Daţi Cezarului ce-i al lui…

Să fiu sincer, de fel sunt creştin mai mult cu numele, încă parcă dominat de “schisma” aia spirituală dintre “sacrul” de duminica şi “profanul” din restul săptămânii, realitate care ne caracterizează cam la mulţi vieţile. Dar, pentru că încă mai visez să ajung un creştin “practicant”, şi credinţa asta creştină să aibă relevanţă în toate domeniile vieţii mele, îmi iau câteodată “curajul” să merg până-n pânzele albe doar-doar de-L găsesc pe Dumnezeu, voia Lui, în ceea ce mă doare (chiar dacă poate că lucrurile respective încă nu sunt realităţi personale – deci ar mai putea suferi amânare, dar mă gândesc să încep să adun de acum principii pentru zile negre).

Aşa că, de câtva timp mă frământ cum să fac cu teoriile şi toata teologia nou-testamentală despre supunerea faţă de autorităţile “pământeşti”, respectiv bine-cunoscutele cuvinte ale Domnului Isus: “daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”; deci, cum să fac cu acestea când e vorba să trecem la practică? Cum şi cât să le contextualizez cu: noi, acum şi aici?

Să fiu şi puţin mai concret: munca la negru – şi aici, şi dincolo, şederea peste viză sau ilegal. Sau poate ceva mai la îndemâna oricui: copyright-urile care ne cam lipsesc cu desăvârşire…

Cred că deschidem o adevarată cutie a Pandorei cu astfel de întrebări. Totuşi, merită încercat. Voi ce credeţi? Vi-s clare? Dacă da, cum sună? Daca nu, poate că reuşim să le lămurim întrucâtva…

Laspin

Ce-au zis alții


  1. 1 Filip

    Din momentul in care mi-am permis dpdv financiar, am inceput sa-mi cumpar bilet de tramvai.
    Din momentul in care-mi voi permite dpdv financiar, voi cumpara software cu licenta. In masura in care exista pentru nevoile mele, folosesc software gratuit si/sau open-source.

    Sistemul legal romanesc nu mai permite munca sub baza unui contract de colaborare (ca pana acum cativa ani). Daca vrei sa lucrezi, te angajezi (la firma ta sau la alta). Dar sunt situatii in care o firma colaboreaza cu oameni, pentru diverse sarcini. Firma ar avea pierderi financiare daca i-ar angaja pe acei colaboratori, pentru ca nu are sa le ofere constant de lucru. Atunci lucreaza cu ei la negru. Vorbesc din experienta… de ambele parti.

    Daca am fi acum 3000 de ani, pe vremea lui David, probabil ca la lista de aplicatii concrete (pe langa munca la negru si copyright) am pune si: painile din templu sunt sacre si nu pot fi mancate decat de clerici.
    Totusi, David…

    Exista cateva adevaruri negru pe alb. Majoritatea, insa, au nuante de gri: fiecare-si alege o nuanta, dar asta nu inseamna ca e singura nuanta. Pavel o spune frumos in Romani 14.

  2. 2 lost

    care sunt practic cele clare negru pe alb? oare nu exista situatii in care toate pot sa devina gri? ce anume nu e relativ in ziua de azi?

  3. 3 Filip

    Daca te referi la faptul ca nu exista adevaruri “negru pe alb” universale, acceptate de catre toti, sunt de-acord.

    La urma urmei, nu e important ca aceleasi lucruri sa fie adevarate pentru toti oamenii. Sau cel putin nu sub aceeasi forma!

    Un adevar “negru pe alb”: exista Dumnezeu, exista viata dupa moarte.
    Cine se mai incumeta sa afirme alte adevaruri “negru pe alb”?

  4. 4 emanuel-ihtys

    Mi se pare foarte interesanta intelegerea lui Richard Wurmbrand, eroul credinei asupra acestei afirmatii a Domnului.Evreii trebuiau sa dea imparatului ceea ce i se cuvenea,Dar, ce ii apartinea lui in mod legitim in Palestina?Nimic.Armata romana invadase Palestina prin forta si o stapanea prin cruzime.Chiar si istoricul Iosif Flavius a consemnat ca atunci cand evreii s-au rasculat cerand un minimum de drepturi umane, romanii au crucificat atat de multi, incat n-a mai ramas lemn pt cruci si nici loc unde sa fie puse.Sa dati Cezarului ce este al Cezarului inseamna sa nu-i dai nimic alceva, decat o cizma in spate!
    Sunt de acord cu aceasta perspectiva : Cezarii nu au facut nii un parc, nu au construit nici un ANL, nu au dat nici o paine gratis, nu au facut nimic bun in Palestina.Deci ce merita Cezarul: aceea cizma bine infipta in spate!

    La multi idea de sacru si profan nu este clarificata bine nici teoretic!O delimitare pe care o face Mircea Eliade si nu Biblia!
    Biblia spune sa slujesti!Si sa faci acest lucru constient ca Dumnezeu e seful! Sa-l ducem peste tot cu noi!Nu e cu nimic mai sfant unul prin faptul ca canta decat unul care face mecanica.
    Daca l-am intreba pe un porcar pt cine lucrezi? Aparent ,pt porci.Raspunsul bun: pt fermier.Noi lucram pt Dumnezeu fie ca suntem aici platiti sau nu!
    Perdeaua din launtrul templului s-a rupt.

    Si eu ma lupt sa nu am un crestinism nominal ci unul practic!

    Acuma fiecare Cezar isi face recensamatul, numaratoarea ? Eu ma bucur pt ca am fost scris in Cartea Vieii, si lupt zi de zi pt a creste in pocainta, sfintenie, caracter, compasiune ,continut!

