentru fericirea omului.

Faptul ca acele cupluri au facut din fire lucruri care fac sa mearga o relatie, confirma ca Dumnezeu e ingredientul de care vorbesti. Desi, ca o paranteza fie spus, eu nu l-as considera asa pe El.

Poti alege daca sa faci ce spune El sau nu. Tu decizi. Dar priveste vorbele Lui ca pe o scurtatura spre fericirea ta. E drept ca trebuie sa vrei sincer sa o vezi asa, caci privita dintr-un alt punct de vedere scurtatura pare o ocolire inutila. :)