Care-i treaba cu alcoolul?

alcoolul.jpg

Vă propun să intrăm adânc în această chestiune, a consumului de alcool, iar la urmă să poată fiecare trage nişte concluzii.

Există vreo diferenţă între a bea un pahar de vin seara şi a te îmbăta de alcool?
Pentru mine, personal, întrebarea e retorică. Acum, cei care nu cred că există vreo diferenţă între a gusta alcool şi a te îmbăta de alcool se împart în două categorii:

1. Cei care iau decizia de a nu consuma alcool, din diverse motive. Unii poate au fost alcoolici şi se ţin departe. Alţii se abţin pentru a-şi testa anumite limite. Altora pur şi simplu nu le place. Respect acest lucru!

2. Zeloţii religioşi. Aceştia consideră consumul de alcool, păcat. Pentru că... “azi o-nghiţitură, mâine-o damigeană”. Aceasta este filosofia lor. Spiritul omului este slab, iar natura păcătoasă puternică, aşa că nu putem rezista ispitelor.

Acum, aş dori să fac un lucru foarte clar: nu doresc să conving pe nimeni să se apuce “de beute” şi nici nu încerc să justific consumul de alcool. Ce mă doare cel mai tare este perceperea consumului de alcool ca unul din cele mai grave păcate, de către zeloţii religioşi.

Şi amuzant (în sensul tragi-comic) e faptul că în comunitatea neoprotestantă există diferite facţiuni (cu percepţii teologice diferite), fiecare facţiune crede că deţine adevărul şi consideră pe celelalte ca eretice. Raportarea la consumul de alcool diferă, astfel, de la o facţiune la alta.

Oameni buni, nu acceptaţi de facto tot ce vă spun liderii religioşi! Adevărul se poate găsi numai individual, punând totul la îndoială!

Am deschis subiectul şi vă îndemn să ne împărtăşiţi din experienţa voastră.

Ce-au zis alții


  1. 1 Stefan

    Am auzit filozofii de genul : e adevarat ca si pe vremea ucenicilor se consuma vin, dar era defapt un soi mai slab, care se dilua cu apa(in proportie mult mai mare decat vinul) pentru ca vinul juca rol de dezinfectant pentru ca in zona aia, din cauza caldurii apa “pura” nu era buna de baut.

    In afara de faptul ca rad de ma prapadesc de fiecare data cand aud teoria asta (si am auzit-o in multe predici), cred ca e nefondata. Nu prea stiu cum se poate dovedi “tehnica” asta de “purificare’ a apei.

    Sunt convins ca nu e pacat sa bei alcool. Vinul e chiar recomandat, nu doar de medic, dar imi amintesc de Timotei, caruia i se recomanda sa mai bea cate un pahar din cauza problemelor pe care le avea cu stomacul.

    Eu ma inscriu la prima categorie. Nu imi place, nici alcoolul, nici tutunul.

  2. 2 suspendat temporar

    Imi place vinul de calitate si de la un pahar nu ma dau inapoi. Imi place si sa beau cafea din cand in cand. Imi place ceaiul negru. Imi place muzica buna. Imi place sa citesc, imi place sa pierd vremea pe net, imi place sa admir estetica frumosului feminin acolo unde este de apreciat… Eu le numesc micile placeri ale vietii, iar atata timp cat niciuna din aceste mici placeri nu devine o mare patima, nu am de ce sa ma ingrijorez. Pacat? O, ce mult este de discutat! Dar si de jonglat…

  3. 3 redi

    Sa gust alcool nu e pacat pentru mine. Poate fi in schimb pacat pentru altul. Pentru mine nu e pacat, pentru ca stiu ca ma pot limita doar la a gusta. Pentru altul, poate fi pacat, in cazul in care el nu are siguranta ca se poate limita la gustat.

    Zelotii religiosi? Multi sustin ca e pacat, desii sunt convinsi de contrariu. Liderii religiosi, o trateaza ca pe un pacat, pentru ca ei nu sunt siguri ca fiecare enorias are capacitatea de a-si cunoaste limitele. Si probabil ca e mai “sanatos” sa-i spui unui alcoolic recuperat ca e pacat sa guste. Oricum in momentul cand individul creste si se maturizeaza spiritual, va putea sa analizeze situatia din nivelul META si sa-si raspunda singur la intrebarea: pacat, sau nu?

  4. 4 gri

    ma inscriu in categoria “nu-i pacat”. dar…totusi…cand ajungi “ametit”, nu beat, dar…asa…intr-o stare mai “euforica”..si stii Sigur ca e fiindca ai baut.;nu fiindca te-a luat prin surprindere, ci fiindca tu ai vrut, chiar daca intentia nu era sa te imbeti..e pacat sau nu??? intreb..stiu ce se spune despre constiinta fiecaruia..stiu. mai stiu si ca e o placere mica, asa cum imi place sa beau Cola in the end. si nu beau ca sa ma imbat. dar…senzatia aceea…dauneaza? nu am probleme cu a spune Nu..sau sa nu ma pot opri. pot foarte bine sa ma controlez. dar alcoolul are totusi efect asupra mea. nu am cel mai “rezistent” trup in fata alcoolului. mai ales cand vine vorba de vin. din propie initiativa nu ma pun “pe baut”. as putea sa-mi duc viata foarte bine si fara. dar, am ajuns intr-un anumit mediu in care se bea constant, si am mai “gustat” si eu. so…ce credeti? gresit sau nu?

  5. 5 Come_to_Earth

    Mai intai ar trebui clarificata ordinea influentei prioriatare. Exista pareri si pareri, dar nimeni nu greseste daca o alege pe cea mai buna.

    FAPTE 4: 19 Drept raspuns, Petru si Ioan le-au zis: ,,Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi decit de Dumnezeu;

    Daca Dumnezeu are suprema prioritate, dece sa nu citim cam asa:

    PROV 23: 31 Nu te uita la vin cind curge ros si face margaritare in pahar; el aluneca usor, dar pe urma ca un sarpe musca si inteapa ca un basilisc.
    Ochii ti se vor uita dupa femeile altora, si inima iti va vorbi prostii. Vei fi ca un om culcat in mijlocul marii, ca un om culcat pe virful unui catarg. ,,M’a lovit… dar nu ma doare!... M’a batut… dar nu simt nimic! Cind… ma voi trezi? Mai vreau vin!``

    Cine spune ca e pacat sa bei un pahar sau doua? Ce te motiveaza sa consumi alcohol? Singura referinta pro din Timotei nu anuleaza celelalte 36 de referinte contra Daca vrei sa ai motivul lui timotei, roaga-l pe Dumnezeu sa-ti dea si boala lui Timotei.

    Am ales textul acesta ca-mi place poza din topic si corespunde si culoarea.

    Ca sa nu fiu numit Zelot, din partea mea puteti bea pana va treziti. In Apocalipsa mai spune biblia ca cine-i sfant s-o tina asa inainte iar cine-i intinat poate sa se intineze si mai departe.

    PS. Stie cineva ce fel de vin a facut Isus in Cannan? Cate feluri de vinuri cunosteau Israelitii? Daca este undeva in Biblie lautat consumul de alcohol? Daca Pavel si Timotei imbinau cunostinta cu practica? Daca golind paharul te umpli de Duhul Sfant?

  6. 6 iudita

    In primul rand sunt mai multe cuvinte pt vin insa nu s-a tradus corect. Nu am Biblia la mine sa va spun care sunt aceste cuvinte, insa atunci cand e vorba despre vin este folosit in multe locuri unde el a dus la destrabalare si rau. Celalalt cuvant e must, suc proaspat de struguri. Cat despre Timotei, pt el era medicament si nu bea ca asa ii placea lui. Asa ca nu mai va scuzati.

  7. 7 Filip

    Hehe, mie-mi place sa beau un pahar, doua, seara, dupa o masa, cand stau linistit la computer, sau cand citesc. Ma ajuta sa ma relaxez.

  8. 8 marius

    Vinul nu e un pacat in sine… Domnul Isus a baut vin la cina cea de taina, in momentul cand vinul pune stapanire pe tine atunci e un pacat. Din pacate multi oameni nu se pot stapani si devin robi vinului foarte usor. De aceea ca sa nu devina o ispita pentru frati, lideri nostri au hotarat sa nu se bea vin. Eu zic ca e o decizie buna. Decat sa faci pe cineva sa cada in ispita mai bine te abtii.

  9. 9 Filip

    Hmmm… adica noi, cei mai “tineri in credinta”, sa avem grija sa nu-i suparam pe cei mai “maturi in credinta”, ca pot asa de usor sa cada prada “ispitei”?

