Atitudini

atitudini.jpg

În căutarea mea personală după valorile pe care le-a iniţiat Isus (dragoste, adevăr, părtăşie), sunt profund dezamăgit de cum au ajuns bisericile (de toate confesiunile).

Acest subiect mă macină de mai bine de 6 ani de zile (adică de prin liceu), aşa că voi sintetiza esenţa în 5 întrebări:

  1. De ce s-a instituţionalizat într-atât biserica locală, încât eşti imediat exclus dacă nu adopţi o mască potrivită?

  2. De ce nu mai este biserica locul unde creştinii se adună laolaltă într-o atmosferă degajată şi relaxată, pentru a-şi împărtăşi experienţele şi pentru a se bucura împreună?

  3. De ce este atât de irelevantă, pentru enoriaşi, învăţătura clericilor?

  4. În viaţa unui om primează revelaţia personală sau învăţătura păstorului? Ce faci când învăţătura păstorului e în discordanţă cu revelaţia personală a ta şi a altora?

  5. Care este atitudinea ta cu privire la instituţia numită “biserică”?

Răspunsurile mele parţiale:

1. Am avut multe conflicte pe tema “măştii”. Începe de la îmbrăcăminte şi ajunge până la starea interioară de zombie. Ştiţi cum e un creştin-zombie? E ca “oiţa proastă, leneşă şi indiferentă”!. Oamenii au instituţionalizat biserica în primele secole după Hristos, când creştinismul a devenit religia oficială în Imperiul Roman. Motivele au fost bune atunci. Era un salt imens de la ilegalitate şi catacombe. Dar cu siguranţă nu era planificat să ajungă ca acum.

2. În unele locuri se întâmplă asta. Păcat că acele locuri sunt excepţii! Oricum, oamenii nu pot fi degajaţi şi relaxaţi într-un grup mare. Fiecare e cu masca lui. Necunoscându-i pe cei cu care mergi la biserică, instinctul de conservare nu te lasă să fii transparent. Lucrurile sunt complexe, astfel că, există o serie de motive pentru care s-a ajuns aici. Nu detaliez acum.

3. Învăţătura clericilor este irelevantă pentru că ei trăiesc într-o altă lume! Din fericire, există excepţii. Dar de ce sunt excepţii şi nu majoritate!? Puterea corupe. Banii corup. Trăind “închis în biserică”, evitând tot răul acestei lumi, clerul pierde contactul cu oamenii care se confruntă zi de zi cu probleme. Mesajul păstorilor şi preoţilor este irelevant pentru că îşi cunosc prea puţin congregaţia! Ştiu însă s-o critice, până la penibil, crezându-se Isus care alungă negustorii din templu. Dragoste? “Da, mă rog pentru tine să nu mai fii aşa păcătos.”

4. Presupunând că un om Îl cunoaşte pe Dumnezeu, revelaţia pe care omul acela a primit-o este prima sursă de inspiraţie. În vremea lui Luther, Papa, capul Bisericii Catolice, era singurul care avea dreptul să interpreteze Scripturile. El dădea tonul. Toţi îl urmau. Cine spunea altcumva, era făcut anatema, excomunicat şi, eventual, ars. Astăzi în bisericile neo-protestante? Istoria se repetă.

5. Mă întristează, mă doare, mă revoltă şi mă provoacă să fiu proactiv. Dar mă revoltă şi scuzele pe care unii le găsesc pentru ceea ce se întâmplă: “încerc să iau ce e bun şi să ignor ce e rău”, “peste tot e la fel”, “toţi sunt oameni”. O atitudine de indiferenţă face mai mult rău decât bine. Sigur, uneori închizi ochii şi, în dragoste, ierţi şi uiţi. Dar putem aplica aceasta aici? Dacă peste tot e la fel, înseamnă că boala s-a răspândit peste tot. Vai de noi atunci. Toţi suntem oameni şi avem greşeli. E în regulă să greşeşti! Nu e în regulă să pretinzi că nu greşeşti niciodată. Nu e în regulă să fii ipocrit!

Ce-au zis alții


  1. 1 Ada

    Parerea mea:

    1. – orbire spirituala; – aroganta/mandrie;
    2. – barierele puse lucrarii Duhului Sfant; – nu se mai ia in considerare modul de inchinare a primilor crestini, care era total diferit fata de cum ne inchinam noi; exista pericolul insa ca acest mod de inchinare sa fie luat de multi in alta extrema, aceea de libertate exagerata, de aceea consider ca avem nevoie de disciplina foarte multa in Biserici, insa disciplina libera, asemeni aceleia din Romani 8; printr-o inchinare evlavioasa, eu inteleg partasie adanca unii cu ceilalti, cunoastrea vietii celorlalti, a slabiciunilor lor si incercarea de corecater a fiecarei persoane in parte prin rugaciune si rabdare, marturisiri, ceea ce lipseste cu desavarsire lipsa organizarii; – existanta bisericilor mamut cu foarte multi membri, unde evident cunosti max 100 pers. din cateva mii, ceea ce-i foarte rau (si nici pe alea nu le cunosti bine);
    3. – pt ca ea trebuie sa fie mai intai traita, si apoi propovaduita; lumea de obicei remarca diferentele si se impietreste; – fara atingerea Duhului Sfant, oricat de frumos si aranjat pare mesajul, el nu are efect; – din lipsa de disciplina personala a enoriasilor;

    4. – in viata unui om primeaza invatatura Cuvantului; ceea ce spune pastorul trebuie verificat, filtrat prin Cuvant; aceeasi regula este valabila si pentru revelatia personala; in fiecare dintre cele doua categorii pot aparea discordante fata in fata cu Scriptura => sunt gresite;

    5. Cand spun Bisercica, eu ma gandesc la un loc foarte intim de partasie intre frati, cald, plin de bucurie sfanta si acceptare in care sa primeze dragostea; in fond orice si oricat ne-am stradui sa facem, daca nu avem dragoste e egal cu 0;

    Multa binecuvantare!

  2. 2 costel

    Tu ce ai facut cu privire la toate intrebarile care te-au macinat atata timp??
    Sunt curios sa aflu. Si eu sunt scarbit de tot ceea ce se intampla dar nu am reusit sa fac ceva care sa aiba vre-un impact asupra celor din jurul meu. Eu unul nu ma feresc sa spun lucrurilor pe nume daca sunt angajat intr-o discutie pe tema propriei revelari ale Duhului Sfant sau a vre-unei invataturi personale. Nu prea imi pasa de membralitatea vre-unei biserici sau denominatiuni. Sunt baptist de felul meu dar… nu ma incalzeste cu nimic. NU statutul ma duce in Cer ci ceea ce cred si traiesc cu privire la Isus.
    ‘’Parerea mea’‘

  3. 3 Filip

    Sunt invatator la o grupa de copii de cls. a III-a, din biserica noastra. Fac asta de vreo 4 ani de zile si… e fantastic!
    Am inceput in momentul in care am realizat ca spiritele inocente si neimpregnate cu tampenii ale copiilor, accepta invatatura si vor face toata diferenta cand vor ajunge la maturitate.

    Uita-te la generatia celor nascuti intre 1990-1999: majoritatea au crescut in familii prea ocupate sa supravietuiasca. Au crescut in libertate religioasa si intr-o lipsa TOTALA de identitate spirituala, individuala, nationala…
    Ei sunt copiii pe care-i vezi in cluburile de net, sau acasa la CounterStrike si messenger toata ziua. Viitorul nu suna bine :).

    Revenind la copiii carora le sunt invatator: de unde stiu ca fac bine ceea ce fac? Simplu: din incredintarea interioara pe care-o am si din rezultatele pe care le vad in ei.

  4. 4 alexandra

    Cand vorbesc cu parintii mei si cu altii mai in varsta cu o generatie decat noi, raman tot cu impresia ca atunci, in timpul comunismului, era mult mai multa seriozitate, foame dupa cuvant si invatatura, ravna pt lucrare, etc; orele de tineret aratau altfel… Sa fie libertatea in care traim de vina? Democratia? Timpul in care traim? Ma intreb si eu…

  5. 5 alexandra

    Dar Filip, care-i de fapt biserica neinstitutionalizata la care te referi? Cea a primilor crestini?! Eu sincera sa fiu, nu o prea cunosc… de altfel, toata societatea in care traim ne obliga mai mult sau mai putin sa purtam masti… si cred ca ne influenteaza destul de mult, ori ca vrem, ori ca nu..

  6. 6 Filip

    Biserica neinstitutionalizata e grupul restrans de prieteni cu care Il ai in comun pe Dumnezeu.
    Ei bine, ceva se pierde atunci cand acel grup creste si e nevoie de organizare tot mai minutioasa.

    Cei care au prieteni adevarati si au experimentat ekklesia impreuna cu ei, stiu ce inseamna “biserica neinstitutionalizata”.

  7. 7 Ada

    Biruinta adevarata va veni atunci cand nu vrei sa adopti o masca impusa de societate. Nu merge cu “ori ca vrem, ori ca nu”. De asta lumea e asa letargica in jur, pentru ca nimeni nu e in stare sa fie altfel. Toti se complac si adopta spiritul de turma. Dumnezeu cere sa nu purtam masti, si daca El cere asta, inseamna ca se poate, inseamna ca se poate Biserica fara masca, doar foarte sincera si smerita inaintea lui Dumnezeu. Iar cat despre insitutionalizarea bisericii…intr-adevar, fenomenul apare peste tot, insa Dumnezeu cere sa nu fie asa, si daca El cere sa nu fie asa, inseamna ca se poate. Si atunci nu mai avem scuze.

    Sunt insa si eu de acord cu faptul ca democratia din zilele noastre face mai mult rau decat bine. Nu atata ca democratia e gresita teoretic, insa ea e folosita gresit de crestini si cu mult efect de cel rau pt complacerea noastra.

    Pt pocaiti, libertatea nu trebuie sa insemne un pas mai aproape de lume, ci libertatea de a duce evanghelia deschis celorlalti, mai multa ravna pt evanghelie.

    Oricum legat de libertate, am auzit o idee pe care am s-o parafrazez: libertatea este o stare interioara, care nu tine de conditiile exterioare. Chiar de esti in temnita, cu Isus in inima esti cel mai liber om de pe pamant. Si cel mai fericit in acelasi timp.