  5. 5 laspin

    oameni buni, hai s-o luam mai sistematic! macar sa incercam:

    eu zic cat ne pricepem sa luam la bani marunti invatatura biblica despre faza cu ce-i al Cezarului. Asa in 2 pasi: intai sa facem o exegeza (zic bine?), adica sa vedem care a fost contextul unor texte ca cel de fata in care insusi D-l Isus se refera direct la treaba asta. Si deja unii din voi ati vorbit despre contextul mai ales cultural si istoric. Deci Cezarul n-avea nici un drept, asta-i foarte clar! In ciuda acestui fapt, Domnul Isus pare sa incuviinteze exact contrariul: Dati-i Cezarului ce-i al lui! De drept nu-i al lui, dar dati-i banul! e necinstit, la limita nedreptatii, dar dati-i ce pretinde! Deci daca citesc textul asa cum apare el, nu e pomenit nimic de “cizma-n spate”... Evident ca nici mie nu-mi convine, da trebuie sa-l credem pe Dumnezeu pe Cuvant. Sau nu?
    Deci cel putin din acest text, asta a fost spus pentru ei, acolo, si atunci.
    Acum abia trec la faza a doua: ce sa iau pentru mine, aici si acum? Unde-i relevanta (sau trebuie sa aiba?)acelei invataturi date de Isus atunci, pentru contextul meu cultural, istoric, azi?
    Astept pareri!
    Dumnezeu sa ne intelepteasca!

  6. 6 santiago

    eu zic sa trageti o privire si aici ca sa nu repetati aceasi discutie.
    p.s.
    laspin, era frumos sa-l anunti pe filip, ca ai mai avut articolul publicat si in alta parte.

  7. 7 laspin

    santiogo, daca bine-mi amintesc, dupa ce i-am trimis articolul la filip, mi-a zis ceva de genu: am sa-l public, da’ acum citesc discutia de pe aercurat. (si inca de a-l trimite si la filip mi-am zis ca oricum e ceva corespondenta intre saiturile astea din moment ce cam fiecare are un link de trimitere pe saitu’ celuilalt)...
    iar dorinta mea sincera a fost si e sa-mi lamuresc niste framantari.. si din moment ca pe aercurat mi s-a parut ca discutia a ramas neterminata, m-am gandit sa o mut putin… poate-poate… oameni noi – pareri noi, discutii noi:)
    da, tre sa fiu sincer: e si nevoia de afirmare in spate, pe care ma rog la Dzeu sa mi-o pot canaliza unde trebuie…
    daca e informatie redundanta, si mie imi pare rau… si chiar iti multumesc ca ai pus linku la discutia de pe aercurat.

    (poate ca commentu’ asta trebuia sa-l purtam pe privat; cer scuze gazdelor pentru spatiu ocupat pe langa subiect)

  8. 8 santiago

    filip?!? obiectii, cereri, reclamatii, scuze, etc??

  9. 9 Filip

    santiago, laspin mi-a spus ca a publicat articolul si pe aercurat, asa ca am citit discutia de-acolo inainte de a-l publica aici. Lucruri nezise mai exista inca pe acest subiect.
    Sper ca nu intram sub incidenta legii copyright-ului, avand in vedere ca am obtinut permisiunea autorului :D.

  10. 10 Laspin

    sa consideram ca i-am dat cezarului ce-i al lui la faza cu articolul mutat de colo colo:) (desi ca tot vb de corectitudine, nush daca incadrez bine, dar cred ca e mult spus “corectitudine”...cred ca era mai bine si pentru mine, si pentru voi “gazdele”, si pentru cei care citesc, sa se fi anuntat pentru potentialii participanti la “dezbatere” ca mai exista discutia si pe aercurat tocmai ca sa nu devina ineficienta treaba, aparand informatie redundanta; poate nu e rau sa se tina cont pe viitor! cred ca nu are nimeni vreun alt interes decat sa ne slujim unii altora cum si cu ce putem mai bine)

    acestea fiind zise, cred ca am putea relua comentariile! chiar ca nimeni nu mi-a mai raspuns… si mai avem de discutat destule: dupa ce-i dam cezarului ce-i al lui, teoretic, tre sa vedem cum face treaba asta in practica, mai ales in chestiile alea mai subtile, gen copyright-uri (ceva ce ma tot framanta in ultima vreme: ce te faci cand “cezaru”-i o formatie/artist crestin, “fratele tau in Domnul”?! de fapt n-ar trebui sa facem distictie intre oameni, nu? si la “frati” sau si la “cei din lume” tot furt s-ar chema, sau nu?)

    Scoata-va D-l la lupta!
    Astept sageti! (da daca se poate sa nu fie prea ascutite, sa fie din alea “fratesti”:))

  11. 11 R.M.

    Am inceput sa zambesc cand am ajuns la sfarsitul comentariilor. Si asta pentru ca citind tot asteptam sa faca cineva o afirmatie clara odata. Materialul s-a terminat, si afirmatia n-a mai venit. Ei bine, voi face eu una, cu inima impacata.

    1. Sa folosesti software nelicentiat (pin cazurile in care se cere o astfel de licenta) este furt. Faptul ca nu ti-l permiti este total irelevant.

    2. Sa nu achiti taxele datorate statului (inclusiv prin munca la negru) este furt.

    Mai sunt si alte situatii, dar nu imi bat capul cu ele atata vreme cat acestea doua, cele mai mari, sunt in primul rand calcate si in al doilea rand disecate si teologizate la nesfarsit in cautarea de motive si scuze pentru sustragere de la lege. Si asta in mediu crestin, bineinteles.

