(4 votes, average: 3.25 out of 5) 
Loading ...
Într-o lume dusă cu sorcova, o ultimă filă a Jurnalului Fericirii
Anul 2005 ne-a adus inundaţii de foc şi incendii de apă.
Un an al tulburărilor sociale, al corodării familiale, al bolilor psihice, al miopiei spirituale şi amabilităţii instabile, trecătoare.
Vreau să conturez puţin valul seismic ucigător al Omului Recent.
Nu mai avem aceea atitudine de revoluţionari, de luptători împotriva răului şi de promovare a eticii. Ne-am atenuat-o. Ne-a prins nostalgia. O generaţie surtout pas de zele.
Este o vreme a lichelelor, a personalităţilor de tip tufiş.
Îi vedem în acţiune pe cei care fură în tramvaie şi nu spunem nimic. Dacă îmi moare mie gaina de gripă, să-i moara şi vecinului.
Vin italienii cu grămada, că doar românul lucrează mult şi poate fi manipulat pentru un salariu de mizerie. Unii români lucrează pe rupte şi când nu sunt plătiţi de 2 luni, le este frică să protesteze.
Patronii filozofează pe pricipiul integrităţii şi corectitudinii dar 98% din firme sunt corupte şi au angajaţi la negru (şi acte muşamalizate). O generaţie ori pasivă, ori hiperactivă inutil.
Doar aşa se explică întârzierea salvării cu doar o oră când puteam să mor într-un minut datorită unei crize cardiace. Şi atunci când au venit erau reci la inimă, limbaj şi atitudini ca în Siberia .
Un tată a fost bătut de unul dintre băieţi şi scos afară din propria casă. Lăcrimând, căuta azilul de bătrâni în Nufărul; mai are trei copii, dar niciunul nu l-a primit: “tată, tu nu ai loc la noi”.
La unul din azilele din Oradea, în prima cameră se află o bătrânică ce îi conduce pe toţi vizitatorii, crezându-se călăuză!
Nici 7 km nu putem merge pe jos într-o misiune, pe ogorul Evangheliei, dar la munte putem şi 20. Acum două geneneraţii mergeau duminca la 3 biserici: pe jos, cu bicicleta, cu motoreta. Bunicul îl ruga pe cel de la bariera la tren să le lase jos, pentru a avea ocazia de a opri maşini.
Intr-o seară târzie l-a întrebat pe un om care-l luase: “Nu vă este frică să luaţi seara pe cineva?”, “Nu, aici e cuţitul.”
Un securist i-a spus: “Dă-mi numele să te pedepsesc”. Bunicul i-a răspuns “daţi-mi numele dumneavoastră să mă rog pentru dumneavoastră”. Vremuri uitate…
Tot mai mulţi au cancer. Murim tot mai repede deoarece păcatul îmbolnăveşte, distruge, desfigurează. Smokers die younger! – este scris pe ţigările americane.
Unii mai în vârstă sunt gata să te arunce pe geam dacă stai pe scaun jos în tramvai, deoarece tot nu percep că şi tu ai reumatism, atrofiere, oboseală, probleme cu inima, coloana, picioarele. Dar cea mai mare problemă e că şi sufletul ni s-a atrofiat.
Tot mai puţini sunt interesaţi de cultură: cărţi, teatru, operă. Vreo 5% fac acest lucru dintr-o motivaţie sincera, reală. Restul din obligaţie sau pentru a se lăuda mai apoi.
O mulţime iubesc emisiunea surprizelor (fiecare poveste are un final previzibil, în care se amestecă lacrimogenele cu senzualitatea).
Sunt uimit de cei care se uită la Secretul Mariei şi la tot felul de telenovele, unde se ceartă şi iar se împacă, de mii de episoade să poată fi privit de 2-3 generati. Cred că scenariştii merg pe principul: dacă nu ştii ce să scrii, scrie mult!
Într-un ziar, tot ce este adevărat este data! Mass-media promovează uscătorul de cea mai bună calitate care, dupa 3-4 zile, s-a uscat de tot. Ajungem să schimbăm obiectele stricate cu lucruri noi!
Copiii de azi cred că vaca e mov cu alb, ca în reclama Milka.
Predica devine în multe biserici doar finalul şi nu punctul central. Şi o mulţime se plictisesc datorită sufletului ca Sahara.
Dacă chemăm formaţii la tineret, nu ai loc să respiri, dar dacă e întalnire de rugăciune: e prezent cel care o tine, şi cel care nu poate să doarmă.
Fetelor, aveţi grijă: “Băieţii Buni” vorbesc pe messenger şi pe mirc pentru a se întâlni cu fete la nopţi de rugăciune. Nu le cădeţi în capcană! Pentru ei, voi nu sunteţi o persoana, ci un număr pe o lista! Fetelor, băieţii din ziua de azi vă deschid uşa la maşină de dragul ei, nu al vostru – pentru a nu o trânti voi!
Baieţilor, multe “fete de fete” azi numai profită de voi!
După SAW, The House On Haunted Hill şi altele, nu ne mai uimeşte nimic.
Trăim într-o lume “dusă cu sorcova”.Tot mai mulţi din jurul meu sunt depresivi şi nevrotici. Până în 2015-2020 suicidul şi bolile psihice vor fi primele cauze ale mortalităţii. În Oradea, din ianuarie 2005 până acum, câteva sute au încercat să se sinucidă şi au ajuns consemnaţi la spital, alte câteva sute au reusit şi cine ştie numărul celor care nu au fost consemnaţi.
N. Steinhardt scrie în Jurnalul Fericirii: “… se întâmplă ca de pe urma fericirii să te pomeneşti treaz în toiul nopţii. Doar din bucurie, deschideam brusc ochii, cuprins de o stare euforica, izvoditoare nu de adormire (ca la stupefiante), ci de veghe, de viaţă supra-intensă; de somn îmi ardea inima? De odihnă? De uitare? De oblivon, ori evadare? Nu, de prea plin îmi venea să mă reped jos din pat ori de pe prici, să alerg, să strig de bucurie, să-i zgâlţâi si pe ceilalţi, să le spun cât sunt de fericit, să-i rog să-şi dea seama ce comoară posedă…”
În această lume dusă cu sorcova, devino tu o ultimă filă a Jurnalului Fericirii, nu mai umbla crispat în acest spaţiu proustian râncezit de timp, nu fi un cadavru care poartă fericirea, traieşte-o şi inundă-i pe altii. Zgâlţâie-i pe alţii pentru a a se trezi la adevărata fericire în Cristos! Fericeşte tel qu’en toi meme l’eternite te change!
As putea sa zic ca acest articol e super, dar e mai mult decat atat…m-a trezit si m-a adus intr-o realitate greu de acceptat, dar ma vad obligata sa recunosc ca asa e.
Si atunci ce ar trebui sa facem sa schimbam o stare de spirit, un popor care aluneca usor pe o panta care nu va duce la nimic bun, o lume arida si cruda?
Ma bucur mult ca mai exista o mana de tineri care gandesc altfel si care-mi sunt frati in Cristos.
Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va tina in mana Sa!
Momo ,apreciez sinceritatea ta!
Zicala ,,Sa traiti bine!” A fost transformata ,,Bine ca traiti”.
Sa traim frumos !
Emanuel, vad ca mai ai :).
de fapt nu e nici “Bine ca traiti”, e “Mai traiti? Bine… mai vedem”
si felicitari pentru articol… ma bucura astea mai suparate. :D
“Plictiseala este un pacat. Ea izvorashte din lipsa de bucurie fata de creatiune.” Nicolae Steinhardt.:) faina’i bucuria asta…ce te loveste din te miri ce!...
Interesant, dar cred ca este in actualul stil “Vladimir Pustan”, care presupune mai mult decat intelege, amesteca ironia seaca cu umorul uscat si cerne spirirualul printr-un limbaj de strada care prinde, insa din punctul meu de vedere prea, prea de strada incat te intrebi daca esti in biserica sau daca nu cumva ai nimerit oriunde altundeva. Oricum, suntem o generatie interesanta, interesanta, interesnta…
asta din cauza ca Biserica a uitat sa mai iasa in strada. ‘sfantul slang’ bisericesc sau bisericos e defazat cu pi pe 2 :))
Crisi,
daca Vladimir Pustan are un stil, nu inseamna ca el l-a inventat…
Eu nu am urmarit un anumit stil,
dar am folosit timpul cand am fost bolnav pentru a face cateva ,,reflectiuni” asupra anului 2005.
Da , suntem o generatie chiar foarte interesanta!
Daca ar trai Steinhardt probabil ar zice ca suntem prea cinici pentru varsta noastra.
Sentimentul meu e ca articolul scoate in evidenta mai degraba un anumit punct de vedere, o anumita perceptie decat realitatea in complexitatea ei. Nu e o critica ci doar o observatie.
Afirmatiile lui Cristi, in sens general, au o arie de raspandire mult mai larga decat persoana mentionata de el. Intalnesti foarte frecvent tentatia aceasta de a modela realitatea dupa conceptiile proprii, punand mare accent pe “jocul de scena” (farmecul personal transpus in cuvinte si/sau gesticulari). Mai multa forma, mai putin continut.
Daca as putea “mosteni” vreuna din calitatile lui Nicolae Steinhardt mi-as dori sa am acea elasticitate a mintii de care a dat dansul dovada, care reuseste sa cuprinda lucrurile in complexitatea lor fara a le denatura sensul. In cuvintele lui Chesterton: “...o cale prin care sa putem uri lumea din inima si s-o putem iubi din inima”.
P.S. Ema, ca tot ai deschis subiectul, ai putea scrie un articol despre bucurie…ce permanentizeaza bucuria, de ex. Sau sa inteleg ca daca apare “din te miri ce”, dispare “te miri unde”?
bine ca ne trezim toti sa vb-im, si vezi Doamne ce orizont larg avem noi ca le observam pe toate…... si cand vine vorba de facut ceva, ne punem sa scriem un articol pe reper.org, sau merem sa dam bani la handicapati, sau facem cate-un site gen greenpeace, si .. multe am rezolvat..
?
asta cum se numeste mah ??? ?
lethall… asta este ceea ce faci tu? Pentru ca eu ii cunosc pe cativa care-au scris aici si iti spun ca te inseli amarnic.
sigur ca
ipocrizia a murit!, traiasca ipocrizia!
nu suna bine memorabilul citat cu termenul asta dar se potriveste cu contextul, daca tot sunteti atat de “larg vazatori” incat sunteti in stare sa scrieti un articol de genu astuia , si sa il mai si comentati, de ce nu va vedeti pe voi mai intai, sau vederea viastra larga ramane totusi valabila doar inainte ?!, cati dintre voi sunteti diferiti de “josnica descriere facuta”, culmea tot de voi.
mda, si sarbatori fericite oricum, poate ca anu asta ce vine o sa va treziti
*Filip omule, cred ca fiecare dintre voi incearca sa fie diferit, si sa para ca si cum nu ar face parte din acelasi sistem, din nefericire de altu nu am cunostinta, tu ai ?
ati citit si voi o carte, si faceti o revolutie :)) din alt punct de vedere suntenti amuzanti ;)
nenea lethall, matale de unde stii ca autorul se limiteaza doar la postarea unui articol pe acest site? nu de alta, dar ai atata siguranta in afirmatii incat ma faci curios.
si de unde stii ca nu ne vedem pe noi mai intai. eu unul ma regasesc in tot articolul, iar acest lucru este singurul care-mi da voie sa-l pot comenta.
discutiile despre ipocrizie eu zic ca n-au nici un rost. doar aruncam unul altuia pisica moarta. – vai ce ipocriti sunteti! – vai ce ipocrit esti ca ne faci ipocrit
.
