“Nimeni n-aprinde o lumină, ca s-o pună într-un loc ascuns sau sub baniţă; ci o pune într-un sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.
Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină. Dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric.
Ia seama ca lumina care este în tine să nu fie întuneric.” (Luca 11:33-35)

Cât de adevărate sunt aceste cuvinte… câtă profunzime!
Mergem la biserică, ascultăm predica şi cântăm… ne simţim atât de aproape de Dumnezeu… Apoi venim acasă şi începem să ne murdărim, uitându-ne la lucruri care nu ne aduc nici un folos.

De multe ori ne spunem: ce are dacă ma uit la asta? Iar Biblia vine şi ne dă răspunsul! Întunericul pătrunde pe neanunţate în vieţile noastre – nici nu ne dăm seama de asta. Toate imaginile pe care le vedem rămân în subconştientul nostru şi ne vin în minte tocmai când ne dorim cel mai puţin acest lucru.

Nu suntem creştini doar “de biserică”! Noi trebuie să fim nişte exemple de creştini în afara bisericii – la asta suntem chemaţi! Cei din jur să vadă lumina care este în noi, să vadă fericirea pe care ne-o dă Isus. Nu putem fi o lumină pentru cei din jur atâta timp cât noi încă mai bâjbâim prin întuneric. Dar poate crezi că tu ai lumină... de unde ştii că acea lumină nu e, de fapt, întuneric?

Îmi vin în minte versurile unei cântări de la grupele de copii: “ai grijă ochişor unde priveşti, căci Părintele de sus te priveşte ne-ncetat, ai grijă ochişor unde priveşti”... mai avem noi grijă unde privim? Ne mai interesează?

Alina E.A