  12. 12 licantrop

    ba mai mult… considerand ca toate monezile ce aveau chipul cezarului pe ele shi fiind batute (fabricate) de Cezar erau ale lui, atunci Isus a zis sa fie datzi totzi banii cezarului nu numai zeciuiala sau taxa sau mita… deci cu alte cuvinte Dzeu nu are nevoie de banii noshtrii, nici macar de zeciuaiala sau “onestitatea” noastra, ci El vrea inima… pe Dzeu nu-l potzi mintzi iar banii shi onestitatea in orice domeniu se refera la relatziile cu oamenii… aici intervine zona gri… iar parearea mea este ca il iubesc pe aproapele meu ca pe mine – nu mai mult – shi nu vreau sa ajung sclavul nimanui… deci daca furtul meu nu provoaca falimentul firmei de soft, ma simt super ok cu furtul… shi pe de alta parte shi eu dau pomana la tziganii de la semafor… fiecare dupa puterea lui…
    unii gandesc prea mult… eu ma simt mai bine daca pot avea ceva pe gratis decat sa dau bani… nu e vina mea ca aia nu-s in stare sa-shi protejeze produsele…
    sunt profesori care te lasa la examen cu toate cartzile posibile pe masa… de ce?... pt ca unele chestii nu se pot fura… la fel cum unii ishi inchiriaza DVDuri shi nu pot sa le vada pt ca sunt prea proshti sa-shi downloadeze softu pt a le vedea…
    atzi vrut economie de piatza?... cel mai puternic (deshtept) supravietzuieshte. PUNCT

    de ce nu se mai poate scrie la ultimul post? ala cu astrologia… eu nu am dreptul la o parere?
    rushinica

  13. 13 medialux

    Toata discutia vis a vis de supunerea fata de autoritati si de a Cezarului ce-i al lui se rezuma la un singur concept – CREDINTA. Cat de mult cred eu ca Dzeu e stapanul si ca El controleaza totul spre binele meu?

    El nu e de acord sa fac revolutie doar pt ca asha vrea muschii mei… Nu ma pot impotrivi legii decat daca e in contradictie cu principiile lui Dzeu. Altfel tre sa ma supun, chiar daca nu imi convine… sau intru in politica si incerc sa schimb ce pot.

    Nu exista zone gri. Astea le inventam noi ca sa putem justifica poftele noastre (muzica, filme, softuri etc.). Furtul e furt chiar daca e vorba de proprietate intelectuala… Nici mie nu-mi convine, dar asta e. Incerc sa ma schimb. Nu pot dintr-o data sa arunc in recycle bin toata muzica sau filmele sau softurile piratate. Dar am luat o decizie si am inceput sa-mi cumpar muzica pe bani, si treptat o sa fac la fel si in celelate domenii.

    Io zic ca n-are rost sa filozofam prea mult aici, ca Biblia e clara. Negru pe alb. Nu exista gri. Decat in mintea noastra. Daca o acordam dupa mintea lui Dzeu, ni se vor limpezi si noua lucrurile.

    Doamne ajuta!
    Doamne da izbanda!

  14. 14 Filip

    Acum se poate scrie din nou. Am suspendat temporar aceasta facilitate din cauza unui spammer.

  15. 15 R.M.

    Licantrop,

    Ai avut niste argumente debordante in postul tau. Doar cateva comentarii privind ceea ce ai spus:

    1. Domnul Isus nu a sugerat ca oamenii sa se lepede de bani si sa se dea toti banii (adica toate acele obiecte de metal) Cezarului pentru ca nici Cezarul si nici altcineva nu are ce sa faca cu toti banii din lume, daca nu le poate “da inapoi”, adica daca acestea nu circula in economie si nu pot cumpara bunuri.

    2. Spui ca pe Dumnezeu nu il poti minti, si bine spui. De asemenea, afirmi corect ca Dumnezeu nu are nevoie de onestitatea noastra. El nu are nevoie, el VREA ca noi sa fim ascultatori Cuvantului sau, cinstiti si onesti. Faptul ca nu il poti minti, adica El stie cand esti si cand nu esti onest, nu schimba faptul ca El vrea sa fii astfel. Fata de El prima oara, si apoi fata de oameni. La El nu exista zona gri.

    3. Nu inteleg cum ajugi sclavul cuiva prin faptul ca nu furi. Poate ajungi sclavul Lui Cristos. Si nu sclavul patimilor. Aleluia!

    4. “deci daca furtul meu nu provoaca falimentul firmei de soft, ma simt super ok cu furtul”. Nu comentez. Si asta nu se poate argumenta cu faptul ca si tu dai pomana la tigani. Ca sa fii consecvent, asteapta si tu sa ti se dea pomana de la Microsoft si celelalte companii. Tie tiganul nu ti-a furat banii. Tu i-ai dat de bunavoie. Ce spuneai daca tiganul te-ar fi furat?

    6. “Nu e vina mea daca aia nu-s in stare sa isi protejeze softul”. Deci daca maine te trezesti ca ti s-a furat calculatorul, masina, sau orice alt bun, de catre un hot extrem de priceput, o sa ii dai dreptate, si vei spune ca nu e vina lui ca a fost mai istet ca tine si a reusit sa te jefuiasca. Corect?

    7. Nu stiu cine de aici a ales economia de piata. Nu afirm ca vrem altceva, insa nu noi am ales-o, ne-am nascut in ea. Churchill a spus ca democratia este cea mai rea forma de guvernamant, exceptand toate celelalte care s-au mai incercat. Prin asta a inteles ca democratia nu e perfecta, si nici un guvern creat pana acum de om nu a fost. De ce vrem noi sa profitam de neajunsurile capitalismului? Nu-i destul ca cei care nu cunosc modelul lui Dumnezeu, o fac din plin?

    7. “Cel mai puternic, deshtept supravietuieste..”. Nici nu stiu cum sa argumentez aici. Suna pur si simplu total opus a tot ceea ce ne-a invatat Domnul Isus.