.
s.a.m.d.
presupun ca esti de acord cu mine cand spun ca trebuie mai mult decat comentariu si observatie. ce zic eu e ca si asta e un bun mod de a incepe.
si nu mai fii asa blazat, ca face rau la ten :P
chiar asa
Hahahaah , da chiar suntem o generatie pe atat de interesanta pe atat de plictisita de tot :)Foarte multi tineri sunt apatici , plictisiti de viata, cu tendinte sinucigase etc. Lumea asta are mare nevoie de o trezire spirituala ; lucrurle s-au schimbat extrem de mult de pe vremea bunicilor nostri. Acum fiecare e pentru el, oamenii sunt din ce in ce mai egoisti, delasatori, se complac in pacate mai mult ca niciodata. Wake up man ! hhah , ar fi timpul…
Se tot spune ca e nevoie de o trezire spirituala. Dar va (ma) intreb: in ce consta mai exact aceasta trezire si ce facem noi pentru ca ea sa aibe loc?
lethall,
imi iau libertatea sa te judec cu o oarecare pedanterie orologeriei silogistice…
ma unesc cu flip in ideile lui: chiar stii tu ca eu ma limitez la postarea acestui articol…
nu vreau sa ma laud(chiar daca o fac) dar din zi in zi dorm mai putin doar pentru ca ma lupt practic in multe feluri…
daca te uiti numai din sus in jos , nu mai ai cum sa vezi ce e sus…
Iti doresc un an minunat!
redi,
se tot scriu carti legate de trezirea spirituala: perspective faine, multe diferite…
dar Scriptura spune in 2 Cronici Daca poporul meu peste care este chemat NUMELE MEU, se va smeri…voi tamadui tara…
Cred ca primul pas este smerenia…insa suntem o generatie plina de sine, de mandrie, de aere de superioriate…
Olarul cand prelucreaza lutul, da cu el l-a pamant pt a-i scoate bulele de aer….Si la fel Dumnezeu nostru(Olarul Ieremia 18) da cu noi de suferinti, probleme pentru a ne scoate aerele, fitele…
E nevoie de aceea umilinta, depententa totala de Dumnezeu…
Am vorbit cu un misionar care a fost in Korea. De ce acolo au parte de treziri spirituale extraordinare ? Pentru ca vin cu umilinta in rugaciune! Inainte de a merge la serviciu sau la scoala se aduna la biserica la rugaciune! In concediu fac muntii de rugaciune: merg la muntii unde se roaga zile intregi!
Acolo in text sunt mai multe conditii. Da smerenia e una din ele. Dar revin la la intrebarea 2. Ce facem noi pt ca trezirea sa aibe loc?
A fost acum cativa ani o perioada – la noi la biserica – in care simteai realmente cum pastorii incercau sa forteze o trezire spirituala, “ca in anii ‘70-’80”. A fost penibil, in opinia mea.
De ce? Pentru ca omul nu poate genera o trezire spirituala.
Si, ca tot vorbim de “trezire spirituala”... ce credeti ca inseamna?
Eu as zice ca nu are nimic de-a face cu umplerea bisericilor. Dimpotriva, are de-a face cu golirea lor!
Te trezesti (spiritual) dupa somn (spiritual), nu? Si ce faci dupa ce te trezesti? Putina gimnastica, te speli, te imbraci, mananci si iti incepi ziua de studiu sau de lucru.
Nu te trezesti o singura data pe saptamana, ci te trezesti dupa fiecare somn. Spiritual, aidoma. “Trezirea spirituala” e un act care are loc zilnic – se repeta continuu!
Emanuel: L-ai caracteriza pe Isus ca fiind un om smerit? Da, a fost. In acelasi timp, ii ia peste picior pe carturari si pe farisei si nu ezita sa-si demonstreze superioritatea, in moduri foarte subtile. Putem spune ca a fost plin de Sine? Eu cred ca da. Isus a fost plin de Sine – in cel mai pozitiv sens posibil – tocmai pentru ca S-a cunoscut pe Sine!
A avut un mesaj de comunicat si o treaba de facut si nu S-a dat deloc in laturi de la a-Si indeplini misiunea. El a fost treaz spiritual pentru ca Si-a cunoscut misiunea.
Redi: intrebarea ta are un raspuns evident – “ghici ciuperca ce-i?”. Scriem pe reper.org, asta facem! :)
Dragul meu Filip,
te apreciez in primul rand pentru tot ce ai miscat in jurul tau! inca se mai vede!
Trezirea spirituala cred ca e o colaborare intre om si Dumnezeu!Daca,,omul nu o poate genera” ci doar Dumnezeu ,atunci El ar fi realizat-o deja !
Nu pot spune cat la % e partea noastra si cat e partea Lui, dar si noi suntem chemati sa facem ceva.
Da, redi, in text erau mai multe conditii, eu vorbeau doar de una…(si putin)
De fapt ce inseamna o trezire spirituala ? Fiecare o intelegem diferit daca nu ne luam un reper (obiectiv).
Cred si eu ca intr-un anumit sens trezirea (prin paralela de mai sus)e un act continu, dar care uneori va fii dureros…
Cui ii place sa se trezeasca ?E o batalie serioasa in fiecare dimineata!
Filip nu stiu ce intelegi tu prin afirmatia,,plin de Sine” dar sunt o multime de texte care ne arata ca era plin de voia Tatalui.
Chiar si inainte de rastignire se evidentiaza mai tare batalia dintre voia Lui si voia Tatalui.
Avraam nu si-a cunoscut misiunea la inceput si totusi a fost gata sa meraga !El, tatal tuturor credinciosilor !
Isus a asteptat 30 de ani pana si-a inceput misiunea inregistrata in Scripturi. Moise a stat cu oile 40 de ani pana a mers la Faraon sa scoata poporul Israel din Egipt. David a pastorit ani buni turma de oi a tatalui sau…
Se leaga toate de smerenia de care vorbesti, Emanuel.
Privind din inca o perspectiva, as zice ca toti acesti oameni au fost adusi din starea initiala de haos (cu totii ne nastem in haos), la o stare de ordine. Iar dupa ce fiecare a ajuns intr-o stare de ordine, de liniste interioara, de pace, de echilibru, de auto-cunoastere, atunci Dumnezeu incepe sa faca lucruri spectaculoase cu ei. Cu noi.
... sau doar atunci era momentul proprice.
fratelui Vladimir Pustan a uitat D-zeu cata intelepciune sa-i dea….i-a turnat cu nemiluita…cred ca-l intrece pe N.Iorga pt ca maximile sunt in majoritate inspirate de la Duhul Sfant ;ca altfel nu se explica…bless you Fr. Pustan…
Daca fratele Pustan ar fi pastor in biserica noastra, cred ca Duminica la ora 5 dimineata as fi deja prezent la biserica sa fiu sigur ca nu pierd nici un cuvint din predica. Este o comoara a vremurilor noastre, e un om cu intelepciune si Duh Sfint. E un om SINCER in tot ceea ce spune si Doamne cita nevoie de oameni ca el ar fi in biericile noastre RECI de azi, si mai ales aici in SUA unde…...
Pentru oricine, pro si contra, mai bine ginditi-va si multumiti-i lui Dumnezeu pentru acest om si rugati-va Domnului sa il intareasca.
Fii binecuvantat frate Pustan. Mult s-a modelat viata mea in urma ascultarii predicilor tale pe care le am pe CD si le ascult impreuna cu familia mea si acasa, si pe masina pina aproape ca le-am si memorat si totusi ne dam seama de fiecare data ca inca mai avem de invatat ceva.
God bless you now and always!
Subscriu si eu faptului ca fratele Vladimir Pustan este un om prin care curge Harul lui Dumnezeu. Si pe mine ma hraneste spiritual prin predicile lui si il slavesc pe Dumnezeu in fiecare zi pentru cat de minunat lucreaza El in acest om deosebit. Binecuvantat sa fii frate Pustan. Ma rog Domnului sa-i dea putere si sa-l poarte peste tot acolo unde este asa de mare nevoie de Dumnezeu pentru ca Domnul vorbeste oamenilor prin gura lui. Amin.
PS: @Andry: Eu as fi in Biserica la 4 dimineata ca sa fiu si mai sigur ca nu-mi iei ultimul loc ramasa liber :-)
da prin voi curge Duhul Sfant?
Cum potzi cunoashte un om plin de Duh daca nu eshti shi tu plin de Duh?
Daca eshti plin de Duh, atunci unde sunt faptele in puterea Duhului?
Vetzi spune ca shi prin fapte mici lucreaza Duhul. No doubt…dar….
Va sfatuiesc sa fitzi cu mare bagare de seama cand vorbitzi laudativ despre un om, indiferent cine este el, shi indiferent cat de mari sunt lucrarile lui. E drept ca astfel de oameni merita cinste indoita, dar nu ii ridicatzi mai sus decat trebuie sa fie. Ei sunt oameni ai lui Dumnezeu shi nimic nu va schimba asta, totushi in orice om este shi ramane firea. Odata cu ea ramane shi nebunia shi prostia. Intzelepciunea nu tzine de cat de putzina nebunie shi prostie ai ci cat de bine le tzii departe de gura.
Departe de mine gandul sa vorbesc de rau astfel de oameni, dar nu impotriva lor scriu, ci impotriva voastra shi a mea.
Cand vine vorba de slujitori ai lui Dumnezeu, aceshtia sunt tocmai asta: slujitori. Chiar daca sunt plini de Duh ei raman slujitori. Aceshtia trebuie mereu confruntatzi, de catre noi, cei care ii ascultam sa vedem daca spun biblic tot ce spun. Asta trebuie facuta tot timpul. Aceeashi exigentza se ashteapta shi de la noi, cei care vom ajunge sa dam invatzatura. Invatzatorii vor da socoteala mult mai aspra de fiecare cuvant.
Ziceam ca aceste randuri sunt impotriva voastra shi impotriva mea. Asta inseamna ca trebuie sa fim cu mare bagare de seama sa nu ridicam un om mai sus decat Evanghelia pe care o vorbeshte. Sorbim prea ushor cuvintele omului shi nu mesajul lui Dumnezeu prin el. De multe ori semanam cu oamenii care mergeau dupa Isus daor pentru minunile pe care facea nu pentru mesajul pe care il raspandea. rolul predicarii este sa indemne la schimbare, shi apoi la fapte. Omul acela poate sa cada oricand, la fel cum putem cadea oricare dintre noi. Suntem doar oameni. Despartitzi de Dumnezeu nu putem face nimic.