    Nu ar trebui sa fie invers!? Sau nici macar sa fie…

    De ce nu ne putem accepta unii pe altii asa cum suntem, fara sa existe treaba asta cu “pricina de poticnire”? Ce inseamna poticnire, de fapt?

  10. 10 SweetFlame Romania

    io ii numesc simplu pe aia care nu beau alcol ca li frica sa nu se apuce de baut … religiosi si far dumnezeu .. pai panamea .. daca il ai pe dumnezeu si sti ca nici o ispita nui mai mare dact o poti duce …. ceti trebe mai mult .. io am fost intro biserica cica ei is liberi si daca nu aveai 18 ani nu te lasa s a bei alcol .. chiar si eu am fost in situatia aia …. alokol ma refer doar la vin si bere….

  11. 11 Come_to_Earth

    Mie-mi lipsesc argumentele in fata unui sau unei recuperat(te) de la Karlsplatz sau Kettenbrücke eliberat de curand din inchisoarea pe care noi o numim “alcoholism”. Pentru un bolnav care a suferit un transplant de plamani, e recomandat o vacanta la munte cu aer proaspat si nu o petrecere in cavernele de mahala.

    Consumul de alcohol ia proportii vertiginoane printre randurile asa zisilor tineri in credinta ca sa-l citez pe Filip. Aceasta o spun cel putin statisticile pagane (extrabisericesti)

    Daca relaxeaza alcoholul atat de eficace, dece sa nu-l consumi inainte de a te urca la volan ca oricum intalnesti pe sosea indivizi cretini cre-ti fac viata uneori imposibila.

    Nu discut aici argumentele teologice, oricum ele sunt covarsitoare contra consumului de alcohol, ci ma refer la +beneficii !!+ rezultate in urma consumului de alcohol.

    Cui nu i-ar place sa masaluiasca prin orice intersectie si orice sens de circulatie daca ar fi admisibil?

    Cui nu i-ar place sa dea muzica la maxim si sa scuteasca vreo doua trei blocuri de stereo echipament?

    Cui nu i-ar place sa circule fara abonament si sa nu mai existe semafoare la trecerea de pietoni?

    Multe ne-ar place si le savuram daca n-ar trebui sa tinem cont de aproapele nostru.

    Biserica noastra practica abstinenta consumului de alcohol din dragoste pentru cei eliberati de patima alcoholului, si credeti-ma, avem multi. Face inteleptul Solomon o aluzie la intoarcerea cainelui si a porcului spre vechile obiceiuri.

    Daca abstinenta consumului de alcohol poate fi numita o renuntare ceea ce eu nu cred, atunci pentru cei care a murit Christos si din cauza alcoholului si-au pierdut jobul, au falimentat in casatorie, si-au jucat averea la Casino, au comis ucideri, sau au furat, de dragul lor de-a fi recuperati, merita aceasta renuntare :) :)

  12. 12 Filix

    Cu alcolul e cam ca si cu femeile, Isus a zis ca e adulter daca te uiti la o femeie si o poftesti. Unii mai destepti pot sa argumenteze ca n-a zis sa nu te uiti la o femeie (poate sunt mai daltonisti spiritual), prin urmare la fel cu alcolul, n-a zis specific sa nu bei ca e pacat, ci sa nu te imbeti.

    Numai ca granita dintre astea doua concepte e asa mica, incat nici nu vezi cand o treci. Numai vezi ca ai trecut-o. Si apoi incerci s-o justifici cu motive puerile etc. Am facut-o si eu si majoritatea..

    Cat despre morala “beutelui” de alcol, ce sa zic, il bem toti ca vrem ca nu vrem. Cand esti bolnav ce-ti da mamica sa bei ? Sirop nu ? Povesti. E mai mult alcol cu gust de sirop, si te face bine nu ? Deci fundamentalistii, mai cugetati putin. Iar de la a bea pt relax (relax sau .. “relax” ?) pana la betie (ameteala/amorteala/afumeala/”buna dispozitie” zi-i cum vrei) e tot aceasi granita descrisa mai sus.

    Eu as zice, din experienta, nu te obisnui sa te relaxezi cu nici un drog (alcoolul e si el drog inainte de a fi medicament sau mai stiu eu ce), ca ajungi sa abuzezi de relaxare cand nu ti-e bine.

  13. 13 Briseis

    Este impropriu si incorect sa numesti alcoolul drog doar pt ca produce toxicomanie, asta din punct de vedere medical. Daca ar fi asa s’ar mai vinde oriunde? Cred ca s’ar elibera pe reteta in farmacie :P Amfetamina si morfina de ce nu se vad in magazin? In cantitate mica sunt foarte bune medicamente: miscoreaza senzatia dureroasa. Pe cine nu doare spatele?

    Plus ca in compozitia siropului, alcoolul este folosit ca si adjuvant si nu ca si substanta activa, asa ca nu din cauza sa iti scade febra sau ti se diminueaza tusea. Alcoolul este folosit in cantitate foarte mica ca si solubilizant al unor substante insolubile in apa, sau ca si mediu dispersant (o cantitate de aprox cel mult 30mg/100ml). Drogurile sunt medicamente si unele medicamente sunt si droguri :P

    Cafeaua unde o incadrezi? :D

  14. 14 SweetFlame Romania

    De ce isus in cana galiei le dat mai mult vin la nunta?
    :))
    sa vad care are raspunsu
    Ca se zice ca la nunta au destul vin tot timpul
    si daca se termina?
    Isus la imultit si o mai si ramas
    pt ca scrie in biblie ca atunci cand isus da ceva .. da si din belsug si ba inka mai si ramane pe deasupra:D

  15. 15 dani

    raspunsul tau sau care raspuns sa-l stiu?

  16. 16 SweetFlame Romania

    Raspunu vostru .. de ce Isus o transformat apa in vin si nu in must:))

  17. 17 jeannie

    -
    stii tu sigur ce insemna vin si must pe vremea aia?
    oricum, tu nu ai intrebat de ce a transformat Isus apa in vin si nu in must, ci de ce El le’a dat mai mult vin la nunta din cana galileii.
    -

  18. 18 xxxxx

    Pntruca asa a vrut El.
    Pentruca i-a vazut ingrijorati pe organizatorii nuntii. si era o rusine sa nu ospatezi meseni cum se cuvine .Mesenii nu mai au vin la masa, Vinul este o bautura specifica ocaziilor festive printre care se numara si nunta.La nuntile crestine nu se pune vin la masa pentruca sa nu fie ispita pentru cei care nu se pot infrana si band prea mult vin ar putea genera scandal .Asa e omul la betie i se dezleaga limba si-si aduce aminte de toate datoriile altora catre el , si daca n-are numeni , inventeaza , cauta pricina de galceava, nu?
    Si cearta fara bataie este ca nunta fara lautari.

  19. 19 redi

    Si ce treaba are teoria betiei cu cea a transformarii apei in vin?

  20. 20 SweetFlame Romania

    Chiar nimik!! redi…
    Faza ii una .. Am orice argument impotriva celor care zic ca alkolu nui bun sau etc .. ca ii pakat etc…
    Dumnezeu NU ISPITESTE!
    Isus…incearca prin mircole sa te ispiteasca .. deci isus ispiteste?
    KLAR CA NU!
    Daca so terminat vinu inseamna ca vinu o fost baut de cineva si ala care face nunta se asigura ca ii vin tot deauna
    nustiu ce aveti voi ku alkolul eu il beau linistit pentru ca una din roadele duhului sfant ii auto controlu!

  21. 21 Cosmin

    Oameni buni, nu acceptaţi de facto tot ce vă spun liderii religioşi! Adevărul se poate găsi numai individual, punând totul la îndoială!

    Filip afirmatia ta o consider putin periculoasa. Cel putin la fel de periculoasa ca si afirmatia ca daca bei umpic de alcool e pacat. Cred că Satan doreşte să pui totula la îndoială şi să rămâi acolo, în îndoială. Ştiu unii tineri care punând toate la îndoială deşi veneau la biserică şi erau chiar şi într-un grup de tineri au ajuns cei mai mari atei pe care îi cunosc. În viaţă nu pot clădi aproape nimic nici în relaţii, nici în alte aspecte. Trăiesc în indoială.

    Sunt deacord că trebuie să verifici o informaţie când o primeşti şi cred că Biblia ar fi standardul cu care sa măsori, desigur în mod personal, dar cred că fără părtăşia cu fraţii fiecare dintre noi foarte uşor putem cădea în erezii.