    Oricum, ideea e ca schimbarile trebuie sa porneasca din interiorul fiecaruia. Nu astepta sa se schimbe cei din jur. Fa tu primul pas.

    Multa binecuvantare!

  8. 8 alexandra

    Ada, nu vreau sa fiu indiscreta, totusi, tu cum aplici chestia asta? Stiu ca Dumnezeu nu vrea sa fie asa, (la urma urmei, El nu vrea nici sa pacatuim, nu?), si parca e mai usor sa lupti impotriva curentului cand vine din exterior.. dar cand vine din interior…
    Cred ca stim toti cum trebuie sa fie… da de ce nu reusim sa punem in practica?
    Eu cred ca totdeauna in timp de prigoana lucrurile au mers mai bine si oamenii traiau la alt nivel libertatea si relatia lor cu Domnul..

  9. 9 Ada

    Acelasi principiu e valabil si cand vine din interior. Fii tu altfel. Incearca tu sa te apropii de Dumnezeu, si vei vedea rodele. Si ca sa explic asta in mod practic, uite ce inteleg eu prin “fii altfel”:

    a) cerceteaza-ti, revolutioneaza-ti viata, drege sparturile din viata ta si din casa ta; daca am avea familii unite si pocaite, intreaga biserica ar fi asa; iar azi, majoritatea familiilor din biserici nu sunt unite, nu au timp pt ele insele si devin…haotice; deci, viata apoi familia;
    b) celelalte discipline de baza, luate in serios: cercetare, rugaciune, mult post si foarte important: intelegera Scripturilor; spun asta pt ca in ultima vreme mi se pare ca Biblia e tratata ca beletristica, sau carti de filozofie; si asta chiar in Biserici; si pana fiecare din noi nu o sa fim in stare sa stam pe sezuta noastra minim 10% din 24h si sa intelegem Scripturile, nu o sa avem biruinta, propasire, roade si binecuvantare;

    Sa nu asteptam descoperirea unor metode sau carari nemaipatrunse legate de schimbarea bisericii. Ar trebuie sa revenim PERSONAL la adevaruruile si discplinele spirituale simple, si vei vedea ca trezirile spirituale vor veni in revarsari.

  10. 10 alexandra

    hmm, cam asa-i… problema noastra cred ca-i ca ne-am obisnuit intr-atat cu mastile noastre incat nu mai putem (sau nu mai vrem?!) sa fim sinceri nici macar cu noi insine.. si cred ca fiecare stie prea bine ce are da facut, da suntem comozi de numa… si ne credem moderni, democrati etc etc
    Obisnuim sa spunem ca vremurile s-au schimbat si ca cu noi nu merge tot asa, ca trebuie sa gasim noi strategii etc., da Biblia e aceeasi.. Si totusi, eu cred ca noi chiar suntem altfel.. Dar ai dreptate, nu avem nevoie de alte solutii. Mi-am pus de cateva ori intrebarea, oare daca Dl Isus ar trai pe vremea noastra (nu noi pe a Lui), sau mai bine zis, daca apostolii ar trebui sa trimita epistole bisericilor noastre, ce ar fi diferit?... Hmm, probabil faptul vor fi trimise pe net ar fi o diferenta, da nu vad ce ne-ar spune diferit, sau cu ce am fi noi “mai cu mot” decat altii… Adevaru-i ca suntem, da din alte puncte de vedere…

  11. 11 costel

    Cred, alexandra, ca nu te obliga nimeni sa porti o masca. E o alegere proprie. De citeva ori mi s-a spus: ‘’Tu sa mai vii la biserica si mai apoi sa vorbesti‘’ Asta doar ca nu purtam o masca anume sau aceeasi masca precum persoanele respective. Dumnezeu cheama la diversitate nu la spirit de turma. El ne numeste ‘’turma Lui’’ dar asta nu se refera ca toti trebuie sa fie la fel, sa gandeasca la fel si … Intotdeauna am crezut si mi-am dorit sa am porpria personalitate chiar daca asta m-a costat pozitia mea in biserica, cativa ‘’prieteni’’ si ignoranta celor din jur. Pe de alta parte am fost apreciat de cei care isi doreau acelasi lucru ca si mine. Sunt satul de ipocrizia din bisericile din ziua de azi. A purta o masca inseamna a fi ipocrit. Nu cred ca asta asteapta Dumnezeu de la noi. A purta o masca inseamna A MINTI
    Problema e ca multora le este, intr-un fel rusine intr-un fel teama, sa spuna ceea ce gandesc. La inceput si mie mi-a fost teama dar: ‘’...adevarul va va face liberi’‘. Si asa a fost.
    Ce este mai rau: sa faci o fapta rea sa sa nu faci nimic???
    Asta e doar…
    ‘’Parerea mea’‘

  12. 12 Ada

    Sa nu faci nimic bun sau nimic rau? Pentru ca daca poti face ceva bun si nu faci, e pacat. Insa daca nu faci o fapta rea, e evident bine.

  13. 13 alexandra

    Care este atitudinea mea fata de biserica?! Pai, am pareri contradictorii:
    Stiu ca multe chestii nu-s perfecte (cum de altfel nimic nu-i perfect pe acest pamant…), totusi, nu pot sta linistita cand stiu ca as fi putut sa merg la biserica, si totusi am ales sa fac altceva in timpul asta, sau am ales sa merg altundeva.. Da nu stiu daca nelinistea vine din cauza ca chiar ar fi trebuit sa merg (adica mi-o pune Duhul Sfant in suflet :) ), sau vine din cauza ca m-am obisnuit sa merg, si na, acum am incalcat obisnuinta.. Da-i asa o chestie ciudata, cum cred ca n-ar trebui sa fie… (totusi nu-s convinsa 100%): cateodata ma simt prost daca aleg sa petrec timpul respectiv tot in partasie cu altii, da nu la noi in biserica: poate in alta biserica, sau poate in alt mod.. Voua vi s-a intamplat?! Sau sunt doar eu ciudata?!...

  14. 14 alexandra

    ... vorbind de a purta sau nu masca…

  15. 15 licantrop

    regulile din biserica sunt criminale… nimeni nu se poate conforma sau totzi sunt pacatoshi shi atunci oamenii ar trebui tot timpul sa planga shi sa implore iertare, sa cante cantari eroice shi sa-i incurajeze pe cei slabi… sa fim serioshi… nimeni nu poate spune ca implineshte tot ce i se cere in biserica… shi atunci normal ca e rushinos sa recunoshti ca nu eshti ceea ce ar trebui sa fii cand totzi in jurul tau se lauda ca sunt… shi cel mai cel se lauda pastorii… probabil atzi vazut pastori care plang in timp ce predica… mi se pare penibil felul in care ishi etaleaza unii pocaintza shi caintza… iar cand eu doresc sincer sa fiu ceea ce mi se pretinde descopar ca eu sunt cel mai prost din biserica de numa eu nu reushesc… shi ce fac? ori invatz sa folosesc masca ori plec in alte locuri unde sunt oamenii sinceri… iar cat priveshte sinceritatea… am observat ca oamenilor le vine mai ushor sa fie sinceri cu chestii care nu-i afecteaza… asha ca de multe ori am avut discutzii mult mai pe shleau shi mai sincere cu cei nepocaitzi despre dumnezeu decat cu cei din biserica… shi avand in vedere ca multe subiecte sunt tabu sau presetate in biserica shi nu potzi discuta pe fatza despre ele, discutziile SINCERE intre pocaitzi nu contzin subiectele credintza, dragoste, pacat, fericire, ascultare, libertate, sex, bani, dar pt a compensa, se discuta mult despre muzica, cartzi religioase, retzete de mancare, haine, istorie, actziuni caritabile… putetzi recunoashte sinceritatea din pasiunea cu care se discuta un subiect…

    sunt creshtin – cred in Isus shi invierea mortzilor… dar biseirca este un drum inchis… dumnezeu nu imi cere sa ma izolez de lume pt ca lumea e pacatoasa… din contra… Isus a fsot evreu… el nu shi-a schimbat religia, a stat la masa cu prostituatele adica nu s-a izolat de lume… a fi creshtin este o atitudine nu o eticheta, o credintza nu o religie… e chiar amuzant cum se muta creshtinii de la o confesiune la alta exact cum fac politicienii cu migratzia politica… pt ca in lipsa de esentza oamenii cauta substitutzi…

    m-ash duce la biserica daca ash avea ce invatza… dar predicile ipocrite despre subiecte care nu ma intereseaza sunt in cel mai bun caz pierdere de vreme… iar partashie pot avea in multe contexte in afara de religie-biserica… cand doi (sau mai multzi) oameni fac impreuna ceva cu pasiune, ei au partashie indiferent de ceea ce fac… iar daca activitatea se nashte din dragoste, atunci la partashie participa shi Dumnezeu…

  16. 16 Ada

    Chiar daca starea unei adunari nu e buna, noi suntem resbonsabili pt ea, si Dumnezeu ne cere sa o ajutam, nu sa o parasim.

    In ceea ce priveste subectele de predica din biserici sunt foarte bune, doar mintea noastra e prea impietrita ca sa le patrunda. Uneori ai impresia ca se vorbeste lucruri de care toata lumea stie, si parca te si enerveaza ca le tot auzi. In realiltate, acelea sunt subiectele de care inima noastra are cea mai mare nevoie, fara ca sa ne dam seama.

    Legat de subiecte, ce ma dezamageste pe mine, e ca pocaitii nostri cauta mai nou subiecte, nu pe Domnul Isus. Frmusetea persoanei lui ar trebui sa ne intereseze cel mai mult, nu subiectele. Harul Lui ne este de ajuns si puterea Lui in incercari e facuta desavarsita. Asta ar trebui sa stea la baza vietii noastre, nu sa cautam fel de fel de raspunsuri. Fratii cauta subiecte impodobite care sa le incante firea, insa daca vine un frate batran din biserica la noi si ne mustra aspru, ne suparam si nu vrem sa-l mai vedem niciodata. Asta pt ca nu incanta firea ci face bine duhului. Noi o sa alergam intotdeauna spre ceea ce ne face sa ne simtitm in largul nostru, nu spre ceea ce e corect. Pt ca noi avem tendinta sa fugim de Dumnezeu, doar El se apropie de noi. (“inima-mi spune din partea Ta:cauta fata Mea, si fata Ta Doamne o caut”).