...
Tu de ce esti asa de suparat pe o astfel de situatie?
Nu spun ca nu este indreptatita, dar asa o atitudine inversunata…e mai mult decat o opinie….
Depinde pe ce ton va imaginatzi ca a fost scris articolul. Cand am scris tot ce am scris singura intrebare suparata a fost cea cu care am deschis articolul. Tot ce urmeaza a fost scris cu calm.
Daca ash fi suparat ash fi scris altfel. Sunt trist shi un pic, dar numai un pic, ingrijorat, shi foarte mult ingandurat. Iata de ce sunt “suparat”. Multzi care posteaza aici sunt crescutzi in familii de creshtini protestantzi. Altzii vin din alte medii. Pe mine ma preocupa lipsa de profunzime cu care ne raportam unii la invatzaturile biblice. Un profesor de-al meu mi-a spus: in fotbal, politica shi teologie totzi suntem expertzi. Shi iata ca asha e situatzia. Prea ushor se vorbeshte despre orice din Scriptura, prea ushor pretindem ca intzelegem in puterea Duhului versetele grele din Scriptura, sau, chiar orice parte a Scripturii. Postam opinii, pareri, interpretari, pe care le pretindem drept interpretari dar care sunt de fapt, pentru fiecare in parte, adevaruri personale la care se renuntza greu. Nu shtim shi nu putem sa argumentam pozitziile decat printr-o generalizare clisheizata. Crescand in familii de pocaitzi ne obishnuim cu cele sfinte mult prea mult. Acum va rog sa cititzi bine: nu este o regula generala, shi nu totzi sunt asha cum am descris eu cele de mai sus, totushi este destul de multa lume in situatzia asta pentru ca sa scriu ce am scris.
Ce putem face? Cumplit de simplu! Sa ne educam. Paradoxal
nui asha?- faptul ca in era informatziilor suntem analfabetzi intelectual nu este o ineptzie. este bine shtiu acest fapt. Totushi, nu vom da oare socoteala de faptele noastre la judecata? Ma intreb catzi talantzi am primit fiecare shi cum ii folosim? De atatea ori auzim ca de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere. Mare prostie! Conform pildei, Dumnezeu culege de unde nu seamana iar cel care are putzin i se ia shi ce n-are. Ba mai mult, celui care are i se da mai mult. Shtiu ca referintza se face la darurile spirituale shi lucrarea spirituala, dar oare nu ishi au bogatziile shi resursele financiare rostul lor in lucrarea lui Dumnezeu? Oare nu este, de exemplu, bogatzia unui om unul dintre talantzi? Daca Cristos ne spune ca vom da socoteala de fiecare cuvant rostit fara nici un rost, shi daca conform lui Petru, judecata incepe de la casa lui Dumnezeu shi va fi aspra pentru cei mantuitzi, mai ales pentru invatzatori, oare n-ar trebui sa ne reevaluam pozitzia in lume? Oare nu ar trebui sa ne educam sanatos? Sa punem intrebari sanatoase? Sa provocam inclusiv la nivel intelectual societatea la dialog? N-ar trebui sa fim capabili sa dam o socoteala dreapta tocmai pentru ca avem puterea shi mijloacele prin care sa facem lucrul acesta? N-ar trebui sa fim mai responsabili cu cuvintele noastre? Cu ideile noastre?N-ar trebui sa se vada in noi ca tot ce spunem despre Dumnezeu este bine rumegat shi bine gandit shi ca urmare bine trait? Cum potzi trai in conformitate cu principiile lui Dumnezeu daca nu le cunoshti shi daca nu le intzelegi? iosua a spus ca Legea sa nu se departeze de noi, zi shi noapte sa ne gandim la ea? N-a hotarat Ezra dupa ce a vazut starea poporului sa aprofundeze lucrurile lui Dumnezeu? Noi ce facem? Nu avem resurse? Nu avem posibilitatea de a ne informa? Nu avem capacitatea de a gandi? Cine crede ca a interpreta Scriptura este lucru ushor se insheala amarnic. Profunzimile Cuvantului se descopera doar daca vrei sa te adanceshti in ele. Nu spun ca Dumnezeu nu lucreaza shi ca nu face lucruri mari cu oameni simpli shi fara carte. Cinste lor! Totushi, daca cu ei face asha ceva, oare ce va face cu cineva care are acces la informatzii la care acei oameni nu au? ...ma intreb…
Mai este un lucru ca ma ingrijoreaza. Acei oameni care afirma ca învăţătura multă strică în ce priveşte interpretarea Scripturii. Cu alte cuvinte cei care spun că nu e nevoie de carte ca să înţelegi şi să interpretezi Scriptura. Aceşti oameni îşi arogă dreptul de a emite tot felul de interpretări ale unor pasaje din Scriptură, le pun în cârca Duhului, şi apoi pretind că interpretarea este corectă. Vă rog, din nou să mă înţelegeţi bine, nu spun că Duhul Sfânt nu descoperă omului simplu chiar analfabet lucruri care sunt ascunse şi de nepătruns de omul cu carte, de intelectual. Scriptura se interpretează cu bun simţ, în primul rând. Acestui bun simţ îi supui orice cunoaştere intelectuală. Apostolii erau oameni simpli, în afară de Pavel, dar toţi aveau bun simţ, acea teamă de sacrul mesajului pe care îl propovăduiau. Totuşi ei lucrau în puterea Duhului Sfânt aşa cum oamenii de azi nu mai lucrează, mă refer la scrierile lor şi la minunile lor.
învăţătura multă asigură şi un anumit drept de a emite învăţături, tocmai pentru că sunt lucruri la care nu toţi au acces. Dacă cuiva îi este greu să mă creadă, priviţi cu atenţie la marile dispute teologice ale istoriei. Demersul intelectual este lăudabil când este folosit cu înţelepciune. învăţătorii bisericii trebuie să fie oameni cu carte tocmai pentru că înţeleg mai uşor şi pot argumenta mai bine o anumită interpretare prin care să ghideze biserica şi să o ocrotească. Dacă toţi am fi atât de luminaţi de Duhul Sfânt încât toţi să avem dreptate, de ce ne mai face Duhul pe unii învăţători şi păstori?
În plus, avem Duhul Sfânt şi suntem toţi locuiţi de acelaşi Duh Sfânt, dar totuşi între cei mântuiţi sunt multe interpretări şi sunt multe erori. Cum aşa? Răspunsul se găseşte în cât de mult te apropii ca om de Dumnezeu în puterea Duhului. Unii sunt mai aproape de Dumnezeu decât alţii, şi totuşi toţi sunt mântuiţi. Nu suntem toţi la fel de aproape de Dumnezeu. Dacă am fi atunci nu ar fi nevoie de disciplină în biserică şi nu am mai păcătui. Aici intervin cuvintele lui Cristos: se vor închina în duh şi adevăr. Cu cât închinarea este mai mult în duh şi adevăr cu atât mai aproape este omul de Dumnezeu şi cu atât îi vor fi mai clare învăţăturile din Biblie, chiar dacă este analfabet. Cristos este singurul care a primit Duhul fără măsură. Asta nu înseamnă că Îl primim pe bucăţi, doar că în unii lucrează mai cu putere decât în alţii. De altfel, nici răsplata din cer nu va fi egală pentru toţi. La proba de foc unii vor intra doar cu temelia care este Cristos, dupa ce va fi fost arsă zidirea din paie şi trestie, şi alţii vor intra cu zidiri din aur, argin şi pietre scumpe. Mântuirea este pentru toţi, dar răsplata pentru unii va fi mai multă decât pentru alţii.
Iată de ce într-o eră în care avem acces la cunoaştere mă îndemn şi pe mine şi pe oricine cu bun simţ să înveţe cu responsabilitate şi în adevăr tot ce trebuie învăţată biserica. E nevoie de învăţătură pentru a putea interpreta Scriptura cât mai bine. De aceea îndemn la bun simţ în interpretare.
Va recomand o carte: În ce cred cei care nu cred?
Este un dialog între Cardinalul Carlo Maria Martini şi Umberto Eco.
o ai cumva in format digital?
nope, sorry… Am gasit-o odata pe dc, dar nu mai shtiu pe unde.
Porta, ti-am citit mesajele si sunt partial de acord cu tine. Totusi cred ca este fals sa admitem ca experimentarea sacrului poate sa fie o experienta universala care dintr-o “necesitate de esenta” sa fie cuprinsa in diferite tipare religioase . Fiecare fiinta care interactioneaza cu D-zeu intelege si prezinta experienta sa intr-un mod unic, disonanta opiniilor cu privire la D-zeu nu se datoreaza in mod explicit faptului ca unii sunt mai aproape de El si altii mai departe de El, ci datorita faptului ca fiecare intelege intr-un mod diferit experienta si viata alaturi de D-zeu.
Cat studiu biblic a facut Iisus cu ucenicii sai ? A tinut Iisus cursuri de teologie sistematica ? Sunt chiar atat de greu de inteles adevarurile fundamentale pe care Iisus le-a enuntat ? Categoric NU ! Mesajul lui Iisus este un mesaj pur, cu mult superior mesajelor lui Pavel. Nu e nevoie de noi analize si noi experiente hermeneutice care sa modifice invatatura lui Iisus, e nevoie doar de o reintoarcere la origini, adica la cuvinte lui Iisus.
Sunt de acord. Nu numai atât, învăţătura lui Cristos este înţeleasă de copii, dar rămâne ascunsă de înţelepţii veacului, ca să vorbim tot despre învăţătura lui Cristos.
Nu e nici o nevoie de hermeneutică şi nici o nevoie de sistematică pentru dobândirea mântuirii şi a sfinţirii. De ele este însă nevoie într-o societate care dezbate problemele şi care tinde să amestece, uneori cu rea voinţă, alteori fără să îşi dea seama, elemente străine învăţăturii şi esenţei doctrinale a învăţăturii lui Cristos. Interpretările greşite pot apărea în mintea oricui care citeşte Scriptura, totuşi, sunt ferm convins că un om care este într-adevăr dornic să se sfinţească şi să fie supus lui Cristos, o face în puterea Duhului indiferent de câtă carte are, şi un astfel de om este mult mai aproape de Dumnezeu decât sunt mulţi învăţaţi. Totuşi apostolul Pavel le scrie, de exemplu Colosenilor, ca să-i avertizeze de unele învăţături care sunt împotriva esenţei mesajului lui Cristos. Apostolul Ioan face la fel în 1 Ioan, şi le scrie destinatarilor ca să le explice cum iartă şi cum trebuie să fie un om mântuit. Nici Cristos nu a propovăduit o morală nouă, ci a întărit-o şi a clarificat-o pe cea deja existentă din Vechiul Testament orientând-o întru esenţa voinţei lui Dumnezeu, nu întru interpretarea greşită a fariseilor, care, paradoxal trebuiau să fie exemple de sfinţenie şi nu erau, deşi cunoşteau cel mai bine Legea.
