Loading ...
… cea care ne împiedică să iubim, să credem, să fim împliniţi. Plinătatea aceea de sine, în care nimeni şi nimic nu se compară cu tine şi tu eşti cel mai bun în toate, perfecţiunea întruchipată.
Exista oare situaţii în care putem spune cu adevărat că mândria, aroganţa sau orgoliul fac un bine „cuiva”? Eu aş spune categoric NU! Poate mândria fi ţinută în frâu şi controlată, poate cineva care suferă de aşa ceva sa fie efectiv vindecat?
Aş vrea, dacă se poate, să îmi răspundeţi fară afirmaţii de genu’: “Dumnezeu poate să schimbe pe oricine”, “Dumnezeu poate să aducă un Duh de schimbare” sau altele asemănătoare. Spuneţi ceva mai palpabil.
Cred că fiecare dintre noi am avut de-a face cu astfel de situaţii, în care ori am fost trataţi cu cinism si aroganţă ori, dacă suntem un pic mai sinceri cu noi înşine, am fost cât se poate de aroganţi, mândri şi orgolioşi.
Ce uşor e de multe ori să reacţionăm aşa, în loc să adoptăm o atitudine umilă. Nu sunt de principiul schimbării oamenilor şi mai ales a celor apropiaţi, dar când ii vezi cum se cufundă în astfel de ape adânci, îţi doreşti să îi poţi ajuta cu ceva, pentru că te doare situaţia lor, îi iubeşti. Deci, pe lângă rugăciune, ce altceva se mai poate face?
Loading ...
mandria mi-a distrus relatii..mandria mea, mandria celorlalti; sa-i spunem orgoliu, suna mai bine!
stiam ce trebuie sa fac, stiu acum si mai bine…ralu, ai auzit de tolerarea celui din jurul tau? de dragostea, care nu se manifesta doar prin dragalasenii ci si prin atitudini de acceptare si intelegere?
un semn de intrebare va ramane..
fiecare decide cat de mult vrea sa tolereze atitudinea celui din jurul lui, atitudinea prietenilor din jur…
Da, am auzit de tolerare. Atitudinile “unora” pot fi tolerate, dar atitudinile prietenilor, pe care se presupune ca ii cunoastem, sunt intelese. Prietenii nu au de ce sa fie tolerati, prietenii sunt iubiti! Strainii sau vecinii sau cunostinetele indepartate sunt acele persoane care intra in categoria tolerarii. Cand tolerezi o atitudine nu neaparat o intelegi, dar o accepti. Si daca te intrebi ce e un prieten… well… prietenul adevarat la nevoie se cunoaste. Nu am multi prieteni, dar cei pe care ii am… sunt unul si unul! Calitate nu cantitate!
mandria nu ne impiedica sa iubim… frica ne impiedica sa iubim… frica ne impiedica sa credem shi sa devenim conshtientzi de plinatatea lumii din jurul shi interiorul nostru…
dragostea itzi poate da curaj atat de mult incat nici o frica sa nu te mai afecteze vre-odata…
hai sa zicem ca mandria nu face bine… deshi sunt situatzii in care un om trebuie sa-shi apere onoarea (defensiv) sau sa lupte cu fairplay intr-un meci ce nu poate avea decat un singur invingator…
deci daca mandria nu e buna,... atunci sa fii mandru de o alta persoana sau de o posesiune materiala e corect?
eu consider ca umilintza este calea ushoara, calea lashilor, calea pe care o ridica in slavi tocmai acei oameni care nu au realizat nimik in viatza lor…
pe de alta parte este curajul… curajul de a te invinge pe tine, curajul de a iubi viatza shi lumea shi orice situatzie buna sau rea… curajul de a spune ce crezi shi a trai in adevar indiferent pe cine o sa superi… curajul de a fi altfel, curajul de a-tzi asuma responsbilitatzi shi de a discerne intre lucrurile importante shi celelalte…
voi cei care va simtzitzi robii mandriei nu va inchipuitzi umilintza ca o libertate ci doar ca o alta robie doar in cealalta extrema…
libertatea pe care v-o doritzi este dragostea… ea ashteapta de cand v-atzi nascut sa o vedetzi shi sa o primitzi in viatza voastra… dragostea ne inconjuara peste tot shi pretutindeni pt ca esentza oricarui lucru este Dumnezeu iar Dumnezeu este Dragoste… tot ce trebuie sa facetzi este sa acceptatzi faptul ca voua v-a fost detinata aceasta lume shi dragostea din ea shi sa o primitzi, sa va deschidetzi inima pt ea in fiecare clipa de-acum inainte – shi orice lucru pe care-l facetzi va deveni o sarbatore… :) ...
