Loading ...
Îşi plecă privirea. Odată cu ea se plecă şi chipul său. Închise ochii… nici un cuvânt… Tăcerea din jur era la fel de lină precum lacrima ce se prelingea pe obrazul de gheaţă. Lăuntrul i se frământa ca o conştiiţă muribundă.
Rămase tăcut. Plîngea, iar lacrimile îi curgeau din inimă prin ochii închişi. Îşi sprijini creştetul în palma dreaptă. Nici un suspin. Nici un sunet. Lăuntrul îi murea dar nu-l auzea nimeni.
Îşi puse degetele pe pielea chipului, prinse de ea şi trase încet. Pielea feţei i se întinse ca o mască... Trăgea tot mai ferm şi mai puternic. Trăgea atât de puternic încât în dreptul urechilor pielea începu să plesnească. Se rupea. Mai trase încă o dată. Pielea se rupea în jurul tâmplei, a gâtului şi a urechilor. La un momentdat pielea plesni. Rămase cu pielea vechiului chip în mână. Sub ea era un chip nou, totuşi cu aceleaşi trăsături ca şi vechiul chip. Când se rupse pielea, boteză noul chip şi totuşi vechi în trăsături, cu o respiraţie ca a unui om care tocmai iese din apă având nevoie de aer. Lacrimile încă mai curgeau, ochii încă erau închişi. Ştia ce era şi cum era noul chip şi totuşi vechi.
În cele din urmă deschise ochii. Privi la masca ce atârna de mână prelingându-se din prinsoarea pumnului. Un inel de foc îi cuprinse braţul. Cobora repede pe braţ în jos către pumn. Masca, pielea veche se mistuia într-un fum negricios. Un fum greu. Desprise prinsoarea pumnului pentru a lăsa şi ultimele făşii de fum să dispară. „Toate-s vechi şi nouă toate.”
Câte măşti va mai rupe? Cîte piei va mai jupui? Câte feţe va mai boteza până în clipa morţii?
Lacrimile curgeau şiroaie pe chipul cel nou şi totuşi vechi. Începeau să se usuce. Privirea i se transformă din durere în încruntare. Şuvoiul lacrimilor se îngusta pînă când curgea doar o lacrimă, din ochiul stâng. Privirea îi încremeni în mânie, apoi în furie. Era o privire de de foc rece, ca arsura unui cub de gheaţă.
Ultima lacrimă se chinui să iasă din inimă, îi străbătu cu greu fiinţa. Ajunse în ochiul stâng şi se căzni să iasă. Se prelinse obosită până în dreptul obrazului. Urma ei se uscă pe obraz, înăsprindu-i chipul, lăsând o cicatrice subţire. Lacrima tremură pe obraz ceva timp. Tăcută ca şi totul în jurul lui muri arsă pe obraz.
Privirea îi rămase neclintită, sticloasă, topită, arzândă.
Se ridică tăcut… privi ieşirea… se îndreptă spre ea…
... linişte…
Loading ...
..intr-o zi, ma voi arunca in bratele Lui si voi plange …si voi intelege totul. abia atunci voi intelege totul.
..lacrimile mele se vor topi incet in palma lui..
...va fi liniste…
....foarte profund…
Zi de zi ,clipa de clipa,trebuie sa semanam tot mai mult cu Isus
Nu pot sa nu remarc paralela dintre text si o sarbatoare religioasa foarte importanta la noi..”Schimbarea la fata”. Textul este impresionant poate putin macabru.Trebuie sa ai un suflet foarte profund sau cel putin sa fii afectat foarte tare de un lucru sau de o fiinta din viata personala ca sa pori scrie asa ceva. Nu vreau sa critic persoana si voi face referire doar la text. Este plin de imagini vizuale motiv pentru care poti fi foarte usor purtat in acea lume. Insa nu imi pot da seama unde este linistea, caci este al naibii de dureros sa-ti smulgi pielea de pe fata. Incercati sa va smulgeti pielea din jurul unghiei si veti simti numai o farama din durerea pe care a simtit-o persoana respectiva cand si-a smuls pielea de pe fata.
you still don`t get the point.