    Înapoi la subiect. Eu am consumat alcool la presiunea “amicilor” dar nu am gasit nimic bun în el. Cred că subiectul in mod practic intereseaza doar pe cei care vor sa bea alcool, ei bine eu nu vreau. Biblia ne spune: nu vă îmbătaţi de vin, dimpotrivă fiţi plini de Duh. Cred că ar trebui să umblăm după lucrurile Duhului nu ale firi.
    Bunicul soţiei mele a murit de ciroză fără să fie un om beţiv.

    Deşi personal cred că creştinii ar trebui crescuţi în omul dinăuntru şi astfel să ajungă preocupaţi de îndemnurile Duhului, nu de cele ale firi şi nu să se impună interdicţii şi atât. Am citit câteva cărţi scrise de autori americani, foarte buni specialişti în domeniul vânzărilor şi a managmentului şi când atingeau subiectul legat de sănătatea personală vorbesc despre eliminarea otrăvurilor şi pe primele locuri sunt tutunul şi alcoolul. Cât despre băutul ocazional subliniază că este porta pe care intră toţi alcoolici.

  22. 22 Daniel

    Parerea mea e simpla, nu este bine sa bei bauturi ametitoare, doar in cazul in care trupul iti cere, datorita unor boli, probleme etc. Parera mea e ca acest lucru cu bautura e destul de clar, bautura ametitoare iti da o stare de incostienta, iar cred ca Dumnezeu zsta vrea, ca noi sa fim constienti, lumea foloseste alcoolul pentru a face lucruri care le regreta ca leau facut cand se trezesc, sau sa se satisfaca… etc… sa nu uitam ca atunci cand suntem beti suntem mai activi, vorbim mai mult, facem lucrui care nu credem ca ne fac rau insa este chiar invers. Si inca ceva, bautura s-ar putea sa te ajute sa fii mai inconstient de persoana cu care te culci… si poate regreti o viata intreaga… intro zi ma uitam la o reclama cu un tanar care o baut vin la o petrecere de bobociada, iar dupa un an colegii il cheama iar la o bobociada si el le spune ca nu poate, pentru ca datorita bobociadei el are de crescut copil… tare:)) oricum preferati mai mult sa fiti trezi si rationali decat invers…:)
    In ce priveste paharelul de vin dupa mancare… sau etc. nush ce sa zic, m-as baga la avioane, sincer nu practic asa ceva si nu o fac pentru ca eu consider ca acolo unde zice sa nu bem bauturi ametitoare se refera la toate felurile indiferent de puterea alcoolului, si nu spune ca “sa nu bei pahare de bautura ametitoare” ci zice sa nu bei bautura ametitoare… asa ca ii ca si minciuna, nu exista minciuna mica si mare…:))
    Astai punctul meu de vedere:)

  23. 23 J.R.

    Imi aduc aminte de acest subiect destul de des intalnit intre credinciosi.
    Eu personal consum alcool;bere,vin…,sincer,ce imi place,si sa nu fie daunator(ex spirt sanitar,etc).Prin asta nu vreau sa spun ca sunt un bautor inrait,ci,doar ocazional.Acest lucru il fac de mai bine de 10 ani.Nu m-am imbatat niciodata in tot acest timp,nici mustrari de constiinta nu am avut.M-am oprit mereu atunci cand mintea mea(constiinta) imi spunea “gata”.
    Va spun sincer,imi place sa ascult de Dzeu,am respect si o dragoste profunda pentru El.
    In concluzie;vreau sa spun-consumul de alcool,moderat si controlat de sine,nu este pacat.Iar la polul opus,abuzul si incapacitatea de a te controla in fata unui pahar de bere,este pacat.Si sa nu uitam,pacatul este in interiorul nostru,sa nu il cautam afara.

  24. 24 urasc_netul

    Acest soi de draci se scoate cu post si rugaciune!!

  25. 25 uwoluwu

    :))... n-am rabdare acuma sa citesc chiar toate ce le-atzi scris… poate daca ash bea un paharel… lol…
    din cate intzeleg asha in mare… e Pacat sa te imbetzi, adica sa-tzi pierzi controlul, mintzile… hmm… stau shi ma tot intreb… oare nu asta e secretul devotziunii in rugaciune shi inchinare, sa-tzi pierzi controlul, sa te lashi in voia shi mana lui Dzeu…? oare cand se canta in comun in biserica, la inchinare, de fapt ce fenomen psihologic se intampla?... mie mi se pare ca e tot un fel de “relaxare”, pierdere a controlului, euforie… ca sa nu mai vbim de vorbitul in limbi sau prorocitul (sau posesiunea temporara – spunetzii cum vretzi)... mie mi se par extrem de asemanatoare fenomenele astea doua – imbatatul shi ritualul… cel putzin manifestarile sunt exact aceleashi…
    shi sa nu mai vbim de dragosteee….. of of… cu asta chiar te potzi imbata… o fi pacat sa te abandonezi in bratzele persoanei iubite, sa renuntzi la control, etc…? sau shi mai profund… e pacat sa-tzi doreshti sa renuntzi la control?... adica sa visezi la un sarut care-tzi taie genunchii, sau un paharel de bacardi ce umezeshte placut drumul spre relaxare… :))
    ash vrea shi eu cine face regulile astea, sa le faca mai clar… sa shtim odata shi pt totdeauna… e sau nu e voie sa pierzi controlul? ca nici nu mai shtiu deja daca tre sa tzin ochii deschishi sau sa-i inchid in timp ce sarut… :))

  26. 26 marin

    Sincer sunt confuz,pe strada mea trăesc familii care consumă alcool,nu doresc nimănui să vadă copiii lor, chirciţi de foame şi frig,dar am şi susţinători ai concepţiei cristice,familii chiar numeroase, nu trăesc în raiul promis dar dacă ar fi să aleg .tu…?

  27. 27 dani

    alcoolul nu substituie prostia si lipsa de judecata, de aceea fiecare va da socoteala dupa rezultatele actiunilor sale.

  28. 28 alcolici anonimi

    De fiecare data cand se abordeaza teme de genu: alcool,tutun, sex si azi maine droguri, ajung la aceasi concluzie. suntem o categorie de oameni asupra carora mediul in care am crescut si-a pus intr-o masura atat de mare amprenta incat efectiv ne-a blocat cognitiile intr-un anumit punct, nu vedem dincolo, nu gandim mai departe, nu avem nici macar libertatea de a gandi fara sa ne simtim vinovati, blocaj cognitiv la unii, la altzi e automatism, stimulul(cuv alcool) e procesat la nivel primar si declanseaza un raspuns automat(pacat) atat ca un robot cu un soft de doi lei. Trist nu? si va mai suparati cand vi se spun unele lucruri de cei pe care voi ii numiti din lume? dar nu e e nimic de facut sunteti…..... prea multi, ce mi se pare si mai trist e ca o sa va creshteti copii tot asha si o sa-i condamnati si pe ei in inchisoarea vostra….....dar cum spunea bunicul “de toate ii potzi da omului dar minte nu….aia tre sa sh-o caute singur si sa vrea sa o aiba” :)

  29. 29 SweetFlame Romania

    ii adevarat ce zici … da nu is in categoria aia
    am berea pe masa daca vreau si am limita sa nu ma imbat !!
    Marin …. aia is alcolici ..
    ii una si fi alcolic si una ii s bei si si alcol nu numa suc si apa minerala

  30. 30 Come_to_Earth

    Nimeni nu s-a nascut alcoholic. Noi dam cu presupusul in stanga si in dreapta, dece nu lasam biblia ca defineasca gravitatea consumului de alcohol?

    Care este paharul Domnului si care este paharul dracilor? Pavel spune ca nu le putem avea pe amandoua.
    Cunoaste cineva definitiaa vinului bun din Noul Testament?

    EFES 5: 18 Nu va imbatati de vin, aceasta este destrabalare. Dimpotriva, fiti plini de Duh.

    1. 1. Nu poti fi si cu vinul si cu Duhul.
    2. 2. Betia este incadrata cu celelalte pacate ale firi pamantesti.
    3. 3. Nu exista instrument de masura a starii de ebrietate.

    Nimeni nu-si cunoaste limitele, toate pornirile bune sau rele pornesc din inima. Inima n-o cunoaste decat Dumnezeu. Din acest motiv ne-a pus jaloane, deoarece El ne vrea binele.

  31. 31 Porta

    nu te naşti alcoolic?

    ...nu contează dacă e sau nu adevărat. Însă omul se naşte cu capacitatea de a face orice păcat. Omul se naşte păcătos.

  32. 32 Come_to_Earth

    Alcohoic, in contextul naturii pacatoase, da. Dare la fel de bine se poate spune ca orice om se naste homosexual, criminal sau ateist. Nu trebuie sa fi neaparat mantuit ca sa nu devii alcoholic. Bunaoara multi dintre musulmani nu sunt alcoholici.

