M-am săturat de ipocrizia mea… dar şi de a ta! Sunt sătul de cei goi pe dinauntru, însa vopsiţi pe dinafară.
La poliţie am încercat ambele uşi: atât cea a favorizaţilor, cât şi cea a ordinarilor. E naşpa senzaţia. Celule mi s-au zbuciumat tot mai tare. Butonul de la slow-motion s-a ars.
Plouă, plouă şi starea de plumb m-a învăluit, pluie qui tombe et se casse.

E minunat să aştepţi la paşapoarte. Nu trebuie stat decât de pe la 2 noaptea până dimineaţa, când toţi se grăbesc spre uşa şi se înghesuie ca animalele.

Ce aproape suntem de Madagascar!
Animalele de la zoo din Oradea mănâncă mai bine decât o mulţime din “animalele cu raţiune” care se plimbă pe străzile gropuite. Au la prânz ali salam a la saşi, parizer parizian şi pulpă irlandeză. Toata marfa expirată de la Lotus, Mc, Selgros şi Metro. Nu ştiţi?! Mâncarea e bună timp de câteva luni după data expirării. De aceea găsim promoţie: 2 la un preţ de una.
Îmi place la nebunie să aştept, şi cât de departe sunt de îndelunga răbdare! De ceva timp trebuie să aşteptăm şi la caziere! Să nu mai zic de calculatorul meu! O mulţime din noi ar minţii în sala de asteptare că au cea mai gravă şi contagioasă boală,
numai să se elibereze sala. Nu mă bucur când trebuie să citesc revistele de pe holuri. Sunt noi… din perioada paleolitică.

Sunt fericit doar când primesc de la oamenii importanţi un pahar de portocale siciliene.
Cel mai amar vai (tram-vaiul) trebuie aşteptat mult. Nu numai că nu ai loc pe scaun, dar, ca bonus, simţi microscopic respiraţia şi transpiraţia călătorilor. Luminile pletoase s-au înnegrit.
Sunt sătul de poştasul care-mi zâmbeşte frumos, salută politicos, dar care îmi fură plicurile cu bani. Vrea probabil, să mă protejeze de antrax, de ebola sau de vreo pană a găinei aviare. Cu caţeii din bloc n-am nici o treaba, nu m-au muscat nici pe mine, dar nici pe beţivul de pe scări.
Mai muşc înca o ora de muzică înălţătoare. Ritmul mă oboseşte şi-ndulceste. Fiecare privim la soarele propriu şi la luna personală.
În caleidoscopul fiinţei mele, s-au adâncit sondele osmozelor.
O mulţime mă privesc de sus în jos. Păcat ca au orbit acum, nemaiputând privi în sus, spre Veşnicul Salvator.
Mă supără cei care plâng de isterie sau pentru a manipula. Dar e şi mai trist că nu mai vedem tezaurul lacrimilor de pocăinţa. Acesta nu l-au furat ruşii, ci rugina spirituală, duşmanii sufletului nostru.
Mă deranjeaza cei care întreabă “Ce faci?” doar din reflexul nebunelor maniere, nemaifiind interesaţi de răspuns. Procentele acestora au crescut uluitor.

Avem multe de învăţat de la gâditorul invaziv Ferdinand Meyer.
Mă doare inima că slujesc uneori fără motivaţia potrivită sau fără acea intimitate activă cu El; mă simt sec atunci, lipsit de puterea Divină.
Latura grotească şi bomba retroacţiunii m-a lăsat ca pelinul.
Soluţia: mestecă obligeana.
Spunea cineva că optimistul e cel care a trecut prin foc şi s-a curăţit. Pesimistul e cel care a trecut prin foc şi s-a ars. Eu sunt la mijloc, trăindu-le pe amândouă.
Am adunat belşug de tristete şi satietate metaforica, cât şi comorile tainice ale piraţilor.
Am fost recent la Sucidava. Acolo, am văzut un izvor secret din secolul al III-lea, aflat la 18 metri sub pământ, de unde ce credeti că se scurgea? Cauza iradierii enigmatice şi profunde: Coca-cola.
Sunt dezgustat de plăcerile efemere ale păcatelor, dar mă întreb de ce n-am realizat acest adevăr mai înainte de a le săvârşi.
La ţară, încă se mai păstrează mersul la pescuit; vroiam să spun la stropit. Binenţeles, cu colonie sfinţită de 5 lei sau, după obiceiul postmodern, cu spray-ul de anul trecut.
La oraş, ouăle de gaina sunt înlocuite cu cele de ciocolată. Facerea de bine e înlocuita cu invidia de bunuri. Pocăinţa cu prefacerea, sinceritatea cu superficialitatea, înviorarea spirituală cu înfumurarea .
Mulţi băieti sunt ca Andrei Pietraru (din Suflete tari de Camil Petrescu – specific pentru cei 95% dintre elevii care iau rezumatele de pe net); trebuie să treacă 6 ani şi să-şi mărturisească iubirea fetei de lângă şi atunci, doar constrânşi. Ce mai?! În 2006, când toţi sunt falşi şi neruşinaţi, e greu să-ţi exteriorizezi trăirile afective.
Mă frământam cu o întrebare: satan vine cu ispita în vremuri prospere sau în sărăcie şi vulnerabilitate, ca la Iosif? Răspuns: el vine totdeauna.
Nu veniţi cu mine în Dubai la vestitul hotel? E numai 7000$ pe noapte. Ce bine ar fi dacă în învăţământul românesc, în locul memorării mecanice, ar fi motivată înţelegerea, conexiunea, inteligenţa. Ce bine ar fi dacă creativitatea şi originalitatea ar năpădi capturând gândirea mea! Din păcate, vibrarea somnoroasă a speciei pe cale de dispariţie – cei integri – este oprită cu ofuri.
Narcisiştii se evidenţiază în plenitudinea tenebrelor.
În inima noastră e amalgam: iarna veşnică din Narnia, toamna depresivă, primavara apatică şi vara ispitelor.
Trenurile româneşti sunt de o stea. Gălăgie avem din plin la orice oră. Să nu mai amintesc de preţurile ridicate. Sunt site-uri speciale pe care vă puteţi plânge, atât creştine cât şi necreştine. Dacă n-ai motive, îţi vor da ei idei. Murmurarea e să te plângi de circumstanţe fără să faci nimica.

Critica mea sper sa fie constructivă. Toţi m-au dezamăgit în afară de Dumnezeu. El este cauza existentei mele. El, care a suferit singuratatea păcatului pentru salvarea mea şi a ta. Salvare care-mi satisface setea spirituală şi mă scapă de păcate.
Am scris acest articol pentru mine, ca şi Cioran. Mă ajută. Dar dacă veţi învaţa din experienţele şi atitudinile mele negative, voi fi inundat de o altă bucurie.
Voi incheia cu poezia Eu cred de Ana Blandiana, sperând că vom demitologiza idea poetică blandiană, devenind şi actionând ca acei copaci din Stăpânul Inelelor:

Eu cred că suntem un popor vegetal.
De unde liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De a ne lăsa pe toboganul somnului
Până aproape de moarte
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal – Cine-a văzut vreodată
Un COPAC revoltându-se?