    Am citit o idee frumoasa intr-o carte care spunea cam asa: Daca ai dubii cu privire la o actiune, o fapta, un obicei despre care nu stii daca e bine sau rau, ia o foaie de hartie, scrie intr-o parte aceea actiune sau fapta si alaturi scrie numele Domnului Isus. Daca crezi ca sunt vrednice sa stea alaturi, poti sa faci acel lucru, daca nu nu. Sau alte intrebari ajutatoare: se bucura cerul de ce fac eu? ar face Domnul Isus acelasi lucru? mi-ar da El mie sfatul sa-l fac? isi scoate El slava din mine in acel moment? Mie mi se pare cel mai simplu test, si aplicandu-l mi-am dat seama la cate trebuie sa renunt pt ca nu sunt vrednice de Domnul, si-mi face foarte bine.

    Inca ceva. Sa nu facem din problemele, ispitele noastre, intrebarile noastre centrul vietii noastre, sau subect de dicutie, pt ca falimentam, ne luam privirea de la Isus. Adancindu-te in Scriptura vei gasi raspuns si alinare.

    Legat de a sta la masa cu pacatosii, Pavel spune pentru Biserica sa nu stea la masa cu cei care se numesc curvari, rapareti, lacomi de bani, etc. Deci in cadrul bisericii, intre membrii sa spunem asa, nu trebuie sa avem prea mare ingaduinta. In ceea ce priveste lumea, intr-adevar trebuie sa aratam dragoste, mila, bunatate insa cu limita, ca sa nu fim noi trasi inapoi.

    Multa binecuvantare!

  17. 17 dani

    ada .. nu fi naiva .. ai puterea de a patrunde un cuvant dincolo de scopul pentru care a fost rostit. tu ai sta de vorba cu un om care vrea sa insele sau sa manipuleze? nu din cauza ca nu poti sa-l asculti sau sa-l infrunti ci doar pentru scopul lui, acela de a inselela. so .. cand auzi o predica .. se simte daca vorbeste omul sau Duhul. sunt prea multi care vor sa vorbeasca ei, adio Ieremia, adio Daniel, Ilie etc adio proroci si profeti; prea putini is cei din zilele noastre prin care se lasa sa vorbeasca Cel ce merita.

    duminica dim la Viata Noua scria pe foaie bisericii un proverb chinezesc:

    ” O conversatie cu un om intelept valoreaza mai mult decat studierea unor carti deosebite timp de o luna ”

    .. nu ma mira asta, si nu ma mira ca fugim de oameni ipocriti; Iosif a facut-o, si a propasit.

  18. 18 Ada

    Sunt de acord ca lipseste atingerea Duhului din unele predici. Cand se vorbeste mai mult despre actiunile omului, despre bancuri, ce a mai aparut la televizor, etc. Insa nu poti generaliza acest lucru. Enoriasii isi asuma o mare raspundere pt ca nu pot fi atenti. Privind inselarea, nu stiu care predicator ar avea intentia sa te insele pt tine, sincer. Faptul ca el e orbit de o anumita idee pe care vrea s-o impuna, fara sa stie ca nu e corecta, da, insa de inselare intentionata nu prea cred ca e vorba in Bisercici. Cel putin eu nu am intalnit.

  19. 19 dani

    imi pare rau ca nu vreau sa dau dovezi, dar iti zic sa deschizi ochii mintii larg de tot si priveste din perpectiva si cu o actiune obiectiva. nu te tine tare baptista, ci tine-te pocaita si ai sa vezi ce vreau sa spun. licantrop zice bine ce zice, cel putin in unele idei te face sa privesti si din alta perspectiva pe care in bis np nu o poti face deschis.

  20. 20 Ada

    Nu ma tin baptista, dimpotriva urasc toata zarva asta cu religiile. Insa nu-mi place cand se arunca toata vina pe biserica. Eu as sugera ca daca tu vezi ceva in neregula, sau nu-ti place cum a predicat cineva, sau vezi pacate in biserica, fa o lista cu toate sugestiile astea, cu nemultumiri, cu ce crezi ca ar trebui sa se schimbe si du-te personal la conducerea bisericii si spune aceste lucruri. Mai ales in adunarile mari, o mana de pastori nu poate sa vada tot. Iar tu daca vezi ceva ce altii nu vad spune. Iti sugerez sa-ti incurajezi pastorii, pt ca nu e usor nici pt ei. Si asupra unui om simplu vin ispite si duhuri urat, daramite aupra unui conducator. De asemenea sa te rogi pentru ei, si sa le spui despre descoperilile tale cu privire la adunare. Bineinteles trebuie inainte de asta sa te rogi, sa fii incredintat ca e bine ce vrei sa spui. Daca te asculta, foarte bine, incercati variante de ajutor sa zic asa, daca nu te asculta, scutura-ti praful de pe incaltamintea picioarelor, pt ca sangele nu va mai cadea asupra capului tau. Si continua sa te rogi.

  21. 21 Black Beauty

    pt ada:
    care a fost ultimul pacat vazut in biserica, pus de tine pe lista si prezentat in fata pastorului? rog a mi se ierta indiscretia..

  22. 22 Ada

    Nu am facut asta foarte recent, in sensul ca nu in ultimele luni, saptamani, zile, dar am facut-o in urma cu ceva vreme impreuna cu cativa frati. Nu voi spune pacatul pentru ca nu consider potrivit s-o fac aici, insa lista a mai cuprins remarcile cu privire la atitudinile care se iau in Biserica si mustrari sa zicem asa.

    Propune tu eventual variante mai eficiente.

  23. 23 Black Beauty

    aa.. sa inteleg ca a ta nu a fost eficienta? atunci de ce i-ai recomandat-o lui dani?

  24. 24 Ada

    Am spus cumva ca nu e eficienta?

  25. 25 Black Beauty

    s-a subinteles din penultimul tau post.
    sa intrec limita bunul simt si sa te rog sa scrii urmarile?

  26. 26 Ada

    Black Beauty spune-mi ce urmaresti cu intrebarile astea? Prima data m-ai intrebat ce pacate am spus, nu daca a avut efect. Eu doar ti-am raspuns. Cum nu am putut spune pacatul, nu voi spune nici efectele, insa te asigur ca au fost. Din plin. Si continua sa se arate. Oricum, sa nu te astepti sa se schimbe ceva foarte urgent. Unele schimbari se vad poate in cativa ani, pt ca e anevoioasa corectarea.

    Cand am spus ca astept metode mai eficiente, am spus-o pe bune. Asta functioneaza, nu doar in cazul meu ci din marturiile multora am auzit, insa daca tu gasesti ceva si mai bun, nu intarzia sa ne impartasesti.
    Acum te intreb eu, tu ce ai facut ca sa schimbi ceva?

  27. 27 Black Beauty

    m.am implicat. m.am rugat. am stat de vorba cu persoana/persoanele [dupa caz] in cauza.

    ma ierti daca vreau sa nu-ti dezvalui scopul intrebarilor mele? multumesc mult.

  28. 28 Ada

    Atunci foarte bine. Ma bucur mult sa aud. Si ma bucur cand vad ca fratii se apropie unul de altul. Fiecare are de lucrat in acest sens. Trebuie sa ne facem noi partea, Dumnezeu se va ocupa de efecte.

    Iti doresc binecuvantare pe mai departe!

  29. 29 costel

    De cate ori v-ati rugat si postit pt conducerea unei biserici inainte de a-i categorisi??? Eu nu prea am facut lucrul acesta si imi pare tare rau!! Poate intr-un fel am avut dreptate in ceea ce am gandit dar sincer sa fiu din scarba sau din nepasare nu am spus nimik nimanui sau cel putin cuiva care sa aiba vre-o putere sa schimbe ceva. Nemultumirile apar la orice pas dar cineva mi-a spun un lucru super fain:’’ Pana nu ajungi sa fii tu insuti perfect atunci nu astepta lucrul acesta de la altcineva’‘. Am tendinta uneori, in ceea ce fac, sa fiu un perfectionist si daca cei din jur nu se conformau la standardele mele atunci obisnuiam sa… Nu vreau sa spun mai depare ca poate intelegeti. :D
    Nici nu mai stiu ce sa spun. Sunt un tip foarte dezamagit de ceea ce inseamna biserica in Romania si cred ca e cam la fel peste tot in lume. Daca nu avem puterea de a schimba lucrurile la concret cred ca singurul lucru care ne ramane este sa ne rugam si sa ne rugam si sa ne rugam si sa ne….
    ‘’Parerea mea’‘

  30. 30 Ala

    eu cred ca o sa duc discutia un pic lateral, de felul meu am o intrerupere considerabila de biserica, dar la un moment dat am inceput sa studiez despre Parintii Bisricesti din primele secole, filosofia si indrumarile lor, si vreau sa spun ca ei pun un accent deosebit pe relatia personala transcendentala, si pe descoperirea frumusetii lui Dumnezeu cred ca asta ar trebui sa facem intr-o masura oarecare, sa nu asteptam sa ne satisfaca biserica, pastorul sau comunitatea. Sa nu asteptam minuni si raspunsuri de la Dumnezeu imediate. Ce cautam de fapt? pe Dumnezeu sau comunitatea. Pe Dumnezeu il putem gasi intr-o frunza si intr-o floare, cred ca ne facem probleme in plus, nu vrei sa mergi la biserica, dar il cauti pe Dumnezeu -El este langa tine Totusi nu cred ca e cazul sa criticati.
    Eu am intilnit oameni care nu pot sa mearga la biserica dar cred cu toata sinceritatea. Eu stiu un metalist care atunci cand asculta muzica se gandeste la Dumnezeu si totodata la mastile si faptele diavolului, si vai cat de criticati sunt metalistii. stim ca printre ei nu sunt prea multi crestini, dar daca cu un asa tip de muzica se poate de ajuns la o traire aproape de beatitudine, astilalti crestini cu toate conditiile, confortul se satura de predici. cauta altceva care sa te stimuleze daca nu-ti plac pastorii, biserica s.a

  31. 31 Ala

    am o intrebare referitoare la numele de Black Beauty, de ce ti-ai pus numele asta, luind in consideratie semnificatia lui.

  32. 32 Ala

    Dar Filip, care-i de fapt biserica neinstitutionalizata la care te referi? Cea a primilor crestini?! Eu sincera sa fiu, nu o prea cunosc… de altfel, toata societatea in care traim ne obliga mai mult sau mai putin sa purtam masti… si cred ca ne influenteaza destul de mult, ori ca vrem, ori ca nu..

    draga Alexandra, numele tau are ca radacina barbat, deci ar trebui sa fii mai curajoasa si mai ferma, daca societatea te-ar influienta sa te lesi de Dumnezeu tu la fel te-ai lasa influientata?