Aşa e, e nevoie de o reîntoarcere la origini. Problema e că tot de acolo pornesc şi ceea ce biserica numeşte erezie. E nevoie de dezbateri care să clarifice aspecte care par în conformitate cu Scriptura dar nu sunt. Nu avem ce modifica cuvintele lui Cristos, ci doar să le înţelegem.
Nu e nevoie de dezbateri si de noi “dogme”. Din societate trebuie eradicat virusul intolerantei religioase si nu aducerea in prim plan a unor absurditati teologice. (un ex) O dezbatere asupra dogmei “Imaculata Conceptie” nu ar putea aduce nimic in prim plan. Habotnicii o sa spuna ca Maria a ramas inainte si dupa nastere, din punct de vedere fizic si sufletesc fecioara, oamenii de stiinta o sustina ca “dogma” este o prostie. Rezultatul = multi oameni care se vor agita fara sa stie de ce se agita. Toate disensiunile si toate conflictele militare in care biserica a fost angrenata au avut la baza dispute teologice. De doua mii de ani crestinatatea este intr-o profunda stare de violenta, de doua mii de ani tot analizam si tot dezbatem cuvintele banale rostite de Iisus, suntem pierduti in proprile noastre prejudecati si nu putem sa zarim faptul ca religia are originea in creierul omului si nu in cuvintele rostite de Iisus.
Cum TREBUIE INTELES.
Afirmatia Numele lui Isus va starni impotrivire, si de ce ?
Rectific Cum trebuie inteleasa afirmatia :
de mult voi trbuia sa va hraniti cu bucate tari si acum dupa ani de pocainta voi tot de lapte aveti nevoie ,ma intreb unde a fost gindul si inima voastra cind se prdica evanghelia in biserica?puneti niste intrebari si aveti niste opinii de parca niciodata n-ati trecut printrun proces de inoire a mintii si a inimi voastre cercetati scripturile ptr ca in ele gasiti viata vesnica
Jimmy, dă-ne exemple de bucate tari.
De asemenea, dă-ne exemple de întrebări şi de opinii (pe scurt) care dovedesc că nu am trecut prin înnoirea minţii.
Mersi.
Anonim
a spus: ” de doua mii de ani crestinatatea este intr-o profunda stare de violenta” .........vezi in text
Din nou intreb pe cei care doresc sa dea un raspuns (de la om inoit in duhul mintii sale daca se poate ) daca aceste tulburari au legatura cu versetul Biblic Numele Lui va starni impotrivire.
Nu ma refer la impotrivirea vecinului care striga dupa tine “pocaitule” , sau la impotrivirea tatalui care spune ca te renega daca mergi la pocaiti..
Nu asta este impotrivirea cea mare , Aceasta este necunoastere, ingnoranta daca vreti.
Intr-o Lume dusa cu ... sorcova , tu trebuie sa fii rational si sa-ti aperi crezul , si sa fi gata oricand sa spui si altora despre El..
porta…/vreau sa te intreb daca odata trecuta prin procesul mantuiri ‘;ulterior nu mai poti sa pierzi mantuirea? ai afirmat mai sus ca toti sint mintuiti care toti?rasp la intr si apoi putem deschide intr care mi le-ai pus
1.odată primită mântuirea, nu poate fi pierdută.
2.”toţi” se referă la oamenii mântuiţi dar între aceştia unii sunt mai aproape de Dumnezeu decât alţii, adică sunt într-o părtăşie mai strânsă decât alţii. Chiar dacă sunt multe păreri diferite între oamenii mântuiţi, deşi nu se înţeleg bine între ei, totuşi, toţi sunt mântuiţi.
suporta-mi un pic indrazneala sa te contrazic ,mantuirea nu este ca o injectie ce odata primita nu mai poate iesi ,ca sa-ti pastrezi mintuirea tre sa lupti in fiecare moment ,tu stiice sa intamplat cu dima ?deci incearca sa interpretezi mint in lumina biblieidaca iti place sa citesti bib in fiecare zi vei gasi multe exemple cind odata mint multisi-au pierdut-o ,numai un botez in apa nu-ti da garantzia ca o sa stai la masa cu domnul daca nu te lupti
xx…numele ,Iisus’ desigur ca va starni impotriviri ptr ca cine vrea sa traiasca in Hristos v-a fi prigonit.chiar si in fam biologica in care sa nascut Iisus a gosit impotriviri din partea fratilor lui,Iosif la fel care a ajuns sa fie guvern egiptului si multe alte exemple pot fi date…deci in concluzie daca vrei sa te convingi de aceasta mare realitate ;pocaieste-te cu adevarat si Dumnezeu i-ti v-a arata o viata nespus de buna Domnul sa te binecuvinteze
Jimmy, care este baza biblică pe care îţi construieşti argumentul despre pierderea mântuirii? Pe Dima? Pa Anania şi Safira?
Evrei 6:4-6 şi Evrei 10:26-28 par a fi versetele care îţi dau dreptate. Acestea par a confirma faptul că unii îşi pierd mântuirea.
Exegeza textelor mai sus amintite nu se referă la oameni mântuiţi, ele afirmând că mântuirea odată primită nu poate fi pierdută.
În primul rând mântuirea nu este primită pe baza faptelor sau meritelor sau acţiunilor noastre. Credinţa mântuitoare este un dar nemeritat. Dacă este un dar nemeritat primit prin meritele lui Cristos de ce ar trebui să fie menţinută mântuirea prin fapte? Dacă mântuirea e prin meritele lui Cristos ea este ţinută, păstrată tot prin meritele lui Cristos, nu prin faptele omului.
Care ar fi păcatele care provoacă pierderea mântuirii? Care sunt acele nelegiuiri, fapte care duc la pierderea mântuirii? Cât de mare, sau cât de grav trebuie să fie un păcat ca să ducă la pierderea mântuirii?
Dacă vei spune că apostazia este acel păcat, eu te întreb: de ce nu ar duce orice păcat, fie el cât de mic, la pierderea mântuirii? Dumnezeu spune că şi faptele noastre bune sunt ca o cârpă murdară. Dacă aşa stau lucrurile, atunci care păcate nu duc la pierdere mântuirii şi care duc? şi De ce nu duc sau de ce duc?
Când Domnul Isus îşi trimite ucenicii doi câte doi aceştia fac minuni: scot draci, vindecă orice fel de boală. Aceştia vin înapoi şi se laudă Domnului cu faptele lor. Domnul Isus nu-i aplaudă pe nici unul, ci le spune că important este să ai numele scris în Cartea Vieţii, nu să faci minuni. Între ucenicii trimişi era şi Iuda Iscarioteanul. Cu siguranţă că a scos draci şi a făcut minuni. Totuşi, Iuda ajunge să-L vândă pe Cristos. La judecata finală vor veni unii oameni care, spune Isus, vor fi scos draci în Numele Lui, vor fi făcut vindecări în Numele Lui, şi care îşi vor cere locul în ceruri. Domnul Isus le spune: NICIODATA nu v-am cunoscut. Asta nu înseamnă că va fi fost o vreme când îi cunoştea, dar apoi din cauza păcatelor lor, nu i-a mai cunoscut. Pe toţi îi alungă.
Dumnezeu lucrează cu cine vrea, cum vrea şi când vrea. Evrei 6:4-6 vorbeşte despre oameni care au cunoscut şi Biblia, au beneficiat şi de binecuvantări, şi de daruri ale Duhului, dar nicăieri nu spune şi nicăieri nu implică faptul că au fost mântuiţi. Dumnezeu lucrează prin unii oameni ca prin oameni mântuiţi şi totuşi aceştia nu sunt mântuiţi.
În plus, Pavel spune că lucrarea pe care Isus a început-o în noi o va duce la bun sfârşit. Asta înseamnă că dacă începe lucrarea de mântuire Cristos nu o va opri la jumătate din cauza păcatelor noastre ci o va duce până la capăt.
Cum am putea noi ca oameni să ţinem intactă şi să nu pierdem o lucrare pe care o primim nu prin meritele noastre? Cum am putea-o păstra prin meritele sau prin faptele noastre? Dacă am putea ţine mântuirea prin faptele noastre am fi Dumnezeu. Odată mântuiţi, omul continuă să păcătuiască pentru că firea e răstignită nu moartă. Duhul din noi să războieşte cu firea nu pentru ppăstrarea mântuirii ci pentru creşterea în sfinţenie. Mântuirea este un punct în timp, nu un proces. Sfinţirea este un proces. Este spre slava lui Dumnezeu ca El să păstreze mântuit un om păcătos prin meritele lui Cristos, decât să îi ia mântuirea. Măreţia neprihănirii lui Cristos şi a lucrării Sale este că în ciuda păcatului El rămâne în noi, şi ne sfinţeşte prin lucrarea Sa. El ne mustră, nu ne leapădă. El ne îndreaptă calea, nu părăseşte pe ea. El S-a angajat într-un legământ împreună cu noi, fapt pentru care Îl va ţine până la capăt. El rămâne credincios chiar dacă noi nu rămânem. Partea frumoasă este că DUmnezeu ne mustră din dragoste. Orice păcat, cât de mic sau cât de mare, ridică un zid de despărţire între noi şi Dumnezeu.
În plus, Dumnezeu ne pecetluieşte cu Duhul Sfânt în plan spiritual. Putem noi rupe prin faptele noastre această pecete? Doi oameni căsătoriţi dacă divorţează rup ei pecetea dinaintea lui Dumnezeu? Nu. Dumnezeu spune că dacă doi divorţează şi se recăsătoresc preacurvesc. Pentru Dumnezeu cei doi rămân căsătoriţi chiar dacă ei divorţează. Singurul lucru care rupe pecetea este moartea fizică a omului.
Dar mă întreb din nou: dacă am primit mântuirea pe baza neprihănirii, şi pe baza meritelor lui Cristos ca şi cadou nemeritat, este oare drept din partea lui Dumnezeu să ne ceară să păstrăm acest dar prin meritele noastre şi nu prin ale lui Cristos?
ps. Botezul este doar un SIMBOL. Botezul nu are ABSOLUT nici o putere spirituală. Este o poruncă pentru că toţi cei care văd un botez mărturisesc înaintea martorilor văzuţi şi nevăzuţi credinţa lor. LA judecată toţi martorii vor mărturisi că acel om făcut o mărturie. Dacă este o mărturie falsă va da socoteală, dacă nu va avea parte de slavă.
Calvinismul trebuie aceptat ca o parere si nu o invatatura absoluta. Odata mantuit, pentru todeauna mantuit, suna a predestinare.
Nu văd nici o problemă cu predestinarea. Apare în Biblie, dar nu cred că este o problemă care să aibă vreo soluţionare finală.
Nu sunt calvinist.