  16. 16 Laspin

    Amin,R.M.!

    cum vedeti munca la negru? poate n-ar fi rau niste clarificari conceptule, dca cineva se pricepe…

  17. 17 licantrop

    domnilor ipocritzi…
    sistemul meu functzioneaza… al vostru nu…
    pricipiile mele sunt mai adanci shi mai universale decat economia de piatza sau banii… Isus a mancat grau de pe campul unor oameni pe care nu-i cunoshtea, fara shtiurea lor (a furat!?)... la fel bunicilor mei li se fura constant din ograda gaini sau alte cele… o sa zicetzi ca Isus avea nevoie pt ca era flamand… ei bine shi eu am nevoie de soft piratat ca sa am o shansa in viatza asta shi sa pot sa ma ridic la nivelul profesional european care mi se cere sau daca pot shi mai sus… eu nu caut sa fiu corect pt ca totdeauna exista shi tabara cealalta care va considera orice actziune de-a mea incorecta… pespectiva este diferita de la om la om shi fiecare are dreptul sa aiba o parere dar nu e dreptul nimanui sa spuna ca el actzioneaza in numele lui Dumnezeu sau ca cineva cunoashte parerea Lui… este cu totul altceva a face voia Lui shi a pretinde ca o faci… shi cei care au postat vor spune fiecare ca el face voia lui Dumnezeu… destul de ironic…
    Isus nu a spus sa nu fii mai puternic decat altzii sau ca nu e bine sa supravietzuieshti jucand dupa regulile lumii in care te afli… el a adus doar imbunatatziri regulilor… a sprijinit viatza shi a descurajat violentza, a fost impotriva abuzului celor puternici dar nu a indemnat pe nimeni la revolta… a fost un socialist moderat… (sic!) dar shtim cu totzii: Comunismul NU functzioneaza… de ce?... pt ca perspectiva comunismului este foarte foarte ingusta… tocmai de asta va cer sa va largitzi perspectiva pana nu e prea tarziu shi sa vedetzi partea plina a lumii… principiile care guverneaza azi lumea sunt mult mai bune decat cele din trecut… pt a le imbunatatzi trebuie mai intai sa ajungetzi la nivelul lor… pt inceput punetzi-va in locul africanilor… pt ei viatza e mult mai nedreapta decat pt noi… economia lor este tzinuta pe loc de tzarile civilizate pt ca noi sa primim alocatzie, reduceri la transport shi telefon prin satelit… asta e o crima mult mai mare decat a pirata muzica… asha ca mai intai scoate barna pt ca apoi sa vezi paiul… rezolvatzi probleme mari ale lumii shi apoi o sa shtitzi shi cum sa le rezolvatzi shi pe celelalte… Isus este tot El shi in Africa… shi privindu-ne de-acolo ne-ar incuraja sa dam banii pe donatzii mai degraba decat pt softuri… asha ca dupa puterea mea dau shi eu pomana celor mai saraci ca mine shi ma duc cu colinda la spital… nu am inclinatzii de asistent social dar nici nu stau acasa gandindu-ma doar la mine… shi cu atat mai mult nu mi-e mila de cei mai bogatzi ca mine care incearca sa-mi ia banii… mi-am cumparat lame Gilette cand o parte din bani au fost donatzi copiilor romani talentatzi la fotbal, am cumparat calendar total nefolositor de la un copil sarman care se pliba pe la terase ca sa-shi scoata banii de-o paine… furtul meu nu poate fi justificat in fatza moralei voastre infailibile dar nu-mi pasa deloc atata vreme cat morala mea indoielnica ajuta pe cei aflatzi in nevoie… shi acum va intreb… care e voia lui Dumnezeu?

  18. 18 dani

    7. “Cel mai puternic, deshtept supravietuieste..”. Nici nu stiu cum sa argumentez aici. Suna pur si simplu total opus a tot ceea ce ne-a invatat Domnul Isus.

    Cand Domnul Isus a infirmat selectia naturala? Din contra, ne-a indemnat sa fim cei mai buni in talentul nostru. Nu te poti impune daca esti lamer, si mai presus de asta, un barbat adevarat nu ofera protectiei prin incultura. Intreaba o fata, oricare fata, daca prefera un incult cu muschi si bani a.k.a. noob sau un om care se poate descurca in orice moment si isi stie bine menirea.
    Si sa revin, filmele is legale, cele de pe torrente, dc, irc, etc, din cauza calitatii lor si a lipsei de scene din metrajul lor. Daca ai sti sa te documentezi, inainte sa vorbesti citeai legea copyright-ului. Iar ca programator, eu iti recomand sa te impui prin alte lucruri care ai zice tu ca sunt mai ‘legale’ din punct de vedere ‘crestin’.
    Licantrop are mare dreptate prin spusele lui: ii o mare diferenta intre a vorbi si a face, ii o mare diferenta intre a fi crestin si a pretinde ca esti.
    Parerea mea e ca sa dam tot metalul cezarului, ca tot el ni-l va inapoia, nu poate trai izolat. Ce-i confera lui fericire ii prezenta umana, nu lipsa ei.

