(3 votes, average: 3.33 out of 5) 
Loading ...
,,există ceva care acţionează împotriva creştinismului mai puternic decât toate ereziile şi dezbinările la un loc; acest ceva se numeşte joaca de-a creştinismul”. Soren Kierkegaard
Valorile spirituale sunt pe cale de fosilizare. Percepem instrumentalizarea materiei ca fiind sine qua non. Muşchetarii luminii şi mentorii moralitaţii sunt supliniţi de moroni mediocri şi mitocani postmoderni. Muzicalitatea teribilismului cotidian e umanizată şi iluminată.
Se dă o luptă acerbă între esenţă, existenţă, exil şi experienţă. Credinţa autentică este înlocuită de credinţa artificială. Neprihănirea a fost substituită de negândirism şi nepotism, deoarece dogma justificării prin credinţă primează în target-urile duşmanului sufletelor noastre.
Manelele şi telenovelele ating rangul culturii respingătoare de divin.
Credinţa veritabilă este în concurenţă cu credinţa cosmetizată şi cea compromisă.
Înţelegerea profundă a neprihănirii prin credinţă duce la însănătoşirea închinării, umblării şi slujirii noastre. Din această cauză sunt mari tsunami-uri de presiuni în jurul nostru.
Distanţarea de sola scriptura a dus la o îndepărtare de sola fide.
Credinţa nu-i credulitate. Cei care fac parte din această categorie sunt cei care dau crezare mărturisirilor amăgitoare din emisiunile lacrimogene, specimenele manipulate de cerşetorii care câştigă 3-4 milioane pe lună sau aceia care extind minciuna că yahoo se închide. Credinţa veritabilă se bazează pe realitatea spirituală revelată de Scriptură.
Credinţa nu-i o cântărire iraţională. Dacă am aşeza pe un cântar imens toate dosarele cu foşti securişti şi colaboratori, iar în partea cealaltă a talerului am poziţiona un ac, credinţa nu susţine că acul e mai greu. Raţiunea e cea care operează cu domeniul logic. Credinţa lucrează cu domeniul supralogic. Întrepătrunderea dintre credinţă şi raţiune formează apologetica, argumentele în favoarea credinţei creştine. Credinţa nu este o sinucidere intelectuală.
Credinţa nu-i cotcodăceală. Sunt buimăcit dacă găina cotcodăceşte sau tuşeşte. Chiar dacă cotcodăcesc, nu înseamnă că sunt găină. Dacă ai părinţii creştini, nu înseamnă instantaneu că şi tu eşti urmaş al lui Christos. Înseamnă doar că ai o credinţă second-hand. Dacă făptuieşti doar simptome exterioare ale schimbării, nu înseamnă că ai o relaţie personală şi intimă cu Mântuitorul. Ai doar masca, nu şi o metamorfozare autentică.
Cioran scria despre credincios că se identifică “cu ceea ce face şi cu ceea ce crede; la el, nu există o distanţă prea mare între luciditatea sa, pe de-o parte, şi faptele şi gândurile, pe de alta. Această distanţă creşte peste măsură la falsul credincios, cel care afişează convingeri fără să creadă cu adevărat în ele. Obiectul credinţei sale e un erzaţ.”
Credinţa adevărată face ca neprihănirea şi mântuirea să devină personale.
Credinţa nu-i culturism spiritual. Nu este o performanţă specială atinsă doar de eroi. În Evrei 11 sunt cei care au murit în credinţă şi în care nu a murit credinţa. Nu pentru că au fost eroi au primit credinţa. Au fost oameni obişnuiţi care au crezut; de aceea au ajuns titani. Credinţa autentică este o capacitate la dispoziţia oricărui pământean.
Credinţa este calea prin care accesezi binecuvântările divine şi-ţi cunoşti Creatorul.
Precum prin organele optice luăm contact cu lumea palpabilă, efemeră, la fel prin credinţă luăm legătură cu lumea spirituală.