    Educatia este factorul care contribuie la predilectia spre faptele bune Pana la 6 ani, rolul educational il au parintii, iar mai pe urma scoala. Este o realitate ca din parinti alcoholici rezulta copii alcoholici, nu datorita genelor ci datorita practicii. Cazuri izolate exista si pro si contra.

    Unul dintre rolurile Scripturii este si acela de “educator” prin intermediul Autorului ei.
    2TIM 3: 16 Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire,

  33. 33 plete sau nu...

    sfantul ioan gura de aur spunea ca “vinul e de la Dumnezeu, iar betia de la Diavolul”

    Eclesiastul 9:7  Du-te, deci, de mănâncă-ţi pâinea cu bucurie, şi bea-ţi cu inimă bună vinul; căci de mult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum.
    Eclesiastul 10:19  Ospeţele se fac pentru petrecere, vinul înveseleşte viaţa, iar argintul le dă pe toate.

    dar exista o treapta superioara acestei trairi naturale: Cântarea Cântărilor 1:2  Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci toate desmierdările tale Sunt mai bune decât vinul

    de aia spune “...dimpotriva, fiti plini de Duh”.
    Proverbe 20:1  Vinul este batjocoritor, băuturile tari Sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept.

    Dumenzeu ne indeamna la intelepciune.

    Avem si exemplul unor oameni deosebiti in Vechiul Testament. Daca vom urma acest exemplu vom fi cu siguranta fericiti. Casa Recabitilor nu s-a atins de vin si au fost binecuvantati de Dumnezeu.

    Fiecare este robul lucrului de care este stapanit.

  34. 34 Come_to_Earth

    Vechiul Testament trebuie citit prin prisma unui rabin. El poate sa-ti enumere 7 felui de vin mentionate in scriptura. Vinul pentru el nu e ceea ce intelegem noi prin vin. Septuagita a tradus rodul vitei fermentat si nefermentat prin vin. Nu tot vinul din VT este vin, asa dupa cum cuvantul romanesc, dragoste are mai multe semificatii in greaca.

  35. 35 redi

    ... doar ca argumentarea ta e reciproca… La fel cum nu tot vinul din VT este vin, tot asa nu tot vinul din VT nu este must.

  36. 36 Come_to_Earth

    Ma bucur ca am fost inteles. In cele 7 categorii de vin, se include vinul alcoholic si cel nealcoholic deopotriva.

  37. 37 jimmy

    numai ca vinul din V.T.nu lua mintzile oamenilor

  38. 38 Porta

    Noe ce a păţit?

  39. 39 Ana-Maria

    Cred ca cel mai important lucru care trebuie sa-l avem in vedere cand vorbim despre consumul de alcool este cel privitor la efectele lui. In Vechiul Testament avem o multime de versete care vorbesc despre efectele negative ale consumului de alcool, in special cel al vinului. Ce am aflat eu din ce am studiat este ca se vorbeste despre acel vin care nu era foarte concentrat, dar care avea efecte intoxicante. In cele mai multe cazuri (80 din cele 135 de locuri in care se vorbeste despre vin) Scriptura se refera la sucul fermentat al unui fruct. Numeroase referinte confirma continutul intoxicant a cel putin doua tipuri de YAYIN (termenul cel mai des folosit pentru vin): Gen 49:12,9:20-21, Prov 20:1, Is 5:11, 28:1,7, Hab 2:15-16, 1Sam 25:36-37, Osea 7:5. (pentru mai multe informatii vezi Tilson Everett, Should Christian Drink?, Abingdon Press, NY, 1952)

    Daca ne uitam la cauzele consumului de alcool putem observa ca acestea sunt foarte grave. De aceea, cred ca este mai bine sa stam deoparte.

    Inca o observatie. Cercetarile au aratat ca, la unele persoane dependenta incepe cu un pahar de bere pe zi. Nu e alcoolic doar cel care este mahmur toata ziua, ci si cel care in fiecare zi, sau o data la doua zile simte nevoia sa bea ceva. Sunt multe categorii de alcoolici, printre care cei mai interesanti sunt alcoolicii ocazionali. Dar despre acestia… in episodul urmator… :)

  40. 40 diamia

    Personal, nu cred ca e pacat sa gusti un pahar de alcool, dar problema e daca te poti opri la un pahar, sau la “o gurita”? Si cred ca cei mai multi nu pot!
    Nu intamplator, apostolul Pavel spune ca bine e sa nu beti deloc.
    Nu spune asta ca o interdictie, ci ca o recomandare. Tatal meu nu a baut, timp de 78 de ani, nicio picatura de bautura, fie vin, bere,etc., si bine a facut pentru ca, desi era un om superbun, ar fi fost de ajuns putin cate putin, si cred ca ar fi fost dezastru in familie, el fiind un om foarte iute la fire!
    Va dau un alt exemplu: fiul meu nu bea acasa niciun fel de bautura, chiar daca are cea mai rafinata bautura, dar este suficient sa bea un pahar de bere cu un prieten intr-un local, si nu se mai opreste pana nu e “crita”.
    Aceste doua exemple sunt destul de concludente, si as putea continua…

  41. 41 iulia

    toti cei care vreti sa beti vin, rugati-va sa va dea domnul o boala ca lui timotei si veti putea bea vin din pricina deselor voastre inbolnaviri:)

  42. 42 h3rry

    Hmm…subiect delicat pot spune. Dar am auzit si m-am informat in privinta alcoolului si am ajuns la parerea ca nu e pacat daca beau odata pe luna un paharel de bere sau de vin, alcool, ci pacat ar fi daca as cumpara zilnic o sticla de alcool sau chiar mai mult si cu acei bani as putea sa fac o binefacere. Deci daca consumi o data pe luna un paharel sau o data pe an, eu zic ca nu e pacat.

  43. 43 manu

    h3rry, atunci zic si eu ca nu e grav daca te imbeti o data pe luna si iti bati nevasta, ca doar, e dar o data pe luna, si nu e chiar pacat. sau poate daca curvesti doar o data pe luna, nici aia nu e pacat, ca doar, e o singura data pe luna.
    hai sa nu venim cu argumente puerile, ci sa judecam lucrurile cu maturitate. Gandeste-te la motivatiile pentru care ai bea un pahar de vin, chiar si o data pe luna, gandeste-te la ce iti doresti sa devii in viitor, la statutul tau, la reputatia ta, la binele tau pana la urma. Si nu in ultimul rand, gandeste-te cum poti sa stai inainte Tatalui Tau, un pic ametit de alcool.

  44. 44 Come_to_Earth

    Orice depedenta are un inceput, bunaoara o data pe luna, apoi ocazional si cand ocaziile se inmultesc omul simte necesitatea. N-am intalnit inca un alcoolic inascut. Toti devin patimasi datorita caderii la examenul ISPITA.

  45. 45 lorelai

    citez “h3rry, atunci zic si eu ca nu e grav daca te imbeti o data pe luna si iti bati nevasta, ca doar, e dar o data pe luna, si nu e chiar pacat. sau poate daca curvesti doar o data pe luna, nici aia nu e pacat, ca doar, e o singura data pe luna.”..manu, de ce ai dedus ca h3rry atunci cand bea un pahar de vin pe luna isi bate sotia, sau curveste…sau face altceva de genul acesta. Si data a bea un pahar de vin pe luna il face pacatos inseamna ca Timotei se gaseste in aceeasi barca deoarece si el mai consuma vin (motive de sanatate).

    citez “Orice depedenta are un inceput, bunaoara o data pe luna, apoi ocazional si cand ocaziile se inmultesc omul simte necesitatea. N-am intalnit inca un alcoolic inascut. Toti devin patimasi datorita caderii la examenul ISPITA.”...tu consumi Coca Cola? sa stii ca contine cofeina si poate duce la dependenta!...faptul ca eu beau odata pe luna cola, sau zilnic cafea inseamna ca am ajuns dependent de acestea?? in mod automat si pe furis??

    Daca tot doriti sa argumentati o pozitie, o opinie, faceti-o bine documentati…si nu-i acuzati pe altii de puierilism cand voi insiva nu sunteti departe de el!

  46. 46 manu

    lorelai, nu se poate compara alcoolul cu coca cola sau cafea. Coca-cola si cafeaua baute in cantitati mai mari nu iti iau mintea. Amandoua consumurile pot produce dependenta, si nu sunt sanatoase, dar rezultatele sunt diferite.
    De aceea, nu sunt impotriva alcoolui, nu il consider pacat, datorita versetului care spune: “totul este ingaduit”, dar continui spunand, “dar nimic nu trebuie sa puna stapanire pe voi”.
    Fiecare sa judece in sufletului lui, si sa ia decizii personale, pentru sanatatea sufletului, trupului si vietii lui.

