Să fiu sincer, de fel sunt creştin mai mult cu numele, încă parcă dominat de “schisma” aia spirituală dintre “sacrul” de duminica şi “profanul” din restul săptămânii, realitate care ne caracterizează cam la mulţi vieţile. Dar, pentru că încă mai visez să ajung un creştin “practicant”, şi credinţa asta creştină să aibă relevanţă în toate domeniile vieţii mele, îmi iau câteodată “curajul” să merg până-n pânzele albe doar-doar de-L găsesc pe Dumnezeu, voia Lui, în ceea ce mă doare (chiar dacă poate că lucrurile respective încă nu sunt realităţi personale – deci ar mai putea suferi amânare, dar mă gândesc să încep să adun de acum principii pentru zile negre).
Continue reading ‘Daţi Cezarului ce-i al lui…’