Preaînţeleptul Solomon, în Proverbe 28:1, ne comunica realitatea că omul neprihănit are curaj, îndrăzneşte. Trăim în generaţia celor care nu ne privesc în ochi, care nu sunt pasionaţi de lucrurile duhovniceşti, sunt mereu anxioşi cu privire la necunoscut, cu simţiri de inadecvare şi insecuritate continuă.
Însă omul care a experimentat neprihănirea prin credinţă este chemat să şi-o exteriorizeze. Dacă râuri de apă vie n-au izbucnit din viaţa ta asupra celorlalţi din societate, există doar două variabile. De plin ce ai fost, ai explodat şi ai rămas cu un gust sec şi arid.
Sau s-a format mătasea broaştei, aşa încât viaţa ta are o coloratură puturoasă.
Credinţa sănătoasă e cea care te duce de la conservare la contagiere.
În ciuda condamnării conştiinţei noastre din cauza păcatului, putem accesa neprihănirea divină prin credinţă. O credinţă care naşte salvare, schimbare şi sfinţire.
Sistemul vechi testamentar era extrem de complex: se aduceau animale specifice pentru păcate specifice, în zile specifice, în feluri specifice, de către oameni specifici, până când Mielul divin a adunat păcatele noastre ca să ne facă neprihăniţi. Este pistos logos.
Generaţia noastră are nevoie de regenerare.
Loading ...
Intotdeauna i-am admirat pe cei care cauta adevarul, pe cei care cerceteaza toate caile, care sunt perseverenti si care nu se lasa amagiti de multele si feluritele idei si credinte religioase. Cu cat mai apriga e cautarea, cu atat mai mult am convingerea ca Dumnezeu se lasa gasit si vine sa se intalneasca cu omul care Il cauta.
Eu cred, cercetez si invat zi de zi sa umblu in lumina Lui, a lui Isus.
Uneori, nu e usor, dar El mi-a castigat increderea si nu mai
mi-e frica de caderea intr-o lume intunecoasa, rece in care nu ai decat o solutie: sa supravietuieste, calcand peste ceilalti si lovind in ei fara mila.
El m-a castigat nu prin promisiuni, ci prin faptul ca si-a dat viata pentru mine, pentru ca eu AZI (si nu maine) sa pot umbla prin credinta si sa pot fi numita copil de Dumnezeu.
S, daca azi stiu cine sunt, e datorita numai Lui si mi-e bine, caci lumina Sa ma inconjoara si-mi arata drumul care duce la El.
Da, generatia noastra are nevoie de regenerare, de schimbare, de exemple si, mai ales, de Dumnezeu.
Are nevoie sa vada in noi, copiii Lui, o credinta reala, simpla (nu simplista), fara compromisuri si fara minciuni.
Iar noi, avem nevoie ca Dumnezeu sa ne umple de dragoste pentru ceilalti si sa ne invete din intelepciunea Sa.
Doamne, da-ne sa cunostem tot mai mult din Tine si sa fim martori ai dragostei Tale fara sfarsit!
