(8 votes, average: 4 out of 5) 
Loading ...
Aş vrea să discutăm despre conceptul de încredere, cu focus pe relaţiile dintre băieţi-fete/bărbaţi-femei.
Întrebarea la care căutăm răspunsul este una delicată, cu implicaţii profunde în felul în care ne relaţionăm unii la alţii:
Se spune că încrederea se câştigă în timp. Aşa o fi oare?
Eu zic că încrederea se câştigă pe loc şi se demonstrează în timp.
Pentru că până şi încrederea e o chestiune de voinţă: alegi/decizi să ai încredere şi să nu te îndoieşti… sau alegi să nu ai încredere.
A spune “am mai puţină încredere în tine acum decât luna trecută” e totuna cu a spune “nu am încredere în tine”, pentru că încrederea nu poate fi măsurată.
Şi ştiţi de ce nu avem, de obicei, încredere?
Pentru că ne-am fript… am fost răniţi de cei în care-am avut încredere. Şi nu putem concepe să avem din nou încredere “oarbă”, chiar daca spunem că i-am iertat! Ni-i frică să nu ne frigem iar şi asta e realitatea!
Noi, oamenii, nu putem ierta cu adevărat. Afirmăm că iertăm, încercăm să ne controlăm sentimentele negative, dar nu putem uita. Iar iertarea, fără uitare, e o iertare de faţadă şi de fiecare dată când ni se greşeşte, nu uităm să scoatem din nou la lumină greşelile din trecut!
Bun, dar dacă nu putem uita, cum facem totuşi să iertăm?
Singura iertare accesibilă nouă în mod real şi practic este bazată pe o decizie. Decizia de a-i acorda celui care te-a rănit o nouă şansă (dacă o cere şi luptă pentru ea), de a trece peste ce-a fost şi de a-l reabilita în gândul tău.
“De 70 de ori câte 7” dacă e nevoie.
Împărtăşiţi-ne experienţele voastre—cum iertaţi?
P.S. “Cui i se iartă mult, iubeşte mult”
Loading ...
Eu as zice ca increderea nu se castiga pe loc ci se acorda pe loc.
Da, cred ca se dovedeste in timp.
Totusi, nu cred ca un tanar sau un barbat ofera incredere totala pe loc ci o zideste in timp. Asa cred ca fac si fetele si femeile. Asta pentru ca, vorba ta: ne-am fript odata sau de mai multe ori. Increderea, daca nu se poate masura nu cred ca poate fi data toata (cat inseamna “tot”). Cred insa ca increderea depinde de actiune, care se bazeaza pe convingeri. De aceea, incredererea poate fi mare in anumite domenii dar mica in alte domenii. Se poate rezidi dar se poate darama complet.
Iertam pe baza unei convingeri si a unei judecati. Alegem sa iertam sau nu pe baza acestei convingeri.
Bun, am vazut voturile.
Sincer, oameni buni, cand cineva te dezamageste chiar pierzi toata increderea?
Sau o pierzi numai in anumite cazuri?
Ma intreb: daca te dezamageste in cel mai penibil hal, mai ierti? ii dai inapoi TOATA increderea? Eu unul ma indoiesc.
Increderea nu poate fi quantificata, zicem, si totusi vorbim despre TOATA increderea sau nici un pic de increderea. Nu cred ca este cazul.
Daca cineva te paraseste fara nici un motiv, dar e genial la matematica spunem ceva de genul: nu mai am incredere in ea sau in el, dar daca e vorba sa imi rezolva probleme la mate am toata increderea ca o va rezolva.
Asa se face ca increderea fie e de mai multe feluri, aplicata astfel la mai multe domenii, fie e de un singur fel dozata in cantitati diferite in functie de domeniu.
Asta e cam trasa de par, pentru ca daca e doar de un tip o pierzi chiar complet?
Se poate pierde complet increderea? Evident. Numai ca nu e cazul sa o gandim asa cum scrie Filip: se pierde toata si atat. Intrebarea este urmatoarea: cand se pierde toata? In ce conditii?????
Eu Increderea o privesc ca pe o floare, o planta .. acorzi cuiva o floare, poate sa fie doar un bulb sau poate sa fie rasarita sau chiar cu multe flori. Dar, ca sa nu se ofileasca trebuie udata, constant. Nu cred ca exista limite unei plante cat sa creasca .. asta depinde doar de cum a fost construita ea. Poti sa ii dai cuiva un palmier sau chiar un baobab … dar si responsabilitatea e mare, cu cat planta e mai mare, are nevoie de conditii mai speciale.