  19. 19 Laspin

    licantrop, ce te face asa de sigur ca suntem niste “domni ipocriti”? si mare grija ce faci cu textele din Biblie, nu de alta da-i o carte sfanta! sa presupunem ca ai dreptate si ca textul citat de tine (cel cu Isus si mancatul din graul altora) incuviinteaza crestinii (uramasii lui Hristos!) sa se “descurce” – cum zici tu – cum pot; ei, atunci ce sa faci cu toata morala Bibliei, si din Vechiul, si din Noul Testament, care-i foarte categorica: nu te atinge de bunurile apropelui tau, de femeia lui, de tot ce nu-i al tau! deci ce faci cu asta? eu cred ca as fi dea dreptul ignorant, si ar fi o mare nebunie in ochii lui Dzeu, sa iau un text pe care nu-l inteleg din Scripturi si sa daram cu el principii foarte clar exprimate de Acelasi Dzeu… sau se contrazice Dzeu sau e mintea omului “defecta”... da’ El prezice si asta:”... in zilele din urma oamenii isi vor da invataturi dupa poftele lor” (scuze daca n-am citat exact!)...
    deci parerea mea, man, e sa nu te mai amagesti singur, pentru ca poti ajunge sa vrei sa traiesti Adevarul si sa nu-l mai poti trai (a se citi “starea de impietrire a inimii omului”)

    dani, nu pui daca stii un link cu legea copyright-ului?

  20. 20 Filip

    Cred ca sunteti familiari cu urmatoarea dilema:
    Presupunem ca esti in al 2lea razboi mondial, undeva prin Polonia. Esti capul unei familii de polonezi si ai 3 copii sub 10 ani. In subsolul casei tale ascunzi o familie de evrei. Intr-o zi, esti vizitat de Gestapo, care te intreaba: “Aveti evrei in casa?”
    Porunca a 9a, din setul celor 10 porunci, spune asa: “Sa nu marturisesti stramb…” = sa nu minti. Laspin si R.M., voi ati minti. Si eu as minti. Fara sa clipesc! Si nu as pacatui. Nici nu as avea remuscari.

    E usor sa vorbesti de folosirea de software cu licenta cand folosesti computerul pentru solitaire sau alte activitati de genul. E usor sa cumperi software licentiat cand ai bani.
    Dar e greu atunci cand, asa cum zicea Licantrop, viitorul tau profesional depinde de folosirea unui software fara licenta, acum. Nu toate aplicatiile au alternative freeware. Iar in domenii ca arhitectura, de exemplu, daca nu stapanesti AutoCAD-ul si alte aplicatii CAD, degeaba esti mester in Paint: vei muri de foame. Tu, si familia ta.

    Folosesc software fara licenta (ma limitez la strictul necesar, in rest am gasit alternative freeware) fara sa clipesc. Ma gandesc la familia pe care intentionez s-o intemeiez intr-o buna zi, pe care va trebui s-o intretin si ma gandesc la viitorul meu profesional.

  21. 21 R.M.

    Sola Scriptura.

    Orice ati spune, Scriptura condamna clar furtul si incalcarea legii, iar folosirea softului piratat este o incalcare neambigua a legii.

    Argumentul cel mai greu de trecut peste este intr-adevar faptul ca in situatia cea mai sincera, cineva va folosi soft piratat strict necesar pentru viitorul sau. Si totusi, nu gasesc baza Scripturala pentru aceasta, sa-i zicem, clauza. In ceea ce priveste binecuvantarea lui Dumnezeu, mi-e lesne de inteles ca ea va veni asupra celuia care isi va insusi un mare handicap pentru pastrarea unei vieti conform principiilor sale (si care sa fie dupa principiile Scripturii), decat asupra persoanei care accepta compromisul.

    Si eu am folosit soft piratat. Si inca mult timp. Insa am fost cercetat, in mai multe cazuri privind acest domeniu. Si pana la urma am cedat. Am ras in primul rand tot ce era si piratat si si nefolositor, ba din contra nociv (jocuri, filme, etc.), si apoi si softul care mi s-a parut superimpotrant pentru mine, office. L-am inlocuit cu openoffice, care e cu mai nasol pentru cineva care s-a obisnuit cu microsoft. Mi-a fost greu, dar am supravietuit. Iar cugetul m-a eliberat. Si destul de multi in jurul meu au facut la fel.

    Inca un argument. Ceea ce va face pe multi sa protestati este faptul ca 1. va sunt existential necesare softurile pe care le folositi 2. sunt mult prea scumpe pentru a vi le permite.

    In aceasta idee, ca sa fiti consecventi, ar trebui sa va stergeti tot-tot-tot ce nu are importanta existentiala pentru viitorul vostru. Adica toate filmele, toate jocurile si toata muzica necumparata.

    Si atunci ce mai ramane?

    Ramane un sistem de operare (deocamdata windowsul nu se poate inlocui in multe cazuri, dar deja si acest lucru incepe sa se schimbe), va ramane un soft “de productivitate” (office) si va raman pentru programatori celelalte softuri de specialitate. Si acum hai sa vedem.

    1. Un windows se poate cumpara cu 4 mil lei. Versiunea student este si mai ieftin.

    2. Office-ul poate fi inlocuit cu open office. E gratuit.

    3. Softurile profesionale variaza la pret intre cateva sute de dolari pana spre aproape 1000 (cazul autocad, acesta fiind mai mult ca sigur printre cele mai scumpe).

    Nu am nici o indoiala ca cel care va incerca sa fie curat in acest domeniu, va gasi solutiea sa isi rezolve problema. Nu din prima, dar va gasi. Calculatoarele pe care le detineti au costat probabil la fel de mult cat ati cheltui pentru softuri. Windowsul nu cred ca mai e o problema de cumparat, iar celelalte se pot de asemenea. Nu din prima, sunt constient de asta. Dar daca chiar vrei sa fii curat, vei renunta la toate placerile, cheltuielile pe care le faci acum, vei cere ajutorul parintilor si se vor strange acei bani. Si daca chiar ai nevoie de softul acela de 1000 de dolari si acum nu se poate.. Fie. Nu se poate. Dar vei cauta cu nerabdare ocazia in care sa poti sa ti-l cumperi, si vei incepe sa strangi de pe acum. Dar macar pentru celelalte ai transpirat. Este si aceasta ceva.

  22. 22 R.M.

    Si inca un lucru.