Puteţi explica: 1. de ce se pierde mântuirea? 2. cum se pierde mântuirea? Dacă cumva sunt sinonime…sorry…
in biblia mea n-am gasit niciunde ca iuda sa fi facut macar o singura minune ,din contra s-a spinzurat inainte ca ucenicii sa primeasca o putere de sus si apoi sa plecein toato lumea sa predice si sa vindece .cum duce Hristos la capat lucrarea de mintuire dintr-un suflet daca in viatza lui ,pacate de tot felul formeaza un zid de despartire ?iov spune ;daca am cugetat lucruri nelegiuite in inima mea nu m-ar fi ascultat D-l’ prinde adincimea si esenta .si_atunci ce sens a mai avut botezul in apa,daca nu am murit impreuna cu HRISTOS.?este unul din factorii cei mai importanti,prin a marturisi despre credinta din inima ta multimii si cerului! predestinare in mintuire sa nu crezi niciodata ca exista ci numai in lucrare!si ca atare,poti sati pierzi mintuirea daca nu te lupti in fiecare zi sa traiesti dupa normele care HRISTOS lea trasat in BIBILE si nu in o alta brosura.cauta sincer sa teapropii de DOMNUL si roagate cu staruinta,ca DOMNUL sa lumineze in tine acest aspect si multe altele pe care le vei avea!
Când am spus că Isus i-a trimis pe ucenici mă refeream la textul din Matei 10:1-15. Importante sunt versetele: 1 (i-a chemat pe cei 12); 4 (...Iuda Iscarioteanul, cel care l-a vândut pe Isus…); şi 8 (vindecaţi pe bolnavi….). Marcu 6:7-13. Luca 9:1-6. Luca mai menţionează o trimitere a celo 70 de ucenici în capitolul 10: 1-24. Deci, Iuda a făcut minuni sau nu? Puterea aceasta a fost înainte sau după Rusalii? Biblia spune că Domnul Isus a trimis toţi cei 12 şi că toţi cei 12 au făcut minuni, inclusiv Iuda.
Zidul de despărţire este zdrobit (Efeseni 2:14-16). Deci, în ciuda păcatelor cei care sunt în Cristos nu mai sunt despărţiţi de Dumnezeu ci au intrare liberă la tronul îndurării (Efeseni 2:18). Păcatele noastre, ale celor mântuiţi, nu ne mai despart de Dumnezeu datorită lui Cristos. Ele pot afecta relaţia noastră, iar Dumnezeu ne mustră, totuşi nu ne pierdem mântuirea ci primim îndreptare.
Numai Iov prinde adâncimea şi esenţa? Iov făcea parte din altă perioadă a revelaţiei. Dar să luăm un exemplu mai apropiat nouă: Iacov. Epistola sa el scrie în capitolul 4:2-3. Că cei care se rugau cereau dar Dumnezeu fie nu-i ascultă fie nu le dă. De ce? Pentru că nu cer bine. Înseamnă că sunt nemântuiţi? Nici vorbă. Sunt mântuiţi dar sunt şi păcătoşi. Epistolele au fost scrise de apostoli pentru oameni desăvârşiţi, cu vieţi curate, cu vieţi în bună rânduială? Nu. ele au fost scrise unor oameni care făceau tot felul de păcate şi care nu înţelegeau nici umblarea în credinţă, nici lucrarea lui Cristos. Pavel le scrie Corintenilor şi îi numeşte fraţi, ca apoi să îi numească oameni lumeşti. Epistolele sunt scrise ca să înveţe şi să îndrepte. Ele sunt destinate unor oameni care au primit mântuirea dar care nu trăiau în rânduială. Scopul lor era să provoace pocăinţă.
Când un om păcătuieşte şi este pus sub disciplină, şi-a pierdut mântuirea? Noi spunem că aşa se comportă şi avem nevoie de dovezi ale faptelor sale că s-a pocăit şi Dumnezeu dă bisericii dreptul şi autoritatea de a pune sub disciplină. Totuşi, el mustră din dragoste pe cine? pe păcătoşii nemântuiţi sau pe ai Săi? Bisericile din Apocalipsa sunt biserici model? Doar una este model. Restul sunt toate cu păcate grele. Totuşi, în acel context Isus spune că El mustră pe cine iubeşte. Se referă la oameni nemântuiţi? Nu, se referă la bisericile Lui.
Cum poate un om să ţină intactă o lucrare spirituală, care este începută de Dumnezeu? Cum poate un om păcătos să ţină o lucrare prin faptele sale? Prin lupta sa internă? Sunt păcate pe care nici nu le ştim! Acelea pot fi păcate cumplit de grele, dar pur şi simplu nu ne dăm seama decât dacă ne mustră Duhul Sfânt. Când Pavel le spune Corintenilor că va fi o probă de foc care va da la iveală lucrarea fiecăruia se referă la o răsplată. Acea răsplată se bazează pe faptele noastre. Pe temelia care este Cristos fiecare om mântuit construieşte din aur, argint sau din paie şi trestie. La judecată toţi vom trece printr-o probă de foc. Lucrarea fiecăruia va fi dovedită prin foc. Dacă ai zidit bine, primeşti răsplata, dacă nu, nu primeşti decât ceea ce primesc toţi cei mântuiţi: viaţa veşnică. Unii vor avea mai mult alţii mai puţin. Dar toţi avem aceeaşi temelie, Cristos. Mântuirea nu începe din noi şi nu este ţinută de noi. Pentru că dacă ar putea fi ţinută prin puterile noastre ar putea fi şi începută prin puterile noastre. Dacă aşa stau lucrurile de ce a mai venit Cristos? Nu spune Domnul Isus în Ioan că despărţiţi de El nu putem face nimic? Acolo se referă la cei care sunt ai Lui, nu la cei care sunt în lume. Dacă noi ţinem mântuirea prin puterile noastre, înseamnă că Isus nu se implică în această parte a trăirii noastre, nu? Dar putem noi oare să ţinem o lucrare spirituală fără El? Dacă El nu ţine lucrarea, nu avea rost să mai vină pe pământ! Rostul venirii Sale este tocmai acesta: de a ne face pe noi complet dependenţi de El, în ABSOLUT ORICE ASPECT al vieţii noastre: de la cuvinte la fapte, la minte, la gânduri, la absolut tot, tot, tot.
Sensul botezului în apă este cel de a mărturisi. Nu are nici o putere supranaturală. Este doar atât, o mărturie. Omul mântuit moare în Cristos, şi învie în Cristos în clipa convertirii, a mântuirii, nu la Botez. Cred totuşi pe baza cuvintelor lui Pavel că avem un nor de martori văzuţi şi nevăzuţi care vor mărturisi despre noi la judecata finală, aşa cum şi noi vom mărturisi despre alţii. De aceea este important să fii prezent la botezuri.
Predestinarea este numai în lucrare? de ce nu este şi în mântuire? Problema nu îşi găseşte sub nici o formă un răspuns satisfăcător în istorie, şi nici nu va avea. Asta este una dintre acele probleme care îşi găsesc răspunsul pentru om abia în veşnicie.
Dar, ca şi concluzie: este periculos să credem că putem ţine mântuirea intactă prin faptele noastre, sau prin meritele noastre. Dacă prin meritele naostre păstrăm lucrarea mântuirii atunci mărturisim că nu depindem de Cristos în menţinerea ei, şi că suntem destul de puternici ca să o păstrăm fără El. Mărturia lucrării şi puterii lui Cristos este tocmai aceasta: că El începe mântuirea şi El o ţine, indiferent de ce facem noi. Biblia nu lasă nicăieri să se înţeleagă că noi am ţine mântuirea prin faptele noastre. Dacă spune unde că MÂNTUIREA depinde de noi, atunci te rog, scrie-mi versetele acelea.
ps.
1. Care sunt păcatele pe care omul le poate face fără să piardă mântuirea?
2. Care sunt păcatele datorită cărora omul pierde mântuirea?
3. Preacurvia este păcat destul de grav pentru a pierde mântuirea? Atunci majoritatea băieţilor îşi pierd mântuirea, dacă nu în fiecare zi, la fiecare două zile. Asta înseamnă că trebuie mereu să îşi recâştige mântuirea.
4. Odată pierdută mântuirea, cum poate fi ea recâştigată?
5. Dacă mântuirea este păstrată prin fapte: a: pentru ce a mai venit Cristos? b. pentru ce mijloceşte pentru noi? d. pentru ce este Mare Preot înaintea lui Dumnezeu?
6. Dacă menţinerea mântuirii depinde de noi, de ce nu ar depinde şi iniţierea ei tot de noi? Nu cumva pentru că noi nu putem nici să iniţiem nici să menţinem mântuirea? Nu pentru asta a venit Cristos, pentru că noi nu puteam să ne mântuim singuri?
7.Lucrarea pe care a început-o Cristos în noi la ce se referă?
8. Mântuirea nu presupune lipsa oricărui păcat? Noi nu suntem fără păcat ci plini de păcat. Nu cumva neprihănirea care ne este atribuită nouă nu este a noastră ci a lui Cristos? Nu cumva este El singurul om fără păcat, fapt pentru care a putut fi jertfa ispăşitoare, şi a putut împlini cerinţele pentru a ne căştiga neprihănirea?
9. Nu spune în Romani că noi suntem ascunşi în chip misterios în Cristos? De ce oare? Pentru că suntem neprihăniţi? Nu cumva pentru că suntem plini de păcate avem nevoie de Cristos la absolut orice pas pentru a rămâne în har? Şi nu rămânem oare în har datorită EXCLUSIV Lui?
ps ps la întrebarea 3: prin preacurvie mă refer la poftirea unei femei în inimă, nu la contactul sexual fizic. Aşadar mă refer la cuvintele Domnului Isus din Matei 5:28: Dar Eu vă spun că orişicine se uită la o femeie, ca s-o poftească a şi preacurvit cu ea în inima lui. Aici bănuiesc că nu există nici un fel de dubiu că PREACURVIE înseamnă PREACURVIE, cu toată semnificaţia şi cu toate consecinţele spirituale. Această afirmaţie a Domnului Isus este în acord cu ultima poruncă: să nu pofteşti nevasta aproapelui tău (Exod 20:17.) Dacă preacurvia era pedepsită cu moartea, atunci şi noi ar trebui să fim pedepsiţi la fel. Asta nu se întâmplă pentru că Isus a murit pentru noi.
LUCA 8;
10. El le-a răspuns: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi li se vorbeşte în pilde, ca ,măcar că văd, să nu vadă, şi măcar că aud, să nu înţeleagă.”
11. Iată ce înţeles are pilda aceasta: „Sămânţa, este Cuvântul lui Dumnezeu.
12. Cei închipuiţi în sămânţa căzută lângă drum, sunt cei ce aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă, şi să fie mântuiţi.
13. Cei închipuiţi în sămânţa căzută pe stâncă, sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad.
14. Sămânţa, care a căzut între spini, închipuieşte pe aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îşi văd de drum, şi-l lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia, şi n-aduc rod care să ajungă la coacere.
15. Sămânţa, care a căzut pe pământ bun, sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl ţin într-o inimă bună şi curată, şi fac rod în răbdare.