  33. 33 afhsghsilugjnvifus

    ala e un cal din ceva film , “black beauty”

  34. 34 licantrop

    un om nascut din nou este o fiintza de esentza diferita shi nu mai gseshte placere in lucrurile in care gasea inainte… deci nu mi-e frica de compania lumii pt ca ascultandu-mi inima nu pot sa fiu “tras” inapoi ci doar sa gasesc lucrurile de valoare in mormanul de gunoaie…

    eu sunt curios sa aflu detalii despre acele actziuni despre care nu se vrea a se vorbi din motive de pudoare… nu vreau nume… numa ash vrea sa shtiu cu ce se lauda unii shi daca e cu adevarat asha de tare pe cum se lauda…

    asha… despre experientze personale ash putea spune multe in cadrul acestui subiect… totushi ash vrea sa spun ca din proprie experientza a te ruga nu e nici pe departe solutzia problemelor… e ca apa sfintzita… e bine daca o iei shi nu-i nici o tragedie daca nu… consider ca cel mai important este ceea ce faci (activ) cu problema… te luptzi cu ea, te luptzi cu oamenii, cu tine insutzi, cu Dumnezeu (adica cu propria ta credintza shi imaginea ta pe care o ai despre Dumenzeu)... un conflict sau un dialog clarifica problemele, izoleaza punctele de divergentza, shi deci pregatesc calea spre compromis… copromisul poate fi de multe feluri… nou venitzii incearca sa se schimbe pe ei inshishi, sa se adapteze, sa invetze gesturile, vocabularul, sa faloseasca masca… cei cu vechimea shi puterea vor incerca sa-i schimbe pe ultimii venitzi fie prin subtilitatzi de manipulare (chiar subliminala) fie prin frica, sau recompense… dar cand un compromis cere schimbare shi tolerantza din ambele tabere, este o problema atat de grava incat poate duce la ruperea unei biserici… daca este o chestiune minora (considerata minora de ambele tabere) ea va fi ignorata, in scopul pastrarii armoniei… este de ashteptat ca in bisericile mamut probleme ignorate sa fie cu atat mai multe cu cat numarul oamenilor e mai mare… shi pt ca nu se discuta despre ele, oamenii capata impresia ca nu sunt importante… shi asha ajungem in bisericile mari shi in cadrul comunitatzilor sau a dialogului interconfesional sa nu discutam despre credintza, Dumnezeu, biserica cu sinceritate ci doar strecurandu-ne cu steagul tolerantzei printre concepte teologice inspre Marele Compromis…
    shi aici apare contraefectul… negarea tolerantzei, negarea institutziei, fanatism, misionarism pe de o parte shi superficialitate, cotizatzii financiare, eticheta pe de alta…

    se pare ca aveau dreptate patriarhii cand puneau accentul pe relatzia omului cu Dumnezeu shi nu pe relatziile interumane… iar cand pasiunea pt un aspect al lui Dumnezeu este impartashita de doi oameni, ei sunt deja biserica… Dumnezeu se reveleaza, ash putea spune ca radiaza din fiecare bucatzica de natura… unii sunt fascinatzi de libertatea pe care le-o da Dumnezeu… unii sunt incremenitzi in fatza frumusetzii… unii canta shi danseaza… copiii se joaca…
    shi daca tot veni vorba de aspectele lui Dumnezeu… ash vrea sa ii intreb pe cei ce se roaga… in cate feluri va rugatzi? putetzi sa va rugatzi fara cuvinte? putetzi sa aducetzi lauda prin imagini? este legatura ta cu Dumnezeu mai mult decat acea formula de invocatzie pe care o repetzi obsesiv sub titlul de rugaciune shi ii atribui puteri magice?... se schimba rugaciunea de la o zi la alta? sau poate e o rugaciune continuua, fara pauza intre zile…? ce sentimente asociatzi rugaciunii, shi ce automatisme? avem cu adevarat nevoie de ritualuri? ne satisfac ritualurile din biserica; au consistentza?...

  35. 35 Ada

    Daca nu esti tras inapoi de relatia cu cei din lume, ci te simti tot mai aproape de Dumnezeu, slava Lui, e foarte bine. Insa in relatia aceea trebuie sa ai grija, pt ca de-asta au cazut multi.

    Iar cat despre rugaciune, Domnu Isus petrecea nopti intregi rugandu-se pentru ai Lui. Mare putere are rugaciunea fierbinte a celui neprihanit. In foarte multe exemple din Scriptura, Dumnezeu a actionat doar dupa ce a auzit rugaciunile oamenilor. Uneori pare fara efect, pt ca nimic nu se intampla dintr-o data, dar la Dumnezeu se puncteaza si El va aduce raspunsul cand va gasi momentul potrivit.

    Cum se desfasoara rugaciunea? Eu personal invat sa ma rog tot mai mult, trebuie intelepciune si aici, altfel ea nu trece mai sus de tavan. Nici eu nu sunt de acord ca rugaciunea inseamna doar atunci cand te pui pe genunchi si incepi sa spui ideile cu voce tare, cu ochii inchisi, si folosesti formulele specifice de rugaciune.

    Hugo spunea in “Mizerabilii” – “Anumite ganduri sunt rugaciuni. Oricum ar sta trupul, sufletul e in genunchi” Si gasesc foarte adanc acest lucru. Sunt momente cand gandurile noastre, simple ganduri, intrebari sunt chiar rugaciuni, iar alteori cand nu poti sta in genunchi, mintea ti-e in cer.
    Cred ca trebuie sa vorbim cu Domnul Isus ca si cu un prieten. Sa fim foarte sinceri, sa-i punem intrebari, sa fie un dialog simplu, nu fatarnic. Si sa nu uitam ca Dumnezeu asteapta laude. El locuieste in mijlocul laudelor. De aceea in rugaciunile noastre nu trebuie doar sa fim cersetori si sa ne plangem, ci trebuie sa-I facem bucurie Domnului.

    “Adormisem, dar inima-mi veghea” spune Cantarea Cantarilor. Uneori chiar cand trupul e frant si doarme, duhul, in subconstient se roaga, deci am putea spune ca ne rugam incontinu, iar daca nu, trebuie sa o facem, e o porunca.

    De multe ori, eu personal, m-am rugat si prin cantare. Insa nu asa superficial, doar prin faptul ca am cantat-o, ci m-am gandit adanc la ea, am inchis ochii si am meditat, insusindu-mi-o.

    Cred insa catrebuie sa punem accent important pe rugaciunea “Tatal nostru”. Desi la un moment dat pare automatism, trebuie sa ne-o insusim, si chiar daca o spunem de 20 ori pe zi, sa o spunem sincer.

    Multa binecuvantare!

  36. 36 Black Beauty

    l-am ales datorita semnificatiei lui.

  37. 37 alexandra

    Nu Ala, NU ma voi lasa influentata… Cheastia-i ca incerc sa inteleg fenomenele care apar si sa le identific ca sa stiu de ce sa nu ma las influentata… Parerea mea e ca doar atunci cand recunosti dusmanul poti sa-l infrunti…
    Si inca ceva: cred ca Satana stie si el foarte bine ca daca ar veni la noi dintr-o data cu atacuri de-astea violente (sa ne lasam de Dumnezeu) am reactiona si noi prompt.. da el vine cu chestii subtile, astfel incat nici nu ne dam seama cum ne indepartam incetul cu incetul…
    Eu ma rog din toata inima sa nu fie cazul la mine.. si de-aia incerc sa inteleg ce se intampla in jurul meu…
    Stiu ce inseamna numele meu… mersi mult ca mi-ai reamintit :)

  38. 38 Ala

    ma bucur ca am primit raspunsuri si ma bucur de continutul mesajului, sunt de acord cu Alexandra ca subtilitatea e o arma a diavolului destul de eficienta si sper ca vom putea sa-i observam intentiile.
    iar pentru black beauty as dori sa vada tot ce e negru ca ceva frumos prin care se poate purifica. ma refer la greutati, conditii grele etc.

  39. 39 Ala

    in ce priveste rugaciunea, vad ca foarte putini discuta despre meditatie, unde consider eu ca persoana umana ii ofera timp lui Dumnezeu sa i se reveleze.
    in timpurile noastre contemporane, niciodata nu avem timp, facem lucruri din obicei sau in general nu le mai facem, de cate ori oare am plecat la servicu zicandu-ne ca astazi eu voi munci ca pentru Dumnezeu, ca si cum as fi in Rai, ca si cum as avea o stare de fericire si purificare in rai.
    pentru mine asta s-a intimplat foarte rar. Noi stim ca e Dumnezeu cu noi, dar in mod real dupa cinci minute de lucru eu nu-l intreb daca lui i-a placut ceea ce am facut, si cum as putea sa fac sa fie mai bine, asa exact cum as intreba un coleg de lucru.
    si iarasi meditatia – inidienii ioghini fac exercitii de meditatie pana ajung la un moment cand nu trebuie sa gandeasca nimic si acel moment ei il folosesc spre a se gandi la transcendenta. si trebuie sa va spun ca e foarte greu sa ajungi la asa performante – sa-ti eliberezi mintea de absolut de tot ce exista si s-o umpli doar cu meditatie despre Dumnezeu. incercati, macar daca 10 secunde o sa puteti sa nu va ganditi la nimic…

  40. 40 Ala

    nu inteleg, s-au taiat anumite randuri. sa inteleg ca nu sunt permise.
    cer raspuns

  41. 41 Filip

    :) Totul e permis, dar nu totul este de folos :p.
    Ai pus liniuta (-) undeva, probabil lipita de un cuvant, iar sistemul considera acea liniuta ca directiva de formatare. Asa cum poti folosi steluta (*) pentru bold si liniuta jos (_) pentru italic, tot asa poti folosi cratima pentru a taia text.
    Poti folosi linistit cratima, dar cu spatiu si inainte si dupa ea.
    Ti-am editat comentariul…

  42. 42 Black Beauty

    multumesc.