Conditiile in care oferi si cat oferi in acele conditii cred ca tin de viata ta personala, trecut si ranile prezente, active inca in viata ta, caracter si personalitate, relatie cu persoana respectiva si altele.
Pierderea increderei, eu zic ca depinde .. de multe lucruri. Poate fi incalcarea unui principiu de viata, sau inselarea, sau … dar tine si de partea spirituala a unei persoane. Daca ti s-a iertat mult, atunci intelegi pe deplin ce inseamna iertarea cu adevarat. Daca nu intelegi si in aceste conditii, atunci, eu zic ca esti pierdut.
Ciprian,
Sunt de-acord ca sunt multe feluri de incredere (de ex. increderea de a-ti petrece o viata cu cineva, increderea ca va fi un partener bun, increderea de-a merge in masina cu un anume sofer, increderea ca va rezolva o problema de matematica etc.).
Si, pe masura ce suntem dezamagiti pe fiecare din aceste niveluri, ne putem pierde sau nu increderea ca acea persoana e… apta si merita increderea noastra.
“Nu am incredere ca n-o sa ma mai parasesti, avand in vedere ca ai facut-o in trecut”. Cum e cu increderea asta? E ea ca un butoi care trebuie umplut, iar cand e plin zici “acum am incredere”?
Nu e un butoi…e mai degraba un sac fara fund…
Pe bune! Iata ce vreau sa spun. Intotdeauna va exista cel putin un firicel amarat de neincredere indiferent cat de credincioasa e in adevar persoana fata de noi. Problema nu e daca acea neincredere exista sau nu ci cum reactionez fata de acea neincredere. Cu alte cuvinte, nu o las sa creasca ci construiesc mereu peste ea trairea prin care dovedesc increderea fata de celalalt. Nu se va termina zidirea increderii decat cu mormantul.
@Ciprian: Nu cred ca e vorba ca iti pierzi toata increderea. Faptul ca tu zici ca ai un pic de incredere e totuna cu a spune ca nu ai incredere. Sau daca zici ca ai incredere dar nu pe deplin, e tot echivalentul cu a nu avea incredere deloc. Daca e sa imparti in procente si zici am 90% incredere in el e cam totuna cu a spune ca nu ai incredere pentru simplu fapt ca iei in calcul acei 10%. Ca sa poti zice ce nu ai incredere, trebuie ca firicelul acela de care zici tu de neincredere sa nu aibe valoare. Asta nu inseamna ca el nu exista, doar ca il poti privi ca pe o simpla constanta matematica – adica tu ai incredere 100%, doar ca matematica iti spune ca e defapt 99.99%. In momentul in care firicelul nu mai e firicel, adica pentru tine nu mai e 100% ci e mai putin (fie si cu 0.01%), nici increderea nu mai e incredere. Depinde de doar de tine daca lasi firicelul matematic sa conteze sau nu.
Bun, am stabilit ca increderea nu poate fi cuantificabila. Matematic vorbind, dar si logic, 90 la suta egal cu 90 la suta, deci 90 la suta nu poate fi egal cu 0 la suta.
De aceea spun ca firicelul e important dar doar in masura in care e lasat, vorba ta sa afecteze in vreun fel major relatia.
A avea incredere, sa zicem, 90 la suta inseamna a avea incredere 90 la suta. Nu poate insemna ca e de 0 la suta.
Undeva ceva nu merge. Increderea ori e cuantificabila, si vorbim in procente matematice si logice ce se supun legilor, ori e o valoare necuantificabila, reala dar mult mai complexa decat cea matematica, voalata, multistratificata, care trebuie mereu judecata, gandita, simtita si apoi aplicata contextual in viata zilnica.
Zicea un prieten o chestie interesanta, azi:
Increderea cea mai sanatoasa e cea bazata pe ratiune si nu pe sentimente.
Pentru ca inselarea increderii afecteaza sentimentele (esti ranit). Iar daca e sa judeci un om prin prisma acestor sentimente, cel mai accesibil e sa nu-i acorzi incredere si sa te astepti sa te raneasca din nou.
Dar in realitate, pur si simplu nu avem de unde sti!
Daca mi-a fost inselata increderea in trecut, asta nu inseamna ca imi va fi inselata si in viitor.