16. Nimeni, după ce a aprins o lumină, n-o acoperă cu un vas, nici n-o pune sub pat, ci o pune într-un sfeşnic, pentru ca cei ce intră, să vadă lumina.
17. Fiindcă nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nimic tăinuit, care nu va fi cunoscut şi nu va veni la lumină.
18. Luaţi seama dar la felul cum ascultaţi; căci celui ce are, i se va da; dar celui ce n-are, i se va lua şi ce i se pare că are.”
Cand este omul mantuit, atunci cand accepta cuvantul sau atunci cand dupa ce este judecat(cercetat) de Dumnezeu (atentie! nu spun judecat cu sensul de osandit!) si spune Domnul: “Oile la dreapta mea!” “Vino fiul/fiica Meu/Mea in locul pe care ti l-am pregatit pentru a trai cu Mine in vesnicie!” ?
Mântuirea se înfăptuieşte când au loc amândouă. Una fără alta nu pot să existe şi să aibă efect mântuitor. Primirea cuvântului fără cercetare duce la unul din aspectele de mai sus, iar cercetarea fără acceptarea cuvântului nu face decât să îndârjească omul. Eu tot cred că atunci când e cercetat omul trebuie să aleagă.
În Evrei 6:4-6 spune că pentru cel care apostaziază nu se poate turna o altă fundaţie decât Cristos. Acum, dacă fundaţia pentru mântuire este Cristos, a pierde mântuirea înseamnă că respingi fundaţia, adică pe Cristos. Scriptura spune că într-o astfel de situaţie nu mai este posibilă o a doua turnare a acestei fundaţii. Deci, odată pierdută mântuirea nu poate fi restaurare, nu mai poate fi recăpătată.
Textul se referă la cei care Îl resping pe Cristos în mod voit, adică oamenii care se dezic de El pe faţă, în mod ostentativ. Aceşti oameni ajung în punctul în care nu se mai pocăiesc, şi nici nu mai simt nevoia să se pocăiască. Ei resping singura modalitate de mântuire, singura mântuire, deci Dumnezeu hotărăşte ca să nu îi mai ierte. El îi poate ierta, dar pentru că resping standardul unic pentru mântuire, Dumnezeu nu îi leapădă.
Acesta este cazul apostaziei. Dar mă întreb care sunt acele păcate care duc la pierderea mântuirii? Biblia spune că orice fel de păcat, oricât de mic sau de neimportant, e străin de Dumnezeu şi urât de Dumnezeu. El pretinde perfecţiunea desăvârşită de la om. Omul nu poate fi desăvâşit datorită naturii sale păcătoase. Pentru că omul nu poate fi desăvârşit, Dumnezeu L-a trimis pe Cristos să răscumpere omenirea pentru că era singurul care întrunea toate cerinţele lui Dumnezeu: era sfânt şi fără nici un păcat.
Omul rămâne păcătos şi după mântuire. Firea păcătoasă a omului rămâne în om şi după mântuire. Ea este răstignită dar nu este moartă. Pavel ne atrage atenţia ca să nu o stârnim ca să nu păcătuim. Din moment ce aşa stau lucrurile, noi nefiind desăvârşiţi nici după mântuire, şi nefiind fără păcat după mântuire, avem imputată, adică pusă în seama noastră, neprihănirea desăvârşită a lui Cristos. Astfel, deşi păcătoşi, suntem mântuiţi, pecetluiţi în Duhul Sfânt. Mântuirea nu ne aparţine, ci este a lui Cristos şi dată de Cristos. El o iniţiază şi tot El o păstrează.
Cei din Evrei 6, nu au fost niciodată mântuiţi. Omul mântuit nu poate să apostazieze ca cei din Evrei 6 pentru că Dumnezeu nu îi lasă. Cei nemântuiţi însă, care au parte de cunoaşterea cuvântului, au parte de părtăşia bisericii, şi aşa mai departe, Îl pot respinge pe Cristos. Asta înseamnă că nu au fost niciodată mântuiţi, chiar dacă aşa se părea. Ioan spune că cei care pleacă dintre noi nu au fost niciodată de-ai noştri. Noi nu pierdem mântuirea pentru că Dumnezeu rămâne credincios Sieşi, şi Legământului făcut de El cu noi, nu pentru că noi ne-am putea menţine mântuirea prin faptele noastre.
Lupta noastră cu firea se dă pentru sfinţirea noastră întru răsplătire, nu pentru păstrarea mântuirii.
porta ,nu stiu ce pacate te apasa dar cred ca tu vrei sa ne convingi de unele aspecte ca doar in acest mod sa-ti usurezi constiinta .daca D-zeu te-a injectat cu mintuirea de la cine totusi asteapta d-zeu lucruri care insotesc mintuirea daca nu de la cei mint?evrei 6;9 deci nu te mai culca pe aceasta perna ca odata mint poti sa faci ce vrei ca D-zeu oricum te duce in cer ,nu stiu cine esti si ce bis fregventezi poate din rutina dar ce pot sa-ti spun este ca nu vad niciunde din spusele tale o intilnire personala cu D-zeu ,
D-zeu ne-a dat mintuirea prin D-l nostru Isus dar este de datoria noastra sa o pastram.Ai mentionat mai sus ca D-zeu doreste de la omul mintuit desavarsire si sa stii nimic intinat si spurcat nu v-a intra in imparatia cerurilor .Cum poate fi recapatata din nou mintuirea? uitate la fiul risipitor ,la trestia frinta si la mucul care inca mai fumega ;deci ca atare printr-o intoarcere % la%si fara prea multe pretentzii ca fratele fiului risipitor ,din nou poti beneficia de harul D-lui numai prin mila Lui .
Jimmy, Evrei 6:9 se referă la cei mântuiţi, pe când Evrei 6:4-6 se referă la cei nemântuiţi care au apostaziat.
De ce e de datoria noastră să o păstrăm? Am spus că Dumnezeu pretinde desăvârşire pentru că este drept, dar omul nu o poate da şi Dumnezeu tocmai de aceea l-a trimis pe Dumnezeu.
Când spui că depinde de noi ţinerea mântuirii pretinzi că prin faptele noastre ne câştigăm meritul de a păstra mântuirea. Unde scrie în Biblie că prin merite o păstrăm? Mântuirea este un moment în timp, nu un proces. Sfinţirea este un proces. Tu te bazezi pe faptele tale în lucrarea spirituală, pe când eu afirm că toată lucrarea spirituală depinde de Cristos.
Tot nu mi-ai răspuns la întrebare: care sunt păcatele care duc la pierderea mântuirii? Care sunt păcatele care nu duc la pierderea mântuirii?
Ah da, apropo, dacă Dumnezeu “te-a injectat” cu mântuirea se aşteaptă tocmai de la tine, om mântuit la fapte bune. Dar acestea nu ţi le cere ca să îţi păstrezi mântuirea ci ca să te sfinţeşti. Sunt două lucruri diferite, mântuirea şi sfinţenia. prima este un moment întimp, a doua este o perioadă de timp, un proces.
Haide, Jimmy, răspunde la întrebarea din postul anterior, fii bun!
Oh, încă un “apropo”, nu am spus nicăieri că putem face ce vrem pentru simplul motiv că suntem mântuiţi şi pentru că nu o putem pierde. Din contră, spun că nu ne putem permite orice pentru că abuzăm de mila şi de îndurarea lui Dumnezeu. Nu spune şi apostolul Pavel să nu facem din haina libertăţii o haină a silniciei? sau din libertatea noastră un motiv de păcătuire? De ce spune asta: pentru că am pierdut mântuirea? Nu, pentru că mântuirea este numai prin Cristos şi numai El o poate ţine. Dacă păcătuim şi ne pocăim, da, primim iertare prin harul lui Dumnezeu, dar nu pierdem mântuirea.
Jimmy, te mai rog odată, explică de ce se pierde mântuirea, cum se pierde mântuirea, şi cum poate fi ea recâştigată!
Nu mai evitaţi întrebările ci răspundeţi la ele….vă, rog….
Cer oficial şi părerea altora despre acest subiect.
Mă întreb: care sunt păcatele care merită moartea, adică păcatele pentru care merită să fii omorît cu pietre. În primul rând, majoritatea păcatelor din Cele 10 porunci, nu?
Dar să luăm numai două: preacurvia şi crima, sau uciderea. Legea se referă la preacurvia făcută în trup între un bărbat şi o femei, în afara căsniciei, şi de asemenea cuprinde şi curvia, care poate fi b-b, f-f, b-f, sau mai mulţi. Nu e un subiect plăcut, nu? Cine era prins în astea era omorât cu pietre.
Cine omora premeditat era la rândul său omorât cu pietre.
Prin ceea ce spun, dragul meu Jimmy, nu caută să îmi uşurez conştiinţa, ci să pun accentul acolo unde trebuie pus şi unde tu nu ai dat nici o lămurire….tare mă tem, că nici nu tu nu ştii de ce. Asta nu e o problemă, însă, omul trăieşte şi învaţă. Şi nici eu nu le ştiu pe toate, din contră, ştiu prea puţine.
Dar ajungem în Noul Testament unde Domnul Isus trece de la faptele fizice, preacurvia, curvia, şi omorul, la faptele inimii: preacurvia în inimă, care are consecinţe mai grave decât curvia, şi la ură din inimă. Cristos spune că poftirea unei femei în inimă este deja preacurvie, deci, ar merita moartea. Nu numai atât, dar Domnul Isus măreşte gravitatea păcatului, aşezându-l în interiorul omului. În Vechiul Testament, dacă preacurveai şi aveai timp să fugi, duceai la templu o jertfă şi erai iertat. Orice păcat era iertat prin jertfă. Jertfa presupunea moartea, în cazul jertfei a animalului nu a omului. Odată făcută jertfa omul era considerat iertat. Domnul Isus spune că fapta fizică este gravă şi că merită moartea, dar omul nu se poate scoate nevinovat atât de uşor pentru că păcatul este de acum pus în seama inimii. Dacă ai urât pe cineva vreodată, dacă ai pizmuit, dacă ai cârtit, dacă ai bârfit vreodată, înseamnă că ţi-ai omorât aproapele. Dacă l-ai jignit, l-ai omorât şi Domnul spune că dacă îi nebunule, te aşteaptă o anumită pedeapsă...şi mai spune ceva acolo, nu? Esenţial este că Domnul Isus face lucrurile şi mai grele pentru om ca să nu creadă că poate scăpa atât de uşor de vina păcatului. Mă întreb pe mine însumi: câţi dintre noi nu am bărfit, nu am pizmuit, nu am vorbit de rău pe aproapele nostru, şi nu am poftit în inimă o femeie? Dacă eu sunt singurul care se facă vinovat de aceste păcate, slăvit fie Domnul, pentru că există oameni mai buni decât mine. Dacă eu sunt singurul care se face vinovat de aceste păcate, atunci nu Pavel ar trebui să se considere ca un avorton, ci eu…lucru pe care de altfel îl fac.