  47. 47 lorelai

    aceasta este cu totul si cu totul un alta argumentatie!

  48. 48 jeannie

    da lorelai, ai ajuns dependenta de cafea.. in mod automat si pe furis :) cred ca manu a vrut sa sublinieze ca atunci cand bei alcool exista o predispozitie vis-a-vis de o bataie din partea sotului deoarece alcoolul nu are aceleasi efecte asupra creierului cum o au cafeaua si coca.cola..

    h3rry.. si cu banii care iei lunar alcool ai putea sa faci o binefacere. promit solemn!.. ~

  49. 49 lorelai

    nu, jeannie nu am ajuns dependenta (cu un pic de studiu ai ajunge la concluzia ca o ceasca de cafea pe zi, nu foarte tare nu provoaca dependenta…si cred ca sunt suficient de matura sa inteleg asta, mai ales daca un medic neurolog imi confirma afirmatiile)...

    si jeannie…tu cati bani dai pe luna pe ciocolata?...si tu cred ca poti face o binefare!

  50. 50 Porta

    Ia să definească cineva dependenţa! Partea chimică din definiţie este favorita mea!

  51. 51 jeannie

    hah.. eu nu mananc ciocolata :p.

  52. 52 jeannie

    well lorelai, asa au crezut si altii.. ca nu’s dependenti de cafea si cand au vrut sa renunte, s’au trezit ca nu pot fiidndca aveau dureri de cap and so on. what ever. faci ce vrei cu viata ta. ce ma priveste pe mine?..

  53. 53 Porta

    ei ei ei, pe unii îi doare undeva între cot şi un punct nedefinit între două blocuri când nu mai beau cafea. Depinde de organism.

    poate sunteţi interesaţi de ce se vindea atât de bine scotch-ul (băutura nu banda de leucoplast…sau whatever) la amerindieni şi de ce şi azi sunt alcoolici din neam în neam. Tot europeanul e de vină!

  54. 54 Robert

    Pacat sau nu, nu ar fi cel mai bine ca sa ramanem departe de vin? Ce ne poate oferi acesta decat o clipa de aparenta placere? Nu ar fi mai bine sa fim precauti daca tot vrem sa il slujim pe Dumnezeu?
    Oare ce piedem atat de important in aceasta viata daca ramanem departe de aceste “mici placeri”?

  55. 55 Come _to_Earth

    lorelai

    tu consumi Coca Cola? sa stii ca contine cofeina si poate duce la dependenta!...faptul ca eu beau odata pe luna cola, sau zilnic cafea inseamna ca am ajuns dependent de acestea?? in mod automat si pe furis??

    Am baut cand eram in Romania din considerente strict egoiste. Sa bei Coca-Cola pe vremea aceea, din doze originale, era luxus pur. Sosit in occident si gasind-o pe toate rafturile, a disparut motivatia consumului de Coca-Cola. Astazi beau apa deoarece dupa Cola din nou trebuie sa beau apo si dintre doua alternative o aleg pe cea mai buna.

    Cafea beau uneori mai multa cand orele indelungate ma obliga a fi treaz iar in zilele mai la relantiu uit cu totul de cafea. Cafeaua si Coca-Cola nu sunt pentru mine independente de altfel pentru multi altii. Beneficiile vs. dezavanteajele consumului de cofeina, sunt indirect proportionale cu cele ale alcoolului si tutunului.

    Argumentul?

    1. N-am devenit dependent de cofeina, chiar daca le-am consumat ocazional sau in mod regulat, ceea ce nu se poate spune despre alcool.

    2. N-am auzit sa-i fi fost ridicat carnetul de conducere cuiva, datorita consumului de cafea, datorita alcoolului deja.

    3. Alcoolul este pe lista interdictiilor multor institutii profesionale pe cand cafeaua NU

    4. Cunoaste cineva centre de dezcofeinizare? Eu personal nu, poate gresesc.

    Concluzie:

    Consumul de alcool este pacat nu datorita statisticilor nici parerilor analitice pro si contra, ci datorita faptului ca o spune Biblia.

    PROV 23: 31 Nu te uita la vin cind curge ros si face margaritare in pahar; el aluneca usor, dar pe urma ca un sarpe musca si inteapa ca un basilisc.
    Ochii ti se vor uita dupa femeile altora, si inima iti va vorbi prostii. Vei fi ca un om culcat in mijlocul marii, ca un om culcat pe virful unui catarg. ,,M’a lovit… dar nu ma doare!... M’a batut… dar nu simt nimic! Cind… ma voi trezi? Mai vreau vin!``

  56. 56 Porta

    Este vreun verset în Biblie care să interzică în mod clar consumul de alcool caşi când ar fi păcat? Aici mă refer la versete care sunt formulate ca porunci şi care înseamnă că sub nici o formă nu ai voie să faci ce este poruncit în ele: să nu preacurveşti, să nu furi. există vreun verset care să interzică alcoolul sub formă de poruncă: să nu bei alcool! care presupune interdicţie totală, ca în cazul poruncilor.

    întreb asta pentru că e sănătos să se ştie cât se poate de clar ce spune Scriptura, ce nu spune şi de ce spune ce spune. Dacă recomandă evitarea băuturii datorită consecinţelor ei posibile, e destul de clar e diferit faţă de o poruncă.

    PAvel îi spune lui Timotei să bea un pic de vin pentru boala lui. Nu putem spune în aceeaşi măsură că dacă e vreo problemă sexuală, de exemplu: să preacurveşti puţin din cauza bolii tale, sau să furi un pic din cauza bolii tale, sau să necinsteşti părinţii din cauza bolii tale. Poruncile interzic categoric sub administrarea pedepselor adiacente, pe când la băutură nu ştiu să existe o interzicere de genul celor din porunci.

    Nu mă înţelegeţi greşit, nu sunt pro-alcool. Dar sunt anti-alcool datorită consecinţelor pe care le poate produce. Alcoolul nu a fost interzis în biserică pentru că era păcat ci pentru că s-a ajuns la o extremă. Astfel, decât să mai facă ravagii s-a hotărât de comun acord să nu se consume alcool de către membri bisericii. Biserica are dreptul să ia astfel de hotărâri şi chiar să disciplineze pe cei pe care le încalcă.

    Aşadar, e mai bine să se spună pe nume realităţii decât să punem în gura Scripturii lucruri care nu le spune. Alcoolul nu aduce nimic bun. La fel este şi cu colesterolul. E un ucigaş eficient. Tot ce trebuie să facem este să nu mâncăm nimic care să ducă la depuneri de grăsime. Facem asta? Nu. Mâncăm pentru că ne place ce mâncăm, nu pentru că e sănătos sau nu. Încă nu am auzit să fie pus sub disciplină un obez, sau un supraponderal. Veţi spune că e boală. Bine, dar şi alcoolismul e boală. Da, dar nu are aceleaşi consecinţe. E drept, una e fenomenal mai gravă decât cealaltă. Totuşi, obezitatea este destul de debilitantă şi este o numărătoare accelerată spre o moarte garantată.

    Dacă îi spui unui supraponderal să nu mai mănânce atâta, sau atât de nesănătos, îţi spune că nu poate să se lase. Dacă îi spui unui dependent de pornografie acelaşi lucru îţi va răspunde la fel, dacă îi spui unui alcoolic să se lase îţi spune acelaşi lucru.

    Deci, unde este limita? Unde este etalonul, standardul ultim? Unde este interzicere categorică şi unde nu?

    E drept, între preacurvie, alcoolism şi obezitate este o mare diferenţă. Dar adevărul e adevăr. Nu avem nici un drept să punem în Scriptură lucruri pe care nu le spune…De aceea părtăşia este în duh şi adevăr, de aceea tot ce facem ar trebui făcut în Cristos, de aceea cel mai tare să-l îngăduie pe cel mai slab, nu ca să-i nenorocească credinţa ci ca s-o zidească în duh şi adevăr. Nu putem tolera orice, dar trebuie să mustrăm, să îmbărbătăm şi să ajutăm…nu?

  57. 57 Come _to_Earth

    Biblia nu afirma ca un curvar, ucigas, hot, sau idolatru (fapte interzise in cele 10 porunci)nu poate fi mantuit daca se pocaieste. Imperative ca:
    EFES 5: 18 Nu va imbatati de vin, aceasta este destrabalare. Dimpotriva, fiti plini de Duh.