Nu valorile spirituale se fosilizeaza ci constiinta celor care trebuie sa le accepte si sa le faca cunoscute lumii. Autorul, vadit influentat de descoperirea lui Soren Kierrkegaard, omite in mod deliberat “esentialul”. Moartea religiilor si implicit a credintei a fost propovaduita de multe minti luminate, de la K.Marx, Fr Nietzsche, S.Freud si multi altii asemenea lor, toti insa au uita “esentialul”. In domeniul spiritual nu poti sa operezi cu argumente rationale, logice. Iisus a facut lucruri care sunt inafara ratiunii si logicii, credinta nu este o operatiune logica. Avraam, atunci cand a crezut pana la capat in cuvatul lui Dumnezeu, nu a crezut pe baza ratiunii ca trebuie sa-l sacrifice pe Isac, el crede in Dumnezeu impotriva ratiunii, ratiunea ii spunea clipa de clipa ca actiunea sa este una criminala si impotriva vointei divine, dar el a crezut in absrud, in faptul ca Dumnezeu ii cere sa faca o crima, si sa nu uitam ca cel jerfit era fiul sau pe care la asteptat o viata intreaga, daca un asemnea om crede pana la capat, cine sunte noi sa spune ca credinta se poate asocia cu ratiunea. Credinta in Dumezeu o descopera fiecare, nu exista o reteta anume [reteta propovaduita foarte fals de curentele teiste] care sa te apropie de Dumnezeu, singura certitudine care limiteaza distanta ce ne separa de Dumnezeu este credinta in Dumnezeu, o credinta neconditionata de exterior si de ratiunea proprie. Chiar daca traim intr-o societate care dizolva oamenii si credintele lor intr-o esenta comuna, esenta pacatului, acest fapt nu va schimba fiinta gata sa creada pana la capat, asemena lui Avraam. Daca exista ceva care ne separa de restul lumii, atunci acest ceva este credinta in Dumnezeu. Un singur lucru este trist, autorul articolului denunta acest fapt, faptul ca noi, cei care trebuie sa pazim si sa ducem in continuare mostenirea lui Avraam, [increderea neclintita in Dumnezeu] suntem foarte slabi in credinta. O credinta [asa cum bine spune autorul] se exteriorizeaza in societate, ori noi de multe ori uitam ca trebuie sa actionam inafara bisericii, trebuie sa propovaduim credinta in lume si nu doar in biserica. Dar oare cati dintre noi fac acest lucru…?!
ce-ai vrut sa zici prin exil?
eu consider ca este o legatura intre credintza shi argumentare logica… atata doar ca aceasta logica este subiectiva shi nu va putea fi niciodata obiectiva ca matematica… am auzit in diverse locuri (o fi un curent la moda – nush) ca nu conteaza neaparat in ce crezi ci conteaza ca crezi… sunt shi argumente statistice din psihologie care pot sustzine ideea asta… eu nu sunt de acord, dar tre sa recunosc ca ideea asta e foarte buna la nivel politic, diplomatic… pe de alta parte vin conservatorii care lupta pt pastrarea shi purificarea credintzei – unii prin mijloace exterioare (frica, moralism), iar altzii prin mijloace interioare (introspectzie, gasirea lui Dzeu in inima)...
dar in cele din urma conteaza ce crede omul, fiecare om cu credintza lui unica shi personala… cei ce cred in feluri asemanatoare se aduna impreuna shi ishi intaresc credintza prin ritualuri…
eu am o problema cu ritualurile… articolul asta e frumos shi bland… nu supara pe nimeni… credintza nu-i credulitate, etc… de acord… dar care ar fi manifestarea contagioasa a credintzei?... este imitarea o forma de manifestare a credintzei?... ii imitzi pe ceilaltzi din biserica… incerci sa imitzi un comportament descris de biblie ca fiind Calea cea buna… unii toata viatza imita, dar altzii initziaza curente, pe care le imita altzii… nu pot sa zic despre baba de la tzara care face toate ritualurile creshtine shi pagane (datina) ca nu are credintza adevarat, ba inca este o credintza de-asta contagioasa… dar intelectualul sau artistul care nu se supune ritualurilot, este condamnat la necredintza?...
intzleg puterea ritualurilor shi motivatzia inconshtienta ce-i face pe oameni sa practice ritualuri (religioase, sociale)... dar… daca shtiu cum face magicianul trucul, nu pot sa mai fiu mirat… daca shtiu ca dansatul shi cantatul induce transa, nu pot sa mai cred ca transa este Duhul Sfant… ii intzleg shi nu-i judec pe cei care se entuziasmeaza la inchinare sau ishi fac cruce cu limba pe cerul gurii… dar nu pot sa nu ma intreb… este ceva dincolo de ritualuri? shi daca este – asha cum cred eu – cu ce scop perpetuam ritualurile (unele sunt chiar comice)... au conducatorii sau cei care initziaza opinii discernamant cu privire la ce promoveaza?...