  43. 43 Ala

    mersi mult

  44. 44 Shilo

    Atunci cand [sufletele] isi creeaza o religie individuala, ele traiesc ca epave ale Bisericilor naufragiate, asemenea lui Robinson, care nu dobandeste independenta insulei sale [“in cautarea mea personala”- autorul eseului] decat datorita butoaielor de pulbere si pustilor pe care le aduce de pe corabia naufragiata. Demersul acestui eseu [Atitudini] se incadreaza perfect in ceea ce am scris mai sus.

  45. 45 licantrop

    daca e s-o luam asha, atunci nimic din ceea ce facem shi gandim nu ne apartzine ci ne-a fost inoculat…

    ash intreba… libertatea presupune (sau are nevoie de) independentza?... shi invers… exista libertate in cadrul turmei?
    este bun comunismul? ar fi ideal sa gandim la fel?

    cum ma relatzionez la comunitate (biserica) daca nu ma pot disocia, daca nu sunt liber conshtient de mine insumi shi de relatziile mele? iar daca sunt o conshtiintza independenta, de ce m-ash sinucide incercand sa fiu, sa gandesc, sa cred acel dat imuabil shi exhaustiv al comunitatzii?

    Robinson nu are nici o vina ca s-a scufundat corabia…

  46. 46 Shilo

    A nu mai recunoaste in religie [Biserica] sau religiozitate drumul vietii spirituale si a incerca sa-ti creezi o religie proprie ,alimentata doar de dorintele personale , nu este altceva decat ceea ce Iisus a spus foarte clar “cine seamana vant culege furtuna”.

    Biserica te poate educa si ajuta sa relationezi treptat la valorile bisericii, acest proces este unul de lunga durata si are ca scop educarea individului si formarea lui pe baza invataturii biblice.Problema apare in clipa in care Biserica o sa-ti ceara sa renunti la diferite activitati fundamentale pentru eul personal. O atitudine crestina se exprima in folosul bisericii si nu in detrimentul bisericii.

  47. 47 Filip

    Shilo, ai avea dreptate intr-o lume utopica, in care indivizii sunt constienti de ei insisi si isi cunosc rolurile in Trup, traind in mijlocul comunitatii in dragoste.

    DAR,
    Este aceasta situatia din zilele noastre?

  48. 48 Shilo

    pentru tine valorile bisericii sunt utopice ?

    in zilele noastre tot mai multi crestini dispretuiesc biserica si cauta sa-si formeze propriul crez pe baza valorilor proprii . Invatatura clericilor este buna , mai ales atunci cand si profesez aceasta invatatura , crestinii din ziua de azi sunt “surzi”, nu aud nimic cand se duc la biserica si nici nu vor sa auda lucruri care le-ar crea sentimente de vinovatie.

  49. 49 Filip

    Si de ce crezi ca tot mai multi crestini dispretuiesc biserica? Oricum, nu e atat dispret, cat dezamagire.
    Cineva se intreba mai sus de ce cautam satisfactia spirituala in biserica, in loc s-o cautam direct in Dumnezeu. Corect!

  50. 50 The Wisest Fool

    Bineinteles ca e gresit sa cauti satisfactie spirituala in biserica. Cautam satisfactie spirituala in Dumnezeu prin biserica ca si trup al lui Hristos.

    Termenul “satisfactie spirituala” mi se pare putin fortat, eu as numi-o “mantuire”, inteleasa in sens plenar (justificare, sfintire, glorificare).

  51. 51 Shilo

    satisfactia spirituala” nu o garanteaza biserica , biserica doar te poate ajuta sa cuceresti mai usor aceasta “satisfactia spirituala”. Este gresit sa te duci la biserica [“satisfactia spirituala” o zaresti se pare doar in intimitatea fiintei /dupa logica unora care au scris aici] dar este cat se poate de normal sa stai acasa , sa ignori cu toata fiinta biserica si sa te increzi cu toata taria in propriul crez . Biserica ajuta la educare , te provoaca si te cheama la munca , daca pentru unii dintre voi a muncii in biserica este o povara , atunci nu pot decat sa va compatimesc si sa ma rog pentru voi. Atitudinea unui crestin se poate citi si din raportul lui cu propria sa biserica.

  52. 52 licantrop

    care este acea munca ce nu poate fi facuta decat in biserica?

    este posibil sa-L auzi pe Dumnezeu dar sa fii “surd” la vocea bisericii?
    este posibil ca biserica sa fie surda la vocea lui Dzeu?

    daca biserica se ocupa cu educatzia, atunci este supusa modei momentului… biserica de azi ne invatza sa interpretam Cuvantul intr-un fel diferit decat o facea acum 10 ani… shi este aceeashi biserica… cu ce este ea mai buna decat orice alta unealta de manipulare a maselor?... iar adevarurile care nu se schimba, Isus, inviere, mantuire, dragoste, sunt oare proprietatea sau patentul bisericii?... iar daca sunt universale, daca le pot gasi pe internet, care mai este functzia reala a bisericii?...
    atitudinea creshtinului fatza de biserica trece prin filtrul conshtiintzei… creshtin=nascut din nou… deci Hristos traieshte in mine, conshtiintza mea e gandul Duhului Sfant… intrebarea e ce fel de conshtiintza are biserica?... conshtiintza pastorului dependent de donatzii?... conshtiintza colectiva a majoritatzii conservatoare?...

    la fel cum fiecare are o perceptzie unica asupra realitatzii, fiecare intzelege altfel utopia… alergi cu pasiune spre perfectziunea dorita pt tine shi pt ceilaltzi, dar ajungi intr-un punct in care te gaseshti singur pt ca utopia ta nu se mai aseamana cu a celorlaltzi… folosim aceiashi temeni ca shi ceilaltzi ca sa descriem lucruri pe care le intzelegem diferit… cine hotarashte standardul? biserica?... cenzura pt ca ne temem de erezii? sa fie asta oare menirea bisericii?... cainele de paza al credintzei?... organismul ce reglementeza spiritualitatea oamenilor?...
    Dumnezeu e atotputernic dar Biserica hotareshte ce e bine shi ce e rau…
    deci… cine cenzureaza biserica atunci cand are nevoie sa fie cenzurata…?

  53. 53 Shilo

    eu m-am referit mai mult la aspectul social al bisericii si la implicatile sociale ale comunitatii si bisericii. In ceea ce priveste invatatura, fiecare este indreptatit sa de-a crezare constiintei sale si sa creada ceea ce doreste el , nu cred ca biserica te constrange sa crezi intr-un anumit fel , si chiar daca unii ar simti o posibila constrangere din partea bisericii oricand sunt liberi sa elimine aceasta constrangere. Constiinta bisericii este data de cei care o frecventeaza. In ceea ce priveste “adevarurile care nu se schimba” se pare ca sunt supuse zi de zi unei hermeneutici ciudate , proces care trece in act sub forma unor crezuri personale care difera de la individ la individ , un scop al bisericii este de a grupa aceste crezuri intr-unul singur . Daca pana nu cu mult timp in urma acest lucru era posibil , astazi sincer am impresia ca asist la funerariile religilor si trecerea lor in constiinta oamenilor ca obiecte defuncte. Totul are un scop precis in lume , daca acest lucru se intampla acum atunci am toata increderea ca undeva prin Biblie stau ascunse multe lucruri care se leaga de atitudina unor crestini. Sper sa nu fiu inteles gresit .

    Ps.

    In ceea ce priveste perceptia ea se rezuma la reprezentare , iar prin reprezentarea trebuie sa se inteleaga atitudinea teoretica, contemplativa , o cunoastere , fie ea si de origine experimentala , care trimite asupra senzatilor. Senzatia chiar a fost considerata dintodeauna drept un atom al reprezentarii. Perceptia nu este chiar atat de unica si nici nu difera fundamental de la individ la individ .

  54. 54 licantrop

    nu sunt sigur c-am intzeles bine… deci scopul bisericii este de a grupa crezurile individuale ale oamenilor intr-o forma oficiala sau de a a grupa “adevarurile” shi a le curatza de capriciile vremii (sau chiar a le impacheta conform modei)...?
    tu vorbeshti despre ceea ce observi ca se inampla sau despre ceea ce ar trebui sa se intample?... sau daca totul are un scop, atunci acestea doua coincid…?

    ...

    deci… mai intai este senzatzia… care e unica shi individuala… gusturi diferite, talente shi abilitatzi diferite in functzie de interfatza dintre procesor shi stimuli adica cortex shi mediu… urmeaza o reactzie… acest raspuns este supus educatziei, este civilizat, cizelat, etc… raspunsul nu poate influentza senzatzia… dar raspunsul poate fi denaturat pana la punctul in care senzatzia este scurt-circuitata… potzi invatza sa ignori zgomote shi sa te concentrezi pe un singur sunet sau potzi invatza sa-tzi placa durerea sau potzi sa fii convins sau autoconvins ca unele lucruri exista shi sa creezi pseudosenzatzii asociate acelui lucru…
    perceptzia celor mai multzi dintre noi este monopolizata de aceste pseudosenzatzii pe care suntem convinshi ca trebuie sa le simtzim… credintza este cel mai bun exemplu de perceptzie invatzata… partashia in timpul cantarilor sau rugaciunilor este o chestie care se invatza… e adevarat ca unii invatza mai repede ca altzii, dar la un moment in viatza fiecare avem o astfel de experientza – toata lumea simte euforia deci o simt shi eu… sau n-o simt…? trebuie c-o simt… aha! deci asta este ce trebuie sa simt… atunci o sa exersez intens aceasta pseudosenzatzie in sperantza inconshtienta ca la un moment dat o sa fie o sezatzie reala…
    problema apare in urma meditatziei… culmea e ca aceeashi religie care ne invatza sa simtzim ne spune shi ca tre sa meditam… la pocaitzi meditatzie este aproape exclusiv introspectzie… iar in urma unei introspectzii sincere omul poate ajunge repede shi ushor la concluzia ca este fals shi ca nu simte cu adevarat ceea ce i se spune ca ar trebui sa simta shi ceea ce credea ca simte… asta este problema pe care se pedaleaza obsesiv in predici… omului i se da o singura solutzie (greshita – parerea mea)... solutzia este o shi mai indarjita negare a senzatziilor reale shi inlocuirea lor cu sezatziile “corecte”... aceasta educare se face citind intens Biblia shi in multe cazuri doar Biblia, mergand cat mai des la adunare shi implicarea in activitatzi care sa te distraga de la introspectzie shi implicit de la senzatzii…
    acest model are efecte secundare nedorite shi adesea negate oficial sau puse pe seama altori factori, cel mai adesea cauza e pacatul… daca stresul cauzat de lupta interioara continuua din sufletul omului produce depresie, creshtinii avizatzi vor zice ca depresia este de fapt rezultatul pacatului shi solutzia este cititul Bibliei… apare lipsa increderii in sine in cadrul relatziilor sociale shi solutzia este rugaciunea… sau apare exuberantza shi etalarea in forme aproape de ridicol a credintzei sau a unor principii in care nu crezi cu adevarat … acest comportament este laudat de la tribuna dar pe la spate eshti vorbit chiar de fratzii tai…
    lita poate continua…