    PROV 23: 31 Nu te uita la vin cind curge ros si face margaritare in pahar…..

    au un caracter de porunca, precum cauzele si consecintele betiei ca:

    GEN 9: 21 A baut vin, s’a imbatat si s’a desgolit in mijlocul cortului sau.

    2SAM 11: 13 David l -a poftit sa manince si sa bea cu el, si l -a imbatat

    PROV 31: 4 Nu se cade imparatilor, Lemuele, nu se cade imparatilor sa bea vin, nici voivozilor sa umble dupa bauturi tari;

    GEN 19: 32 Vino, sa punem pe tatal nostru sa bea vin, si sa ne culcam cu el, ca sa ne pastram saminta prin tatal nostru.``

    LEV 10: 9 ,,Tu si fiii tai impreuna cu tine, sa nu beti vin, nici bautura ametitoare, cind veti intra in cortul intilnirii, ca sa nu muriti: aceasta va fi o lege vecinica printre urmasii vostri,

    iar betia ca si fapta o gasim aici:
    1COR 6: 9 Nu stiti ca cei nedrepti nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu? Nu va inselati in privinta aceasta: nici curvarii, nici inchinatorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomitii, nici hotii, nici cei lacomi, nici betivii, nici defaimatorii, nici raparetii nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu.

    Cam multe citate dar eu nu operez cu pareri personale sau deductii psihologice in detrimentul Bibliei. Cuvantul lui Dumnezeu are abilitatea de a se apara pe sine, n-are nevoie de sufleori si are intodeauna dreptate.

  58. 58 Porta

    Nici unul dintre versetele de mai sus nu are caracter de poruncă.

  59. 59 diamia

    Dependenti putem deveni de orice, chiar si de covrigei, dar important e sa ne dovedim noua, nu altora, ca putem renunta cand dorim ceva cu ardoare, in orice moment al vietii noastre…
    Prin asta ne testam puterea de-a rezista la orice tentatie, fie culinara, fie de alta natura.

  60. 60 Come_to_Earth

    1. Sa nu furi

    2. Sa nu va imbatati de vin aceasta este destrabalare

    Care din cele doua afirmatii de mai sus au caracter de porunca si care nu?

  61. 61 Porta

    ...problema e că spune: să nu vă îmbătaţi. Nu spune: să nu beţi.

    Hai să fim clari: a bea alcool nu e păcat. Da? Consecinţele băutului sunt atât de grave încât e mai bine să nu te atingi de băutură. Eu unul nu beau pentru că nu am de gând să o dau în bară. Odată ce dau în bară...nu e de bine…

    ...ştiţi ce înseamnă alcoolic…

  62. 62 Come_to_Earth

    Sa incepem cu inceputul. Am intrebat daca exista vreo diferenta gramaticala (modul imperativ) intre cele doua puncte si nu o diferenta cauzala. Cunosc persoane care dupa un pahar de sampanie o iau razna. Cine poate jalona cu exactitate granita dintre starea de betie si de a fi treaz? Inteleptul spune sa nici nu te uiti la vin decum sa-l bei, tot la modul imperativ.

    Ca sa nu mai despicam firul in patru, eu cred ca abstinenta consumului de alcool este sustinuta de Biblie pe cand consumul de alcool este contraindicata, cu exceptia lui Timotei, dar si acolo sa nu uitam ca Pavel era un fariseu si un bun interpretator al legii.

  63. 63 Porta

    Pavel nu minte şi nici nu întoarce legea ca să îi fie în favoare.
    În cazul consumului de alcool nu avem ce discuta absoluturi. Nu orice imperativ are valoare de lege. Nu există absolut în Scriptură pentru a nu bea alcool. Se contraindică consumul de alcool tocmai datorită consecinţelor negative.

    Mă deranjează când Biserica numeşte păcat ceva ce în sinea lui nu este. Mă deranjează pentru că se ajunge la un legalism penibil în care nu poţi face nimic: cravata e păcat, gelul e păcat, fixativul e păcat, mustaţa e păcat şi alte aberaţii. Nu aperi nici o biserică întorcând Scriptura în favoarea vreunei prejudecăţi sau idei personale. Şi aşa în biserică există destule mituri jenante începând cu Genesa şi terminând cu Apocalipsa.

    A spune lucrurilor pe nume e de mai mare folos decât să etichetezi drept PĂCAT orice nefericire a omului. Da, domne, e rău, dar asta nu înseamnă că în esenţa sa este păcat.

    Ia să spunem că a consuma orice grăsime saturată este păcat, pentru că produce colesterol care duce la probleme de inimă, care se soldează aproape inevitabil cu atac de cord.

    Apropo, la începuturile purtării cravatelor în România, bunicii nu o purtau pentru că arăta spre o zonă anatomică anume. Ia vedeţi puţină istorie a bisericii la capitolul acesta. Veţi găsi nişte idei foarte ciudate.

  64. 64 lorelai

    nu inteleg de ce unii dintre voi nu citesc mesajele celorlalti…sigur consumul de alcool nu este pacat, insa come_to_earth nu asta a afirmat, ci “sa nu va imbatati de vin”...dear poarta, dear, aici sunt exprimate opiniile, ideile, nu supararile fara obiectivitate, asa-i?!

  65. 65 Porta

    eu aveam impresia că tocmai asta spunea. Impresia mea nu e chiar atât de ascuţită. Sorry.

    Deci Lorelai, care e treaba cu supărările fără obiectivitate?

  66. 66 lorelai

    citez “Mă deranjează când Biserica numeşte păcat ceva ce în sinea lui nu este. Mă deranjează pentru că”...argumentul folosit pentru a demonstra ca a te imbata nu este pacat nu este valid: nu este deloc argumentat de fapt. Afirmi doar ce te deranjeaza fara sa demostrezi ca a nu te imbata nu este porunca! Afirmi ca unele sunt porunci si altele nu, pe ce baza, ce criterii?

    1. Sa nu furi

    2. Sa nu va imbatati de vin aceasta este destrabalare
    Cele doua sunt amandoua porunci

  67. 67 Porta

    Faptul că pe mine mă deranjează are legătură cu ceva ce am spus mai sus: că nicăieri în Scriptură nu există vreun verset care să catalogheze consumul de alcool ca fiind păcat. Imperativele biblice folosite pentru consumul de alcool se referă la abuzul de alcool, la beţie. Imperativele folosite nu au statut de Lege, ca de exemplu cele 10 porunci. Formularea “mă deranjează” se referă la iniţiativele unor biserici de a cataloga tot felul de “chestii” drept păcat, când acestea nu au nici o legătură cu păcatul. O astfel de practică este periculoasă, iar pretextul “protejăm biserica” este pueril. Biserica se apără în adevăr nu în ceea ce se pare unuia şi altuia că e într-un fel sau altul. Dacă ceva nu e păcat, nu e păcat. Dacă totuşi se interzice, lucrul normal şi acceptabil, atunci să se spună clar de ce se ia măsura…ceea ce s-a făcut în trecut. Doar că pe măsură ce timpul trece se nasc miturile şi legendele.

    Eu am citit bine ce a scris come to earth, şi acel “mă deranjează” se bazează pe un argument.

  68. 68 lorelai

    da, consumul de alcool nu este pacat!...da, betia este pacat!
    unde ne contrazicem? unde va contraziceti?

  69. 69 Porta

    la partea cu: e interzis să bei alcool pentru că e poruncă...cred…

  70. 70 lorelai

    wow, vorbim doua limbi diferite eu renunt, pentru moment!

  71. 71 dani

    lorelai .. ce zicea D-nul Porta e un lucru adevarat. Un barbat poate intelege perfect ce zice D-nul Porta. Ce e greu de inteles e faptul ca tu te legi de intreg contextul, si rezultatele ulterioare. Da, un barbat supus stresului continuu, poate pierde controlul actiunilor sale si sa ajunga betiv, sa-si bata nevasta din cauza, etc. Si tu te uiti la rezultate sa tragi concluzii.
    Porta zicea: alcoolul nu este pacat, in sine, in schimb betia este. Este o fraza adevarata, dovedita de Biblie. Cand te uiti la cazul de betie si vrei sa-l interzici, vei interzice betia de la nastere, spunand ca alcoolul este pacat.

    Nu cred ca D-nul Poarta doreste sa ia partea betiei. Nici eu, si nimeni, om cu minte intreaga. Dar, tragand concluzii gresite ajungi sa gandesti aferent lor.

    Atunci e simplu. Cine bea si nu se stapaneste, pacatuieste. Cine se apara zicand ca cel de langa el bea, a si pacatuit, deja el doreste bautura mai multe decat se poate stapani, lui ii trebuie doar un motiv plauzibil, o patura sub care se poate ascunde ca sa bea linistit.