Deci, toate păcatele inimii sunt la fel de grave ca şi păcatele fizice şi toate merită moartea. Domnul Isus a venit pe pământ să plătească pentru păcatele noastre în locul nostru. Asta înseamnă că cineva a trebuit să moară pentru ele. Cine a murit, eu? Nu. Jimmy? Nu. Vreun om a putut muri pentru a plăti pentru toate păcatele omenirii? Nu. Singurul care a putut muri ca să mântuiască, a fost omul-Dumnezeu Isus Cristos. Cu alte cuvinte, Isus spune că păcatele noastre din inimă merită moartea dar nu noi am murit pentru ele, ci El. Deci sunt păcate grave!
Dacă sunt păcate atât de grave, sunt ele străine de inima oricărui om? Nu. Ele sunt în noi şi fac parte din firea noastră. Cristos a murit o singură dată pentru toate păcatele, şi El este singurul care poate să facă lucrarea aceasta. Drept e? Drept e.
Din moment ce tot facem păcatele acestea şi merităm moartea, cum putem noi să plătim pentru ele prin faptele noastre? Nu putem, pentru că Isus plătit deja. În plus, partea aceea din scriptură unde spune că omul trebuie să se dezbrace de omul cel vechi şi să se îmbrace cu omul cel nou presupune o dezbrăcare continuă de omul cel vechi şi îmbrăcare continuă cu omul cel nou. Înnoirea minţii este un proces, nu un moment în timp. Omul trăieşte în Cristos şi prin Cristos şi Duhul Sfânt îl cercetează toată viaţa.
Aici întreb din nou, şi îl întreb pe Jimmy, de la care mă aştept să răspundă:
care sunt păcatele care duc la pierderea mântuirii?
şi care păcate nu duc la pierderea mântuirii?
dacă am pierdut mântuirea, cum o pot recâştiga înapoi, din moment ce Cristos a murit o singură dată pentru păcatele noastre şi a doua oară nu se mai poate turna aceeaşi fundaţie?
ps. ai dreptate, apropo, eu sunt un om păcătos şi fac multe păcate, pe toate mi le cunoaşte Dumnezeu, şi pentru toate îmi primesc mustrarea, dar nu trăiesc prin faptele mele, ca să nu mă pot lăuda, ci cred şi mărturisesc că mă pocăiesc prin harul şi puterea lui Cristos, trăiesc prin harul şi puterea Lui, fac ce fac bine prin harul şi puterea Lui…am mântuire prin harul şi puterea Lui, pentru că a murit în locul meu, şi ceea ce El face eu nu pot prin puterile mele, şi cred de asemenea şi mărturisesc că fără El nu pot face nimic, că despărţit de El nu pot face nimic. Sunt un om păcătos, şi nu pot să fac o lucrare spirituală fără El, prin faptele mele.
...nici măcar să mă sfinţesc nu pot fără El…
...ei, Jimmy, tot nu am relaţie personală cu Dumnezeu? Mă întreb prin care putere şi înţelepciune spui tu asemenea lucruri? Departe de mine să fiu supărat sau minuni dintr-astea, dar sunt foarte, foarte, foarte curios de ce îmi tot spui că nu am relaţie personală, că am păcate de cine ştie ce fel, că pun întrebări nepotrivite pentru un om care se pretinde mântuit şi aşa mai departe? So, Jimmy, explică-mi te rog pe ce bază mă etichetezi şi de ce nu îmi răspunzi la întrebări ci preferi să te eschivezi după afirmaţii…hm…etichetante (iertaţi-mi barbarismul…)
Din câte am scris până acum nu m-am scos pe mine cu faţa curată, şi nu mi-am găsit scuză ca să păcătuiesc cum vreau eu. Din contră, cred şi mărturisesc că pe baza meritelor lui Cristos şi pentru că El a dat totul pentru ca eu şi orice om care crede să fie mântuit şi să aibă vina păcatului iertată, trebuie să mă ţin departe de păcat şi să îl urăsc aşa cum îl urăşte şi Dumnezeu. Totuşi, nu pot să îmi permit luxul de a crede lucruri de care nu sunt sigur, de aceea cercetez. Nici una din cercetările mele nu s-a lăsat fără cercetarea personală şi luptă cu mine însumi. Tot ce am studiat despre exegeza Bibliei, tot ce am scris despre exegeza textelor biblice, mi-a plecat capul şi m-a osândit.
Un lucru îmi este cât se poate de clar…toţi suntem păcătoşi şi lipsiţi de slava lui Dumnezeu dacă nu suntem mântuiţi. Şi tot Scriptura spune, nu eu, că omul rămâne păcătos şi după mântuire, fapt ce presupune că atâta timp cât omul este în trupul acesta nu poate avea acea sfinţenie care să poată susţine o lucrare de păstrare a mântuirii prin propriile fapte. Nu Dumnezeu spune în Isaia că până şi faptele noastre bune sunt ca o cârpă murdară? Dacă omul rămâne păcătos el nu poate face nimic ca să se mântuie şi nici să îşi susţină mântuirea. Tot ce poate este să se smerească ca şi vameşul care spunea: ai milă de mine păcătosul, şi să depindă întru-totul de Dumnezeu pentru tot ce ţine de mântuire şi păstrare în har. Harul lui Dumnezeu nu îngăduie să ne pierdem mântuirea, şi harul acesta ne face să ne pocăim zilnic, nu faptele noastre de nici o valoare pentru mântuire. Mă tot întreb, dacă primirea mântuirii nu depinde de noi, de ce ar depinde păstrarea ei? Eu las toată slava pe umerii lui Cristos pentru tot ce face pentru omul mântuit, iar cei care spun că prin fapte ne menţinem mântuirea îşi pun pe umerii lor merite care nu le aparţin. Cum să pot eu ca om să menţin mântuirea prin faptele mele? Eu care sunt păcătos, cum pot să fac o lucrare spirituală prin propriile mele puteri?
Nu încerc să vă conving de nimic, dragul meu Jimmy. Nici măcar nu mă chinui. Scriu de plăcere tot ce scriu, pentru că îmi cunosc şi nevrednicia şi ce a făcut Cristos pentru mine. Cunosc preţul pe care l-a plătit şi mărturisesc că mustrarea lui Dumnezeu faţă de mine nu a fost niciodată fără roade. Eu nu merit nimic. Tot ce am în viaţa asta şi în viaţa viitoare am prin harul lui Cristos, nu prin meritele mele! De El depind! De El mă agăţ pentru îndurare, nu de mine! Pentru că nimic nu vine prin puterea mea în ce priveşte mântuirea ci prin El, şi pentru că a murit pentru mine ca eu să nu mă duc în măruntaiele iadului, pentru că El mă ţine în har şi îmi dă puterea Lui ca să mă sfinţesc Îl laud, şi mărturisesc să mă audă tot universul văzut şi nevăzut că numai Cristos merite toată lauda, şi numai El merită toată slava, pentru că toate lucrurile se ţin prin El! Mântuirea mea L-a costat pe El viaţa! Mântuirea mea este posibilă pentru că El mijloceşte! Iată de ce nu cred că pot face ce vreau! Ci cred că trebuie să stau mereu cu capul plecat în smerenie înaintea Lui!
Dacă vreun om crede că poate prin meritele lui să câştige ceva de la Dumnezeu, se înşală amarnic…pentru că nu putem noi să facem sau să ne câştigăm drepturi în lumea spirituală. Tot ce avem în lumea asta şi în lumea viitoare avem prin Cristos! Eu sunt un păcătos şi nu merit nimic altceva decât iadul şi aşa va fi până la moartea trupului. Dar a fost o clipă în care Dumnezeu m-a judecat, m-a cercetat şi eu am acceptat ce mi-a dat. Atunci a început războiul dintre firea mea şi Duhul lui Dumnezeu! firea mi-a fost răstignită dar nu e moartă, şi nici nu va muri decât la moartea trupului. Mă lupt cu mine în puterea Duhului şi prin harul Său, nu prin puterea mea, prin puterea Lui, nu prin capacităţile mele, ies biruitor! Eu Îi datorez totul, El nu-mi datorează nimic, nici măcar o faptă bună.
Nu există nici o faptă bună care să fie destul de puternică ca să ne menţină mântuiţi. Tot ce putem noi face este să păcătuim. Ne putem ţine departe de păcat doar pentru că Cristos este în noi, şi El este puterea noastră. Dacă am putea face fapte bune care să aibe vreo putere în păstrarea mântuirii atunci înseamnă că nu depindem de El, că nu le facem prin El, nu meritul nu este al Lui ci al nostru. Despărţiţi de El nu putem face nimic. Orice om mântuit depinde întru-totul de Cristos, şi pentru o respiraţie, şi pentru o diviziune celulară, şi pentru orice lucru!
Porta. imi place cum explici.
Sa depind intrutotul de Cel care s-a luptat pentru mantuirea mea.si a castigat aceasta pentru mine.
In legatura cu pierderea sau nepierderea mantuirii am auzit urmatoriul comentariu: pe care-l cred .
Cei care “o pierd” sunt cei care n-au fost niciodata mantuiti.
Mai clar ,un om cu adevarat mantuit nu va pierde mantuirea, atat de mare este acest lucru
Daca se va intoarce la faptele sale de dinainte , se va tavali in noroi…..., inseamna ca niciodata nu a fost mantuit.
Crunta realitate. Adica vrea sa spuna ca nu avem voie la caderi din care sa nu ne ridicam. Si cum facem acest lucru ,? tot cu ajutorul Lui.
Daca ne tot radicam si tot cadem si iar ne ridicam ,s-ar putea sa vina Domnul si sa nu fim in picioare.Este valabil intai pentru mine .
Se poate ca noi sa avem falsa impresie ca am fost mantuiti prin credinta la nivelul mintii si sa nu avem adevarata mantuire care vine dintr-o inima predata Lui , neampartita.
Singura problemă mare este că cei care “pierd” mântuirea sunt incapabili de pocăinţă. Odată căzuţi, nu se mai ridică, şi nici nu mai pot. Asta dovedeşte că niciodată nu au fost mântuiţi.
Biblia spune că omul neprihănit cade de 7 ori şi de 7 ori se ridică. Atâta timp cât omul se pocăieşte “este pe mâini bune”. Domnul Isus spune să iertăm de 70 de ori câte 7. Ce ierţi? Ierţi o greşeală sau un păcat, nu? Deci omul este păcătos, dar îşi dă seama de păcatul său şi acţionează în conformitate cu cerinţele lui Dumnezeu.