mi se pare ca ceea ce promoveaza bisericile este tocmai neganditul… in ciuda predicilor shi a bunelor sfaturi, biserica incepe shi se temina cu ritualuri care contrazic in practica sfaturile din predica… shi nu vreau sa ma refer la teologie in nici un fel… ma refer la viatza de zi cu zi asha cum o vad eu shi cum o vad majoritatea oamenilor…
deci ma intreb in urma articolului… ce-i de facut cand biserica ascunde credintza? oamenii se prind repede cum e treaba cu practica ce contrazice teoria… shi renuntza… eh… la ce renuntza?... majoritatea la credintza (sau iluzia de credintza ce o aveau) shi se intalnesc cu popa la nunta shi pe patu de moarte… altzii renuntza la ritualuri shi se fac metodishti (filozofi, sau ce-or mai fi)... dar ce te faci cu cei care au gustat din credintza adevarata, cei care au fost innoitzi, shi acum merg la biserica doar ca sa asiste neputincioshi la ritualuri cu deznodamant financiar, sau sa afle ultima barfa pe care fara sa ceara i-o spune “sora” din dreapta… este vreo shansa ca cei putzini sa-i molipseasca pe cei multzi? este vreo shansa ca cei putzini sa faca front comun macar? oare nu sunt dizidentzii marginalizatzi? oare nu trebuie sa pupi pe multzi in fund ca sa ajungi intr-o pozitzie cu influentza? iar odata ce-ai cashtigat influentza, mesajul tau oricat de bun ar fi e compromis moral…
credintza poate schimba oamenii, dar poate schimba sistemul? sau intre timp schimba sistemul ce-a mai ramas din credintza….
“... putin cate putin…” :)
Este o vorba care-mi place si care suna cam asa: “puterea picaturii de apa nu sta in forta pe care-o are, ci in faptul ca se tot repeta… dupa una, vine alta si inca una si tot asa”.
Efectul Doppler... Pay it forward... putin cate putin, cu consistenta si perseverenta.
Credinta adevarata se manifesta in momentul cand crezi orbeste ce-ai citit si devi neincrezator in roport cu credulii.
Credinta adevarata inseamna viziune
Come_to_Earth, crezi ca adevarata credintza in Dumnezeu o credintza oarba?
Cum se spune celor care cred fara sa vada? Aici noi nu mai vorbim de multi ani romaneste dar textul urmator poate fi mai explicit.
IOAN 20: 29 ,,Tomo`` i-a zis Isus, ,,pentruca M’ai vazut, ai crezut. Ferice de ceice n’au vazut, si au crezut.``
Nu atribuiti adjectivul orb credintei, ci subiectului si o sa va lamuriti.
Subiectului, sau a pronumelui personal in cazul de fata.
Come_to_earth, ce înţelegi prin “credinţă oarbă”?
Către autorul articolului:
Mă văd nevoit să cer din nou să faci dreptate jumătăţii pline a realităţii. Mă refer la tot ceea ce e contrar celor scrise de tine şi în articolul acesta. Mă refer la faptul că realitatea e mult mai complexă decât pare descrise în articol. Îţi dau un exemplu:
(tu scrii) “Precum prin organele optice luăm contact cu lumea palpabilă...” Logica ridică întrebarea: atunci orbii nu au contact cu lumea palpabilă? Ştim bine că orbii au toate celelalte simţuri mai ascuţite decât la oamenii ce pot vedea. Văzul nu este elementul fundamental al cunoaşterii palpabilului. Da, ştiu că 80 la sută din cantitatea de informaţii pe care le preluăm se face prin ochi, dar dacă celelalte simţuri sunt mai ascuţite? Cum arată o astfel de lume palpabilă?