    adevarul va va face liberi… dar ce faci cand biserica promoveaza “adevaruri” ce nu te fac liber… motivele pt care biserica nu pune cartzile pe masa merg de la ignorantza pana la manipulare intentzionata in vederea imbogatzirii… dar indiferent de motive, rezultatul il vedem peste tot… oamenii s-au deshteptat sau macar au din ce alege shi nu se mai simt datori sa fie loiali unei credintze (religii) care nu-i implineshte ci de multe ori le provoaca doar stres… dupa ce li s-a permis creshtinilor din Romania sa ishi spuna credintza cu voce tare, bisericile au crescut vertiginos… iainte de Revolutzie pocaitzii care veneau la Bis, veneau pt ca credeau cu adevarat, shi cand toate elementele erau impotriva lor, ei priveau sincer in suflet shi vedeau ca ceea ce ishi doresc cu adevarat este la Biserica… acum cand eshti liber sa alegi, nu-tzi mai cere nimeni sa fii sincer in fiecare zi shi sa-tzi faci calcule inainte de a merge la Biserica… viatza ta nu depinde de ceea ce crezi, deci itzi potzi permite sa crezi “de ochii lumii”... iar bisericile ca institutzii au nevoie sa pastreze enoriashi chiar daca in procesul acesta se pierde exact motivul pt care Biserica exista… acum suntem in punctul in care majoritatea incepe sa fie formata din cei care promoveaza shi respecta o forma iar cei ce promoveaza esentza sunt marginalizatzi… deja de catziva ani, oamenii sinceri, cei care respecta principii ce depashesc ca valoare shi perenitate biserica, sunt nevoitzi sa plece, sa caute acele putzine shi mici comunitatzi sau adunari in care inca este important Adevarul (daca au norocul sa le gaseasca)... iar in bisericile mari raman aceshti oameni petrecaretzi intr-ale sufletului care intzeleg biserica ca un carnaval in care se poarta mashti din ce in ce mai colorate shi care folosesc adunarea ca prilej social de a trimite SMSuri sau pur shi simplu de a intalni vechi cunoshtintze…

    daca pana aici e cineva de acord cu mine, putem sa mergem mai departe shi sa discutam despre solutzii posibile…

  55. 55 Filip

    Am ramas blocat mintal pe “solutii posibile”. Eu simt ca am intrat intr-un razboi de uzura, de lunga durata, timp in care nimic nu se va schimba in biserica. Nimic esential, cel putin.
    Este un razboi care imi testeaza anduranta, rabdarea, perseverenta – adica lucrurile in care sunt slab.

    Sunt si eu un om de actiune, iar asteptarea (ce-i drept, oarecum activa) ma roade. As vrea sa fac mai mult, as vrea sa schimb mai mult…

    Raspunsul pe care l-am primit de Sus este: “ai rabdare si fii pe faza”.

    Dar asta este pentru mine. licantrop, ce ti-a spus tie (El)?

  56. 56 costel

    Licantrop,
    Cred ca esti doar un plin de cuvinte pe care poate nici tu nu le intelegi sau le aplici la viata ta personala.
    Mai lasa-ne cu abureala asta de cuvinte. Devii plictisitor.

  57. 57 Filip

    costel, il cunosti?

  58. 58 Ala

    abureala sau nu, dar cred ca are anumite idei corecte.
    si il intreb in modul cel mai deschis care sunt solutiile.

  59. 59 Ala

    daca noi nu vom crede ca putem schimba, costele, atunci cine sa creada in locul nostru?

  60. 60 costel

    Pe cine sa cunosc?

  61. 61 Filip

    Pe licantrop, despre care spui ca abureste.

  62. 62 costel

    Nu cunosc pe niciunul dintre cei care posteaza pe acest site. Dar sa spunem ca am ceva experienta in cunoasterea ‘’fiintei umane’’ si a aburitorilor
    Cei care sunt pierduti nu au nevoie de o cearta de vorbe sau de interminabile ‘’solutii’’ sau pareri.
    Ei au nevoie sa auda,sau sa citeasca, despre Cristos si ceea ce poate face El in si prin vietile lor.
    ‘’Parerea mea’‘

  63. 63 Filip

    Daca nu cunosti, atunci judecatile pe care le faci pe baza experientei pot fi maxim 50% adevarate. Ceea ce nu poate justifica afirmarea judecatilor facute.

  64. 64 costel

    Inseamna atunci ca totusi el abureste 50% ???
    Eu cred ca am dreptate ceva undeva la 75%. Cam greu m-am inselat dar se poate sa ai si tu dreptate. Insa sunt satul de astfel de comentarii lungi care nu dau nici un rezultat. Doar incearca sa arate cat de ‘’cultivati’’ sunt unii. Sincer sa fiu prefer sa stau de vorba cu un om simplu de la tara dact cu un om ‘’cultivat’‘. Am facut misiune mai mult la sate si vreau sa spun ca intelepciunea si trairea ‘’simpla’’ a satenilor m-a impresionat mai mult decat toate vorbele rostite de vre’un ‘’intelept’‘. Cand oamenii tind sa devina ‘’intelectuali’’ atunci nu mai au priza la ‘’aproapele’’ lor. Am vazut destul de des lucrul acesta. Am si eu astfel de cuvinte in vocabularul meu dar prefer sa nu le folosesc. Daca a-ti auzit cumva de fratele Marcu Nechifor el avea o vorba faina :’‘Pocaiti-va daca nu va ia dracul’‘.
    ‘’Parerea mea’‘

  65. 65 sa_sha

    Licantrop ast face pe desteptu doar sa vede de la o posta. Pentru el ar trebui facut un subiect aparte si un blog dechilin “rebel.org”

  66. 66 Black Beauty

    extraordinar! m-am pierdut, pur si simplu m-am piedut in multimea neologismelor si a unor ‘astfel de cuvinte’ folosite de licantrop si abia daca l-am inteles!—-> nu-i adevarat. nu era nimic de neinteles.
    unde sunt aburii?

    Licantrop, este o adevarata placere sa te citesc! continua, te rog..

  67. 67 Ala

    eu apreciez foarte mult oamenii de la tara, intr-adevar au o filosofie a lor scurta clara si concisa. plus la aceasta apreciez foarte mult munca lor aproape de Sisif. dar asta nu inseamna ca noi nu trebuie sa ne dezvoltam in vocabular si daca tu consideri ca fiind neutila folosirea lui nu-l folosi si atunci care e rostul forumului, dupa parerea ta Costel trebuie sa stau acasa si sa citesc doar Biblia. ceea ce fac pe forum o fac in timpul serviciului meu

  68. 68 costel

    Dupa parerea mea nu ar fi nimica rau sa stai acasa si sa citesti doar Biblia. Dar nu asta a fost ideea mea.
    Ideea mea a fost ca prea ne imbatam in cuvinte pompoase, ca sa vada lumea cat de destepti suntem noi, si nu mai comunicam nimic celor din jur. Uneori riscam sa devenim aroganti. Am intalnit multe astfel de persoane care in incercarea lor de a se da cultivati au devenit aroganti cu cei din jur. Lucrul acesta ma dezgusta, cel putin pe mine.
    Apostolul Pavel sunea ceva de genul acesta: ‘’cu taranul ma fac taran iar cu oraseanul ma fac orasean’‘. Am parafrazat putin ca sa ma fac inteles. Cel putin sper sa ma fac inteles. Toate lucrurile isi au timpul lor, spune Biblia, iar eu cred ca si cuvintele, mai sofisticate sau mai putin sofisticate, isi au timpul lor dar asta nu iti da dreptul sa-i bombardezi pe cei din jur cu ‘’cunostintele tale generale’’ sau cu cuvinte citite de prin carti.
    ‘’Parerea mea’‘

  69. 69 Ala

    de unde stii ca el doar a vrut sa o faca pe cultivatul. iar in materii de oameni sa o lasam balta, Licantrop are dreptate ca oamenii sau o fiinta general cand este constransa si limitata ea lupta sa traiasca, sa existe si sa se afirme calculand perfect consecintele si puterile.
    si ai vrea sa afirmi ca intotdeauna fiind sincer ai fost acceptat in mod absolut de toti?
    iar oamenii intelectuali intotdeauna mi-au placut cu exceptia celor snobi si care afiseaza doar o intelectualitate superficiala.
    stiu sa vorbesc cu fiecare in modul de percepere a fiecaruia dar totusi imi face placere sa discut cu oamenii cititi si cultivati. de ce sa-i criticam? nu inteleg rostul acestei critici?
    iar totul ce se intimpla este intr-adevar conditionat de perceptia oamenilor.
    spre exemplu simplul obicei sau legea cu privire la purtatul baticului in biserici, la tara se poarta intr-un mod normal, insa la oras se poate si o panglica simpla. Hmm pana unde isi are institutia bisericii reglementarile. ca sa nu pierdem enoriasii permitem si panglica sau in genere facem abstractie de ea, si spunem despre cei care se tin strict ca e legalism?!

  70. 70 Briseis

    nana de la sat nu are net sa stea sa citeasca… asa ca lasa-l pe licantrop sa ne delecteze cu cuvinte “pompoase” pe noi cei de la oras :P Iar cand o sa mearga la sat in misiune o sa vb cu nana simplu.

    interesanta ideea cu baticul. Sunt biserici care nici nu mai cer femeii sa isi acopere capul in semn de supunere… doar pt a-si pastra enoriasii. Legalism? poi cine se supune va fi inaltat…

    hai spune, licantrop, solutiile pe care le-ai descoperit.