    PS: potignire nu egal cu, l-am vazut pe el ca bea si de aceea beau si eu. ca l-am vazut pe el ca bea si vreau sa beau si vreau sa ma imbat si eu crezand ca am o acoperire, e doar o iluzie si o minciuna perfecta a diavolului. din pacate in bisericile noastre se preactica idea asta, des.

    PSS: Cei doritori si in cunostinta de cauza, va rog sa detaliati conceptul de potignire.

  72. 72 Adi

    betivii ajung in iad!
    Galateni 5:21

    exista oameni care beau si niciodata nu s-au imbatat!

    tu, daca stii in constiinta ta ca ii pacat sa bei, fa bine si nu bea!
    dar nu fa nici pe “viteazu”, fariseule, ca stii ca mandria spirituala e cel mai cumplit pacat inaintea lui Dumnezeu.

  73. 73 Porta

    Cui i-ai scris mesajul de mai sus?

  74. 74 Adi

    Nu am avut o persoana specifica in minte.
    dupa cum vezi e primul meu mesaj.

    totusi, e bun ca o cercetare pentru fiecare dintre noi.

  75. 75 diamia

    “Poticnirea”este atunci cand cineva se uita la ceea ce face un crestin, care ar trebui sa fie un model pentru cei din jurul sau, si, in loc de asta, el comite o fapta reprobabila sau indoielnica, si cel nemantuit, sau mai slab in credinta, il ia ca model pe acel crestin, si, slab fiind spiritualiceste, cade in pacat…

  76. 76 remus_viorel

    Domnul Isus sa ne fereasca de astfel de pacat…eu am o ispita in casa la mine legat de acest subiect…Dumnezeu sa va binecuvinteze…va rog sa va rugati pt mine si fam mea…

  77. 77 Tina

    Eu sunt foarte de acord cu Come to Earth, are o logica in tot ce spune si un argument BIBLIBC destul de puternic. Celorlalti le spun: nu va lasati amagiti de diavol care incearca intr-un fel sau altul sa va lege de pamint de lucruri neinsemnate. Doar se spune ca NIMIC MURDAR NU VA INTRA IN IMPARATIA LUI DUMNEZEU. Cautati sa fiti umpluti cu Duhul Sfint decit de alcool.

  78. 78 Cosmin_281

    Toate sunt bune, doar sa nu faci excese, fiindca tot ce ii in execes e patima , iar patima este pacat.

  79. 79 IOV

    Pacatul consta in faptul ca ne batem joc de Templul Trupului Nostru. Ca si fumatul, alcoolul in exces “dauneaza grav sanatatii”. Dumnezeu vrea ca noi sa ne sfintim trupurile nu sa ne batem joc de ele. Stim ca Isus era bautor de vin, a transformat chiar si apa in vin, dar El nu a baut niciodata cat sa se imbete. Pavel ii recomanda lui Timotei sa bea vin pentru ca avea probleme cu stomacul. Deci in privinta vinului cred ca putem bea fara gija un pahar la masa fara sa pacatuim fata de Dumnezeu. Totul e sa stim cand sa ne oprim.

  80. 80 acelasi

    Domnul Isus a baut vin ,e clar ca stand la masa cu vamesi si pacatosi cum spune cuvantul acestia nu cred ca iau pus pe masa suc de pòrtocale ci vin ,acum e adevarat ca in acel timp vinul era mai mult apa decat vin dar eu cred ca vamesi beau vin si Domnul dat fiind ca a fost acolo cu un anume scop biblia spune ca a baut vin, bineinteles cu limita.Pacat?nu e pacat sa bei un pahar de vin sau o bere dar nu mai mult de atat caci ce trece peste o bere deja e PLACERE si eu zic parerea mea caci cel mult 100 gr de vin nu mai mult pt ca vinul e periculos si te ameteste repede iar daca teai ametit e pacat pt ca te complaci deja si cuvantul spune ca bauturile ametitoare nu sunt placute Domnului.Eu beau bere fara alcool iar bere cu alcool niciodata mai mult de 100 de gr si asta din an in pasti ,nu beau din principiu pt ca zic eu ca este bine sa te abti de la bautura,dar daca cineva bea 1 bere sau un pahar de vin nu e nici un pacat, doar ca paharul de vin sa nu aibe marimea celor de la MCdonalds:)(grande )iar pt cine a avut probleme cu bautura sau trece peste masura nici macar pic de alcool sa nu guste.

  81. 81 larry

    Acelasi cam dai din gard in gard. De unde ai mai scos-o ca cu paharul mic nu mare ca la Mc Donald si ca isus a baut vin? Vin in NT inseamna mai multe chestii. Vinul accoholic este fermentatie si este privit de israel ca ceva alterat, stricat, ceva care nu e bun. Dumnezeu a facut toate lucrurile bune, nimic stricat. Chestia acea cu berea trage mai mult la patima decit la necesitate. taca te poti lasa de ae, lasa-te daca nu poti roaga-te sa fi izbavit.

  82. 82 beverly

    crestini betivi!!:))))) :O:O:O:O

  83. 83 acelasi

    Larry vezi ca dai din sant in sant,mai gandeste si tu larry inainte sa vb sau sa dai cu presupusul ca vin inseamna mai multe chesti?¿vin inseamna vin si scritorul la asta sa referit la vin care poate fi amestecat cu apa ,care poate fi fermentat ,vin rosu,vin alb,iar mustul e must si nici decum vin,vin fermentat era in israel dupa cum citim in proverbe ,si in alte carti ale V.T,asa ca nu cred ca era privit de toti israeliti ca ceva stricat ca de exemplu vamesi ,in biblie scrie ca Domnul isus a stat la masa cu ei si a baut vin ceea ce tu nu poti dovedi ca a fost nefermentat, cand scritorul a vrut sa spuna nefermentat sa referit la cina cea de taina cand a spus ca au baut din primul rod al vitei si care e primul rod?nu cumva mustul?si de ce apostolul Pavel a spus ca Diaconi sa nu fie bautori de mult vin?nu cumva pt ca daca bei mult vin te ameteste si imbata?eu cred ca da,mai documenteazate din punct de vedere biblic si scrie dupa ce esti sigur pe tine ca ceea ce scri e corect din punctul scripturi.De pahar iar nai inteles ,eu spuneam ca nu e pacat sa bei un pahar de vin sau o bere si asta pt cei care stiu sa se abtina ,eu nu am probleme de nici un fel cu bautura numi place si nici nu o sustin dimpotriva principiul meu este ca bine e sa nu bei defel dar daca bei o bere sau un pahar de vin nu faci nici un pacat,pacatul intervine deja cand te ametesti de la bautura sau daca te imbeti da atunci e pacat ceea ce eu ma gandesc ca un adevarat crestin nu face asta ,pe cat ca sunt si care se mai “indoaie”din cand in cand si foarte rau pt cei care fac asta pt ca pacatuiesc si devine placere iar placerea obisnuinta care poate duce la dependenta,de aceea repet ca bine e sa nu bei deloc bauturi alcoolice.

  84. 84 matilda

    Adevarul este unic,normal!Intotdeauna adevarul este unic. Din cate cunosc eu,Biblia spune foarte clar ca este pacat sa te imbeti(asa cum au scris mai multi mai sus),pentru ca exista 2 mari riscuri: 1.sa savarsesti fapte reprobabile, sub ‘auspiciile’ celui rau; 2.sa devii dependent(ceea ce nu este altceva decat inchinare la idoli,in cazul acesta ‘idolul’ fiind alcoolul).In ceea ce ma priveste,consider ca nu este nicio greseala,daramite un pacat sa bei,de exemplu,vin,intr-o masura care iti imbunatateste sau mentine sanatatea,fara a te afecta in mod negativ.De exemplu,eu am baut mai demult si probabil voi mai bea putin vin(2/3 degete pe pahar)seara,pentru ca imi face bine.Nu pot sa spun ca am fost bolnava si am avut neaparata nevoie de el,dar pur si simplu mi-a facut bine.De ce vin?Pentru ca are,ca si mustul(si spre deosebire de alte bauturi alcoolice),proprietati deosebite,insa se gaseste mult mai usor decat acesta.Alte bauturi alcoolice nu-mi starnesc niciun fel de interes,si nu-mi vor starni niciodata,pentru ca nu au de ce.Parerea mea este ca fiecare trebuie sa studieze problema cu seriozitate si subiectivitate,fara a generaliza,fara a privi la altii,si daca nu se pot limita sau daca,dimpotriva,pot sa se limiteze,sa ia deciziile corespunzatoare.Domnul ne-a promis fiecaruia intelepciunea necesara pentru a fi liberi in hotararile luate,si pentru ca,in acelasi timp,sa ne bucuram de viata din belsug pe care ne-o da.