Introduci o problemă filosofică: cunoaşterea efemerului. Efemerul nu se descoperă prin văz, ci prin raţionament. Acesta pătrunde şi religiosul şi spiritualul, pe care nu le poate cuprinde în totalitate. În plus, şi sentimentul ajută la cunoaşterea efemerului. Nu văzul determină cunoaşterea efemerului, nici chiar a palpabilului. Simţul tactil descoperă palpabilul.
Aşadar, fă dreptate jumătăţii nedescrise, care e diametral opusă celor descrise de tine.
Încă ceva,
eu nu pun întrebări pentru a fi pus din nou pe o pistă de cercetare printr-o mistică intelectuală de genul: faceţi aşa şi ” o să înţelegi.”
Eu ştiu ce înţeleg prin credinţă oarbă şi am un set de idei pe care le-am formulat. Nu întreb pentru că sunt străin de subiect.
Întreb pentru că vreau să înţeleg cum vede problema cel căruia îi pun întrebarea. Asta ne scuteşte pe fiecare dintre noi să postăm de mai multe ori. Când întreb mă aştept să primesc un răspuns cât de cât clar. Clar înseamnă: să citesc o explicaţie. Că e scurtă, că e lungă, că e simplă, că e complexă, asta e de ordin secundar. Nu mă aştept însă să mi se răspundă printr-o retorică mistică.
Come_to_earth, nu e atac la persoană (se pare că pe reper e neaparat nevoie să spun lucrul acesta din cauza unor intervenţii acide din trecut, deşi ar trebui să fie de la sine înţeles faptul că nu e atac la persoană). Oi fi eu sensibil, se poate, dar nu e frumos să nu te explici când emiţi o judecată, mai ales din Biblie. Dacă toate ar fi fost atât de simple pe cât par atunci nu ar fi atâtea religii în cadrul creştinismului, nu ar fi biblioteci de cărţi de teologie, şi nici nevoia să exegetăm texte şi culturi pentru a înţelege.
Porta, vazul nu e altceva decat transformarea de catre creier a undelor de lumina in pulsiuni ritmice ale neuronilor. Ceva asemanator se petrece cu undele acustice in cazul auzului. Chiar si mirosul pare sa aiba la baza niste frecvente olfactiv-cosmologice. Noi suntem realitatea, procesul gandirii este realitatea….nu exista “eu” inafara realitatii, chiar si persoanele nevazatoare cunosc realitatea aproximativ la fel cum o cunoastem noi. In cazul persoanelor nevazatoare apare doar o supracompensare a unor simturi, dar aceasta supracompensare nu deformeaza procesul de cunoastere a realitatii. Nu cred ca autorul a fost nedrept, el doar a dorit sa scoata indirect in evidenta faptul ca prin cunoasterea realitatii nu poti accede la credinta, pentru a avea credinta este nevoie de un altfel de cunoastere, acest lucru a dorit sa-l comunice autorul aticolului.
Credinta in Dumnezeu nu este o “credinta oarba”. Pentru ratiune credinta in Dumnezeu poate sa fie absurda dar nu oarba. O “credinta oarba” trimite spre o credinta gresita, ori daca privim la parintele credintei [Avraam] descoperim faptul ca el avea o credinta pura. Relatia lui Avraam cu Dumnezeu merita studiata pentru a vedea cu adevarat ce inseamna sa crezi in Dumnezeu.
Nu reese de nicaeri ca as fi afirnat despre o credinta oarba. Confuzia apare cand nu sinteti atenti la citit.
Dar chestia cu filozofii si despicarea firului in patru de se dovedeste inca o data si in cazul de fata.
Potra:
Pe viitor ma abtin sa-ti mai raspund la posturi daca intentia este doar aceea de a fi in opozitie cu mine.