pt asta trebuie curaj, iar impreuna cu libertatea vine shi responsabilitatea… daca eshti liber, atunci eshti shi responsabil pt tine insutzi, pt ceea ce faci, pt ceea ce simtzi, pt propria ta fericire…
acum alegetzi
ori sclavii mandriei shi hranindu-va doar cu fructele urii shi fricii… ori liberi shi gustand fericirea la fiecare pas…
alegerea, oricare ar fi ea, are consecintze… asha ca din moment ce atzi ales nu va mai plangetzi “vai ce nefericit sunt… vai ce grea e viatza”... voi atzi ales… traitzi shi suportatzi ce atzi ales… shi macar un pic de demnitate (MANDRIE) sa avetzi sa nu va tot plangetzi shi sa zicetzi “ce-i de facut?”...
Amesteci “mandria” cu “demnitatea”.
Mandria sau vanitatea te indeamna sa-ti scoti intotdeauna propriul eu in fata, fara a tine cont de ceilalti. Opusul mandriei este smerenia si ea Il caracterizeaza pe Isus.
Demnitatea caracterizeaza un om liber, care se cunoaste pe sine si care iubeste. Demnitatea si curajul sunt virtuti mari… ambele Il caracterizeaza pe Isus. Opusul demnitatii este umilinta, care e rodul unui suflet abatut.
Demnitatea de-a trai si curajul de-a iubi…
Smerenia nu are nici o legatura cu umilintza.
A fi umil nu inseamnă a fi umilit.
Earendil, tu crezi ca intelegi dragostea_?
Dragostea semnifica un sigur lucru care ar trebui inteles de fiecare, insa fiecare vede dragostea prin ochii lui si deci o intelege pentru el, unii mai aproape de adevar altii nu, si un copil de 4 ani poate sa iti dea niste “definitii” ale dragostei, asa cum o vede el, asa cum o INTELEGE.
cat despre articolul lui Raluca, mandria da, este un lucru negativ. Demnitatea insa nu. Excesul de demnitate duce la mandrie, si asta e rau, poate ca ma intelegeti, who knows.. who cares
BTW; sorry Alina ca noah m-am bagat peste “discutia” ta cu Earendil, dar noah era un subiect deschis..
mandria te impiedica sa ii iubesti pe altii pt ca reusesti sa te iubesti DOAR pe tine. Nu ai cum sa iubesti daca nu te smeresti. Si ce daca te lasi “calcat in picioare” pt a arata dragoste? Ce e asa de grav sa nu contezi pt un moment macar, doar ca cel de langa tine sa existe?
smerenia il caracterizeaza pe Isus… hmm… pai tu zici acuma asha… dar cei din vremea lui ziceau exact pe dos… ziceau ca e nebun shi cand afirma ca este Fiul lui Dzeu, ei ziceau ca-i blasfemie… adica in opinia lor era nebun de infumurat de se credea egalul lui Dzeu… iar tu o sa zici ca avea dreptate sa se numeasca egalul lui Dzeu… dar tu de ex nu te-ai putea numi egalul lui Isus?.. El ne numeshte fratzii lui pt ca El este cel di-ntai dintre multzi fii… shi totushi tu te uitzi cu admiratzie la Isus shi mai degraba ca un servitor decat ca un frate… este o atitudine greshita asta?... nu shtiu… poate e mai periculos sa acceptzi ca eshti fratele lui Isus pt ca atunci s-ar putea la un moment dat sa te crezi dumnezeu…
pe de alta parte… smerenia shi mandria sunt neaparat opuse shi nu pot coexista in acelashi om?... adica daca eshti mandru inseamna ca automat shi fara echivoc nu potzi fi shi smerit?... sau este mai mult o chestie de interpretare… poate unii te vad mandru sau demn iar altzii te vad prea sfios sau umil… shi totul din cauza unei comparatzii cu o alta persoana sau un model… iar daca modelul Isus este shi el un om care de asemenea a fost interpretat partinitor in functzie de situatzie, care ar putea fi cota +-0.00 sau care e adevarul dupa care sa ne orientam?...