    Si,desi nu legat in mod direct de subiect,ci de cateva comentarii de mai sus,mai am ceva de ‘comentat’.Spunea cineva ca pe banii pe care ii dam pe o sticla de bautura putem sa facem o binefacere.Binefaceri se pot face si pe alti bani.Pe orice mancare mai pretentioasa pe care-o dorim,pe orice piesa de imbracaminte mai ‘fancy’,pe orice,absolut orice ne place sa avem si de care nu avem neaparata nevoie.E foarte usor sa arati cu degetul si sa acuzi : “Ha!din cauza faptului ca bei ocazional,ratezi ocazia de a face un bine-deci este un pacat sa bei!”,fara sa te gandesti la propriile mici placeri,din cauza carora,in mod inconstient(sau poate constient)si constant ratezi multe ocazii de binefacere. Inainte de a ne ocupa de paiele din ochii altora,haideti sa scoatem intai barnele din ochii nostri.

  85. 85 kerigma

    iertata-mi fie intrebarea: Come_to_Earth este tip sau tipa? :D (nu e nimic personal, doar o curiozitate de-a mea)

  86. 86 airish

    mi-a placut ideea “Adevărul se poate găsi numai individual, punând totul la îndoială!” din textul initial !! :)

  87. 87 alexandru

    Parerea mea :
    1 – alcoolul dauneaza grav sanatatii !
    2- alcoolul este clar , drogul secolului 21
    3- consumul excesiv , iti formeaza o lume, din care…..offff, e atat de greu sa iesi…..
    4- sistemul nervos e o lume inexistenta …
    5- fara consum excesiv , va rog enorm !
    6- mai bine, ne sinucidem ! :|:|:|:|
    7-sorry , un mare adevar….
    8-multumesc

  88. 88 maat

    “Eu beau putin cite putin, pin capul meu pe umeri nu mai pot sal tin…” Bautura un antidepresant in cantitati mici, dar perioada incubatiei este practic invizibila. Un killer mai lent oarecum…

  89. 89 Mike

    Doreai sa spui antidepresiv….ceea ce, chiar si scris corect nu prea e adevarat. Din punct de vedere biologic, alcoolul etilic este un stimulator al sistemului nervos central, si deasemenea produce dilatarea vaselor de sanger, ceea ce, implicit accentueaza activitatea sistemnului excretor, si, pe deasupra induce senzatia de caldura. Concluzia: in cantitati mici acloolul este “bun”.
    Antidepresiv, cum zice si tu, maat, devine in momentul consumului excesiv, atunci cand, “iti ineci problemele in alcool”.

  90. 90 maat

    Scuze, recunosc mam exprimat gresit. Nu prea stiu astfel de amanunte, doar miam expus parerea ca nu e prea bine de intrebuintat alcool regulat, de altfel cantitatea nu conteaza, doar regularitatea.

  91. 91 Mike

    Cantitatea determina regularitatea, referindu-ma la o regularitate bolnavicioasa, o regularitatea transformata in viciu.

  92. 92 CRISTIAN

    Eu am fost un mare fan al vinului. Era singura bautura alcoolica care imi placea si am citit cateva carti de specialitate (oetnologie) despre tehnoligii de preparare a vinului. In una din acele carti, nici intr-un caz intr-un tratat teologic, am gasit un scurt istoric al evolutiei acestor tehnologii si in unul din pasaje scria urmatoarele lucruri despre consumul de vin in antichitate: vinul se consuma de obicei in urmatorul amestec – 1 parte vin si 5 parti apa; doar la mesele oamenilor instariti se servea, uneori, in compozitie mai concentrata – 1 parte vin si 3 parti apa. Vinul este o bautura insabila si era considerat o bautura rara pentru ca nu exista o tehnologie de pastrare eficienta si care sa ocupe spatiu putin: de exemplu atunci se sigilau cateva vase de lut si se cufundau pana la fundul unei fantani. Va dati seama ca nu toti isi permiteau si ca nu exista o cantitate mare pe piata. Azi se pastreaza datorita stabilizarii vinului cu dioxid de sulf urmata de sigilarea in butelii de sticla.

    In plus Vasele din care se bea la masa erau in general de dimensiuni mici. Cam cat un paharel de tuica sau putin mai mari.

    Asadar servirea vinului la masa din Cana Galilei este un argument nefondat in pleduaria pentru consumul de alcool. Zece pahare din acelea cu vin si multa apa nu fac cat un pahar de 200ml de vin din ziua de azi.

    Sunt de acord ca alcoolul in sine nu este un pacat. Dar efectele lui conduc, cel mai adesea, la pacat: fie ca pacatuiesti tu ca si consumator, fie, si mai grav, ca faci prin libertinajul acesta pe altul sa pacatuiasca. Si atunci de ce sa nu taiam raul de la radacina?

    Eu cand am inceput sa incerc sa fiu crestin inca mai consumam ocazional cate un paharel de vin, doua chiar. Apoi am invatat ca un bun crestin trebuie sa ife ascultator caci ne spune Cuvantul ca Domnul Iisus ni S-a facut mantuitor prin ascultare de Dumnezeu Tatal. (Filipeni 2:8) Dar a ascultat nu numai cu urechile ci si cu fapta. La fel si noi crestinii trebuie sa ascultam de cei pusi de Dumnezeu sa conduca, cu fapta. Lozinca “Fac ce vreua, fac ce-mi place, e viata mi-a, nu-mi pune nimeni obloane” nu este continuta de nici un verset din Biblie. Cel putin nu cea crestina, dar cu siguranta ca face parte din teologia celui rau – aduceti-va aminte ca le-a spus sarpele lui Eva si Adam: faceti ce poftiti, caci Dumnezeu v-a inselat si vrea sa va restrictioneze sa nu fiti asemenea cu El.

    Luati in considerare si urmatoarele 2 aspecte care as dori sa vi le aduc in vedere: 1 Legile omenesti opresc un om care a consumat un paharel sa se urce la volan si sa conduca. Daca legea omeneasca spune ca dupa un paharel poti face accident, atunci pe autostrada care duce spre Cer oare tu vei putea conduce si pe altii spre mantuire fara sa faci vre-un accident? 2 Daca vrei sa fi de incredere ca si crestin trebui ca tu insuti sa fi un exemplu. Ori daca fie tu pacatuiesti sub influenta alcoolului, fie ii faci pe altii, cata incredere mai prezinti oare? Domnul Iisus numeste pe Sfantul Ioan Botezatorul cel mai drept barbat nascut din femeie, dar Biblia ne mai spune si ca nu a consumat vreodata bauturi tari.

    Inchei cu o intamplare reala din satul Costila, judetul Zalau (cred). Era acolo un preot credincios, ravnitor, care a investit tot ce primea in zidirea bisericii. Si pentru aceasta Dumnezeu i-a dat darul proorociei si de facere de minuni. Si facea preotul acesta tot felul de slujbe pentru vindecarea bolnavilor. Si a venit o femeie la el care avea o fica posedata. Si i-a facut slujba de exorcizare dar demonul nu a plecat. Asa ca in alta zi au bagat fata intr-o camera si a mai chemat 2 preoti din satele invecinate si un diac si au inceput iarasi slujba. Si a inceput dracu sa urle si sa o poarte prin toata camera si sa-i sticleasca ochii de tremurau toti din camera mai putin preotul cel evlavios. Si zice la un moment demonul catre ceilalti 2 preoti asa: – Cu tine si cu tine nu am nimic. Ca voi dupa ce iesiti de la biserica mai mergeti si prin carciuma la cate un paharel. Dar acesta tare rau ma chinuieste.

    Frate draga care citesti, daca ai un pahar de vin sau bere pe masa, nu ai vrea sa il inlocuiesti cu o Biblie? Si in loc sa bei zilnic cate un paharel, nu mai bine sa citesti macar cate un capitol?

    PS: Fata a fost pana la urma vindecata. Intamplarea am mi-a fost povestita de cineva dintr-un sat vecin cu satul Costila, care cunoste pe diacon, pe preotul cel ravnitor si pe inca unul din preotii ce au participat la acea slujba.

  93. 93 Mike

    Un pahar nu, 100 de pahare da, pacat se cheama.

  94. 94 chili

    orice lucru care pune stapanire pe tine e pacat

  95. 95 chili

    o intrebare care nu se leaga de subiect….de ce numele meu este scris cu rosu?:D

  1. 1 Este pacat sau nu? « Adevarul este UNIC

Tu ce crezi?