Come_to_earth, refuzul tau este nesubstantziat shi se bazeaza pe o neintzelegere a ceea ce am scris eu. Nu scriu de dragul de a fi in opozitzie cu tine. Nu am nici cel mai mic interes sa scriu dintr/un motiv atat firav. Ceea ce caut este sa intzeleg. Nu am intrebat de credintza oarba pentru ca tu ai fi afirmat explicit asha ceva, ci pentru ca a aparut ideea credintzei oarbe. Din moment ce la tine am citit despre asha ceva, am considerat firesc sa te intreb.
Daca vetzi fi observat, dialogul meu cu anonim este de cele mai multe ori in opozitzie. In ciuda acestui fapt, nici unul dintre noi nu se gandeshte ce celalalt vrea sa il submineze.
Acelashi lucru il cer shi de ceilaltzi care posteaza pe reper. De ce va temetzi sa fitzi contrazishi? Se prea poate sa fie ceva farama de adevar in ideile contrapuse ideilor voastre. Se prea poate sa nu fie. Dar vom fi contrazishi tot timpul. Cand instantze mai crunte decat mine va vor contrazice, ce vetzi face? Vetzi tacea? Atunci cum ramane cu: fitzi gata sa datzi socoteala de credintza voastra?
Trebuie sa repet, deshi ar trebui sa fie inutila o astfel de repetare: nu scriu ca sa fiu in contradictzie cu vreunul din voi! Scriu ce scriu pentru ca gandesc. Mi se pare ca ceva nu e conform unui criteriu personal de gandire shi il enuntz. Asta nu inseamna ca am dreptate. Dialogam ca sa clarificam. Nu v-am dat nici unuia vreun motiv serios ca sa nu imi raspundetzi la posturi. Nu este nici unul obligat sa imi raspunda, cum de altfel nici eu nu sunt obligat sa raspund voua. Totushi, nu presupun ca cei care scriu diferit de mine o fac intentzionat din dorintza parshiva de a fi contra mea.
Citatul pe care il dai, come to earth, nu este indreptat impotriva ta. Am scris acea idee pentru a arata ca subiectul nu mi-e strain, shi ca nu intreb pentru a afla ceva despre un subiect nou. L-am scris pentru a-tzi cere o explicatzie.
Dialogul de pe reper ar fi mult mai fructuos daca fiecare ar incerca sa ishi filtreze gandurile shi sa le posteze intr-un spirit sincer de explicare, care sa duca la aprofundare.
Catre anonimul modulat, cel in cautarea Marelui Anonim
,,In domeniul spiritual nu poti sa operezi cu argumente rationale, logice.”
Credinta care are de-a face cu spiritualul opereaza cu argumentele rationale, logice la nivelul apologeticii: cosmogonie, biologie,istorie,arheologie, etc
Gary H ,,Ca Dumnezeu a actionat in istorie nu este doar un zvon provocator, ci un fapt demn de convingerea noastra intelectuala.Minunile crestinismului nu sunt stanjenitoare pt conceptia crestina despre lume si viata.Mai degraba sunt dovezi ale compasiunii lui Dumnezeu pt oamenii intunecati de pacat si imprejurari.”
Teoriticienii probabilitatii spun ca trebuie sa comparam improbabilitatea producerii evenimentului cu probabilitatea ca dovezile sa fie exact asa cum sunt in cazul in care evenimentul nu ar fi avut loc.Sa aplicam realitatea teoriticienilor in cazul invierii si a altor minuni spirituale.Cunosc sceptici care s-au intors la Dumnezeu datorita argumentelor ratinonale.Dumnezeu e cel care vb inimii si minti si produce convingerea ,dar uneori lucreaza si pe baza lucrurilor logice.Va spuneam ca exista la un moment dat o intrepatrundere intre credinta si ratiune, dar de asemenea exista si multe lucruri specifice pe care le au credinta si ratiunea.Repet :Credinta nu este o sinucidere intelectuala.