Va mai boteza câteva feţe până când negrul sicriului îi va sigila metempsihoza etică. Omul nu poate decât să îşi smulgă feţe şi feţe, în speranţa…în nădejdea că va trebui să se oprească în final…cândva. Omul care îşi smulge feţele este înţeleptul. Omul înţelept se vede şi din afară şi din lăuntru. E conştient că din cauza mizeriei lăuntrice trebuie să îşi smulgă faţa. Dacă nu ar şti că e imund nu ar smulge nimic. Ar lăsa-o aşa cum e, să mustească. Astfel omul se dezbracă de vechi şi se îmbracă în nou…cel puţin în parte…
Nu se referă cumva liniştea la ceea ce rămâne în urma celui ce pleacă? Dacă aşa stau lucrurile înseamnă că liniştea nu este în el. Hm, lumii nu îi pasă de el. Ea îşi vede în continuare de ea pe când el trebuie să îşi poarte zbuciumul în lăuntru…
Nu vi s-a-tâmplat să deveniţi conştienţi de întrebări ce sună a clişeu pentru toţi ceilalţi? E nesimţit de crunt sentimentul…mă rog, pentru mine a fost…este. Să devii conştient! Îţi înfige o oglindă adânc în lumina şi întunericul a ceea se numeşte “eu, şi tot ceea ce alcătuieşte persoana mea.” Te forţezi să priveşti pentru că instinctul e să te închizi şi să păseşti înainte. Orice privire înseamnă un “face off.” Unii îi spun sadism, alţii masochism, iar fanii mixturilor îi spun cocktail de “chestii.” Ei, se putea şi mai rău de atât.
Vă doresc, oricât ar fi de frământător şi de zdrobitor, multe “face off”-uri ziditoare.
...eu…
Si mi-am purtat zbuciumul inlauntrul meu pana in ziua cand am acceptat sa i-l dau lui Dumnezeu ca El sa aduca lumina Sa in toate cotloanele ascunse ale fiintei mele si sa schimbe mai mult, tot mai mult viata mea.
Iti multumesc pentru urari, Porta, Doamne-ajuta!
Am o întrebare de ordin ştiinţific, mă rog, de cercetare ştiinţifică: care sunt sursele ideilor pe care le exprimaţi pe reper? Vă întreb pentru că se exprimă o puzderie de idei, care mai de care mai variate. Acestea se nasc dintr-o experienţă personală fatică, sau din citirea unor anumite cărţi.
Eu unul sunt foarte curios să ştiu pe ce îşi bazează comunitatea reper teoriile. Vă rog să vă simţiţi liberi să răspundeţi oricum vreţi.
ps. De ce sunt aşa puţine posturi la “articolul” acesta?
Oameni, Scriptura, carti, educatie, mediu, experienta etc Teorie impletita cu practica.
E profund articolul asta si greu, in acelasi timp. Iti cere timp
sa-l citesti, apoi timp sa-l aprofundezi si pe urma timp sa scrii un comentariu. Si timpul uneori lipseste din ecuatia zilnica a alergarii dupa vant.
Si, poate, ca nu prea sunt multi oameni care accepta sa-si dezvaluie mastile pe un blog, chiar daca el se numeste reper si e mai altfel decat celelalte bloguri.
Teoriile vin din din experienta mea de douazeci si ceva de ani (nu e o experienta fff vasta, dar e tot ce-am adunat, bun, rau, intristare, bucurie, pace, liniste…)
cat de mult conteaza pentru tine, porta, cauza unui efect, atata timp cat poate sa-ti dea tie un impuls sa concepi o idee premergatoare acumularii de experienta? poate e un proces simbiotic.
Vă propun să scriem aici, la acest articol, idei despre artă şi cultură.
Discuţiile au o anumită dinamică. Uneori se abat de la subiect. De la textul de mai sus se poate intra în orice fel de discuţie, aproape. Totuşi, este într-o atmosferă literară, fapt pentru care va încurajez să porniţi, fie aici, fie într-un sector special discuţii despre artă şi cultură.
Îmi doresc acest demers pentru că am citit post-uri care spunea că artiştii creează pentru că nu se înţeleg pe ei înşişi. Ei bine, eu unul cred că este o gândire mult prea simplistă pentru a desemna ceea ce numim artă.
Dacă cumva corzile sensibilităţii voastre artistice au fost mângăiate de idei sau zgândărite de idei atunci ar fi frumos şi de folos comunităţii reper cât şi pentru cei cu care comunitatea reper intră în contact să dezbatem!
...eu…