Pocăinţa nu o poate face decât dacă este al lui Dumnezeu, nu dacă este străin de Dumnezeu, adică cu o inimă împietrită.
ps. îţi mulţumesc pentru compliment.
i_mi place transparenta si sinceritatea ta,dar daca ducem o viatza obscura ince priv sfintzenia tu crezi ca D-lisi gaseste placerea in cei ce dau inapoi? din cite i-mi amintesc atunci cind D-zeu m-a gasit eu personal trebuia sa fac o decizie in urma auzirii cuv. si daca se intimpla sa mor a doua zi cred ca eram mint ,dar daca eu de la momentul intilnirii cu Hristos si pina la sfirsitul vietii mele ma ocup numai de placerile mele fara ca viata mea ,fap mele sa nu oglindeasca maretzia si slava celui care a murit ptr mine ,ma intr eu ce-mi foloseste ca odata de mult m-am int cu D-l?Ramine doar o atitudine de moment ca si Saul cind s-a apropiat de ceata proorocilor ,a inceput si el sa prooroceasca .Daca ai facut armata in ro stii ca timp de 1 an si 4 luni nu faceai decit ce zti se spunea sa faci asemanator lucru este si in armata lui Hristos,singurul ghid pe care il ai este biblia.Ea trebuie inter inmod spiritual.In ce priveste pacatele prin care ai putea sa-ti pierzi mint pot sa-ti dau un cuvint din galateni 5;16-21,in ce priveste faptele prin care poti sa-ti mentii mintuirea din nou un cuvint in continuare de la gal 5;22-23,ioan 15;2 si multe altele .ca depindem in totul de D-zeu este absolut adevarat si ca nimica nu putem face fara El.ce sintem prin e El sintem dar inca odata ne revin multe sarcini noua ca oameni de indeplinit
Asha e, noi trebuie să facem sarcinile care ne revin nouă. Totuşi, aceste sarcini nu se pot face decât prin puterea Lui nu prin puterea noastră. După mântuirea, spune Scriptura, primim de la Dumnezeu o putere. Această putere nu este din noi, nu este născută din noi, sau de obârşie omenească. Această putere este pur spirituală, exclusiv spirituală.
Eu cred că un creştin poate să săvârşească orice păcat în afară de apostazia din Evrei 6:4-6. Cel care săvârşeşte apostazia din Evrei 6 nu este mântuit de la început. Totuşi orice om mântuit păcătuieşte dar aşa cum spune în Ioan nu rămâne în păcat şi nu se complace în păcat. Nu se complace nu pentru că vrea el să nu se complacă ci pentru că în puterea DUhului şi prin înţelegerea naturii păcatului el se luptă că nu rămână în păcat. Păcatele din galateni care sunt ale firii le putem foarte bine făptui noi ca şi oameni mântuiţi, dar nu rămâne în ele. Dacă ne facem vinovaţi de ele, nu avem linişte, suntem cercetaţi de Duhul Sfânt, şi în cele din urmă ne pocăim. tot acest proces se face prin har. Roadele Duhului sunt într-o stare de mântuire garantată. Acolo spune că acelea sunt roadele Duhului. Asta înseamnă că Duhul este deja în noi. Dacă ne-am pierde mântuirea atunci nici Duhul nu ar rămâne în noi, fapt pentru care nu putem să facem nimic pentru că suntem din nou fără Cristos şi fără El nu putem face nimic. Aşadar, dacă Cristos spune că fără El nu putem face nimic, dacă am pierde mântuirea nu am putea-o primi înapoi pentru că El nu este în noi. Iar dacă am pierde mântuirea am fi în aceeaşi situaţie care orice om nemântuit. Ar trebui să acceptăm din nou mântuirea din partea lui Dumnezeu. Dacă totuşi avem mântuirea menţinerea ei este întru-totul în harul lui Dumnezeu şi în îndurarea Lui.
Biblia spune că prin har suntem mântuiţi, prin credinţă şi aceasta nu vine de la noi ci este darul lui Dumnezeu. În original, mă rog, în manuscrisul grecesc pronumele demonstrativ “aceasta” nu se referă nici la har, nici la credinţă ci la tot procesul care cuprinde momentul mântuirii şi procesul sfinţirii. Acesta este ţinut prin har nu prin fapte.
Un om mântuit nu poate stărui în păcat în linişte, el este cercetat mereu de Duhul şi mustrat. Mustrarea poate duce inclusiv la moarte fizică. Dar nu pot sub nici o formă să cred că un om mântuit se sfinţeşte prin propriile puteri, sau că îşi păstrează mântuirea prin faptele sale din moment ce Dumnezeu a dat mântuirea în dar, pe nemeritate. Dacă primim mântuirea pe nemeritate de ce am păstra-o pe merite? Eu nu cred că putem să ţinem nimic din ce ţine de cele spirituale decât prin har, prin îndurare, prin mila şi dragostea lui Dumnezeu.
eu pun toată povara mântuirii şi sfinţirii pe umerii lui Cristos, iar sub mustrarea Duhului mă judec pe mine însumi şi accept să folosesc puterea Duhului ca să nu păcătuiesc. Dar oricum voi păcătui, dar nu mă voi complace în păcat.
ultimele posturi au fost raspunsuri de care aveam nevoie.. multumesc.
acestia din evrei 6;4 citeste bine si vezi ca pina la un moment dat ei au avut parte de mintuire,acuma daca toata sarcina i-a revenit lui D-zeu de ce totusi au ramas fara mint?Crezi ca D-zeu le-a pus piedici ca ei sa nu ajunga mint?,pe cind D-zeu vrea ca toti oamenii sa vina la cunostinta adevarului si sa traiasca.Eu ce incerc aici este sa te constientizez ca chiar daca D-zeu ti-a dat o putere pe traseu e f posibil s-o pierzi.Vrei sa intelegi ca mintuirea NU este garantata? caci atunci ar fi vorba de prdestinatie ori asa ceva in mint nu este.Tu ai spus ca toata povara mint si sfintirii o pui pe umerii lui Cristos ,este cu totul adevarat si cu totul vrednic de crezut acest ver de aur al Bibliei din ioan 3;16 in ce priv mint dar ca si sfintirea este tot pe umeriilui ,NU.sfintirea este partea noastra.Stii ca inainte marele preot trebuia sa intre odata pe an in sfinta sfintelor ca sa faca ispasirea pacatelor ptr tot poporul ,in noaptea premergatoare isi chema toti prietenii si cei care erau apropiati ca sa-i aduca aminte de toate pacatele sau greselile sa le marturiseasca inaintea D-lui si asa cind iesea din mijlocul fam isi lua ramas de la toti ca nu stia daca se mai intoarce inapoi ,apoi era legat cu o fringhie de picior si daca nu iesea in timpul stabilit ptr slujba il trageau afara caci nimeni nu putea sa intre in sf sf decit marele preot,si tu spui ca sfintenia ii apartine lui D-zeu?
Exact. Lucrarea sfinţeniei este făcută exclusiv în puterea lui Dumnezeu. În evrei 6:4-6 nu se vorbeşte de cei mântuiţi. A fi luminat înseamnă a cunoaşte despre Dumnezeu din Scriptură, prin citire sau predicare. A fi părtaş Duhului Sfânt, de asemenea nu presupune a fi mântuit pentru că aşa cum Duhul Sfânt a lucrat în Saul în vechime, sau în lucrătorii de la Cort sau de la Templu, El, Duhul Sfânt, se retrăgea. În noul testament Iuda Iscarioteanul a făcut minuni, cei care vin inaintea lui Cristos la judecată şi îi vor spune că au scos draci, că au făcut minuni, Cristos le răspunde că NICIODATA nu i-.a cunoscut. Cu ce putere făceau eu minuni, şi scoteau draci? Nu cu puterea Duhului Sfânt? Nu lucrează Dumnezeu absolut cum vrea şi cu cine vrea şi dă har cui vrea şi cum vrea El? Ba da! Cei care au căzut, Evrei 6:6, se referă la actul deliberat de respingere al lui Cristos, aşa cum făceau fariseii. Dar aşa cum spune Ioan, cei care au plecat dintre noi nu au fost niciodată dintre ai noştri. Să fi avut ei mântuire la un moment dat? Nu. DAcă ar fi avut s-ar fi scris: au fost odată dintre ai noştri dar acum nu mai sunt. Apostolul spune că cei care l-au părăsit pe Cristos au făcut-o maliţios şi voit şi nu s-au mai pocăit.
Biblie spune de asemenea că cei care sunt ai luiCristos, El însuşi îi protejează să ni fie ispitiţi peste puterile lor, şi să nu se clatine. Ioan scrie că toate cuvintele evangheliei sale le-a scris ca să nu păcătuim. DAR dacă păcătuim avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Cristos. El pentru ce mijloceşte? Nu pentru păcatele noastre? Nu pentru toate nelegiurile noastre pe care le facem după mântuire? Ai tu vreo putere sau eu sau altcineva vreo putere să facem binele prin noi înşine? Ai tu vreo putere a ta prin care să nu păcătuieşti? Nu, nu ai! Puterea prin care nu păcătuieşti este a lui Cristos în Duhul Sfânt, nu a ta! Tu te foloseşti de ea sau nu! Problema e că majoritatea păcatelor făcute după mântuire sunt făcute cu VOIA, nu fără voia noastră.
Tu ai impresia că dacă eu scriu că mântuirea nu se poate pierde îmi dau voie să fac ce vreau, că doar, ce mai? tot sunt mântuit! Ai greşeşti cumplit! Tocmai datorită faptului că sunt mântuit în ciuda păcatelor mele, şi pentru că sunt păstrat în mântuire prin har, mă lupt cu mine şi înţeleg dragostea lui Dumnezeu! Nu păcătuiesc pentru că El m-a iubit întâi şi pentru că pe când eram eu încă păcătos El m-a iubit şi m-a mântuit. Eu am fost mântuit nu pentru că eram un băiat de treabă şi neprihănit, ci pentru că eram păcătos şi meritam de drept iadul, moartea. Eu nu mă scuz să păcătuiesc pentru că sunt mântuit, din contră sunt umilit de Dumnezeu că atunci când păcătuiesc şi nu îmi cer iertare El mă mustră din Dragoste, şi atunci când mă pocăiesc El mă iartă. Toate acestea le face în har, iar eu am parte de iertarea lui NU PE MERIT ci prin har!
Aţi observat că DUmnezeu a mântuit beţivi cronici, violatori, ucigaşi, criminali, înşelători şi tot felul de oameni. În ce moment al vieţii i-a mântuit? Când se aflau în plină linişte sufletească şi nu mai băuseră de vreo trei luni, nu mai uciseseră pe nimeni de vreo 4 luni? Nu! Ci pe când erau mai apăsaţi de păcat, mai adânciţi în nelegiuirea lor. Atunci Dumnezeu dovedind puterea Sa absolută de a putea mântui orice fel de om în orice fel de stare ar fi, îi şi mântuieşte.
Deşi Biblia vorbeşte despre predestinare ea nu spune că omul nu este responsabil de faptele sale. Cu alte cuvinte, chiar dacă am fi predestinaţi, noi tot trebuie să alegem şi alegem liber. Dumnezeu îi spune lui Pavel să rămână în Corint pentru că are norod acolo. Pavel, ce face? Pleacă pentru că oricum norodul urma să fie mântuit? Nu pleacă, ci rămâne şi predică. Oricum predestinarea nu îşi găseşte o lămurire în nici o teologie.
Dacă sfinţirea este partea noastră, în ce putere o facem? Dacă spui că în puterea ta, eu