,,Iisus a facut lucruri care sunt inafara ratiunii si logicii, credinta nu este o operatiune logica.”
Da Domnul a trasformat 5 paini si 2 pesti in hrana la peste 10.000 de oameni,In acest caz e vb de supralogic.O credinta care depaseste ratinuea limitata.Dar repet sunt alte cazuri in care credinta si ratinuea sunt sore.
La celelalte neclaritati ,intrebari voi raspunde sper in curand.Am si eu activitatile mele si sper ca timpul pe care il acord raspunsurilor, provocarilor, sa nu fie inutil ci investit.
Puteti substitui sintagama autorul articolului cu Emanuel.E mai personal,mai direct.
Emanuel.E, credinta in Dumnezeu nu e conditionata de ratiune, logica sau argumentele curentelor teiste [argumentul ontologic, cosmologic, arheologic (istoric)]. Apologetica opereaza cu argumente logice, dar apologetica nu-ti induce in constiinta [sine] credinta in Dumnezeu, argumentul rational [ontologic, cosmologic] te face doar constient ca exista Dumnezeu, dar nu te poate face sa crezi in El. Dialectica credintei implica ceva mai mult decat citatul oferit de tine, citat care nu face decat sa-mi confirme faptul ca subiectivitatea ramane intodeauna “suspecta”.
De altfel, cel care crede în Dumnezeu nu trebuie să dovedească existenţa lui Dumnezeu. Nu are cum. Rostul creştinismului nu este acesta.
Ce înţelegeţi prin CUNOAŞTERE?
Cunoasterea poate lua diferite forme. Daca vorbim strict de credinta/cunoastere (cunoasterea oferita de experientele mistice), atunci aceasta “cunoastere” e oferita de Dumnezeu omului. Acest gen de cunoastere nu are prea mare legatura cu capacitatea intelectuala a individului. Dumnezeu spune foarte clar care ii primul pas pe care omul trebuie sa-l faca pentru a dobandii “cunoasterea” oferita de El.
“Frica Domnului este începutul înţelepciunii; toţi cei ce o păzesc, au o minte sănătoasă, şi slava Lui ţine în veci.”
Porta normal ca realitatea e mult mai complexa.Eu sunt doar o fiinta finita care scriu cu pixul finit, cuprinzand in cuvinte finite idei despre un Dumnezeu infinit, citite de oameni finiti.Normal intelegerile, claritatile sunt mai mult sau mai putin limitate.
Articolele mele nu sunt nicidem holistice, exhaustive sunt doar anumite perspective limitate si conditionate de anumite stari de spirit, presiuni atmosferice, experiente personale si meandre universal scrise, proiectate.
Responsabilitatea cititorului este sa interactioneze mai tacut sau mai grohaitor si sa filtreze, sa analizeze….
incep printr-o alta intrebare:tu in cine te increzi?...si cat?...te increzi intr-o persoana necunoscuta?cat de mult?...te increzi in cineva care te-a inselat in alta ocazie?car de mult?dar in cine te increzi?...eu ma incred in persoanele pe care le cunosc bine,in special in membrii familiei…mult,f mult. ...ma incred in persoane necunoscute despre care am auzit lucruri bune,putin…Nu ma incred in persoane care m-au inselat sau despre care nu stoi absolut nimic…de aici concluzia…cat de mult ne incredem in Dumnezeu ,reflecta de fapt relatia pe care o avem cu El si cat de bine Il cunoastem…:)
Cine crede si gata, e absurd.Nici nu am ce dialoga cu acei oameni pt ca sunt irationali.
E o jignire fata de Dumnezeul nostru care a pus in noi gandul vesniciei.Gandul are de-a face cu rationamente.
A zice ca ratiunea nu conditioneaza credinta inseaman a-l respinge, a-l nega pe Dumnezeu.