    Daca tu vei face efortul acesta mare de a iesi la curat in ceea ce priveste softul, sunt convins ca niciodata, repet, niciodata nu te vei mai atinge de vreun soft pirat. Si asta pentru ca iti vei aminti de impacarea autentica pe care ai primito dar si de efortul extraordinar depus, iar o insusire ulterioara a vreunui soft pirat ar fi o bataie de joc la adresa propriei tale straduinte.

    Dar daca acum accepti compromis, ca vor veni mereu si mereu noi ispite, noi dezbateri ale ratiunii tale cu tine insuti de a mai accepta, de a mai lua totusi si muzica Y, si softul X, prin argumente de genul: “daca tot am deja, nu-i mare diferenta sa-l iau si pe asta nou” sau “dar totusi, si softul asta mi-e important, nu e esential, dar m-ar ajuta sa imi fac treaba si mai bine”. Si tot asa, gri-ul devine mai negru. Ceea ce poate nici nu e rau daca judecam dupa ce spune mesajul catre Biserica din Laodiceea.. Caldut e cel mai rau.

  23. 23 dani

    laspin, utfg. lenevia ii pacat.
    P.S.: nu as da bani pe wingoz nici mort.

  24. 24 licantrop

    unii fac ce fac shi reushesc de fiecare data sa piarda esentza… eu am incercat sa aprofundez problema, sa privesc global, sa gasesc cauza… iar RM ne explica pretzurile… cum spuneam… ca sa imbunatatzeshti lumea tre mai intai sa ajungi la nivelul ei… poate unora li se pare ca se afla mai sus decat noi pacatoshii, ca ei cunosc solutzia…

    ce se intampla daca biblia e greshita?...
    poate Maria nu era fecioara ci fata tanara…
    ce se alege de credintza unora daca se gaseshte viatza pe Marte?...
    cum te afecteaza cand aflii ca cel care te invatza la biserica shi predica este hotz shi insheala pe altzii ca sa se imbogatzeasca?...

    ar fi cel putzin de bun simtz sa mai ganditzi shi singuri nu numai sa recitatzi clishee…

    dar voi oricum shtiatzi ca ma duc in Iad… asha ca nu are rost sa va enervatzi pe pasaricile din capul meu… nu-i asha?... continuatzi sa facetzi ceea ce facetzi… nu tre sa va pese de restul lumii atata vreme cat voi suntetzi corectzi shi “curatzi”... oare nu va murdatitzi cand umblatzi pe net shtiind ca netul este unealta Diavolului de raspandire a pornografiei?... care este un pacat de moarte… shi la urma urmei de ce sa va aruncatzi perlele voastre unor porci ca noi? poate chiar ar trebui sa va feritzi de asemenea anturaj ca sa nu mai fitzi ispititzi…
    dar cine sunt eu sa va dau sfaturi?...

  25. 25 dani

    lumea si-a pierdut esenta din momentul cand si-a inceput dezvoltarea, goana dupa avutii. de multe ori inca mai stau si ma gandesc la ‘saracii’ africani de prin nu stiu ce jungla. se zice despre ei ca fiind saraci, oare? cred ca is mult mai bogati ca multi dintre noi. si acuma stau sa ma intreb, ce am realizat traind intr-o lume lacoma si oarba in care fiecare individ egoist, prost si incult ajunge sa conduca. selectia naturala nu mai e defapt naturala, s-a malformat.
    ce am vrut sa zic defapt e ca ne-am transformat din om in neom, critica o luam ca pe o amenintare in loc sa ne puna pe ganduri, s-o acceptam. scopul – reperului – e de critica si incurajare, nu un loc in care fiecare vrea sa convinga pe fiecare de credinta sa. ne exprimam ca sa avem de unde alege, creste, pune la incercare, etc.

    CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greşelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele şi indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoare etica, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părţile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri şi greşeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. ♦ (fam. fig.) a scutura. (L-a ~ zdravăn.)
    31/07/2004. Sursa: DEX ‘98

  26. 26 R.M.

    Daca Biblia e gresita, crestinii sunt cei mai nenorociti oameni de pe pamant. Cred in inspiratia divina a Bibliei, si in lumina Sa incerc sa judec lucrurile. Insa daca eu instig oamenii sa spuna despre ei insisi ce ai spus tu Licantrop, atunci mai bine nu vorbesc. Nu aici. De acum nu mai postez. Sunt deziluzionat de bloguri si forumuri si nu pentru ca nu sunt subiectele bune. Dimpotriva. Dar incep sa am convingerea ca nu este deloc benefica comunicarea depersonalizata. Defapt poate face mult rau. Asta cred ca s-a intamplat in cazul de fata. Regret ca am ajuns de la discutarea pirateriei la semanarea unei seminte de indoieli privind veridicitatea Bibliei. Eu ma opresc aici.

    Ramaneti cu bine, si fiti lumina.
    Robert

  27. 27 Filip

    Comunicarea in scris isi are avantajele si dezavantajele ei. R.M., imi pare rau ca nici n-ai venit bine si deja pleci. Ma asteptam sa rezisti mai mult… in continuare ma astept la asta.

  28. 28 Laspin

    licantrop, cred ca multi sunt asentimentul meu ca ar fi frumos din partea ta, si chiar indicat!, sa nu mai folosesti “arme neconventionale”, incepand de la o lipsa de respect fata de ce gandesc altii (bun/rau – e alta mancare de peste) si pana la rabufniri evidente de dispret fata de cei care nu se circumscriu sistemului tau de valori… ai inceput “usor” prin a ne include in oala “domnilor ipocriti”, si sincer am ceva rezerve ca vad ca tot ajungi departe intr-o directie nedorita…

    si. mai stii ceva? pentru a face ce vorbeam mai sus chiar nu tre’ sa fii crestin… poti fi si budist, important e sa fii OM, iar omul prin natura lui e “incomplet” (daca crezi!), si parerea mea-i ca tre sa aiba mereu urechile ascutite, si nu pleostite ca si cand ar fi un pui de dumnezeu omniscient (obs! intr-un anume sens putem fi: copii ai lui Dumnezeu)... ori, ca sa inchei cu partea asta, eu unul n-am vazut aceasta atitudine de deschidere din partea ta… si chiar e pacat, ca stii.. ajungem ca potrivit “sfatului” tau sa ni se para ca aruncam perlele unde nu trebuie!