  71. 71 licantrop

    nu vreau sa atrag atentzia asupra mea… incerc sa ma exprim cat mai clar pt ca ideile ce le expun sa fie intzelese… va rog nu incercatzi sa ma intzelegetzi sau sa ma ghicitzi… aici discutam idei shi pareri nu persoane shi temperamente…

    solutzii…

    eu sunt cel care m-am simtzit in primul rand afectat de “pocaintza”... am trait pe pielea mea mai intai purtatul mashtii, apoi exuberantza mersului in misiune shi apararea cu energie shi pe alocuri cu fanatism a ideilor pe care mi le-au bagat altzii in cap… ironic a fost ca in timp ce aparam in fatza altora valorile creshtine, am inceput sa descopar singur gaurile, lipsurile, neconcordantzele… ma subminam pe mine insumi shi efectiv nu shtiam ce sa mai cred – de fapt nu shtiam ce ar trebui sa cred… pana cand am realizat ca imi doresc adevarul… atunci am hotarat sa o iau de la zero… acest concept e cam idealist shi in practica lucrurile au stat un pic altfel… pt ca dupa ce am hotarat sa o iau de la zero, de fapt a fost nevoie sa gasesc acel zero… shi am inceput sa dau jos straturi groase de dogme, prejudecatzi, reflexe conditzionate… in fine nu am gasit zeroul ci mai degraba Dumnezeu mi l-a revelat… shi de aici am inceput sa cladesc cu sinceritate shi curaj fara sa folosesc materiale second hand… adica nu iau de buna ce zice x ci mai intai x tre sa ma convinga prin argumente… sau nu ma supun legii pt ca trebe ci pt ca sunt de acord ca legea e buna shi ca legea imi aduce avantaje… etc…
    ce vreau sa spun e ca revolutzia mea a inceput cu mine…
    inainte sa producem solutzii pt comunitate respectiv biserica, e necesar sa gasim punctul zero… fiecare in felul lui… de exemplu o intrebare esentziala este “cine sunt?”... doar dupa ce ai raspuns la aceasta intrebare te potzi apuca sa produci chestii originale… sau alta chestie esentziala e sa ai clar in minte cine e Dumnezeu… adica pe langa sentimente shi toate chestiile pe care le auzi in predici sa ai clar in minte un concept pur care nu se modifica indiferent daca se descopera viatza pe Marte sau daca medicina ne face sa traim 500 de ani sau daca musulmanii cuceresc lumea… acea esentza pe care potzi cladi indiferent de circumstantze…

    o comunitate formata din oameni care au gasit in punctul zero un aspect al lui Dumnezeu poate fi numita Biserica…

    deci, eu cred ca singura solutzie care functzioneaza pe termen lung este transformarea oamenilor… dar vreau sa spun transformare radicala, revolutzie, innoirea mintzii, etc… fiind o transformare personala, unica, ea nu poate urma modelul “trezirilor spirituale”, sau al convertirilor de masa… shi de asemenea nu se poate produce in mediul actual din majoritatea bisericilor… iar omul care cauta sincer adevarul, ishi da seama shi singur cat este de constrans de practicile opresive conservatoare… aici apare o problema cu doua taishuri… e nevoie ca omul sa se elibereze de prejudecatzile sale pt a putea descoperi lumea intr-un fel nou shi original… dar libertatea are consecintze pe care majoritatea nu vor sa shi le asume… iar in final e curajul de a-tzi asuma un risc cel care decide drumul pe care o ia omul… nu vreau sa indemn pe nimeni la fapte nesabuite fara sa il avertizez ca va fi greu, uneori prea greu… fiecare ishi asuma cate un pic de libertate fatza de traditzia sau bunele maniere bisericeshti shi citeshte o carte interzisa, sau vede un film care parodiaza credintza sa, sau gusta un pic de alcool sau tutun, sau se razvrateshte fatza de parintzi, etc… shi imediat afla ca libertatea are consecintze… a fi altfel itzi da o putere asupra celor multzi dar puterea creeaza singularitate adica singuratate… deci, a spune lucrurilor pe nume itzi poate aduce critici shi acuzatzii cum ca ai fi arogant… a fi original poate insemna ca eshti excentric… dar mai presus de cum te judeca altzii, e esentzial sa gaseshti pacea cu tine insutzi shi cu Dumnezeu…
    daca mediul in care te afli lupta ideologic, emotzional shi chiar fizic impotriva pacii din inima ta, ieshi din mediul ala… nu de tot… nu zice nimeni sa-tzi negi familia shi credintza… fa o pauza… asuma-tzi riscul ca s-ar putea sa gresheshti shi fa un pas in gol… e o experintza care te schimba… iar cand vii inapoi, problemele care te stresau mai demult, tzi se vor parea banalitatzi…

  72. 72 Ala

    mersi mult Licantrop
    continua
    schimbarea vine de la noi, si desi poate nu agreeati pe ortodocsi, au ei totusi un concept -metanoia -insemna schimbarea mintii,

  73. 73 Black Beauty

    ce contrast intre cuvintele din paranteza si cele cu care ai inceput ultimul comentariu licantrop… :)
    continua..

  74. 74 Black Beauty

    trebuia sa te gandesti si la rabdarea mea cand ai postat atata! ah..cata cruzime..

  75. 75 Shilo

    am citit in totalitate pledoaria prezentata de licantrop , ii prea multa eroare [mai ale partea cu perceptia] in ea .

    Legat de Biserica si funtiile ei , acestea sunt ZIDIREA, EVANGHELIZAREA, INCHINAREA, PREOCUPARI SOCIALE. Pentru fiecare dintre aceste functii ale bisericii exista argumente biblice. Poate un crestin trai infara bisericii ?

  76. 76 licantrop

    shilo… tocmai asta era shi problema mea… biserica NU este ceea ce ar trebui sa fie… pt ca oamenii din biserica nu sunt ceea ce ar trebui sa fie… ce faci atunci cand biserica nu ishi indeplineshte aceste functzii…?

    scuze pt suferintza ce-am provocat-o… o sa incerc sa fiu mai scurt…

    ce fac oamenii cu minte noua?... in principiu fac altceva decat faceau inainte… poate ca un test bun pt a afla daca ai o minte noua este sa te observi pe tine daca mai portzi masca… ... dar…
    cunosc cazuri de oameni care deshi au fost transformatzi, prefera sa mai foloseasca masca un timp, pana termina facultatea, sau pana se casatoreshte, sau pana ishi vinde casa, sau pana iese la pensie… pot fi indulgent cu un asemenea comportament deoarece are un termen fix shi o motivatzie exclusiv practica… dar sunt multzi oameni care au cunoscut o transformare a mintzii shi totushi poarta in continuare masca pe termen nelimitat, se complac din lene, considera ca riscurile unui eventual progres al comunitatzii ii afecteaza direct intrucat s-ar putea sa trebuiasca sa spuna ce gandeshte, sa se impace cu vecinu, sa piarda bani, sa piarda putere, etc…
    aceasta frica este una din cele doua mari fortze care conduc destinul omului shi al omenirii… frica te obliga sa taci cand simtzi ca ar trebui sa spui ceva important sau sa stai cuminte in banca ta shi sa ia altzii deciziile… shi incet incet lumina pe care o ai se transforma in utopie, sperantza in vis, pasiunea in materialism… uitzi cine eshti, motivele sunt amintiri din tineretze… masca prevaleaza… nu eshti cu nimic mai bun decat cel ignorant, usor de manipulat… ba chiar eshti nefericit pt ca visele tale erau mult mai inalte, iar realitatea te apasa fara sperantza…
    shi la urma urmei ce potzi tu face?...

    lumina nu se tzine ascunsa… a fsot Isus… dar daca zici ca nu potzi sa-i urmezi exemplu pt ca El a fost perfect shi tu asha de pirpiriu… e ceva la care aspira orice bun creshtin dar nu prea reusheshte pt ca – sa recunoashtem – e tare greu… ... dar au fost shi altzii… multzi oameni de-a lungul istoriei, deshi au murit a ramas lumina lor… unii au fost curajoshi altzii incapatzantzi… dar au fost tot oameni… ca mine, ca tine… ei au cunoscut lumina shi n-au putut sa se mai intoarca la intuneric, n-au suportat sa mai poarte mashti shi catushe… adevarul i-a facut liberi dar i-a facut incapabili sa mai minta…
    ce-ar fi daca in tipul predicii, cand pastorul incearca sa mai stoarca o lacrima shi un ban de la oameni prin amenintzare shi inspaimantare ne-am ridica shi am striga in gura mare ca nu suntem de acord shi protestam asupra felului in care este rastalmacita dragostea lui Dumnezeu…
    ce-ar fi daca am merge la biserica imbracatzi in treining…
    ce-ar fi daca am merge la meci in loc sa mergem la biserica – ca doar tot eveniment social este…
    ce-ar fi daca n-am mai da bani la biserica ci am da mancare…
    ce-ar fi daca reper ar deveni partid politic…

    ma gandeam acuma la o chestie practica ce ar atrage atentzia… la urmatoarea colecta, sa zicem duminica viitoare, fiecare sa puna in farfuria/coshul de colecta in loc de bani, o bomboana, o portocala, o prajitura, o ceapa, un ou fiert… un mesaj clar shi deschis… ce s-ar intampla daca timp de o luna chestia s-ar repeta la fiecare colecta?... ar fi obligatzi cei care gestioneaza colecta sa se gandeasca shi la altzii intrucat n-ar putea ei manca tot…

  77. 77 Filip

    Am putea :))
    Puse frumos intr-o punga/hartie pe care scrie: “da mai departe”.

    Sau am putea mai multi sa cerem excluderea din biserica, pe acelasi motiv.

    Omul are nevoie de biserica sau biserica are nevoie de oameni?

    Omul are nevoie de prieteni, de oameni cu care impartaseste o credinta, o pasiune, o experienta… Biserica a fost construita pe aceasta baza. Si e o constructie de paie, care va ardeeeee. Si va ramane doar baza.

  78. 78 Rossi

    Va indentificati prea mult cu corintenii. Pavel a suferit enorm din cauza rebeliunii Corintenilor. Atitudinile anarhiste provin din Est si au si un fondator, Marx. A murit inchinandu-se satanei.

    Caci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorinduielii, ci al pacii, ca in toate Bisericile sfintilor. 1COR 14: 33

    A mai strigat si Maria, nu chiar in gura mare, si Dumnezeu nu i-a iertat rebeliunea. Dece nu plantati o alta bisrica si dati lumii un model de biserica perfecta. Poate sunteti mai talentati decat Isus.