eu cred ca solutzia nu consta in a masura fiecare situatzie shi a o compara cu un model care se mai poate shi schimba in functzie de vremuri ca sa nu zic moda… raspunsul nu tzine de tonul folosit sau de artificiile de limbaj de genu care e diferentza dintre smerenie shi umilintza sau bucurie shi fericire…
pt ca sa nu mi se para ca unul sau altul e smerit sau e mandru, nu-l mai judec… iar ca sa nu mi se para ca eu sunt mandru sau nu, nu ma judec nici pe mine… o sa zicetzi ca nu e bine shi ca tre sa judecam mai ales sa ne judecam… ei bine… shi aici adevarul e la mijloc… toata treaba e sa vezi cu ce te alegi in urma judecatzii… daca a te judeca pe tine insutzi te face un om mai bun, mai iubitor, mai creativ, mai ferict, atunci judeca-te… iar daca te face nefericit, umil, fricos, depresiv, atunci nu te judeca… depinde de situatzie… dar in orice situatzie dragostea este singura masura valabila…
dragostea este esentza universului…
se afla in fiecare lucru shi in fiecare fiintza shi chiar shi in spatziul “gol” dintre ele…
ar trebui sa trec de mii de ori prin ciclurile karmice sau sa petrec o eternitate invatzand ce e dragostea shi tot nu ash putea sa o intzeleg sau sa o cunosc… cu toate astea fiecare dintre noi are la diferite niveluri intuitive cunoshtintze despre dragoste… pt unii este nefericire shi deznadejde, pt altzii e un viciu sau pt unii e o bucatzica de paradis… unii intzeleg dragostea pt sherpi shi paianjeni otravitori… altzii iubesc pescuitul, fotbalul, arta… fiecare om cunoshte ceva despre dragoste shi totushi fiecare cunoshte ceva diferit fatza de ceilaltzi…
lethall zice ca fiecare intzelege aceeashi shi eterna “Dragoste” shi o explica in felul lui…
eu zic ca fiecare cunoshte in mod exhaustiv dragostea adevarata shi eterna doar ca la cat de mare shi infinita e dragoste (mai mare ca universul) e normal ca fiecare sa shtie doar o mica bucatzica din dragoste… iar aceste bucatzi shi intzelegeri diferite ale diferitelor fiintze trebuie adunate shi luate cu totul, shi puse impreuna o sa va dea un mic indiciu despre cat de “mega” este dragostea…
deci dragostea nu rezulta in urma aflarii celui mai mic multiplu comun… ci din simpla adunare a fiecarei mici shi neinsemnate dragoste…
cele doua perspective pot parea asemanatoare dar sunt de fapt diametral opuse… shi totushi poate ca sunt amandoua valabile in acelashi timp pt ca shi punctele de pe diametru sunt tot o parte din cerc…
oricat ar fi de mare universul, el este facut din caramizi mici… iar daca eu sunt o caramida mica, atunci sigur sunt o parte a universului…
Vin si intreb… daca a te judeca te face nefericit, umil, fricos si depresiv… oare aceasta nu se datoreaza unui motiv bine intemeiat? Eu as zice mai degraba sa te judeci, iar daca aceasta te face nefericit, inseamna ca e o problema undeva, ce trebuie rezolvata, ca sa ai pace launtrica atunci cand iti faci auto-controlul. Daca nu risti sa judeci si partea ce-ti creaza disconfort, nu cumva incepi sa fi prea multumit de tine? Si oare aceasta nu e o cale inspre a devenii mandru?
imi place ca se vorbeste mult despre dragoste. Eu vreau sa zic doar ca intrebandu-ma de dragostea celor din jur de multe ori, am descoperit ca fac o greseala. Am inceput sa iubesc fara sa astept sa primesc inapoi, si uneori tot ma intrebam oare ce se intampla, de ce nu primesc inapoi. Dar intr-un moment de lumina, am realizat ca am primit inapoi insutit dragoste din partea prietenilor! si cand spun asta, am si dovezi!
imi place cum ai spus ralu, prieteni unul si unul. Eu cunosc multi oameni, si sunt obisnuit sa le spun prieteni. Dar sunt momente grele, momente ca si cele cand afare e furtuna si fulgera, si in cateva secunde se lumineaza cerul si totul din jur. In astfel de momente de lumina puternica, fractiuni de secunda, descopar care-mi sunt prietenii adevarati. pot sa ii numar pe degete. si e intr-adevar calitate nu cantitate.
..
mandria?? nu ma ajuta cu nimic!
teoria despre dragoste?? niet!
ai facut vre-odata o gresheala in viatza ta?...
ei bine… acum adutzi aminte de ea… ce simtzi?... te simtzi neputincios pt ca nu potzi schimba trecutul?... te simtzi vinovat shi consideri ca meritzi pt ca tu eshti cu adevarat vinovat?... ei bine te intreb: te face fericit faptul ca tzi-ai adus aminte?... sau te face nefericit?... cum se face ca pt unele gresheli nu suntem in stare sa ne iertam pe noi inshine shi de fiecare data cand ne aducem aminte suferim inca o data shi ne invinovatzim inca o data shi ne shi condamnam shi consideram ca meritam aceasta pedeapsa pe care ne-o aplicam noua inshine… este corect dpv moral ca pt o gresheala sa suferi mai multe condamnari?...