    R.M.
    poate asta-i lupta de dat aici! trebuie sa ne asteptam sa nu fie mereu asa cum ne-am dori; nu-i mussai sa te iubeasca toata lumea, mai ales cand crezi intr-un adevar cat mai aproape de cel al Scripturii! si poate ca partea frumoasa n-o vezi: cred ca sunt si din aia pentru care comentariile tale inseamna ceva…
    cred ca D-l nu vrea sa te retragi – parerea mea:)
    be blessed!

  29. 29 dani

    Laspin, lasa-l sa se retraga, adio barbatie.
    pacat ca nu mai traim in lumea cavalerilor si luptelor cu balauri. mai bine mort in lupta, ars sau schinjuit decat sa dai bir cu fugitii.
    halal pocaiti daca nu-s in stare sa-si apere propria credinta. mai bine se inchid in sine, pentru sine, fericit ca el ajunge in rai .. daca. asa va invata Isus? ai uitat menirea ta, cui lasi ‘mergeti in toata lumea si vestiti Vestea cea Buna’. nu esti in stare sa tii fruntea sus pe un amarat de blog, cu niste oameni simpli ca noi. as vrea sa te vad in mijlocul unui trib, sau in mijlocul unor budisti. ce exemplu puternic tre sa le dai ca sa-i determini doar macar sa te asculte. tu singur te cataloghezi?

    dedicatie pentru stimabilul,
    Domnul R.M.

  30. 30 Laspin

    implineasca D-l ce n-a poate reusit mustruluiala ta dani, asa ca sa se intample efectul scontat!:)

  31. 31 Briseis

    ceea ce am observat eu recent e ca la ora actuala exista un foarte mare pericol de a ne considera propriul nostru Dzeu prin a ne pune increderea in propriul sine… logica nu e infailibila iar despre revelatie se poate discuta mult si bine. Cel Rau are o putere si o inteligenta mult mai ascutita decat ne putem noi inkipui…

  32. 32 Chili

    din cate am citit eu am vazut ca s-a creat o mica polemica despre piraterie:p… eu, unul cred ca pirateria este pacat.
    Si mai ceva scrieti Dumnezeu sau Domnul …fara prescurtari.:)

  33. 33 dani

    Da, scriem .. Briseis tocmai a scris asa … sau ai vrea sa scriem toti? :D
    Care este Numele Lui?

  34. 34 dani

    Iarta-ma, nu asa vroi-am sa scriu .. nu te atac .. doar te intreb.

  35. 35 Chili

    vroiam sa spun sa nu prescurtati numele…sa scrieti Dumnezeu…
    banuiesc ca numele tau este Daniel…nimeni nu cred ca iti scrie numele D-el:P

  36. 36 dani

    hmm .. interesant .. chiar imi place :D
    Va rog de acum incolo cand imi scrieti numele meu, sa incercati si noua varianta D-el :D

    Dumnezeu este inovativ, nu degeaba ne-a facut unici si cu spirit de ‘peaceful explorers’ .. Geneza 1:26-27 etc, ...

    Deci nu vreau sa zic, hai sa ne tragem de sireturi cu Dumnezeu, ci doar El ne cunoaste inima si adevaratul sens al insemnatatii cuvantului pe care Il atribuim cand ne relationam la El. Altfel zis, relatia fiecaruia in parte cu Dumnezeu se vede din calitatea relatiei … intimitatea pe care o cultivi. Daca cineva copiaza de la altul o relatie fiectiva, va trage ponoasele, dar cine suntem noi ca sa judecam pe altii, doar toti ne-am nascut pacatosi.

    Chili, apreciez interesul tau, iar ce am scris mai sus e doar parerea mea personala, nu si o decizie de veto.

  37. 37 acelasi

    Vai Filip,cum poti spune ca porunca a 9 e sa nu minti,dupa care mintind sa spui ca nai avea remuscari si mai ales ca nu ai pacatui?nu conteaza contextul in care minti pt ca a minti e un pacat.Teas intelege ca o faci salvand o viata sau mai multe ,dar sa spui ca nu ai pacatui incalcand o porunca asta ma uimeste !Acum sa spun o poveste adevarata care sa desfasurat in cel deal 2 razboi mondial; o familie de evrei au fost luati de nemti din casa unei anumite persoane si au fost trimisi la lagar ,doar sotia -mama copiilor a scapat nefiind acasa in acel moment ,avea 3 copii si sotul,nu retin bine detaliile doar stiu ca putea sasi scape familia de la moarte daca mintea ca nu are nici o legatura cu ei ,cineva le putea face acte false sub alt nume ceva asemanator,totusi ea sa hotarat sa nu minta fiind crestina si bineinteles ca nu ia mai vazut niciodata .E adevarat am spune ca salvam vieti si facem ceva bun,dar ce facem cu dreptatea si sfintenia Lui Dumnezeu?aici ma includ si eu.E cam ca si cu divortul,ca nu e pacat spun uni daca divortezi ,cand biblia condamna clar divortul.Nu sunt un fixist ba dimpotriva ,doar ca cateodata noi am vrea sa vedem lucrurile in asa fel incat so facem pe placul nostru ,si ne inselam singuri .