  79. 79 Francisc VISKY

    Biserica (adunarea) este asa cum este pentru ca noi suntem asa cum suntem!
    Credinciosul este Biserica. Daca ne-am aduna asa, mici Biserici am forma o Biserica in care s-ar simti prezenta Duhului. La urma urmei este vorba de autoritate, care a fost transferata cu buna stiinta sau din comoditate “coducerii” (pastor, preot comitet etc.) si astfel Isus nu mai este reprezentat de o astfel de biserica in care cunoasterea (episteme) si practica (praxis) se afla intr-o relatie schizoida.

  80. 80 licantrop

    cei care simt ca le este amenintzata autoritatea ii vor acuza intotdeauna de anarhism pe cei care le pun la indoiala autoritatea… e prea greu sa renuntzi la prerogative… e mai interesant sa te joci de-a “voia lui Dumnezeu”...

    e avantajos, se pare, pt majoritatea… unii se prefac ca au o credintza iar altzii ii invatza sa se prefaca… normal ca n-o sa accepte in cercul lor un “anarhist”... adevarul trebuie evitat cu orice pretz…

    lipsa de curaj e ambalata frumos in “virtutea prudentzei”... lipsa actziunii = complicitate… caldicei… nu foarte hotaratzi ce shi de ce credem dar dispushi sa ne apram credintza de “atacatori” pushi pe dezbinare…

    e bine… continuatzi tot asha…

  81. 81 Rossi

    Un lider ales de oameni si pentru oameni, va fi intodeauna la cheremul oamenilor. El va fi mereu atent, cu degetul pe pulsul unora ca licantrop, pentru a fi la curent cu “inclinatiile” adunarii. Daca se abate de la “promisiuni” risca sa-si ridice dusmani in biserica.

    Nu tot asa se intampla cu liderul de la Dumnezeu pentru oameni. Acesta n-are nevoie de “galerie” Cand trebuie sa imparta paine, o face neconditionat, cand trebue sa adape o face fara a se gandi la recompense, cand trebuie sa tina sabia in mana, o face fara sa-i fie teama. El stie ca biserica nu e nici democratie si nici dictatura. BISERICA ESTE TEOCRATIE. Si din fericire exista destule biserici de felul acesta.

    Insinuarile lui licantrop sunt mai degraba dovada unui suflet mutilat din punct de vedere spiritual si rebeliunea impotriva autoritati divine se reflecta prin recurgerea la filozofii ce nu-si au suport biblic, daca nu chiar mai rau.

  82. 82 Francisc VISKY

    licantrop are dreptate. Are dreptate cu atat mai mult cand/daca “anarhismul” lui este tot atat de virulent si impotriva sa. Daca intr-o critica exacerbata in care, in acelas timp nu este prezenta si dragostea, care sa aduca un katharsis (eliberare purificatoare), aceea critica schioapata… Dar este cert si faptul ca, din pacate, bisericile iubesc structurile piramidale. Si, iarasi din pacate, aceste structuri se supun altori structuri piramidale si astfel biserica devine… colaborationista. Si inca-odata, din pacate exista si azi frati care au participat in trecut la un gen de “complicitate colaboratoare” dar asta nu exclude sa predice, de exemplu. Si asta nu ar fi o problema, dar lipseste pocainta si asta este o problema mare! Usor, prea usor ne cerem iertare de la Dumnezeu, dar de la oameni …
    Adevarul in schimb, este ca: am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta. (Fiul risipitor).

  83. 83 anca

    Biserica nu este ceea ce ar trebui sa fie, pentru ca majoritatea fratilor uita ca in biserica mergi pentru a lucra nu pentru a te “spala de pacate”. Mai ales dupa ce ai avut prima intalnire cu Dumnezeu si El ti-a schimbat viata. Prea multi “crestini pocaiti” considera biserica locul de depozitat pacate.

  84. 84 LolitochkaBC

    :: post edited by admin ::

    update: мы не позволяем вульгарный язык.

  85. 85 Porta

    ooooooooooooooook, that was interesting!

  86. 86 jeannie

    no, it wasn’t.

  87. 87 Arlekin

    Am întrebare pentru Anca: ce poţi “lucra” la biserică duminica şi joia? Dacă rostul predicării este să mustre, atunci ŞI biserica este locul în care să te “speli de păcate”, la fel cum orice loc “upon God’s green Earth” e bun pentru “spălarea de păcate” prin rugăciune. Biserica nu este locul bucuriei sau al relaxării, sau al … (completaţi cu ce vreţi) ci este unul din locurile în care se mărturiseşte despre trupul lui Cristos şi lucrarea Sa mântuitoare.

    Deci, când fraţii se adună în biserică ei de fapt mărturisesc credinţa în Cristos şi realitatea morţii şi învierii Lui. Iar dacă Duhul Sfânt este atât Mângâietorul cât şi Cel care convinge omul de păcat, atunci biserica este atât loc al bucuriei pentru unii cât şi loc al “spălării de păcate” pentru alţii.

  88. 88 Come_to_Earth

    Chiar nu-ti gasesti timp, Filip sa stergi posturile astea mizerabile? Devine Buiserica o farmacie de distributie a pilulelor potentiale?

  89. 89 acelasi

    come to earth de ce nu deschizi tu un subiect interesant care sa nu fie mizerabil?

  90. 90 Come_to_Earth

    A fi interesant nu unseamana a fi kilometric la scris, unortografic, si mizerabil in continut.

  91. 91 acelasi

    tiau scris atatia sa revi cu picioarele pe pamant si vad ca degeaba au facuto ,ce as putea sa raspund daca tie ati lipseste antelepciunea an ceea ce scri eu nu ami doresc sa te copiez.tosusi ma antreb daca al cunosti cu adevarat pe dumnezeu caci dupa cum scri an (epistolele tale …..)In antreaga lume sunt f multi protestanti poate vreo 2 miliarde dar foarte f putini din ei sunt crestini nascuti din nou iar tu nu dai dovada a fi unul dintre acei putini ,un crestin nascut din nou nu posteaza cum faci u adica folosind cuvinte nefolositoare si nepotrivite,eu cand am scris sa desch un subiect nemizerabil asta am avut an vedere dar vad ca nu ai anteles .si nu ma cred interesant ,si daca la 3,4 pagini daca leas pune pe foi de caiet numesti u kilometric anseamna ca stai rau cu kilometrajul,cat despre unortografic este mult mai simplu sa scriu fara punctuati atunci cand nu mie neaparat so fac .iar cat despre mizerabil an continut sa te judece dumnezeu eu te iert ,ceea ce am scris am facuto din inima si asa ami doresc so fac antotdeauna numai ca ma mir ca un crestin si nu un necrestin o spune .oricum ami doresc cu adevarat sa te antrebi oare sunt nascut din nou?am trait eu aceasta am simtito cu adevarat an viata mea?toti gresim si suntem pacatosi dar nu uita caci orcine e nascut din dumnezeu nu pacatuieste pentruca samanta lui ramane an el si nu poate pacatui ,fiindca este din dumnezeu:1.ioan 3.9dumnezeu este dragoste si noi trebuie sa fim ca el altfel nu al cunoastem ,nu sa aruncam cu cuvinte nefolositoare si fara rost unul an altul .sper ca nu teai suparat ,daca tiam gresit cu ceva scuzama.fi iubit

  92. 92 Come_to_Earth

    dar nu uita caci orcine e nascut din dumnezeu nu pacatuieste pentruca samanta lui ramane an el si nu poate pacatui ,fiindca este din dumnezeu.

    1IOAN 1:8-10 Daca zicem ca n’avem pacat, ne inselam singuri, si adevarul nu este in noi. Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nelegiuire.
    Daca zicem ca n’am pacatuit, Il facem mincinos, si Cuvintul Lui nu este in noi.

    Cat de usor poti sa judeci pe altii fara sa fi atent la ce scrii. Eu n-am nimic cu persoana ta, mai ales pentru faptul ca nu ne cunoastem. Am comentat posturile unora si nu atac la persoana cuiva. Faci abstractie de legile jurnalisticii. Suntem doar liberi, sau nu?

    Apropos: Come_to_Earth nu s refera la persoana mea ci la Cel ce o sa vina, si va venii cu siguranta, fie ca-L vreti fie ca nu-L doriti. El o sa judece intre ce e drept si mizerie.

    tu nu dai dovada a fi unul dintre acei putini ,un crestin nascut din nou nu posteaza cum faci u adica folosind cuvinte nefolositoare si nepotrivite.

    Adica, argumetandu-mi pozitia cu texte biblice si citate ale altor autori, devin mojic? Sau stam la cheremul unor ateisti care pe un side crestin ne iau in bascalie? Sa va fie rusine de rusinea fata de numele lui Christos pe cae-l purtati si ma rog Domnului ca sa nu-ti raspunda cu aceiasi moneda in ziua cea mare.

    sper ca nu teai suparat ,daca tiam gresit cu ceva scuzama.fi iubit.

  93. 93 Come_to_Earth

    In alta ordine de idei, si aceasta e adevarat ca polemica starneste interesul cititorului.

    FILIP 1:15 Unii, este adevarat, propovaduiesc pe Hristos din pizma si din duh de cearta; dar altii din bunavointa.

    FILIP 1:18 Ce ne pasa? Oricum: fie de ochii lumii, fie din toata inima, Hristos este propovaduit. Eu ma bucur de lucrul acesta si ma voi bucura.

    si daca la 3,4 pagini daca leas pune pe foi de caiet numesti u kilometric anseamna ca stai rau cu kilometrajul.

    Chiar asa? Daca maresti scrisul la 500 vei avea cate o litera pe fiecare pagina, inmultit cu numarul de litere pe cuvant, inmultit cu numarul de cuvinte s.a.m.d.

    Cat de relativ poate deveni absolutul tau daca nu cunosti relatia dintre afirmatia mea si kilometraj. Eu m-am referit la faptul ca e kilometric atunci cand il citesti (eu de obicei iau textele pe USB si la citesc pe Laptop in tren la deplasari pe distante mai lungi)

    Problema era rezolvata daca ma intrebai pur si simplu. Ce intelegi prin texte kilometrice? Si-ti raspundeam, dar aceasta o face doar unul care asa cum ai spus, e intelept. Pacat.

    Un sfat: Daca textul depaseste 30-35 de randuri in fereasta de e