apoi mai sunt lucrurile asupra carora nu avem nici o putere shi totushi ne simtzim vinovatzi pt ele…
spui ca trebuie rezolvata o problema ca sa potzi avea pace… dar daca problema asha cum tzi-o pui nu are rezolvare?... ce faci?...
nu spun ca nu sunt unii care ei singuri nu se simt shi care ar mai trebui batutzi din cand in cand ca sa nu se urce pe capu oamenilor…
dar ma refer la bunul simtz al omului care-shi vede lungu nasului shi totushi el este cel care sufera de multe ori chiar shi in locul acelora care ar trebui de drept sa sufere…
acest om cu bunul simtz la nivelul mediei crede ca are o problema cu mandria shi ca smerenia i-ar aduce mai multe fericire sau mult dorita pace… dar asta nu se intampla…
de asta am zis sa te judeci daca te face fericit… shi motive pt care n-ar trebui sa-i judeci pe altzii sunt shi mai multe shi daca nu le shtii putem sa discutam shi despre ele…
Eu prin judecata nu m-am referit la o actiune continua, nici la condamnare. Atunci cand te judeci pe tine pt o anumita fapta, e de preferabil sa o faci o singura data pentru fapta respectiva. Tocmai ca sa nu traiesti in trecut si sa fi urmarit de acea fapta. Cred ca este gresit sa te condamni, mai ales daca o faci de mai multe ori. Solutia nu e condamnarea ci indreptarea catre originile greselii si incercarea de a nu le repeta. Da, daca privesti judecata ca o actiune care trebuie sa fie continua, traiesti in trecut si stai si te macini din cauza unui lucru ireversibil, sunt de-acord ca gresesti. In acest caz nu trebuie sa te gandesti la aceste lucruri care te “nefericesc”. Dar nu este bine nici sa le lasi de-oparte si sa te faci ca nu s-au intamplat. Tot pentru ca sa nu le repeti.
Trebuie gasit un echlibru, ca sa sti pana unde sa mergi cu judecata.
da
deci, pe ce se bazeaza relatzia cuiva cu Dumnezeu?
relatia mea cu Dzeu se bazeaza pe incredere. Increderea, credinta in “ceva” da posibilitatea realizarii acelui lucru. Daca dispare increderea dispare si relatia…
ai putea dezvolta ideea: increderea, credinta in ceva da posibilitatea realizarii acelui lucru?
te rog! pretty please, with a velvet cherry on top!
Ti s-a intamplat vreodata ca atunci cand iti doresti ceva foarte mult, acel lucru sa se realizeze? Cam asa e si cu credinta, defapt dorinta foarte mare de a deveni realitate sta la baza ei. Daca as sti ce definitie sa dau credintei, as da-o, dar pana acuma le-am cam tot skimbat pt ca in fiecare zi realizez ca e din ce in ce mai complexa. Ideia de baza ar fi: siguranta realizarii, existentei unui lucru nevazut. Deci credinta e mai mult decat o dorinta. Isus vindeca oamenii pe baza credintei lor, si le spunea ca daca am avea credinta macar cat un bob de mustar, am putea porunci “muntelui aceluia”. Stii, copii in inocenta lor cred tot ceea ce le spunem noi, cei mai mari… deci si inocenta asta pe care ne-o pastram cat decat si dupa ce crestem, are de-a face cu credinta. Nu stiu cat de valabila e pt tine toata teoria de mai sus, da’ la mine are sens… poate trairea personala a ei ii da viata :)
“Mandria e pacatul favorit al diavolului”-am auzit asta in Avocatul diavolului…si cred ca mandria poate fi raspunzatoare de caderea in pacat a multora.
Sa ne ajute Dumnezeu sa scapam de mandrie!
Fiti binecuvantati!
mandria e cea mai grea pedeapsa pe care si-o face singurel omul si apoi mai are si pretentia la mantuire.opusul mandriei este smerenia care le biruie pe toate…sa incercam sa nu ne mai umilim reciproc de parca cel mai de pret lucru al nostru ar fi orgoliul si demnitatea exagerata si nu iubirea,dar sfant de la Iisus.Doamne ajuta!
mandria este cea mai grea povara pe care si o poate lua cineva singurel si apoi avem pretentia de a fi mantuiti.
:(
mandria…nu e prea buna…cateodata trebuie sa treci peste ea deaorece ii poti rani pe altii…poti rani persoana iubita …
poti face prin madrie sa sufere multi prieteni, multi cunoscuti, si chiar oameni pe care nu-i cunosti.
acum cand am aproape 21 de ani, ma intreb daca o sa ma maturizez candva, daca o a pot sa trec peste mandrie si peste orgoliu ca sa pot fi implinita….
...Mandria este inaintea caderii….!ea este un zid de despartire in relatia noastra cu Dumnezeu si cu cei din jurul nostru.