  38. 38 Filip

    Asa bine :).
    Eu nu as face ce-a facut acea femeie si, cum ziceam si mai sus, as minti fara sa clipesc ca sa-mi salvez familia. Ba mai mult, as considera ca Dumnezeu lucreaza prin mine.
    Daca asta nu e pe placul tau, nu te mai agita, ci accept-o doar & move on.

  39. 39 Chili

    stiu Dani ca ceea ce conteaza cel mai mult e relatia cu Dumnezeu…asta cu numele ii o chestie asa…nesemnificativa…de respect.Cei care scriau Biblia inainte sa scrie numele Dumnezeu se spalau pe maini de fiecare data..si crede-ma ca aveau o relatie cu Dumnezeu foarte buna.Scrie in Biblie ca daca suntem credinciosi in lucrurile mici atunci suntem si in cele mari(ceva de genu).Daca mie mi-e lene sa tastez cateva litere in plus ..ce o sa fac cand trebuie sa fac un “sacrificiu ” mai mare?... M-am gandit intr-o zi ca cel putin eu..ca tanar..cand imi spune un batran de chestii exterioare imediat ma gandesc:ce este in interior conteaza nu exteriorul..faza e ca interiorul nostru “sucks” cateodata:P(de fapt conteaza si exteriorul intr-o oarecare masura) si folosim faza cu “interiorul conteaza” ca o portita de scapare…cel putin asa fac eu cateodata:P

    PS:observ ca se creeaza multe polemici pe aici:P…limbaj destul de violent care nu ar trebui sa ne caracterizeze..

  40. 40 dani

    Chili ai dreptate .. sunt in asentiment cu tine. eu doar subliniam – sa nu judecam prea repede, sau chiar deloc.

  41. 41 Mircea Curescu

    Am mers intr-o dimineata la baie si ma uit spre toaleta si ce vad? Toata toaleta e plina de Duhul Sfant si zic “Aleluia!” Apoi am tras apa si am zis “Amin!”.

  42. 42 dani

    Chili, si mai adaug .. nu lipsa de respect, ci mai mult ignoranta. such a sad thing.

  43. 43 Chili

    mda…asa e Dani…

  44. 44 apolos

    Mircea Curescu, stii vorba : “Cine rade la urma se prinde ultimul (sau gadeste mai incet)!”. Eu sunt unul din cei care nu s-au prins… Vrei sa te dezvolti un pic?

  45. 45 acelasi

    Filip,daca tu crezi ca Dumnezeu lucreaza prin minciuna te inseli amarnic sil cunosti prea putin .Dumnezeu uraste minciuna asa spune in Cuvant si nu se contrazice pe sine.O porunca nerespectata aduce pedeapsa in nici un caz binecuvantare ,caci tatal minciuni este diavolul.Nu te poti opune mijloacelor prin care El lucreaza ,asa ca daca El vrea sati salveze familia o va face si nu va trebui sa mintim.Toti mintim intrun anumit mod intrand in panica sau dat ca suntem fire psmsnteasca ,dar trebuie sa le stapanim caci suntem din Dumnezeu si El e Sfant iar noi trebuie sa ne asemanam Lui ,si in nici un caz mintind cu buna stiinta pt ati face un bine nu vine de la Dumnezeu .Asa ca nu e vorba de ce ne convine ci e vorba de adevar.

  46. 46 apolos

    Acelasi, nu stiu de ce insisti asa de mult sa demostrezi cat e de gresit ce spune Filip. Nu mai zic, ca aduci in discutie nerespectarea poruncii a 9-a , de parca am uitat ca noi traim in epoca harului, am uitat ca “in vremurile acela nimeni nu va mai zice vecinului sau : Counoaste pe Domnul” si am uitat ca nu mai suntem sub jurdistictia Legii. Deja parca aud obiectiile si intrebarea : “Asta insemna ca avem voie sa mintim?” (Daca ai pus intrebarea asta ai pierdut din start esentza.) Dar , asta e o alta discutie. Repet, nu stiu prea bine de ce incerci sa il convingi pe Filip ca greseste. De fapt e foarte usor sa descoperi greselile atata timp cat nu e vorba de propria persoana. E usor sa zicem, ca e mare pacat sa minti in situatia respectiva, pentru ca nici unul dintre noi , nu am trect prin asa ceva. Da apropae ca pot sa bag mana in foc ca “acelasi” in aceiasi situatia se va comporta exact cum se vor comporta cei mai multi oameni, va minti.

  47. 47 acelasi

    Apolos,eu nu insist sa conving pe nimeni .Iar a minti este egal cu:a ucide,a precurvi,a curvi, sa continui?cred ca nu are rost ,Cuvantul Lui Dumnezeu le condamna nu eu.Nu exista pacate diferite toate aduc aceeasi pedeapsa .Si eu nu am spus ca e MARE pacat ci ca a minti in orice situatie neam afla vom face un lucru neplacut Lui Dumnezeu ,si cine e mincinosul?tu esti vad ca aparatorul minciuni?asa ai putea minti si daca faci ceva neplacut la locul de munca si vei minti sa nu fi dat afara, care ar fi diferenta ?vom minti de fiecare data cand suntem intr-o situatie dificila?si care va fi diferenta dintre noi si o persoana care nu il cunoaste pe Dumnezeu?Adevarul e ceea ce i place Lui Dumnezeu asa spune in biblie,cand vei fi intro situatie dificila in loc de minciuna spune adevarul chiar daca e dureros si vei vedea ce bine te vei simti pe urma .E vorba ca nu putem sai fim fideli Tatalui doar cand ne merge bine.Si nu insist sa demonstrez nimic nimanui si nici sa conving.Fiecare cu casa lui.

Tu ce crezi?