Credinta adevarata e bazata pe un fundament.Acest fundament are de-a face cu constiinta noastra, cu intuitia noastra.Duhul lui Dumnezeu adevereste cu duhul nostru.In ei insisi, alt loc intorceti-va in voi insiva, sunt pasaje scripturale.Intuitia aceasta o constientizez cu ajutorul ratiunii, scriptura o inteleg cu ajutorul ratiunii .
Decizia autentica e cea luat cu mintea ,iniam si vointa.restu sunt decupaje ,
Nu cine crede e absurd, cine spune ca credinta in Dumnezeu se obtine pe baza rationamentului [si se fundamenteaza pe ratiune] e putin “strain” de realitate. Gandul “eternitatii” nu are de-a face cu credinta. “Gandul eternitatii” se datoreaza unei conceptii false despre viata, sau mai bine spus “Nu exista viata….murim etern” [Hegel].
Exista o distanta imensa intre logica si credinta, distanta pe care din pacate tu nu o vezi acum, dar poate o s-o zaresti mai tarziu. Credinta nu are de a face cu ratiunea, ce spui tu E.I sint simple speculatii, una e sa crezi si alta e sa dispui de diferite rationamente pentru a-ti forma o idee despre lume si Dumnezeu. Credinta de orice fel este doar credinta, nu exista o credinta mai adevarata decit alta. Credinta nu poate sa fie masurata cantitativ si nici nu poate sa fie obiectualizata, fiind intodeauna expresia unei subiectivitati, de aceea unii cred in soare si altii in Dumnezeu. Credinta in Dumnezeu are ca fundament o “idee” care nu se afla in sfera lucrurilor concrete, de aceea [credinta in Dumnezeu] nu are un suport rational, ea [credinta in Dumnezeu] are la baza o “idee” care se afla dincolo de sfera lucrurilor concrete. Intuitia nu te ajuta sa-l “revendici” pe Dumnezeu, intuitia te poate ajuta doar in “sfera lucrurilor concrete”. Nevoia metafizica nu e totuna cu credinta (instinct). Nevoia metafizica este derivata tot din ratiune, adica din inteligenta [tendinta de curiozitate a individului], aceasta nevoie deja a fost saturata de numeroasele “metafizici” pe care marile religii ale lumii le-au enuntat. Intre “nevoia metafizica” si “credinta” nu exista conexiuni, credinta are la baza un instinct, pe cand “nevoia metafizica” isi are originea in ratiune.
...Ce cretini!
cretini? cine? Moş Crăciun şi Iepuraşul de Paşti?
Absolom
Ai deficiente ortografice. Ai uitat un “sh”. Corect se scrie Ce crestini! :):):)
Credinta n-are nici in clin nici in maneca cu ratiunea. Cu ajutorul ratiunii vehiculam determinismul care influenteaza intr-un fel sau altul vietile noastre. Ratiunea ne pune in miscare datorita unei deductii logice.
Un handicapat nu se poate vindeca datorita unei tirade de deductii logice, deoarece el n-a fost vreodata vindecat. Crestinii nu coincid in invierea de apoi datorita unui test rational, prin faza aceea n-a trecut inca nimeni si nu poate livra nici cea mai infima dovada a evenimentului.
Revenirea lui Christos este iminenta si n-o putem percepe decat datorita credintei. Daca acest dar ar fi fost un produs complex al mintii si ratiunii, toti oamenii ar crede in invierea de apoi asa cum toti credem in existenta curentului electric, chiar daca nu-i vizibil dar care poate fi demonstrat prin metode rationale.
Credinta nu-i de pe pamant si nu poate fi receptionata decat pe undele destinate ei. Ratiunea iese din banda de frecventa.
Credinta este darul lui Dumnezeu daruit oamenilor in masuri direct proportiolal cu dedicarea in slujire.
Deductiile logice sunte intemeiate pe legi omenesti dar credinta este intemeiata pe Cuvantul lui Dumnezeu
1COR 2: 5 pentruca credinta voastra sa fie intemeiata nu pe intelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.