La fel, daca nu mi-a fost inselata, asta nu inseamna ca nu-mi va fi inselata niciodata.
Increderea e o chestiune de vointa, e o alegere.
Evident, este o chestiune de vointa. Dar vointa, la randul ei, se bazeaza pe un sistem de valori, pe idei care interactioneaza pentru a crea constientizari, care la randul lor creeaza convingeri.
Vointa fara convingere e “apa de ploaie”, un esec sigur.
Hmmm…Interesanta tema. Si sunt, in mare, de acord cu ideile exprimate … insa, personal, nu consider ca iertare fara uitare ar fii doar una de fatada. Doar Domnul are aceasta capacitate si fiind omnistient cunoaste viitorul si, mai ales, daca pocainta noastra a fost una sincera.
Ca oameni, insa, ne e imposibil acest lucru si nici nu cred ca ar fii prea sanatos avand in vedere faptul ca suntem sfatuiti chiar de Bilie sa fim precauti in ceea ce priveste increderea acordata oamenilor.
In legatura cu ce a spus prietenul tau, Filip: O fii ea sanatoasa (cea rationala) insa practic ne bazam increderea de cele mai multe ori pe un suport sentimental si, sincer, nici nu cred ca e asa gresit sa facem asta, pentru ca, rational vorbind, nu ar trebui sa ne incredem in vreo fiinta umana.
articolul asta imi aminteshte de un articol mai vechi despre.. ‘fool me once, shame on you. fool me twice, shame on me’ :)
si cred ca tot la intrebarea aia se ajunge. de cite ori sa.ti lasi increderea inselata, ca apoi sa acorzi iar incredere. mai ales cind e vorba despre aceeasi persoana. sau.. cind esti ‘indreptatit’ sa spui ‘destul’? sau.. increderea exclude prudentza?
eu acum sint in stare de tranzitie de la ‘TRUST NO ONE [cu multe semne de exclamare]’ la.. altceva..
pentru ca asta nu mi se pare ok. sa ne bagam unii pe altii in aceeasi oala. si pentru ca 1 2 3 4 5 6 7 8 baieti s.au dovedit a fi nushtiucum, gata! nu mai am incredere in baieti, sau chestii de genu.
cred ca uneori ne dam prea mare importantza prin greutatea cu care acordam incredere. si pina la urma toti avem/simtim nevoia sa ni se acorde incredere.
si daca ar fi sa raspund la o intrebare care mi.a fost pusa im mai multe rinduri in ultimele zile.. ‘ai mai putea avea incredere in el?’.. m.am hotarit! ash mai putea. :)
Am avut incredere odata in crestinism si am ajuns singur.
Si zic cu toata fiinta mea: Blestemat sa fie Duhul Sfant ! Amin!
Odata ce zici asta, inseamna ca tu crezi in existenta Lui.
Daca ne punem nadejdea in El doar pentru acum si aici, asa cum scrie si in Biblie, suntem cei mai nenorociti dintre oameni…Si pana la urma – uman vorbind, toti suntem singuri. Intrebarea e unde si cu cine este EL!
...Si nu crede in “crestinism”, crede in Hristos, in ce este El. El nu e o institutie sau cuvinte. Este insusi Dumnezeu. Pe El cauta sa-l cunosti.
Nu te increde in oameni si institutii, acestea ajuta pana la un anumit punct. Pot chiar sa strice la o adica…
Cuciulea, ziceai ca ti-ai pierdut increderea in crestinism… Insemna ca a fost o perioada in care ai avut incredere in crestinism. Cum ai ajuns sa crezi afirmatiile crestinsimului?, si mai apoi cum ai ajuns sa nu mai ai incredere in afirmatiile crestinismului? Intreb pentru ca vreau sa inteleg procesul , nu pentru ca as vrea sa te acuz de ceva. Desigur e important raspunsul si la a 2-a intrebare , insa raspunsul la prima mi se pare esential. Daca ai binevoi sa ne spui , cel putin eu , as fii foarte recunoscator…
cred si stiu ca toti avem secrete pe care poate nu le stie nimeni. poate ai o sau un prieten bun poate cel mai bun si iai spus secretul tau dar de unde stii ca aceea persoana nu te trada intr-o zi si va dezvalui secretultau?? dar stiu o persoana care nu te va trada niciodata:DUMNEZEU stie toate secretele mele si intotdeauna este alaturi de mine… Deci poti avea incredere doar in dumnezeu nu in oameni!!